Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 7024 din data de 15.11.2016

Asupra cauzei de față constată următoarele

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr din data de

27.04.2016 contestatorul X a chemat în judecată pe intimata Y,pentru ca instanța, sa admită

contestația la executare si sa dispună anularea somației nr , titlul executoriu

proces verbal de contravenție nr

In motivare arata ca a aflat despre existenta acestei datorii dupa ce a fost la primărie care datează din anul 2008 , citarea si comunicarea acesteia fiind făcuta dupa termenul de 5 ani prevăzut de lege .

In drept, contestatorul a invocat Codul de procedura fiscala.

In susținerea cererii contestatorul a depus înscrisuri: somația nr , comunicare .

Cererea a fost legal timbrata .

Legal citat intimata nu a formulat întâmpinare si nu s-a prezentat in fata instanței.

In cauză,in baza art.258 NCPC , instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri depuse la dosarul cauzei.

In fapt , instanța retine ca intimata a emis in data 19.05.2008 o adresa de inaintare

către contestator a unui proces verbal de contravenție , declanasand procedurile de executare

silita desi in cauza nu a fost emisa nici o somație in conformitate de OG 92/2003.La cererea

instanței de judecata intimata a precizat in mod expres ca nu a emis nici o somație ci doar o

instiintare de plata -adresa nr

In drept, fata de situația de fapt reținuta mai sus instanța constata ca in cauza contestatorul a formulat contestația la executare in termen , somația prevăzuta de OG 92/2003 nefiindu-i comunicata deoarece aceasta nu a existat niciodată. De asemenea pe fondul cauzei nu poate fi analizata nici prescripția invocata de contestator atat timp cat practic împotriva acestuia s-au început procedurile de executare silita fara a exista primul act de executare prevăzut de lege sub sancțiunea nulității absolute -in speța somația.

De asemenea instanța retine incidența in cauza a prevederilor art.145 din OG 92/2003 -forma la data trimiterii instiintarii de plata - unde se arata ca:

(1) Executarea silită începe prin comunicarea somației. Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somației nu se stinge debitul, se continuă măsurile de executare silită. Somația este însoțită de un exemplar al titlului executoriu.

(2) Somația cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la ari. 43 alin. (2), următoarele: numărul dosarului de executare; suma pentru care se începe executarea silită; termenul în care cel somat urmează să plătească suma prevăzută în titlul executoriu, precum și indicarea consecințelor nerespectării acesteia.

In consecința, având in vedere ca in cauza nu a existat nici un fel de somație ca act incepator de executare silita , prevăzut de lege sub sancțiunea nulității absolute , instanța va admite contestația la executare si va anula aceasta asa zisa somație de plata cu care debitorul figurează in evidentele fiscale.

Va disjunge capătul de cerere având ca obiect anulare proces verbal de contravenție si dispune formularea unui nou dosar având ca obiect plângere contravenționala, parti fiind petent X si intimat Z.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare