Cerere de valoare redusa. Jurisprudență Contracte

Tribunalul TELEORMAN Sentinţă civilă nr. 25 din data de 12.01.2017

Prin decizia civilă nr. 25/12.01.2017, tribunalul a admis apelul declarat de apelanta - reclamantă I.I. LP; a schimbat în parte sentința atacată și a admis în parte capătul de cerere referitor la penalități.

A obligat pârâtul la plata sumei de 451,92 lei către reclamant cu titlu de penalități de întârziere.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

A obligat intimatul pârât la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în fond și apel.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, prin Sentința civilă nr. 2030 din 05.07.2016, Judecătoria A a admis în parte cererea având ca obiect cerere de valoare redusă formulată de reclamantul I.I. LP; a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 538 lei, reprezentând contravaloare mărfuri livrate.

A respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere.

A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 473 cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut urmãtoarele:

"Între reclamant, în calitate de vânzător, și pârâți, în calitate de cumpărători, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 34 din data de 07 martie 2013, ale cărui clauze stipulau obligația debitorilor de a plăti contravaloarea bunurilor achiziționate in suma totala de 538 lei, în 6 rate lunare a câte 90 lei fiecare rata, până cel mai târziu la data de 30 a fiecărei luni, la termenele prevăzute în dispozițiile art. II pct. 2. De asemenea părțile au convenit în cuprinsul contractului ca în cazul neplății sau a plății cu întârziere a ratelor, debitorii vor fi obligați la plata daunelor-moratorii în cuantum de 0,29 % pentru fiecare zi de întârziere, acestea putând depăși cuantumul debitului inițial.

Bunurile ce fac obiectul prezentului contract au fost predat efectiv pârâților la momentul încheierii contractului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. IV pct. 1 din acesta.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și art. 6 alin. (5) din Codul civil din 2009, dispozițiile Codului civil din 2009 se aplică tuturor actelor încheiate după data intrării sale în vigoare, respectiv 01 octombrie 2011, iar potrivit art. 102 alin. (1) din Legea de aplicare, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Având în vedere aceste dispoziții legale și că prezentul contract a fost încheiat la data de 01 octombrie 2012, instanța reține că dispozițiile legale aplicabile contractului din cauza de față sunt cele ale noului cod civil.

Față de calea procedurală aleasă, instanța constată că prezenta cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1026 din Codul de procedură civilă. Astfel, valoarea cererii nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței, cauza nu face parte din materiile prevăzute de alin. 2 al art. 1026 codul de procedură civilă și cererea nu se referă la obiectele prevăzute de alin. 3 al aceluiași articol.

Cu privire la temeinicia cererii, instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 1270 din Codul civil: "contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante";, astfel încât prin această dispoziție legală se instituie forța obligatorie a contractului între părțile contractante, conform principiului de drept pacta sunt servanda.

Conform art. 1516 din Codul civil: creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1351 din Codul civil: dacă legea nu prevede altfel sau părțile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit. De asemenea, potrivit art. 1548 din Codul civil: culpa debitorului unei obligații contractuale se prezuma prin simplul fapt al neexecutării.

Totodată, potrivit art. 1530 din Codul civil: creditorul are dreptul la daune interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației, iar potrivit art. 1350 din Codul civil, atunci când, fără justificare, o parte a unui contract nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Sintetizând dispozițiile legale enunțate, instanța reține că, în cazul în care o parte a unui contract nu își îndeplinește obligațiile ce izvorăsc din acesta, atunci cealaltă parte are dreptul să recupereze prejudiciul cauzat de neexecutarea culpabilă a contractului.

Având în vedere faptul că obligația de a plăti o sumă de bani este o obligație de a da, creditorului acestei obligații, în vederea obținerii executării acesteia prin intermediul unei acțiuni în justiție, nu-i revine decât sarcina de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmată de afirmarea neexecutării obligației debitorului, acestuia din urma revenindu-i sarcina de a dovedi prin chitanțe de plată faptul că între cele două entități nu mai există nicio obligație valabilă, aceasta fiind stinsă anterior prin plată.

Astfel, instanța reține că, în speța de față, reclamantul a făcut dovada existenței unor raporturi juridice contractuale între acesta și pârâți și a executării propriilor obligații. Ca urmare, față de faptul că pârâții nu au făcut nicio dovadă în sensul stingerii integral a raporturilor contractuale, anterior prin plată, instanța reține că obligația de plată a sumei de 538 lei este o obligație valabilă, pretențiile reclamantului în ceea ce privește suma reprezentând contravaloare marfă livrată fiind, astfel, întemeiate.

Referitor la capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, instanța urmează să constate că acestea sunt nefondate, urmând a-l respinge ca atare.

Potrivit art. 1445 din Codul civil: "solidaritatea dintre debitori nu se prezumă. Ea nu există decât atunci când este stipulată expres de părți ori este prevăzută de lege";. Față de prevederea din art. III pct. 6 din convenția dintre părți, instanța reține că pârâții răspund în solidar pentru executarea obligațiilor contractuale mai sus menționate.

În consecință, instanța va obliga pârâții să plătească, în solidar, reclamantei suma de 538 lei, reprezentând contravaloare marfă livrată.

În privința penalităților de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța apreciază că, deși contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate au fost asumate prin semnătură de către pârâți, nu se poate face abstracție de faptul că acesta reprezintă contract de adeziune, cu clauze preformulate de către reclamantă, nenegociate direct cu consumatorul, ceea ce atrage incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

Conform art. 4 alin. (1) din acest act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit art. 2 alin. (1) din același act normativ: ,,prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau un grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale.’’

Prin urmare, față de cuantumul penalităților de întârziere stipulate în convenția părților, respectiv 0,21 % pe zi de întârziere, instanța constată că aceste prevederi contractuale creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, valoarea totală a penalităților ridicându-se la suma de 538 lei, fiind astfel o clauză abuzivă și, pe cale de consecință, sancționată cu nulitatea absolută, motive pentru care va fi respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

Mai mult decât atât, instanța reține că deși contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate datează din 07 martie 2013, factura fiscală aflată la filele 8 este emisă cu data de 11 decembrie 2013, reliefând astfel neconcordanțe cu privire la scadența obligației de plată și implicit cu privire la momentul de la care curg penalitățile de întârziere.

În ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art.1031 alin. 1 și art. 453 raportat la dispozițiile art. 455 din Codul de procedură civilă, față de soluția ce urmează a fi dată în cauză și față de raportul juridic existent între părți, instanța va obliga pârâții la plata, în solidar, a cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 473 lei, din care 25 lei reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în apel.";

Împotriva sentinței civile sus menționate a declarat apel II LP solicitând admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligãrii în solidat la plata sumei solicitate cu titlu de penalitãți de întârziere.

În motivare, apelanta a arãtat cã suma solicitatã cu titlu de penalitãți de întârziere nu este rezultatul unei clauze abuzive fiind rezonabilã și proporiționttã în raport cu paguba suferitã prin neplata prețului iar penalitãțile au fost stabilite de comun acord așa cum perimte art. 2535 C.civ. Penalitãțile sunt justificate în activitatea de comerciant, activitate în care banii trebuie reinvestiți rapid pentru a putea asigura supraviețuirea afacerii în condițiile economiei de piațã, economie în care adaptarea la noutãțile apãrute este esențialã.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:

Având în vedere dispozițiile art. 1538 și urm. C.civ., tribunalul reține că penalitățile de întârziere stabilite în cauză sunt o formă de manifestare a unei clauze penale prin care părțile evaluează de comun acord și anticipat cuantumul prejudiciului în cazul unei neexecutări la timp a obligațiilor contractuale în mod culpabil.

Deși a fost stabilită de comun acord de către părți, clauza penală nu este sustrasă verificărilor pe care instanța trebuie să le facă prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000 referitoare la clauzele abuzive în contractele dintre profesioniști și consumatori.

Conform art. 4 alin. (1) din acest act normativ, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Potrivit art. 4 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 lit. i din anexa aferentă, sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care obligã consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de cãtre acesta, comparativ cu pagubele suferite de profesionist.

Tribunalul apreciază că penalitățile stabilite prin art. III pct. 1 din contractul între părți, sunt excesive și disproporționate față de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părți la încheierea contractului având în vedere că prin aplicarea unui procent de 0,29 % pe zi de întârziere se ajunge la o valoare de 105,85 % din debitul principal (0,29% x 365), valoare inacceptabil de mare.

Astfel, se observă că penalitatea impusă de creditoare se află într-o disproporție evidentă cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus. Această disproporție creează dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe și în detrimentul consumatorului.

Acest cuantum nerezonabil al penalităților poate fi considerat ca fiind abuziv mai cu seamă că sunt îndeplinite și condițiile art. 4 alin. 4 din Legea nr. 193/2000 și art. 1 lit. i din anexa aferentă potrivit cărora sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care permit profesionistului obținerea unor sume de bani de la consumator, în cazul neexecutãrii sau finalizãrii contractului de cãtre acesta din urmã, fãrã a prevedea existența compensațiilor în sumã echivalentã și pentru consumator, în cazul neexecutãrii contractului de cãtre profesionist.

Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr.193/2000, atrage nulitatea absolută parțială a clauzei penale abuzive, până la o limită ce poate fi apreciată ca rezonabilă în raport cu prejudiciul cauzat.

Instanța apreciază că nu poate proceda la eliminarea în întregime a clauzei penalităților de întârziere întrucât menținerea contractului nu ar mai fi posibilă în aceleași condiții pe care părțile le-au prevăzut la încheierea sa, rupându-se echilibrul contractual inițial, de data aceasta în detrimentul profesionistului.

Deci, nu trebuie pierdute din vedere natura și rațiunea instituirii unei clauze penale și necesitățile obiective ale profesioniștilor comercianți de recuperare a prejudiciilor încercate prin neexecutarea la timp a obligațiilor contractuale, motiv pentru care tribunalul urmează să reducă cuantumul penalităților de întârziere de la 0,29% la 0,14 % pe zi de întârziere, (0,14%x538=0,7532 lei/ pe zi x 600 de zile = 451,92 lei) cuantum apreciat ca rezonabil de către instanță pentru a asigura finalitatea clauzei penale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată și a admis în parte capătul de cerere referitor la penalitățile de întârziere, obligându-i pe intimați la plata sumei de 451,92 lei cu titlu de penalități de întârziere.

În temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța a obligat intimații la plata sumei de 50 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând parțial taxă judiciară achitată în apel.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cerere de valoare redusa. Jurisprudență Contracte