Contestatie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare
Comentarii |
|
Judecătoria CARACAL Sentinţă civilă nr. 67 din data de 17.01.2017
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 8.09.2016, sub nr.de dosar …../207/2016, contestatorul T.I. în contradictoriu cu intimata S.L.M.L., a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute la cererea intimatei S.L.M.L. în dosarul execuțional cu nr.1599/E/2016 al BEJ I……, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.9300519644334010/7.04.2005, pentru suma de 1.819,38 lei, solicitînd instanței să constate prescripția dreptului de a cere executarea silită, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare efectuate în baza titlului executoriu menționat, cu cheltuieli de judecată
In motivarea în fapt a contestației la executare formulată, arată contestatorul că în data de 02.08.2016 i-au fost comunicate de BIROUL EXECUTORULUI JUDECĂTORESC I……. următoarele înscrisuri: adresa din data de 18.08.2016, prin care i se aducea la cunoștință că s-a declanșat urmărirea silită împotriva sa în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300519644334010. din data de 07.04.2005: încheierea nr. 1083 din data de 05.07.2016, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr……/207/2016, prin care a fost admisa cererea de încuviințare a executării silite; adresa din data de 18.08.2016, prin care i se punea în vedere că s-a declanșat împotriva sa procedura de executare silită la cererea creditoarei S.L.M.L., să comunice în scris toate veniturile și bunurile, să plătesc suma de 2465.13. lei, sumă compusă din datoria către creditoare și cheltuielile de executare: înștiințarea din data de 18.08.2016. privind măsura popririi asupra veniturilor pe care le încasează de la terțul poprit Î.T.R. S.R.L.; înștiințarea din data de 18.08.2016, privind măsura popririi asupra conturilor mele; încheierea nr.1599 din data de 18.08.20l6, prin care se stabilește suma de 645,75 lei, ce reprezintă cheltuielile de executare silită; contractul de credit nr. 93005 19644334010, din data de 07.04.2005.
În dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și orice alte probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri:
În motivarea în drept a acțiunii, au fost invocate dispozițiile art. 706, 707. 712, 715, 717 C. pr.civ..
Contestatoarea in sprijinul si dovedirea contestației la executare, a depus la dosar : copie C.I, înștiințare de plată din 18.08.2016,încheierea nr…../5.07.2015 a Judecătoriei Caracal, adresa din 18.08.2016, înștiințarea privind măsura popririi din 18.08.2016, încheierea de încuviințare a executării silite nr.1599/18.08.2016 a BEJ I….., cerere pentru emiterea unui card de credit, chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 177 lei (fila 23), factura din data de 25.10.2016, contract de cesiune de creanță.
La data de l4.11.2016, intimata a depus la dosar prin serviciul registratură din cadrul instanței, întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiata, iar în temeiul art. 223 alin. 3 c.pr.c, a solicitat judecarea si in lipsa a prezentei cereri.
Intimata a mai invocat excepția netimbrării sau a insuficientei timbrări a prezentei contestații la executare, precum și excepția tardivității formulării contestației la executare .
În motivarea în fapt a întâmpinării a arătat intimata că prin contractul de credit nr. 9300519644334010/2005, EFG Retail Services IFN S.A a acordat contestatorului un împrumut sub forma cardului de credit. Contractul s-a încheiat pe o perioada nedeterminata, urmând a înceta in condițiile prevăzute in contract.
In data de 08.02.2008 EFG Retail Services IFN S.A a cesionat creanța pe care o avea împotriva contestatorului catre S.C. A.P.S.România S.R.L., care, la rândul sau a cesionat creanța către Investments 2234 Overseas Fund 14 BV prin contractul de cesiune subsecvent din data de 08.02.2008.
In data de 04.09.2013 intre Investments 2234 Overseas Fund 14 BV si S.L.M.L. s-a încheiat contractul de cesiune de creanța prin care intimata susține că a preluat creanța pe care banca o deținea fata de debitoare.
Cesiunea de creanța a fost adusa la cunoștința contestatorului prin notificarea din data de 07.11.2013 si a fost înscrisă si in Arhiva Garanțiilor Reale Mobiliare.
De la data când debitorului cedat i-a fost adusa la cunoștința schimbarea creditorului, acesta este obligat prin lege sa plătească tot de datora creditorului cedent către noul creditor, indiferent de modul in care debitorul cedat a luat ia cunoștința despre cesiunea creanței ( fie ca i-a fost comunicata prin scrisoare cu confirmare de primire expediata de creditorul cesionar, fie ca i-a fost comunicata de executorul judecătoresc in cadrul procedurii de executare silita).
Cu privire la prescrierea dreptului creditorului de a cere executarea silita, se solicită respingerea aceastei excepții ca neîntemeiată.
In motivarea în drept, s-a invocat art. 205 si urm. Cod.pr.civ art. 712 si urm. cpr.c.
Prin încheierea de ședință din data de 29.11.2016 au fost respinse ca neîntemeiate excepția netimbrării contestației la executare și excepția tardiviății.
Ca urmare a adresei dispusă de instanță la termenul din 29.11.2016, intimata a comunicat la data de 9.01.2017 informații cu privire la suma de bani utilizată (filele 109-112).
Analizând ansamblul probator existent la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:
La data de 07.04.2005, între contestatorul T.N. în calitate de împrumutat și EFG Retail Services IFN S.A, in calitate de împrumutător a fost încheiat contractul de credit nr. 9300519644334010/2005.
Potrivit prevederilor contractuale contestatorului i-a fost emis Cardul Euroline, acesta având posibilitatea de a retrage numerar din limita de creditare la sediul emitentului. De asemenea potrivit art.7 din contract tranzacțiile efectuate de către deținător nu vor depăși limita maxima, denumită în contract Limită de Creditare.
Prin contractul de cesiune de creanță încheiat între EFG Retail Services în calitate de cedent și S.C. A.P.S.România, în calitate de cesionar, a fost cedată creanța deținută împotriva contestatorului T.I., derivată din contractul de credit nr. 9300519644334010/2005.
La data de 08.02.2008 între S.C. A.P.S. România SRL în calitate de cedent și INVESTEMENTS 2234 OVERSEAS FUND 14 BV în calitate de cesionar a intervenit contractul de cesiune de creanță având ca obiect inclusiv creanța deținută împotriva contestatorului T.N., derivată din contractul de credit nr. 9300519644334010/2005(fila 84) .
Prin contractul de cesiune de creanță încheiat între INVESTEMENTS 2234 OVERSEAS FUND 14 BV în calitate de cedent și S.C. S.L.M.L., în calitate de cesionar, a fost cedată creanța deținută împotriva contestatorului T. I., derivată din contractul de credit nr. 9300519644334010/2005(filele 78-84)
Prin încheierea nr….. din data de 05.07.2016 pronunțată de Judecătoria Caracal a fost investit cu formulă executorie titlu executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300519644334010/2005, încheiat între contestatorul T.N. în calitate de împrumutat și EFG Retail Services IFN S.A, in calitate de împrumutător
Instanța retine ca in conformitate cu art.712 Cod pr.civ. împotriva executării silite si împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.
Contestația la executare reprezintă așadar un mijloc procedural specific procedurii de executare silita prin care partea interesata poate obține anularea sau îndreptarea actelor de executare nelegale.
Instanța constată ca in prezenta cauza contestatorul a invocat nelegalitatea executării silite și în consecință anularea formelor de executare, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului creditoarei de a mai obține executarea silită.
Instanța constată că așa cum rezultă din raportul de expertiză în specialitatea contabilitate depus la dosarul cauzei filele 101-110 ultima plata efectuată de către contestatoarea în vederea executării contractului de credit a avut loc la data de 12.03.2007.
De asemenea potrivit art.10 din condițiile generale pentru utilizarea Cardului Euroline (fila 32), deținătorul va achita suma datorată în decursul termenului menționat în extrasul lunar, în rate fiecare dintre acestea reprezentând cel puțin suma lunară minimă
Conform art. 713 alin. 2 C.p.civ. In cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare si motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede in legătura cu acel titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desființarea lui.
Instanța reține că potrivit art.706 alin.1 Cod pr.civ., Dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, termenul începând sa curgă, potrivit alin. 2 de la data când se naște dreptul de a obține executarea silita
Instanța apreciază că în prezenta cauză având în vedere prevederile art.10 din condițiile generale pentru utilizarea Cardului Euroline și extrasul de cont depus la dosarul cauzei de intimată filele 109-111 termenul de prescriptie începe sa curgă de la data de 21.03.2007, data scadenței obligației de plată conform extrasului de cont anexat.
Astfel începând cu data de 21.03.2007, s-a născut dreptul creditoarei de a solicita și a obține executarea silită a obligației născută din contractul de credit, nr. 9300519644334010/2005, termenul de prescripție începând așadar să curgă din acest moment și împlinindu-se la data de 21.03.2010.
Observând dosarul de executare silită 1599/E/2016 întocmit de BEJ I…….., instanța constată că cererea de executare silită a fost înregistrată la data de 27.06.2016 deci ulterior împlinirii termenului de prescripției al dreptului de a solicita executarea silită.
În acest context observând că a operat prescripția executării silite va admite contestația la executare formulată de contestatorul T.I. în contradictoriu cu intimatul S.L.M.L. și va anula în totalitate actele de executare efectuate în dosarul execuțional nr.1599/E/2016 întocmit de BEJ I……
Constatând că în ceea ce o privește pe contestatoare cerere a fost admisă, reținând culpa procesuală a intimatei, în conformitate cu dispozițiile art.453 Cod pr.civ, va obliga intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 840 lei.
Postat 07.02.2017
← Actiune in anulare | Partaj judiciar. Jurisprudență Partaj → |
---|