Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare

Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 82 din data de 15.01.2014

Dosar nr. XXXX/193/2013 - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA BOTOȘANI - JUDEȚUL BOTOȘANI

Ședința publică din data de xx.xx.xxxx

Completul compus din:

PREȘEDINTE

GREFIER

SENTINȚA CIVILĂ NR. XXXX

Pe rol judecata pricinii civile având ca obiect contestație la executare, privind pe contestatorul C. E. în contradictoriu cu intimata AFP Botoșani.

Procedura legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în data de xx.xx.xxxx, situație consemnată în încheierea de ședință din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea, pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani în data de xx.xx.xxxx, contestatorul C. E. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce urmează a fi pronunțată, în contradictoriu cu intimata Administrația Finanțelor Publice Botoșani, să dispună anularea somației nr. X/XX/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx și a titlului executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx. Totodată, a solicitat suspendarea executării silite.

A arătat petentul, în motivare, că nu datorează intimatei sume de bani, cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate, întrucât nu a semnat vreun contract de asigurare, nu a depus declarații în acest sens, nu a beneficiat de servicii medicale și, totodată, Legea nr. 95/2006 nu reglementează o asigurare de drept, pentru toate persoanele. Mai arată că nu i s-a emis/comunicat un titlu de creanță, petentul aflând despre existența debitului din cuprinsul actelor de executare, și că titlul/somația contestate nu i s-au transmis în termen legal.

În dovedire, contestatorul a depus la dosar somația și titlul executoriu contestate, alte acte.

Intimata Administrația Finanțelor Publice Botoșani a formulat întâmpinare (fila 27), solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată. S-a învederat, în susținerea acestei soluții, că potrivit dispozițiilor OUG nr. 125/2011, ANAF s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurare de sănătate. În consecință, au fost preluate documentele/informațiile privind obligațiile persoanelor fizice, respectiv soldurile acestor obligații. În baza acestor date, pentru speța de față, s-au emis somația și titlul executoriu contestate, privind un debit în valoare de 437 lei. Învederează intimata că aceste acte s-au întocmit cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege. În privința cererii de suspendare, intimata a arătat că în dosar nu s-a făcut dovada achitării cauțiunii prevăzute de lege.

În dovedire, s-au anexat înscrisuri.

A mai învederat intimata, la solicitarea instanței (fila 73), că decizia de impunere a fost emisă și comunicată legal, de către CAS Botoșani, decizie cu privire la care petentul nu a obținut o hotărâre de desființare și care nu poate fi supusă analizei în prezentul cadru procesual.

Prin concluziile finale, petentul și-a reiterat cererile, învederând că intimata nu deține un titlu susceptibil de executare, că decizia de impunere este emisă pentru perioada 2005-2010, în timp ce somația și titlul executoriu se referă inclusiv la anul 2011.

Analizând actele dosarului precum și dispozițiile legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:

În data de xx.xx.xxxx, intimata AFP Botoșani a emis titlul executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXXX și somația nr. X/XX/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXXX, pentru un debit în valoare de 437 lei reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate (filele 4, 5). La rubrica documentul prin care s-a evidențiat suma de plată, în titlul executoriu, apare indicat actul cu nr. XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx, document pe care intimata nu l-a înaintat la dosar, deși a existat o solicitare expresă în acest sens - filele 64, 68 (intimata a precizat, față de respectiva solicitare, că dosarul de executare a fost transmis instanței în integralitatea sa - fila 76).

Verificând documentele aflate la dosar, instanța reține existența unei decizii de impunere din data de xx.xx.xxxx, emisă pentru suma de 1971 lei+1964,67 lei reprezentând debit principal și penalități (fila 44), în baza căreia s-au întocmit titlul executoriu și somația din data de xx.xx.xxxx- fila 37 și urm. De asemenea, petentul a înfățișat unele decizii de impunere anuale (pentru plăți anticipate/pentru venituri realizate), emise în februarie 2010 și, respectiv, în februarie 2012. În privința deciziilor din data de xx.xx.xxxx, emisă pentru suma de 193 lei, și din data de xx.xx.xxxx, emisă pentru suma de 120 lei, se observă că privesc debite accesorii (filele 22, 25) și că, cel puțin prima dintre acestea, a stat la baza emiterii unui alt titlu executoriu decât cel contestat în speță - fila 86.

Constată instanța, față de mențiunile documentelor invocate, că niciunul dintre acestea nu poate fi reținut drept titlu de creanță pentru debitul urmărit în speță. Intimata nu a comunicat informații din care să rezulte că, în fapt, actul cu nr. XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx are o altă identitate (putând fi reperat și sub un alt număr) ori că debitul de 437 lei a fost evidențiat într-un alt titlu de creanță, dintre cele depuse la dosar - ca parte a unei obligații de plată superioare sau ca sumă a unor obligații mai mici. De altfel, de vreme ce debitul în discuție este scadent din data de xx.xx.xxxx(în situația analitică de la fila 31), apare evident că nu era posibil să se regăsească în decizia de impunere emisă în octombrie 2010, singura care se referă la sume cu titlu de contribuții de sănătate (dintre cele înfățișate în cauză - fila 44).

Potrivit prevederilor alin. 6 art. 86 CPF, decizia de impunere și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii constituie și înștiințări de plată, de la data comunicării acestora, în condițiile în care se stabilesc sume de plată, în timp ce dispozițiile art. 45 din același cod statuează că actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Comunicarea se realizează, potrivit art. 44 CPF, prin remiterea actului sub semnătură, prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin publicitate.

Dispozițiile invocate se coroborează cu prevederile art. 141 alin. 2 din același cod, prevederi conform cărora, titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Se mai reține, în același context, că titlul de creanță este reprezentat, în principiu, de decizia de impunere (actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală… - art. 110 alin. 3 CPF).

Față de prevederile astfel reproduse, se impune concluzia că "obținerea"; unui titlu executoriu în materie fiscală este condiționată de depășirea termenului de plată a debitului stabilit prin decizie de impunere și, implicit, de emiterea și comunicarea unei astfel de decizii. Or, în cauză, așa cum s-a arătat în cele ce preced, nu s-a făcut dovada existenței unui titlu de creanță pentru suma de 437 lei și, cu atât mai puțin, dovada comunicării acestuia și a expirării termenului legal de plată.

În condițiile date, procedura demarată de intimata AFP Botoșani nesocotește în mod grav exigențele în materie, instanța urmând a admite contestația și a desființa actele de executare criticate, respectiv titlul executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXXX din xx.xx.xxxx și somația nr. X/XX/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXXX din xx.xx.xxxx.

Cererea de suspendare a executării va fi respinsă, ca rămasă fără obiect.

În temeiul art. 274 CPC, intimata va fi obligată la plata cheltuielilor de judecate avansate de partea adversă, respectiv suma de 46,20 lei reprezentând taxă de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul C. E., domiciliat în mun. Botoșani, B-dul X nr. Y, sc. Z, ap. T, Botoșani, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE BOTOȘANI, cu sediul în mun. Botoșani, str. Piața Revoluției nr.5, jud. Botoșani.

Desființează titlul executoriu nr. XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx și somația nr. X/XX/X/XXXX/XXXXXXXXXXXXXXX/xx.xx.xxxx.

Respinge cererea de suspendare a executării silite.

Obligă intimata la plata cheltuielilor de judecată - 46,20 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din xx.xx.xxxx.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Contestaţie la executare. Jurisprudență Contestaţie la executare