Dreptul de regres al fondului de protecție a victimelor străzii

Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 174/2016 din data de 16.02.2016

Cod ECLI ECLI:RO:JDFAG:2016:001.000174

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA F.

JUDEȚUL B. Dosar nr. 1486/226/2015

SENTINȚA CIVILĂ NR. 174/2016

Ședința publică din 16 februarie 2016

Instanța constituită din:

JUDECĂTOR: M.-M. T.

GREFIER: M.-G. J.

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamanta F. de P. a V. S., cu sediul în mun. B., str. V. L.nr. x bis, sector x împotriva pârâtului R. Ioan, domiciliat în mun. F., str. x, bl. x, ap. x, jud. Bx, C.N.P. xxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat G. C., cu sediul în mun. F., B-dul x, bl. x, sc.x, ap. x, jud. B., având ca obiect acțiune în regres.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza s-a dezbătut pe fond la termenul din 02 februarie 2016, când părțile prezente au pus concluzii, care se află consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

I N S T A N Ț A

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 27.03.2015, sub numărul de mai sus, reclamantul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a chemat în judecată pe pârâtul R. I., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 10.429,11 lei, care se compune din: 10.000 lei despăgubiri și 229,11 lei dobândă legală, calculată de la data efectuării plății și până la data introducerii acțiunii, dobândă care să fie calculată în continuare până în momentul achitării pretențiilor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în data de 25.11.2013 s-a produs un accident de circulație în care a fost implicat autoturismul cu nr. de înmatriculare xxx-xxx-xxx, condus de pârât, în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a numiților M. C. I. și B. J.T..

Întrucât ulterior producerii accidentului nu s-a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA de către pârât, a fost obligat, în conformitate cu prevederile art.251 din Legea nr.32/2000 și ale Ordinului CSA nr.1/2008, să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.

În drept, s-au invocat disp. art. 192 Cod proc. civ, Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind constituirea, administrarea și utilizarea Fondului de protecție a victimelor străzii; art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor; art. 1349, 1357, 1359, 1381 și 1385 Cod Civil.

În cauză, pârâtul a depus întâmpinare (fil.37 a dos.), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală, nefondată și neîntemeiată, arătând că reclamantul a făcut plata benevolă în favoarea victimelor accidentului rutier provocat de pârât, fără ca acesta să aștepte soluția din dosarul nr.1642/226/2014, în care cele două victime au solicitat despăgubiri de 10.000 lei. Astfel, în dosarul respectiv pârâtul nu a negat că cele două persoane au suferit un prejudiciu de pe urma accidentului pe care l-a provocat, însă trebuia să se administreze probe pentru dovedirea cuantumului și întinderii prejudiciului, suma pe care au solicitat-o fiind exagerată. Cu toate acestea, reclamantul a achitat benevol suma cerută, ceea ce determinat instanța să aprecieze că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, pronunțând sentința civilă nr.2036/2014 a J. F. în acest sens.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Așa cum reiese din cuprinsul Ordonanței de clasare, dată în dosarul nr.x/P/2013 al Parchetului de pe lângă J. F.(fil.22 a dos.), la data de 25.11.2013, în jurul orelor 16,43, în timp ce conducea autoturismul marca "Dacia";, înmatriculat sub nr. xxxx-xxx-xxxx, pe str. T. din mun. F., pârâtul R. I. nu a acordat prioritate pietonilor M. C.-I.și B. J.-T., care s-au angajat în traversarea străzii prin loc marcat și semnalizat corespunzător, părțile vătămate suferind leziuni corporale vindecabile în 25-30 zile, și respectiv 7-8 zile, îngrijiri medicale, clasarea cauzei dispunându-se întrucât infracțiunea de vătămare corporală din culpă, pentru care a fost cercetat pârâtul, a fost dezincriminată.

Prin cererea înregistrată sub nr.1642/226/2014 la această instanță, reclamanții M.C.I. și B. J.T. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și R. I., obligarea acestora la plata sumei de 10.000 lei, cu titlul de despăgubiri materiale și daune morale, ca urmarea a accidentului de circulație produs la data de 25.11.2013, soldat cu vătămarea corporală din culpa a reclamanților, iar prin sentința civilă nr.2036/2014 acțiunea acestora a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât în cursul procesului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii a plătit reclamanților despăgubiri în sumă de 10.000 lei, efectuarea plății având loc conform ordinului de plată aflat la fil.30 a dosarului.

Conform art. 25 id. 1 alin. 10 lit. "b" din Legea 32/2000, fondul de protecție a victimelor străzii se constituie în scopul de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare, iar conform alin. 15 al aceluiași articol, în vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entității care a determinat prejudiciul.

De asemenea, în conformitate cu art. 13 din Ordinul nr. 1 /2008 al CSA, după plata despăgubirilor, Fondul se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciat, iar persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.

În cauză, se reține că pârâtul nu deținea, la data producerii accidentului de circulație, poliță de asigurare RCA pentru autovehiculul condus, acesta se face vinovat de accident, ca urmare a încălcării regulilor de circulație, aspect necontestat de către pârât, iar numiții M. C. I. și B.J.T. au suferit prejudicii în urma accidentului, pentru acoperirea cărora au solicitat și au obținut despăgubiri în sumă de 10.000 lei.

Prin urmare, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1357 Cod civil, în conformitate cu care cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție este obligat să îl repare, autorul prejudiciului răspunzând pentru culpa cea mai ușoară, iar pentru că reclamantul a achitat contravaloarea prejudiciului, în baza art. 25 id. 1 pct. 12 și 15 din Legea 32/2000, acesta are dreptul de regres împotriva pârâtului.

Referitor la cererea de plată a dobânzilor, instanța reține că, potrivit art. 2 din O.G. 9/2000, în cazul în care obligația este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii se va plăti dobânda legală.

Așa fiind, urmează ca instanța să admită cererea reclamantului și să oblige pe pârât să achite reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 229,11 lei reprezentând dobândă legală, calculată de la data efectuării plății și până la data introducerii acțiunii, care va fi calculată în continuare până în momentul achitării pretențiilor.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, urmează ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 624,50 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în taxă judicară de timbru.

Pentru aceste motive

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de reclamanta Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, cu sediul în mun. B., str. V. L. nr. .x bis, sector x, C.I.F. xxxxxx, împotriva pârâtului R. I., domiciliat în mun. F., str. x, bl. x ap. x jud. B., C.N.P. xxxxxxx, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat G.C., cu sediul în mun. F., B-dul x, bl. x, sc. x, ap. x, jud. B., și-n consecință:

Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri și suma de 229,11 lei reprezentând dobândă legală, calculată de la data efectuării plății și până la data introducerii acțiunii, care va fi calculată în continuare până în momentul achitării pretențiilor.

Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 624,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la J. F..

Dată și citită în ședință publică azi, 16.02.2016.

JUDECĂTOR GREFIER

M.-M. T. M.-G. J.

Red.MMT

08.03.2016

Tehnored. MGJ

08.03.2016

-4 ex

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Dreptul de regres al fondului de protecție a victimelor străzii