Acţiune în constatare - clauze abuzive
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 7214 din data de 21.11.2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, sub nr., reclamanții H D-D și H M au solicitat în contradictoriu cu pârâta O B R S.A. pronunțarea unei hotărâri prin care instanța să constate caracterul abuziv al clauzei inserate la art.3.2 din contractul de credit nr. din 27.06.2008, să dispună anularea clauzei, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 450 euro, echivalent în lei la cursul BNR din data plății efective, sumă încasată de pârâtă cu titlu de comision de acordare credit, suma de 117,14 euro reprezentând dobânda legală pentru perioada 01.07.2008-31.08.2011, 169,86 euro reprezentând dobânda penalizatoare aferentă sumei de 450 euro calculată pentru perioada 01.09.2011-30.06.2016, și dobânda penalizatoare din 01.07.2016 până la data achitării efective. Prin aceeași acțiune s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de la art. 3.3 din contractul de credit nr., să se anuleze clauza și să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 4078,99 euro cu titlu de comision administrare credit, să fie obligată pârâta la plata dobânzii legale pentru sumele încasate cu titlu de comision de administrare în perioada 27.06.2008-31.08.2011, la plata dobânzii penalizatoare pentru 01.09.2011-până la data introducerii acțiunii, și la plata dobânzii penalizatoare pentru fiecare sumă încasată cu titlu de comision de administrare de la data introducerii acțiunii până la data achitării efective. Au mai solicitat reclamanții să se constate caracterul abuziv al clauzei inserate la art.3.4 din contractul de credit și să se dispună anularea acesteia, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în mod necuvenit cu titlu de dobândă penalizatoare, să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare. De asemenea, au solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 14.08.2008 au încheiat cu B M SA contractul de credit nr., având ca obiect acordarea de către bancă a unui împrumut în valoare de 15.000 euro pentru o perioadă de rambursare de 10 ani.
Potrivit art.3.2. din contract, comisionul de acordare a creditului este de 3% din valoarea totală a facilității, sumă nejustificată și nelegală, și care nu a făcut obiectul unei negocieri prealabile reciproce. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ, noțiunea de comision de administrare nu este explicată în nicio clauză contractuală, iar toate costurile legate de încheierea contractului au fost suportate de reclamanți.
Se mai arată că, potrivit art.3.3 din contract, reclamanții datorează comision de administrare credit în valoare de 0,42 % pe lună din suma facilității rămasă de rambursat. La momentul semnării contractului acest comision nu avea o definiție preciză, încălcându-se condiția de claritate și inteligibilitate impusă de actele normative din sfera protecției consumatorilor. Această clauză nu a făcut obiectul unei negocieri prealabile reciproce. Reclamanții au apelat în cursul anului 2008 la un credit de nevoi personale, întrucât aveau nevoie de suma de 15.000 euro, însă nu au fost de acord cu plata acestui comision de administrare, în condițiile în care până la finalul contractului ar fi trebuit să achite suma de 4303,83 euro cu titlu de comision de administrare. Reclamanții au fost constrânși de poziția dominantă a băncii și de nevoia lor financiară. Cuantumul acestui comision este foarte ridicat și vădit nejustificat în raport de circumstanțele contractuale. Este nejustificată modalitatea de stabilire a comisionului ca procent din soldul creditului rămas de restituit. Pârâta nu arată care este motivul pentru care a stabilit acest mod de percepere a comisionului și nici ce acțiuni/activități/servicii ale băncii sunt acoperite cu acest comision. Din suma de 15.000 euro, reclamanții au achitat cu titlu de comision de administrare suma de 4078,99 euro, fără dobânda creditului. Pârâta nu a uzat de bună-credință în momentul în care a impus în conținutul contractului de credit obligativitatea achitării acestui comision, neprecizând cu ce titlu și în contul căror prestații se încasează aceste sume. Inserarea în contract a acestei clauze denotă intenția băncii de a-și maximiza câștigul prin introducerea unor costuri ascunse în sarcina reclamanților. Acest comision nu poate fi considerat un preț , căci prețul banilor este dobânda. Obligarea pârâtei la plata dobânzii legale se impune ca o consecință a principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de parte, prejudiciu care constă în paguba efectiv suferită, cât și în beneficiul nerealizat.
Mai arată reclamanții, în ceea ce privește clauza prevăzută de art.3.4, că perceperea unei dobânzi penalizatoare în cuprinsul contractului de credit într-un cuantum atât de ridicat încalcă instrumentele naționale și europene relative la protecția consumatorilor. La momentul semnării contractului de credit, această dobândă penalizatoare nu avea o definiție precisă, încălcându-se condiția de claritate și inteligibilitate impusă de actele normative din sfera protecției consumatorilor. Clauza creează un dezechilibru semnificativ în defavoarea consumatorului, atâta timp cât una din părțile unui contract bilateral, comutativ și oneros își rezervă dreptul de a modifica unilateral una din clauzele contractului de credit, anume cuantumul prestației celeilalte părți, fără ca în acest sens să existe acordul celui care se obligă. Din cuprinsul acestei clauze rezultă că dobânda penalizatoare va fi calculată la rata de capital exigibilă. În cuprinsul contractului nu este definită noțiunea de rată de capital, ce anume reprezintă și din ce este compusă. Văzând graficul de rambursare anexat contractului de credit rezultă că rata de capital este compusă din principal, dobândă și comision de administrare. Din această formulare se poate observa că pârâta încasează dobândă la dobândă, aspect nepermis în legislația română. Această clauză este abuzivă întrucât exclude prin chiar formularea ei dreptul consumatorului de a formula obiecțiuni cu privire la cuantumul dobânzii penalizatoare. Raportat la cuantumul exagerat al dobânzii penalizatoare precum și la modul de inserare în cuprinsul contractului, această clauză este nulă raportat la dispozițiile art.966 coroborat cu art.968 din vechiul Cod civil. Dobânda penalizatoare constituie o dobândă moratorie stabilită prin intermediul unei clauze penale menite să acopere prejudiciul presupus al creditorului. Însă, din formularea contractului rezultă că aplicarea acestei dobânzi vizează inclusiv debite constând în dobândă, comisioane, costuri sau speze, aceste aspect constituind un argument puternic pentru interpretarea acestei clauze ca fiind una penală. Clauza inserată la art.3.4 din contract reprezintă în fapt o clauză leonină, în care creditorul a prevăzut o contraprestație în favoarea sa cu mult peste cea a cocontractanților săi, clauză ce a dezechilibrat în mod serios contractul. Inserarea acestei clauze s-a făcut cu încălcarea art.1 și 2 din Legea nr.313/1879, în vigoare la momentul încheierii contractului, dispoziții potrivit cărora este nulă clauza penală din contractele de împrumut. Situația de inegalitate care există între consumator și vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenție pozitivă, exterioară părților din contract.
Nulitatea produce efecte și pentru trecut, astfel încât capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani încasate cu titlu de dobândă penalizatoare apare ca fiind o consecință juridică a aplicării sancțiunii nulității, a principiului retroactivității efectelor nulității. Prevederea în contract a unor clauze abuzive constituie o faptă ilicită, iar sumele de bani reținute în temeiul unor clauze abuzive trebuie restituite reclamanților.
În situația în care vor fi anulate cele două clauze contractuale contestate, sumele de bani pe care reclamanții le vor avea de restituit către bancă se vor modifica, iar acest aspect trebuie individualizat de către bancă printr-un nou grafic de rambursare care să fie pus la dispoziția consumatorilor.
Reactualizarea se impune a fi dispusă pentru a fi acoperit prejudiciul efectiv suferit de reclamanți și care a fost cauzat de fluctuațiile monetare ce au avut loc în intervalul de timp scurs între data achitării lor de către debitori și data restituirii lor efective.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.193/2000, ale Directivei 93/13/CE, ale Legii nr.313/1879 și ale Codului civil.
Cererea este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumei privind comisionul de acordare, arătând că acțiunea reclamanților are ca obiect un drept patrimonial fiindu-i aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, care a început să curgă la data acordării creditului și s-a împlinit la 26.07.2011. Mai susține pârâta că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr.193/2000, clauzele contractuale nefiind prestabilite, existând prin urmare posibilitatea ca un client să influențeze o clauză. Faptul că reclamanții au înțeles să nu prezinte nicio contraofertă nu echivalează cu impunerea împotriva consimțământului lor a unor clauze.Comisionul de acordare și de administrare sunt permise și reglementate expres în art.36 din OUG 50/2010, legea permițând în mod expres creditorului bancar să perceapă aceste comisioane.O intervenție a instanțelor în ceea ce privește prețul contractului ar echivala cu o imixtiune inacceptabilă asupra principiilor care guvernează economia de piață. Reclamanții nu au probat că banca a perceput comisionul de administrare ca o dobândă deghizată, acesta fiind evidențiat într-un scadențar anexă la contractul de credit.datorită specificului contractului de credit, care presupune restituiri succesive, monitorizarea acestora, banca suportă costuri pe toată durata contractului. Rațiunea comisionului de administrare are legătură cu o serie de activități desfășurate de bancă și a fost o clauză explicit formulată.Modul de stabilire și calcul al dobânzilor penalizatoare a fost strict reglementat prin OUG 50/2010.Mai susține pârâta că în situația în care numai banca ar fi obligată la restituirea sumelor deja achitate s-ar crea o situație inechitabilă, caracterizată de îmbogățirea fără justă cauză a împrumuturilor.
În susținerea cererii, reclamanții au anexat înscrisuri, în copie, certificate pentru conformitate cu originalul și au solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtei, răspunsurile pârâtei fiind anexate la filele 117-126 dosar.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la restituirea sumei reprezentând comision de acordare credit, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 3 din Dec. nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă prevede durata termenului de prescripție de 3 ani, iar art. 7 din același act normativ arată că momentul de la care curge prescripția, ca regulă, este data nașterii dreptului la acțiune sau a dreptului de a cere executarea silită.
Nulitatea unui act juridic, în speță a unei clauze este definită ca mijlocul prevăzut de lege pentru a nu permite ca voința individuală să treacă peste îngrădirile ce-i sunt impuse prin normele dreptului pozitiv și efectele constau în desființarea actului prin repunerea părților în situația anterioară, care implică restituirea reciprocă a prestațiilor ce s-au făcut în temeiul lui. Dreptul la acțiune al reclamanților având ca obiect restituirea prestațiilor, în situația constatării nulității unui act juridic curge de la data constatării de instanță a caracterului abuziv al clauzei și anulării ei și că dreptul la restituirea prestațiilor, ca aplicație a repunerii părților în situația anterioară, nu poate curge înainte de a se fi constatat nulitatea clauzei, astfel că momentul încheierii contractului, nu are nici o relevanță, reținând că pe acest capăt de cerere nu a operat prescripția.Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (1) din Dec. nr. 167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
La data de 27.06.2008, între reclamanți în calitate de împrumutați și B M SA s-a încheiat contractul de credit nr., prin care banca a acordat împrumutaților un credit în valoare de 15.000 euro pentru satisfacerea nevoilor personale.
Din înscrisurile depuse la filele 22-35 dosar, rezultă că B M SA a fost absorbită de O B R SA, pârâta din prezenta cauză.
Conform art.4 din contract, rambursarea facilității se face în 120 de rate lunare conform graficului de rambursare anexă la contract.
Clauzele defăimate de reclamanți au următorul conținut:
- art.3.2- "Comision de acordare a facilității-3% din valoarea totală a facilității";
- art.3.3- "Comision de administrare: 0,42 % pe lună din suma facilității rămasă de rambursat. Comisionul de administrare va fi plătit lunar de către împrumutat, odată cu rambursarea ratelor de credit, conform graficului de rambursare-anexa 2";;
- art.3.4- "Dobânda penalizatoare: 20 % pe an. Dobânda penalizatoare este datorată în cazul în care împrumutatul nu îndeplinește obligația de plată la scadență(fie la scadența prestabilită, fie la scadența anticipată sau în orice alt caz). Această dobândă va fi aplicată la rata de capital exigibilă la data scadenței până la data plății efective, indiferent că această dată precede sau urmează pronunțării unei eventuale hotărâri judecătorești. Dobânda penalizatoare va fi plătită la data scadenței următoarei rate sau la o altă dată precizată de bancă în notificare. Banca are dreptul să revizuiască nivelul dobânzii penalizatoare în funcție de politica sa de creditare. Noul nivel al dobânzii penalizatoare va deveni aplicabil și opozabil împrumutatului prin afișare la sediile unităților teritoriale ale băncii. Împrumutatul agreează că dovada afișării noului nivel al dobânzii penalizatoare va putea fi făcută cu orice document/evidență produs/ă de bancă";.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 193/2000, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților";. De asemenea, în baza aceluiași text de lege, "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv";.
Din examinarea textului de lege citat, cât și din jurisprudența CJUE în materie rezultă faptul că pentru a putea fi caracterizată drept clauză abuzivă trebuie întrunite trei elemente: clauza să nu fi fost negociată, clauza să determine un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, dezechilibrul să fie creat în contradicție cu buna credință.
Directiva 93/13 obligă statele membre să prevadă un mecanism care să asigure ca orice clauză contractuală care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale să poată fi controlată pentru aprecierea eventualului său caracter abuziv. În acest cadru, instanța națională trebuie să stabilească, ținând cont de criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul 1 și la articolul 5 din Directiva 93/13, dacă, având în vedere împrejurările proprii ale speței, o astfel de clauză îndeplinește criteriile bunei credințe, echilibrului și transparenței prevăzute de această directivă.
În speță, contractul intervenit intre părți reprezintă un act juridic standard preformulat, clauzele fiind stabilite în mod unilateral de către profesionist, consumatorul fiind obligat să își exprime acordul cu privire la totalitatea clauzelor pentru a obține dreptul de folosință a sumei de bani.
Negocierea unui contract nu presupune oferirea unei ocazii abstracte de a face o contraofertă sau de a discuta stipularea unei clauze (prin ipoteză, destinatarul își poate exprima oricând punctul de vedere cu privire la condițiile contractuale oferite sau poate propune una sau mai multe contraoferte) și nici nu se limitează la ocazia oferită potențialului client de a "alege"; moneda creditului, de a citi condițiile contractuale oferite de bancă, ci implică ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv conținutul și numărul clauzelor. Pârâta nu a făcut însă dovada schimbării/modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarilor ofertei, respectiv a faptului că reclamanții au avut și alte opțiuni decât cele de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate, deși sarcina acestei probe îi revenea, potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr.193/2000.
Potrivit art.3.2 din contract, reclamanții au achitat un procent de 3% din valoarea totală a facilității, respectiv suma de 450 euro, cu titlu de comision de acordare credit. Deși pârâta a susținut că acest comision se justifică prin costul operațiunilor legate de acordarea creditului, instanța reține cuantumul ridicat al acestuia, precum și împrejurarea că nu rezultă, din cuprinsul contractului sau a anexelor la acesta, care sunt operațiunile al căror cost este acoperit de acest comision.Având în vedere caracterul obligatoriu al acestui comision, imposibilitatea negocierii acestuia, și cuantumul disproporționat al acestuia față de destinația sa și cuantumul facilității acordate, instanța apreciază că clauza prevăzută în art.3.2 din contract este abuzivă.
În baza clauzei 3.3 din contract, în graficul de rambursare anexă a contractului, este evidențiat cuantumul lunar al comisionului de administrare. Această clauză creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, prin raportare la cuantumul ridicat al acestui comision și determinabil în funcție de suma rămasă de rambursat, clauza astfel formulată dând dreptul pârâtei să perceapă acest comision lunar la soldul creditului, fără a se specifica în niciun mod activitățile și operațiunile de administrare care să justifice perceperea acestui comision.
În plus, condiția referitoare la producerea unui dezechilibru semnificativ nu se poate limita la o apreciere economică de natură cantitativă, întemeiată pe o comparație între valoarea totală a operațiunii care a făcut obiectul contractului, pe de o parte, și costurile puse în sarcina consumatorului printr-o anumită clauză, pe de altă parte, astfel cum s-a statuat de CJUE în cauza Constructora Principado SA împotriva Jose Ignacio Menendez Alvarez("existența unui "dezechilibru semnificativ"; nu necesită în mod necesar ca costurile puse în sarcina consumatorului printr o clauză contractuală să aibă în privința acestuia o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea operațiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzută de normele naționale; instanța de trimitere trebuie, în scopul aprecierii existenței eventuale a unui dezechilibru semnificativ, să țină seama de natura bunului sau a serviciului care face obiectul contractului, raportându se la toate circumstanțele care au însoțit încheierea acestui contract, precum și la toate celelalte clauze ale acestuia";).
Cu privire la cea de a treia condiție (nerespectarea cerințelor bunei-credințe), îndeplinirea acestei cerințe rezultă din comportamentul general al băncii. Astfel, inserarea acestor clauze abuzive, neclare, aplicate în defavoarea consumatorului, neacordarea de explicații și informații suficiente astfel încât consumatorul să nu poată lua vreo decizie în deplină cunoștință de cauză.
Acest comision apare prin cuantumul său ca fiind nejustificat și disproporționat de vreme ce pentru acest cost al creditului nu este explicitată nici o condiție sau situație care îl impune ca necesar, fie determinată în concret fie determinabilă în raport de anumiți factori de piață.
În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat "în contradicție cu cerința de bună credință";, este important să se constate și că, potrivit jurisprudenței CJUE, instanța națională trebuie să verifice în acest scop dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale (Cauza Mohamed Aziz).
Or, este cât se poate de evident faptul că perceperea de către bancă a unei sume de bani consistente lunar, necauzată de o necesitate obiectivă, conține un echivoc care naște un dubiu puternic în sensul justificării unui asemenea cost și care dubiu nu poate fi decât în folosul consumatorului, conform art.1 alin.1-3 din Legea nr.193/2000 și totodată, duce la un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În ceea ce privește clauza stabilită în art.3.4 din contract, instanța reține că aceasta este redactată într-un limbaj ce nu este clar și inteligibil, atâta timp cât se menționează că va fi plătită la o dată precizată de bancă în notificare, mecanismul nefiind așadar previzibil. De asemenea, banca are dreptul revizuirii nivelului dobânzii în funcție de politica sa de creditare, stabilind astfel un element subiectiv, favorabil propriei sale politici financiare, consumatorului nefiindu-i permisă negocierea nivelului dobânzii penalizatoare. Chiar și modalitatea de înștiințare a consumatorului apare ca fiind abuzivă, banca alegând varianta să afișeze la sediu noului nivel al dobânzii penalizatoare, ceea ce nu permite verificarea aducerii efective la cunoștința consumatorului a nivelului acesteia.
Modalitatea de exprimare folosită de bancă face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit.
Instanța reține că prin necircumstanțierea în niciun mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii penalizatoare, prin neindicarea niciunui criteriu care să-i dea băncii acest drept, lăsând practic la libera sa apreciere majorarea dobânzii penalizatoare, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îi prejudicieze pe reclamanți.
Alin. 3 al art. 4 din Legea nr. 193/2000 instituie o prezumție relativă a caracterului abuziv al clauzelor în cazul contractelor prestabilite ce conțin clauze standard, preformulate, prezumție ce poate fi înlăturată doar prin dovada scrisă, făcută de profesionist, a caracterului negociat al contractului ori a unor clauze ale acestuia, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Clauza menționată în art.3.4 din contract nu permite consumatorului dreptul de a denunța sau rezilia contractul în situația în care profesionistul a revizuit unilateral nivelul dobânzii legale, creând contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Având în vedere considerentele expuse și reținând că finalitatea constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, iar nu cu anularea acestora, așa cum au solicitat reclamanții, instanța va admite în parte cererea, astfel cum a fost precizată, urmând a constata caracterul abuziv al clauzelor prevăzute de art. 3.3 și art.3.4 din contractul de credit nr..
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea.
Principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Verificând graficul de rambursare anexat la filele 45-48 dosar, rezultă că în perioada 10.07.2008-24.05.2016 valoarea comisionului de administrare achitat de către reclamanți cuantifică 4078,99 euro.
Conform art. 1092 alin. 1 Cod civil, orice plată presupune o datorie și ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. În contextul constatării nulității absolute a comisionului de administrare, se va considera, retroactiv, că această obligație nu a existat, fiind vorba de o plată făcută fără temei și care trebuie restituită de cel care a primit-o.
Întrucât o clauză abuzivă nu poate produce nici un efect, dispărând fundamentul pentru executarea obligației de plată și este necesar a se acoperi integral prejudiciul suferit și de a se restabili situația anterioară, instanța va obliga pe pârâtă la restituirea către reclamanți a echivalentului în lei la cursul BNR din ziua plății a sumei de 450 euro reprezentând comision de acordare credit și suma de 4078,99 euro, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare achitat de reclamanți, aferent perioadei 10.07.2008-24.05.2016, sumă ce se va actualiza.
Totodată, instanța reține că reclamanții au dreptul la plata dobânzii legale aferente sumelor achitate cu titlul de comision de administrare, dobânda reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a acestor sume de bani și fiind datorată pentru recuperarea integrală a prejudiciului, dobânzi ce vor fi acordate de la data plății până la data restituirii integrale a debitului, în conformitate cu actele normative corespunzătoare momentului fiecărei plăți, respectiv OG nr.9/2000 până la abrogarea acesteia, respectiv OG nr.13/2011 după intrarea în vigoare.
În consecință, va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți a dobânzii legale aferente sumei de 4078,99 eur, calculată de la data efectuării fiecărei plăți până la data executării obligației.
Ținând seama de soluția ce se va pronunța cu privire la comisionul de administrare și având în vedere că în graficul de rambursare anexă a contractului de credit suma reprezentând comision de administrare este inclusă în suma lunar datorată, va dispune obligarea pârâtei să emită un nou grafic de rambursare a creditului.
Instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă penalizatoare, ca neîntemeiat, din actele și lucrările dosarului nerezultând efectuarea de către reclamanți a vreunei plăți cu acest titlu.
În temeiul art.452 și 453 alin.1-2 C.p.c., având în vedere soluția de admitere în parte a cererii, va obliga pe pârâtă la plata către reclamanți a sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat.
| ← Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... | Acţiune în constatare - clauze abuzive → |
|---|
