Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria NOVACI Hotărâre nr. 210 din data de 19.03.2018
Titlu: Contestație la executare
Domeniu asociat: Contestație la executare
Dosar nr. xxxx/267/2017 Nr. Operator 3923
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA NOVACI
JUDEȚUL GORJ
ÎNCHEIEREA NR. xx
Ședința publică de la 19 Martie 2018
Completul compus din:
PREȘEDINTE: XX
Grefier: XX
Pe rol fiind judecarea contestației la executare, formulată de contestatorul XX, domiciliat în orașul XX, str. XX, nr. XX, Județul Gorj, împotriva titlului executoriu nr. 6523, în contradictoriu cu intimata XX reprezentată prin primar Dr. ing. XX, cu sediul în orașul XX, Județul Gorj.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, contestatorul fiind reprezentat de avocat XX, iar intimata de consilier juridic XX.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 14 martie 2018, intimata XX, a înaintat la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii somației și titlului executoriu nr. XX/13.07.2017. Totodată, prin adresa de înaintare, intimata a solicitat instanței să constate că acțiunea contestatorului este tardiv formulată, în raport de prevederile art.260 și 261 din Legea nr. 207/2015, înțelegând să invoce excepția tardivității și respingerea cererii pentru acest considerent, după care:
Instanța pune în discuție excepția tardivității formulării contestației, invocată de intimată.
Avocat XX pentru contestator, solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației, întrucât contestația a fost formulată în termenul prevăzut de lege și anularea titlului executoriu.
Consilier juridic X pentru intimată, solicită instanței să constate că acțiunea contestatorului este tardiv formulată, în raport de prevederile art.260 și 261 din Legea nr. 207/2015, având în vedere că, contestatorul a primit somația și titlul executoriu contestate în data de 13.07.2017, iar contestația la executare a fost întocmită în data de 05.10.2017 și pe cale de consecință să fie admisă excepția tardivității și respingerea cererii pentru acest considerent
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității formulării contestației la executare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.10.2017 sub nr. dosar xxx/267/2017, contestatorul XX, a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 6523 al intimatei XX reprezentată prin primar Dr. ing. XX, solicitând anularea titlului executoriu întrucât a intervenit prescripția.
În motivare, contestatorul a arătat că în fapt, figurează ca debitor cu amenzi de circulație în sumă de 2605 lei din 2003 până în 2009, și deși perioada de prescripție a acestor debite s-a împlinit, Unitatea Administrativ Teritorială a Primăriei refuză să ia act de acest aspect legal, el fiind în imposibilitatea de a-și achita impozitele pe clădiri și alte bunuri pe care le deține.
De asemenea, a precizat că a încercat să stingă prezentul litigiu pe cale amiabilă, prin faptul că a discutat pe aspectul că majoritatea dintre aceste amenzi contravenționale le-a achitat, însă nu a păstrat dovada de achitare în copie, iar pârâta a refuzat radierea din baza de date a acestor amenzi contravenționale.
A precizat de asemenea, că solicită instanței constatarea prescripției extinctive a acestor amenzi contravenționale.
În drept, contestația a fost întemeiată pe disp. art. 711-717 C.p.civ. și art.2500 - 2517 Cod civil.
În dovedirea contestației, a fost solicitată proba cu înscrisuri.
A anexat la prezenta contestație următoarele înscrisuri: copia cărții de identitate, somația și titlul executoriu nr. XX al intimatei Unitatea Administrativ Teritorială a Primăriei XX.
Prin rezoluția instanței, s-a pus în vedere contestatorului să timbreze acțiunea cu 187 lei taxă timbru.
Față de aceasta, contestatorul a formulat cerere de acordare ajutor public judiciar.
Prin încheierea nr. 81 din 05 februarie 2017 a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de contestator și s-a dispus scutirea în întregime a contestatorului de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 187 lei.
Prin încheierea de ședință din data de 12 februarie 2018, s-a dispus emiterea unei adrese către UAT XX, pentru a înainta documentația care a stat la baza emiterii titlului executoriu contestat, înscrisurile solicitate fiind înaintate la dosar la data de 14 martie 2018.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a celor arătate în întâmpinarea formulată, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, instanța constată și reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.10.2017, sub nr. dosar xxxx/267/2017, contestatorul XX, a formulat contestație la executare împotriva titlului executoriu nr. 6523 al intimatei Unitatea Administrativ Teritorială a Primăriei XX reprezentată prin primar Dr. ing. XX, solicitând anularea titlului executoriu întrucât a intervenit prescripția.
Prin dispozițiile art. 712 alin.1 Cod proc. civ. s-a statuat că ,,împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare";, la alin.3 al aceluiași articol fiind prevăzut că după începerea executării, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Contestația la executare reprezintă așadar mijlocul procedural prin intermediul căreia oricare dintre părțile interesate, debitor, creditor sau terț vătămat, pot cere și obține desființarea măsurilor ilegale de urmărire silită.
Potrivit art. 715 alin. (1) Cod Procedură Civilă prevede că: "(1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, contestația privitoare la executarea silită propriu-zisă se poate face în termen de 15 zile de la data când:
1. contestatorul a luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă;
2. cel interesat a primit comunicarea ori, după caz, înștiințarea privind înființarea popririi. Dacă poprirea este înființată asupra unor venituri periodice, termenul de contestație pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei rețineri din aceste venituri de către terțul poprit;
3. debitorul care contestă executarea însăși a primit încheierea de încuviințare a executării sau somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit încheierea de încuviințare a executării și nici somația sau executarea se face fără somație";.
Analizând cu prioritate excepția tardivității introducerii contestației la executare, în baza dispozițiilor art. 248 Cod proc. civ, instanța reține următoarele:
În cauză, din actele și lucrările dosarului, rezultă că, contestatorul a primit titlul executoriu contestat în data de 13.07.2017, iar contestația la executare a fost înregistrată la data de 05.10.2017 pe rolul Judecătoriei Novaci, fiind formulată cu depășirea termenului legal imperativ, instituit prin dispozițiile art.715 alin.1 Noul C.pr.civ., astfel că instanța nu mai poate analiza aspectele invocate de contestator în cadrul contestației.
În consecință, pentru motivele ce preced, considerând întemeiată excepția tardivității introducerii contestației la executare, prin depășirea termenului de 15 zile de introducere a contestației la executare, instanța o va admite, urmând a respinge ca tardiv formulată contestația la executare formulată de contestator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE :
Admite excepția tardivității formulării contestației invocată în cauză de către intimată.
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul XX, domiciliat în orașul XX, str. XX, nr. XX, Județul Gorj, împotriva titlului executoriu nr. 6523, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială a Primăriei XX reprezentată prin primar Dr. ing. XX, cu sediul în XX, Județul Gorj.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 19/03/2018.
PREȘEDINTE
XX
GREFIER
XX
← Curatelă . Jurisprudență Cereri | Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare → |
---|