Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria DOROHOI Decizie nr. 47 din data de 09.10.2017
Dosar nr.--/222/2014 contestație la executare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA DOROHOI JUDEȚUL BOTOȘANI
ÎNCHEIERE
Ședința publică din --- 2016
Președinte - -
Grefier - -
La ordine judecarea acțiunii civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul U- A-, cu domiciliul în --- domiciliul ales pentru comunicare actelor de procedură la avocat -- în contradictoriu cu intimata S.C. --, cu sediul în --și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C. ---prin consilier juridic --Casa Județeană -- cu sediul în municipiul ---
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din --- 2016 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta ședință și când instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de -- 2016, iar la această dată din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de -- 2016.
JUDECATA
Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță cu nr. ---/222/2014 din --.2014, contestatorul U- A- a solicitat în contradictoriu cu S.C. --anularea actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc -- în dosarul de executare nr. --/2014, respectiv somația și încheierea de înființare a popririi din 04 septembrie 2014 emisă pentru suma de 9.328,61 lei precum și toate actele de executare privind blocarea conturilor bancare deoarece creanța este prescrisă. Solicită și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare arată că a încheiat un contract de credit de consum cu -- și a cumpărat de la -- bunuri în limita sumei de 3.000 lei, în timpul căsătoriei cu numita A- E-. Până la data încheierii căsătoriei a achitat valoarea ratelor iar prin hotărârea de partaj bunurile cumpărate i-au fost atribuite fostei soții și nu mai știe dacă de la data partajului s-a mai achitat vreo sumă de bani. Arată că în situația în care nu s-a mai achitat nicio rată din anul 2006, a intervenit prescripția și sumele datorate nu mai pot fi urmărite silit. Mai arată că înțelege să conteste și întinderea creanței având în vedere că actele de executare sunt incomplete și nu arată în cuprinsul somației ce reprezintă suma urmărită.
În dovedire a depus la dosar actele contestate, încheierea din --- a Judecătoriei Dorohoi, contractul de credit nr. --- din --- încheiat cu --- și a solicitat efectuarea unei expertize contabile.
Prin precizările formulate la data de 06.01.2014 (fila 58) contestatorul a renunțat la judecată cu privire la cererea de suspendare a executării silite.
S.C. --- a formulat întâmpinare (fila 60) prin care a invocat excepția tardivității acțiunii cu motivarea că s-a nu s-a respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 714 alin. 1 Cod procedură civilă pentru formularea contestației la executare și excepția netimbrării acțiunii.
Cu privire la excepția prescripției invocată de către contestator, arată că acesta a recunoscut creanța ulterior cesiunii de creanță dar a considerat că trebuie achitată de fosta soție ca urmare a sentinței de partaj. Arată că prin sentința pronunțată în dosarul nr. ---/222/2012 a Judecătoriei Dorohoi, cererea contestatorului a fost respinsă ca neîntemeiată iar cererea de executare a fost înregistrată la data de --.2014, înainte de termenul de 3 ani.
Pe fond solicită respingerea contestației ca neîntemeiată și arată că reclamantul este obligat să achite suma care face obiectul contractului nr. -- din -- încheiat cu --- iar sentința de partaj bunuri comune nu are relevanță în cauză deoarece prin sentința respectivă s-a dispus doar partajarea activului nu și a datoriilor. Mai arată că actele de executare au fost încheiate de BEJ --- cu respectarea dispozițiilor legale.
În dovedire a depus la dosar înscrisuri.
Din oficiu instanța a solicitat de la Biroul Executorului Judecătoresc --- actele întocmite în dosarul de executare nr. ---/2014 și a solicitat relații privind suma urmărită de la --- și de la intimată.
Prin precizările formulate la primul termen de judecată (fila 141) contestatorul a arătat că solicită și anularea încheierii de încuviințare a executării silite din --.2014 și s-a solicitat introducerea în cauză în calitate de terți popriți a Casei Județene de --și --- S.A.
-- SA a formulat întâmpinare (fila 152) prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
În motivare arată că U-A- figurează în evidențele băncii în calitate de titular a unui cont curent în care încasează atât pensia cât și subvențiile APIA și având în vedere că adresa de înființare a popririi emisă de BEJ --- a fost emisă ulterior emiterii produsului bancar, a dobândit calitatea de terț poprit în condițiile stabilite de art. 780 Cod procedură civilă și are obligația de a respecta prevederile art. 786 Cod procedură civilă.
Casa Județeană de --- a formulat întâmpinare (fila 154) prin care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată având în vedere că în calitate de terț poprit a fost obligată la înființarea popririi asupra pensiei contestatorului, reținerea efectivă având loc începând cu pensia aferentă lunii decembrie 2014 iar sumele au fost virate în contul BEJ ---.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În baza contractului nr. -- din -- încheiat între contestator și --- - Agenția Dorohoi, s-a emis contestatorului un card de credit --- MarsterCard A-- și i s-a deschis o linie de credit în valoare de 3.200 RON prin intermediul contului aferent cardului pe o perioadă de 5 ani.
Prin contractul de cesiune de creanțe nr.--- din 31--, --- a cesionat creanța reprezentând credit, dobânzi și comisioane aferente contractului nr. -- din -- către -- SRL iar cesiunea fost notificată contestatorului la data de 06.06.2011 (fila 97).
La data de 22.07.2014 acesta a formulat cerere de executare silită înregistrată la BEJ --- cu sediul în Suceava în vederea recuperării sumei 7.714,95 lei din care suma de 3.176,66 lei reprezentând debit principal, suma de 3.864,7 lei reprezentând dobânzi, suma de 673,59 lei reprezentând penalități.
Prin încheierea din -- 2014 a Judecătoriei Dorohoi dată în dosarul nr. ---/222/2014 s-a admis cererea formulată de BEJ --- și s-a încuviințat executarea silită a titlului executoriu contract de credit nr. --- din 20--încheiat între contestator și --- în toate modalitățile prevăzute de lege.
Prin somația emisă în data de 04.09.2014 în dosarul de executare nr. --/2014 de BEJ --- contestatorul a fost somat să achite în termen de o zi suma de 9.238,61 lei reprezentând creanța datorată S.C ---și suma de 1.523,66 lei reprezentând cheltuieli de executare.
La aceeași dată, BEJ -- a emis adrese de înființare a popririi asupra tuturor conturilor pe care contestatorul le are deschise la unitățile bancare precum și asupra veniturilor din pensii (fila 117), măsuri care au fost aduse la cunoștința contestatorului (fila 118).
Somația și înștiințarea de înființare a popririi au fost primite de către contestator la data de 13.10.2014 (fila 122) prin urmare având în vedere că acțiunea a fost depusă la instanță la data de 17.10.2014, instanța va respinge excepția tardivității ca neîntemeiată.
Instanța a solicitat atât Băncii --- cât și intimatei S.C. ---să arate data la care s-a efectuat ultima plată de către contestator anterior începerii executării silite însă nu s-a răspuns relațiilor solicitate.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că din linia de credit în sumă de 3.200 lei acordată de -- la data de 23.09.2005, contestatorul a utilizat suma de 3.154,08 lei suma de 2.898,60 lei reprezentând contravaloare cumpărături iar diferența comisioane.
În perioada 23.09.2005 - 31.05.2011 ( de la data contractării creditului și până la data cesionării creditului către S.C. -- România) contestatorul a achitat suma de 1.585 lei iar de la data de 01.06.2011 și până la admiterea cererii de încuviințare a executării silite nu s-au mai efectuat plăți.
Potrivit art. 706 alin. 1 Cod procedură civilă, dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani dacă legea nu prevede altfel. Potrivit alin. 2 termenul de prescripție începe să curgă de la data când se naște dreptul de a obține executarea silită.
Potrivit art. 706 alin. 2 Cod procedură civilă, prescripția stinge dreptul de a obține executare silită și orice titlu executoriu își pierde puterea executorie. Cazurile de suspendare sau întrerupere a cursului executorii silite sunt în mod expres prevăzute de art. 708 și 709 Cod procedură civilă.
Conform anexei 1 din raportul de expertiză, contestatorul a efectuat ultima plată la ---, în sumă de 60 lei, la data de 21.08.2007 și tot de la această dată s-a născut și dreptul băncii de a cere executarea silită.
De la data efectuării benevole a ultimei plăți, respectiv 21.08.2007 nu s-a făcut nici un demers în vederea executării silite împotriva contestatorului de către --- sau --- prin urmare, în lipsa altor prevederi contractuale, instanța constată că termenul până la care se putea începe procedura executării silite este 21.08.2010.
S.C. --- a preluat creanța prin cesiune la data de 31.05.2011 dată la care era împlinit termenul de prescripție pentru începerea executării silite, și a solicitat BEJ -- începerea executării silite prin cererea formulată la data de 22.07.2014.
Este adevărat că pe rolul instanței a fost înregistrat dosarul nr. --/222/2012 care are ca obiect contestație la executare însă contestația formulată de către U-A- și care a făcut obiectul dosarului menționat a fost respinsă tocmai pentru motivul că la data formulării contestației nu era emis nici un act de executare. Faptul că până la data de 14.12.2012 nu era începută executarea silită, a fost recunoscut și de către intimata S.C. --- care prin întâmpinarea depusă în dosarul menționat (fila 203) a solicitat respingerea contestației ca prematură cu motivarea că la data formulării acțiunii nu era declanșată executarea silită.
În raport de cele arătate instanța va admite contestația la executare, va constata ca fiind prescris dreptul intimatei S.C. -- de a solicita executarea silită în baza contractului de credit nr. --- din --- încheiat între contestator și ---, va anula încheierea din -- 2014 a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. ---/222/2014 prin care s-a încuviințat executarea silită a contractului de credit nr. -- din --- încheiat între contestator și ---- și va dispune anularea tuturor actelor de executare încheiate de BEJ ---- în dosarul de executare nr. ---/2014.
În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va admite în parte cererea de obligare a intimatei S.C. --- la plata cheltuielilor de judecată și o va obliga să achite contestatorului suma de 1.600 lei reprezentând onorariu pentru expert și onorariu pentru avocat, cu precizarea că suma de 566 lei reprezentând taxă judiciară de timbru se poate restitui contestatorului la solicitarea acestuia, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe.
Prezenta hotărâre se va comunica BEJ --- după rămânerea definitivă.
Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în sumă de 566 lei.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității acțiunii invocată de S.C. --- ca neîntemeiată.
Admite contestația formulată de contestatorul U- A-, cu domiciliul în ---și domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la avocat ---, în contradictoriu cu intimata S.C. -- România, cu sediul în ---și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.-- prin consilier juridic ---, Casa Județeană de --- cu sediul în municipiul --- și --- S.A. cu sediul în ---.
Constată ca fiind prescris dreptul intimatei S.C. E--de a solicita executarea silită în baza contractului de credit nr. -- din 2--încheiat între contestatorul U- A- și B- C- R-.
Anulează încheierea din -- 2014 a Judecătoriei Dorohoi pronunțată în dosarul nr. ---/222/2014 prin care s-a încuviințat executarea silită a contractului de credit nr. --- din --- încheiat între contestator și Banca --.
Dispune anularea tuturor actelor de executare încheiate de BEJ --- în dosarul de executare nr. --/2014.
Obligă S.C. --- să achite contestatorului --- cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 1.600 lei reprezentând onorariu pentru expert și onorariu pentru avocat
Prezenta hotărâre se va comunica BEJ --- din Suceava după rămânerea definitivă.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Dorohoi.
Pronunțată în ședință publică astăzi --- 2016.
PREȘEDINTE, GREFIER,
← Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare | Alte cereri privind executarea silită. Jurisprudență... → |
---|