Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 18 din data de 12.01.2017
Prin decizia civilă nr. 18/12.01.2017, tribunalul a admis apelul declarat de apelantul-contestator CEN și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția tardivității contestației doar cu privire la motivele referitoare la executarea silită însăși.
A respins ca tardiv formulată contestația la executare în ceea ce privește motivele referitoare la executarea silită însăși.
A respins ca neîntemeiată contestația la executare privitoare la restul motivelor.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin sentința civilă nr.536/17.10.2016 pronunțată în dosarul nr. 583/339/2016, Judecătoria Z a admis excepția tardivității contestației la executare, invocată de intimata creditoare și a respins ca tardivă contestația la executare formulată de contestatorul CN în contradictoriu cu intimata creditoare SLML.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că privitor la excepția tardivității, raportat la natura juridică a prezentei cereri, la actele de executare silită, constată că prezenta contestație la executare a fost introdusă cu nerespectarea termenului legal și imperativ de 15 zile, prevăzute de dispoz. art. 714 alin. (1) pct. 1 C.pr.civ., potrivit cărora contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care îl contestă. Or, atât din cererea de chemare în judecată, cât și din dovada de comunicare de la fila 100, contestatorului i-a fost comunicată adresa de înștiințare precum și celelalte documente din dosarul de executare nr. 1116/2013 al BEJ C și M la data de 23.09.2013.
Instanța a constatat că prezenta contestație a fost introdusă la Judecătoria Z la data de 18.04.2016.
În considerarea argumentelor de mai sus, instanța a admis excepția de tardivitate a contestației la executare, invocată de către intimata creditoare, prin întâmpinare și, pe cale de consecință, a respins, ca tardivă, contestația formulată de contestatorul CEN.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatorul CN solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii apelate și admiterea contestației la executare silită.
În motivarea apelului sentința apelată a fost criticată având în vedere:
-nemotivarea sentinței, acesta necuprinzând motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților; instanța nu s-a pronunțat, în opinia apelantului, asupra tuturor criticilor de contestație, inclusiv asupra prescripției executării silite;
-în mod greșit prima instanță a respins contestația ca tardivă, ignorând că unul din motivele contestației constă în cel privind perimarea executării silite, motiv care a fost invocat pe calea contestației formulate în termen de 15 zile de la data comunicării adresei de înființare a popririi;
- dreptul de a cerere executarea silită este prescris, având în vedere că respectivul credit devenea scadent anticipat de la data la care o rată scadentă nu a fost achitată și anume, în cauză, data de 29.05.2009 de la care curge termenul de prescripție, împlinit la data de 29.05.2012;
-nulitatea executării silite pentru lipsa notificării cesiunii, conform art..1393 C.civ. din 1864;
- nulitatea contractului de cesiune în ceea ce privește creditul acordat contestatorului;
-nulitatea executării pentru lipsa titlului executoriu, având în vedere că după cesiune contractul de credit își pierde caracterul executoriu;
-perimarea executării silite, raportat la procesul-verbal încheiat de către executor la data de 30.05.2014, comunicat creditoarei la 09.06.2015, după încheierea și comunicarea acestuia trecând mai mult de 6 luni fără să îndeplinească demersurile necesare executării silite;
În drept apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art.466 și urm. C.pr.civ.
La data de 03.01.2017 intimata a formulat întâmpinare prin care invocat excepția excepția netimbrării apelului iar pe fond respingerea ca nefondat având în vedere că cererea privind contestația este tardivă, astfel cum a reținut prima instanță, în condițiile în care executorul a comunicat contestatorului actele de executare la data de 23.09.2013 iar contestația a fost formulată la data de 18.04.2016.
Analizând actele și lucrările cauzei, Tribunalul, raportat la limitele învestirii sale prin criticile formulate prin cererea de apel, constată următoarele:
Privitor la nemotivarea hotărârii apelate, Tribunalul apreciază că aceasta este neîntemeiată având în vedere că raportat la motivul pentru care prima instanță a pronunțat soluția de admitere a excepției tardivității și a respins contestația ca tardivă, sentința cuprinde argumentele pentru care a pronunțat această soluție, și anume că a fost depășit termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru a formula contestația. Cu alte cuvinte nu trebuie confundat caracterul pretins greșit al unei soluții cu nemotivarea acesteia, astfel că, strict raportat la soluția tardivității pronunțate, prima instanță și-a expus argumentul. Având în vedere soluția la care s-a oprit instanța - tardivitatea întregii contestații - argumentarea se regăsește în cuprinsul considerentelor. Prin urmare, raportat la această critică nu se impune anularea hotărârii, urmând a fi analizată criticile privitoare la greșita soluție a primei instanțe.
Motivul privind greșita respingere a contestației ca tardivă este unul întemeiat.
Prima instanță a respins in toto contestația ca tardivă, ignorând să analizeze, distinct, termenul pentru fiecare motiv de contestație, să precizeze motivele pentru care, fiecare critică este invocată pe calea contestației în mod tardiv. Prin contestație s-au invocat motive privind: prescripția executării, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului invocat de către creditorul cesionar, inopozabilitatea cesiunii, nulitatea tuturor actelor de executare silită, precum și perimarea executării silite.
Astfel, executarea silită a fost declanșată la data de 08.07.2013 prin înregistrarea cererii creditoarei pe rolul biroului executorului judecătoresc iar prima încunoștiințare făcută debitorului, conform înscrisurilor din dosarul de executare este la data de 23.09.2013 când i s-a comunicat "deschidere dosar executare silită nr.1116/2013, încheiere încuviințare, somație plată, adresă înființare poprire drepturi salariale, adresă înființare poprire bancară, înștiințare înființare poprire";.
Ca atare cel mai târziu la data de 23.09.2013 (cu toate că prin contestație contestatorul precizează că a primit adresa de înființare la data de 05.04.2013- deci anterior datei dovezii existente, cu toate că la 05.04.2013 nici nu era deschis dosarul de executare silită), contestatorul a luat cunoștință de existența executării silite și de actele de executare realizate până la acea dată. De altfel, în cuprinsul contestației, contestatorul confirmă primirea comunicării din data de 23.09.2013.
Potrivit art. 715 alin.(1) C.pr..civ. [art.714 în forma codului existentă la momentul începerii executării silite], privitor la termene,";dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație";.
Pe cale de consecință, contestatorul putea formula în termen de 15 zile care a început să curgă de la data de 23.09.2013 contestație prin care să formuleze toate criticile privitoare la executarea silită însăși precum și cele privitoare la nelegalitatea actelor de executare realizate până la acel moment.
Contestatorul a formulat contestație doar la data de 18.04.2016 astfel că această contestație este tardivă cu privire la motivele privitoare la executarea silită însăși, precum și cele prin care s-ar critica acte de executare realizate mai devreme de termenul de 15 zile de la data comunicării lor către contestator.
Astfel, prescripția executării silite este o chestiune ce privește nelegalitatea executării silite, ce trebuie invocată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 715 C.pr.civ. Indiferent că este vorba de o prescripție de ordine publică (potrivit Decretului nr. 167/1958) ori una de ordine privată (așa cum o reglementează Noul Cod Civil) aceasta poate fi invocată (de părți sau instanță, din oficiu, dacă a început să curgă anterior datei de 01.10.12011) doar într-o contestație formulată în termen. O altă concluzie este exclusă având în vedere că rațiunea reglementării termenului de 15 zile pentru critici privind executarea silită însăși este tocmai aceea de a impune contestatorului de a aduce în fața instanței de executare, încă de la început, toate criticile privind nelegalitatea executării silite înseși. Prin urmare, contestația la executare este tardivă cu privire la motivul privind prescripția executării silite.
Inexistența titlului executoriu, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului, inopozabilitatea titlului cesiunii de creanță, nulitatea cesiunii de creanță - toate constituie, de asemenea, critici ce lovesc însăși legalitatea executării silite însăși ce trebuie invocate pe calea contestației la executarea silită însăși, în termenul de 15 zile prevăzut de art.715 C.pr.civ. Mai mult, chiar apărările de fond sau de drept- evocate de art. 713 alin.(2) C.pr.civ.- privitoare la fondul dreptului (cum ar fi nulitatea titlului - contract de credit - sau a actului de cesiune) în cadrul contestației trebuie invocate în termenul relativ la contestația la executarea silită însăși. Formularea art. 713 alin.(2) este univocă în acest sens, prevăzând că aceste motive "se pot invoca în contestația la executare";, care, însă, trebuie în mod necesar să fie una în termen potrivit art. 715 C. pr.civ.
Întrucât contestația la executare a fost formulată cu nerespectarea termenului de 15 zile, contestația este tardivă cu privire la toate aceste motive - prescripția, inexistența titlului executoriu, nulitatea titlului executoriu, lipsa caracterului executoriu al titlului, inopozabilitatea titlului cesiunii de creanță, nulitatea cesiunii de creanță - ce se subsumează contestației la executarea silită propriu-zisă. Pe cale de consecință, instanța va menține soluția de respingere a contestației ca tardivă cu privire la aceste motive, care, astfel, nu vor mai fi analizate pe fondul lor.
Cu privire însă la perimare, instanța de fond a pronunțat o soluție greșită prin respingerea ca tardivă a contestației sub acest aspect.
Chestiunea perimării poate fi invocată, fie pe calea unei cereri principale când debitorul apreciază că s-a împlinit termenul de perimare iar executorul nu săvârșește act/acte de executare după împlinirea termenului de perimare, fie pe calea contestației la executare silită când se contestă valabilitatea unor acte de executare tocmai pe considerentul că au fost săvârșite după intervenirea perimării, în ultimul caz, trebuind, firește respectat termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru contestarea actului de executare silită [art.715 alin.(1) pct.1 C. pr. civ., respectiv, 714 alin. (1) pct. 1 C. pr. civ. în forma existentă la momentul începerii executării silite].
Contestația prin care se invocă perimarea nu este tardivă în cauză, având în vedere că aceasta a formulată la data de 18.04.2016 criticându-se acte de executare silită și comunicate contestatorului la data de 05.04.2016 și 16.04.2016, acte pe care contestatorul le consideră nevalabile fiind realizate după intervenirea perimării.
Prin urmare, contestația formulată nu este tardivă sub aspectul motivului privind perimarea ci doar cu privire la motivele subsumate contestației executării propriu-zise, impunând, astfel, instanței verificarea temeiniciei cererii referitor la motivul perimării.
Verificând procesul-verbal emis de executor la data de 30.05.2014 se constată că acesta a învederat creditorului existența unui impediment la continuarea executării silite imobiliare privind imobilul debitorului, cerându-i fie să solicite partajul acestui imobil fie să înceapă o executare silită imobiliară distinctă, proces comunicat creditoarei la 10.06.2015 și debitoarei la 15.06.215.
Potrivit art.697 C. pr. civ. referitor la perimare "în cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept";.
Însă, raportând conținutul procesului verbal la prevederile legale se constată că impedimentul învederat de executor creditoarei viza imposibilitatea executării silite imobiliare - executarea imobilului debitorului din com. S - solicitările executorului privind exclusiv urmărirea imobiliară și nicidecum poprirea.
Din înscrisurile existente la dosarul de executare rezultă că atât anterior procesului-verbal cât mai ales, ulterior acestui moment, au fost începute și continuate acte de executare specifice popririi, demersul execuțional cu privire la urmărirea mobiliară sub modalitatea popririi nefiind afectată de impedimentul privitor la imobil. Așa cum prevede expres art. 697 alin.(1) C. pr. civ. actul sau demersul cerut creditorului de către executor trebuie să fie necesar executării silite și să pună executorul în imposibilitatea de a continua executarea silită, ceea ce în cauză nu s-a întâmplat, executorul menținând și continuând executarea silită prin poprire, înființând poprire în luna aprilie 2016.
Împrejurarea că a existat o perioadă de inactivitate a executorului în intervalul cuprins între luna iunie 2015 și aprilie 2016 (când s-a emis și comunicat adresa de înființare a popririi) nu conduce la concluzia împlinirii unui termen de perimare deoarece, curgerea acestui termen nu este imputabil creditorului pentru a justifica curgerea termenului de perimare, ci doar executorului judecătoresc care a înțeles să continue poprirea doar după trecerea unui termen. Inactivitatea executorului are alte sancțiuni specifice: curgerea termenului de prescripție a executării silite ce se întrerupe prin fiecare act de executare silită, contestație la executare împotriva refuzului său de a îndeplini un act (contestație ce o poate formula inclusiv debitorul nemulțumit de trenarea executării).
Perimarea este o sancțiune aplicabilă exclusiv creditorului, în ipoteza în care cursul executării este împiedicat și sistat din cauza neîndeplinirii unui act sau demers de către creditor ce pune executorul în imposibilitatea de a continua executarea silită. În cauză impedimentul privind imobilul a vizat exclusiv urmărirea silită imobiliară și nu poprirea care a fost realizată anterior încheierii procesului-verbal și a continuat, ulterior, după acest moment, nefiind împiedicată de actele solicitate creditorului prin procesul-verbal privitor la starea de coproprietate a imobilului.
Așadar, în cauză, executarea silită în modalitatea popririi nu s-a perimat, putându-se vorbi eventual, doar de perimarea executării silite în modalitatea imobiliară. Oricum, perimarea unei modalități nu atrage perimarea executării silite realizate în alte modalități afară de cazul în care impedimentul relevat creditorului împiedică executarea silită în ambele modalități. Însă, întrucât contestatorul a înțeles să invoce perimarea pe calea contestației împotriva actelor de executare specifice popririi, soluția nu poate privi decât perimarea relativă la această modalitate, perimare care nu a intervenit.
În ceea ce privește urmărirea imobiliară, întrucât ulterior procesului-verbal de licitație din 30.05.2014 nu au mai fost efectuate acte de urmărire imobiliară care să fie contestate ca fiind realizate ulterior perimării acestei modalități, constatarea perimării modalității imobiliare s-ar fi putut realiza exclusiv pe calea unei cereri principale, lipsind actele de urmările imobiliară, susceptibile de a permite o contestație la executare silită.
Aceste considerente impun soluția respingerii ca neîntemeiată a contestației privitoare la motivul perimării, actele de executare realizate în cursul lunii aprilie și mai 2016 fiind acte specifice popririi, acte pe deplin valabile, neafectate de impedimentul de natură imobiliară precizat în procesul-verbal din 30.05.2014.
Prin urmare, în cauză nu a intervenit perimarea astfel încât contestația privitoare la acest motiv este neîntemeiată, tot astfel cum este neîntemeiată și contestația privind legalitatea actelor de executare criticate în termen (adresele de înființare a popririi emise în luna aprilie și mai 2016, precum și comunicările acestora).
Pe cale de consecință, având în vedere argumentele expuse privitor la tardivitatea contestației și netemeinicia acesteia privitoare la perimare, Tribunalul, în temeiul art. 480 alin.(2) C.pr.civ. a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis excepția tardivității contestației la executare doar cu privire la motivele referitoare la executarea silită însăși (propriu-zisă), a respins ca tardiv formulată contestația la executare în ceea ce privește motivele referitoare la executarea silită însăși și a respins ca neîntemeiată contestația la executare pentru restul motivelor (perimare și legalitatea actelor de executare criticate în termen).
← Ordonanta presedintiala cu minori. Jurisprudență Ordonanţă... | Cerere de anulare înmatriculare autoturism;prescripția... → |
---|