Contestatie la executare. lămurirea întinderii şi aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive

Comentarii

0

Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 23 din data de 23.02.2017

Pe calea contestației la executare, debitorul a solicitat lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive. Pe calea contestației la titlu, așa cum o susține contestatorul, însă, debitorul nu poate solicita desființarea titlului executoriu, pentru că nu poate pune în discuție chestiuni cu privire la fondul dreptului. Fiind în prezența unei contestații la executare propriu-zisă și nu a unei contestații la titlu, devin incidente dispozițiile art.401 alin.1 lit. c cod procedură civilă de la 1865.

Document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:010.000023

Dosar nr. X/284/2016

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ nr. 23

Ședința publică de la 23.02.2017

Completul compus din:

PRESEDINTE: CC

JUDECĂTOR: CC

JUDECĂTOR: CC

GREFIER: CC

Pe rol judecarea recursurilor civile declarat de recurentul-contestator CC, recurenta-intervenientă CC, ambii cu domiciliu ales la Biroul de avocatură CC și Asociații din CC, recurenta-intimata CC, cu sediul ales la Cabinet Avocatură "CC"; din CC și recurenta-intimată CC cu sediul în CC împotriva sentinței civile nr. 1345/ 16.11.2016 de Judecătoria Târgoviște, având ca obiect contestație la executare.

Mersul dezbaterilor, prezența și concluziile părților au fost consemnate în încheierile de ședință din 09.02.2017 și 16.02.2017, care fac parte integrantă din prezenta decizie, și când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1345/16.11.2016 Judecătoria Târgoviște a respins cererea privind suspendarea executarii silite pana la solutionarea contestatiei la executare formulata de contestator ca fiind inadmisibila, a respins exceptiile invocate de intimata CC astfel: exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze si declararea nulitatii acestora; exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere prin care se solicita anularea contractului de cesiune de creanta in cadrul contestatiei la executare; prescriptia dreptului de a cere anularea unor clauze din contractul de credit, a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere in privinta tezei finale referitoare la modificarea dobanzii variabile dupa o formula propusa de contestator, a respins exceptiile invocate de intimata CC astfel: exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, exceptia lipsei litisconsotiului procesual activ, a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii cererii privind restituirea unor sume la care sa se adauge dobanda legala, a admis în parte contestatia la executare formulata de către contestatorul CC, împotriva intimatelor CC și SC CC SA si in contradictoriu cu intervenienta CC, a constatat caracterul abuziv si declara nulitatea absoluta a clauzei inserate la pct. 9 lit. a din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de acordare credit de 0,30 % flat calculat la valoarea creditului prevazuta in contract conform art. 3 pct. 3.1 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006, a dispus obligarea intimatei CCla restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de acordare credit de 0,30 % flat, a constatat caracterul abuziv si declara nulitatea absoluta a clauzei inserate la pct. 9 lit. b din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract, a dispus obligarea intimatei CCla restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data primei rate de credit, 01.03.2006 pana la data cesiunii, a obligat intimata CC la restituirea catre contestator a sumei incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data cesiunii la zi a obligat intimatele CCsi CC la plata catre contestator a dobanzii legale aferente sumelor incasate cu titlu de titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar , dobanda calculata conform OG nr. 9/2000 incepand cu data efectuarii platilor nedatorate si pana la data de 01.09.2011 si potrivit art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 incepand cu data de 01.09.2011 si pana la data achitarii efective a debitului, a respins în privinta constatarii caracterului abuziv si declararii nulitatii absolute a clauzelor inserate la pct. 5 teza a doua, pct. 4, pct. 8 din contract si a cererii privind restituirea sumelor achitate in plus in baza acestor clause, a respins în privinta cererii privind anularea contractului de cesiune si a cererii privind cenzurarea dobanzilor adaugate de cesionarul CC, a dispus anularea actelor de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. 231/2012 al BEJ CC, in sensul diminuarii valorii creantei cu sumele corespunzatoare pretinse debitorilor cu titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar, a compensat cheltuielile de judecata în baza art. 276 CPC .

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:

Deliberand asupra cererii de suspendare a executarii silite:

Conform disp. art. 403 CPC, pentru a se dispune suspendarea , cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune.

Textul are in vedere, ca si conditie prealabila obligatorie, plata cautiunii in cuantumul stabilit si comunicat de instanta.

In speta de fata, prin încheierea din data de 26.04.2016, pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr. X/284/2016, a fost admisă cererea contestatorului și s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite. In respectivul dosar s-a facut dovada platii unei cautiuni in suma de 3240 lei conform chitantei nr. 78609458/1 din 16.032016 ( fila 17).

Potrivit art. 403 alin. 4 teza finala CPC : "Cauțiunea depusă este deductibilă din cauțiunea stabilită de instanță, dacă este cazul";.

Prin cererea precizatoare inregistrata la data de 30.09.2016 contestatorul a indicat modul de calcul al valorii cautiunii, diferenta de plata calculata fiind suma de 5709 lei.

Pentru aceasta suma de plata cu titlu de cautiune, contestatorul a formulat cerere de ajutor public judiciar. Prin încheierea nr. 1259 din data de 19.10.2016, a fost respinsă cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de contestator, cererea de reexaminare formulată de acesta fiind respinsă prin încheierea nr. 1361 din data de 03.11.201.

Pana la închiderea cercetarii judecatoresti contestatorul nu a depus suma stabilita de instanta cu acest titlu, respectiv 5709 lei, context in care cererea formulata apare ca inadmisibila urmând a fi respinsa.

În temeiul art. 137 Cod Procedură Civilă, instanța s-a pronunțat cu prioritate asupra excepțiilor invocate de intimate prin întampinare, exceptii ce au fost unite cu fondul prin incheierea din 21.06.2016.

Exceptiile invocate de intimata CC astfel:

Exceptia inadmisibilitatii capetelor de cerere prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al unor clauze si declararea nulitatii acestora.

Potrivit art. 399 alin. 3 CPC : "(3)În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac";.

Invoca intimata faptul ca nu s-a uzat de mijloacele procedurale puse la dispozitie de legea speciala nr. 193/2000, insa practica judiciara majoritara este in sensul ca, textul de lege invocat are in vedere inexistenta unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, in cadrul carora apararile de fond sa poata fi invocate. In speta, Legea nr. 193/2000 pune la dispozitia consumatorilor o actiune de drept comun privind constatarea nulitatii absolute a clauzelor apreciate ca fiind nelegale, nefiind o cale procesuala specifica.

Fata de cele expuse, exceptia urmeaza a fi respinsa.

Exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere prin care se solicita anularea contractului de cesiune de creanta in cadrul contestatiei la executare, pe aceleasi considerente expuse anterior urmeaza a fi respinsa.

Exceptia prescriptiei dreptului de a cere anularea unor clauze din contractul de credit.

Legea nr. 193/2000 retine ca prevederile art. 12 si art. 13 vorbesc despre eliminarea clauzelor abuzive din contract, in timp ce art. 14 trimite la dreptul comun. De asemenea, art. 6 vorbeste despre eliminarea clauzelor abuzive si despre faptul ca ele nu vor produce efecte asupra consumatorului. Opineaza instanta ca eliminarea reprezinta o consecinta a nulitatii, nulitatea fiind una absoluta, astfel cum a statuat si Inalta Curte de Casatie si Justitie ( sectia a II-a civila, decizia nr. 686/2013) facand trimitere si la jurisprudenta CJUE. In plus, natura normelor prevazute de Legea nr. 193/2000 este una de ordine publica si nu privata, aceasta natura fiind data de jurisprudenta CJUE ( cauza Pohotovost’s.r.o. impotriva Korckovska orodnanta din 16 noiembrie 2010).

Prima instanță a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii capatului 1 de cerere in privinta tezei finale referitoare la modificarea dobanzii variabile dupa o formula propusa de contestator.

Exceptiile invocate de intimata CC astfel:

Exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a fost respinsa intrucat in judecata trebuie sa stea, ca parati, atat cedentul cat si cesionarul. Cum efectele nulitatii se intind pe toata durata contractului, rezulta ca o eventuala sanctiune de acest gen va produce efecte atat pentru perioada de pana la cesiune, cat si pentru perioada ulterioara. In plus, prin cerere s-a solicitat si restituirea prestatiilor déjà efectuate, astfel ca se impune a se obliga separat cedentul si cesionarul in functie de data intervenirii cesiunii de creanta.

Exceptia lipsei litisconsotiului procesual activ urmea a fi respinsa ca fiind ramasa fara obiect intrucat prin incheierea pronuntata in sedinta publica din 06.09.2016 ( fila 12 vol.III) a fost introdusa in cauza si numita CC.

Prima instanță a calificat drept aparare de fond exceptia inadmisibilitatii cererii privind restituirea unor sume la care sa se adauge dobanda legala.

Pe fondul cauzei prima instanță a reținut că prin cererea inregistrata la data de 01.08.2012 la BEJ CC sub nr. de dosar 231/2012, intimata CC a solicitat punerea in executare silita a titlului executoriu contract de credit nr. 128/07.02.2006 garantat prin contract de ipoteca autentificat sub nr. 232/07.02.2006 de BNP CC incheiat intre intimate CCsi contestatorul CCsi CC, pentru suma de 31.942,23 eur.

In privinta clauzelor considerate a fi abuzive, au invocat intimatele finele de neprimire reglementat de disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Textul in discutie prevede ca " evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociaza nici cu definirea obiectului principal la contractului, nici cu calitatea de a satisface cerintele de pret si de plata, pe de o parte, nici cu produsele si serviciile oferite in schimb, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj usor inteligibil";. Corespondentul sau din Directiva 93/13 este art. 4 alin. 2.

Analiza trebuie impartita in etape, respectiv trebuie verificat daca, clauza in discutie priveste obiectul principal al creditului, prin acesta intelegandu-se prestatiile esentiale ale acestui contract si care, ca atare, il caracterizeaza, in caz de raspuns pozitiv trebuie analizat daca, clauza este redata intru-un limbaj clar si inteligibil, analiza nelimitandu-se la aspectul gramatical, ci, in special la posibilitatea consumatorului de a intelege consecintele economice ale clauzei.

Clauza inserata la pct. 9 lit. a din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de acordare credit de 0,30 % flat calculat la valoarea creditului prevazuta in contract se completeaza cu art. 3 pct. 3.1 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006, iar clauza inserata la pct. 9 lit. b din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 privitoare la comisionul de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract se completeaza cu art. 3 pct. 3.9 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006.

Denumirea sugestiva a acestor comisioane nu este suficienta pentru a inlatura caracterul abuziv al clauzelor in contextul in care cerinta transparentei clauzelor contractuale nu poate fi redusa numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal si gramatical si ca prezinta o importanta esentiala pentru respectarea acestei cerinte daca in contract se indica in mod transparent motivul si particularitatile clauzei in discutie astfel incat consumatorul sa poata sa aprecieze, pe baza unor criterii clare si inteligibile, serviciul ce-i este asigurat si care jusitifica contraprestatia tradusa in comisioanele ce-i sunt impuse. In aceste imprejurari, instanta constata ca terminologia folosita nu este descrisa in cuprinsul conditiilor generale ale contractului incheiat de intimata CCpentru ca imprumutatii sa fie in deplina cunostinta de cauza cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision. Contextul retinut determina imposibilitatea efectuarii unor aprecieri cu privire la legalitatea acestor clauze din moment ce motivatia perceperii acestor comisioane nu este detaliata nici in cuprinsul conditiilor generale, nici in cel al contractului analizat. Enumerarea unor activitati in cuprinsul intampinarii nu poate complini lipsa de claritate a prevederii contractuale.

Astfel, se inlatura finele de neprimire, instanta de fond analizând aceste clauze in baza art. 4 din Legea nr. 193/2000 si prin raportare la aceste prevederi si avand in vedere si jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene in domeniul Directivei nr. 93/13/CEE, retine instanta ca acestea nu a fost negociate.

Art. 4 din Legea nr. 193/2000 dispune: "o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.

(2) O clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

(3) Faptul cã anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociatã direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globalã a contractului evidențiazã cã acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens ";.

Prin negociere se intelege ocazia oferita destinatarului ofertei de a influenta natura si/sau continutul clauzelor, iar intimata nu a facut dovada modificarii vreunei clauze la initiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului ca acesta din urma a avut si alte optiuni decat cea de a adera in integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza in parte sau in integralitate. Nu reprezinta negociere nici posibilitatea de a alege intre ofertele mai multor banci, nici posibilitatea de a alege intre mai multe variante de contracte oferite de aceeasi banca. Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totala imprumutata reprezinta doar adaptarea specifica a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client si nu negociere.

Referitor la dezechilibrul semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor in detrimentul consumatorului, s-a retinut ca in cauza acesta este unul atat economic, cat si juridic.

Cu privire la definirea acestei noțiuni, CJUE a arătat că existența unui "dezechilibru semnificativ"; nu implică în mod necesar ca și costurile puse în sarcina consumatorului printr-o clauză contractuală să aibă în privința acestuia o incidență economică semnificativă în raport cu valoarea operațiunii în cauză, ci poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situației juridice în care este plasat acest consumator, în calitate de parte la contract, în temeiul dispozițiilor naționale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conținutului drepturilor de care, potrivit acestor dispoziții, consumatorul beneficiază în temeiul contractului, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligații suplimentare, neprevăzute de normele naționale (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-226/12, Constructora Principado SA, par. 30).

În cauză, prin instituirea comisionului de acordare si a celui de administrare, s-a produs un dezechilibru economic semnificativ, acesta rezultând din valoarea totală a sumei ce ar urma să fie plătită cu acest titlu în raport cu valoarea creditului, conform graficului de rambursare.

Pe de altă parte, s-a produs și un dezechilibru juridic, nereieșind cu claritate din contract care este contraprestația specifică acestor comisioane. Astfel, din analiza convenției, deci a tuturor clauzelor în sensul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, rezultă că în sarcina contestatorului au fost instituite mai multe obligații și contraprestații, constând în restituirea sumei împrumutate, a dobânzii și a mai multor comisioane, în timp ce singura obligație stabilită în sarcina băncii consta în punerea la dispoziția împrumutatului a creditului în cuantumul și în condițiile stipulate în contract. Este evident faptul că ponderea drepturilor și obligațiilor părților este în detrimentul consumatorului - contestator in prezenta cauză. La aceasta se adaugă împrejurarea că pentru cele doua comisioane nu este menționată nicio altă sarcină a intimatei, în afara celei de a încasa sumele datorate.

Clauza inserata la pct. 5 teza a doua din contract : " Dobanda curenta este formata din dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile CC, la care se adauga 1,90 p.p.";

Fiind invocate disp. art. 4 alin. 6 din legea nr. 193/2000 de intimata prin intampinare, s-a retinut de către instanta de fond ca excluderea de la analiza pe fond a caracterului abuziv nu se aplica in ipoteza unei clauze referitoare la un mecanism de modificare a costului serviciilor care trebuie furnizate consumatorului ( CJUE, hotararea din 26 aprilie 2012, pronuntata in cauza Invitel). De altfel, o astfel de clauza se regaseste in art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000 ceea ce semnifica faptul ca astfel de clauze nu sunt excluse de la analiza pe fond a caracterului abuziv.

Potrivit clauzei contractuale, dobanda se stabileste in raport de dobanda de referinta variabila, care se afiseaza la sediile CC. Aceasta dobanda apare ca fiind o reflectare a costului resurselor de creditare pe care banca este nevoita sa-l plateasca in scopul obtinerii lichiditatilor necesare in vederea acordatii de credite catre populatie, costuri ce se stabilesc avand la baza reglementari ale BNR. Aceasta dobanda este diferita de indicele de referinta al valutei, invocat de contestator in functie de care se solicita modificarea clauzei contractuale.

Prin art. 37 din OUG nr. 50/2010 s-au impus anumite reguli in contractele cu dobanda variabila cu referire clara la indici de referinta, insa textul nu este aplicabil in mod direct contractelor incheiate inainte de intrarea in vigoare a OUG nr. 50/2010, astfel cum reiese din prevederile art. 95 din acelasi act normativ. De asemenea si art. 9 indice 3 din OG nr. 21/1992 republicata prevede la pct. 1,2 si 3 ca in contractele de credit cu dobanda variabila se vor aplica anumite reguli facand trimitere la indici de referinta verificabili, mentionati in contract, insa textul a fost introdus abia prin art. II pct. 9 din OUG nr. 174/2008, ulterior incheierii contractului de credit ce face obiectul cauzei.

In speta, dobanda de referinta interna a bancii reprezinta o dobanda standardizata, unica pentru toata plaja de produse financiare destinata persoanelor fizice si este afisata la sediile bancii alaturi de ceilalti indici de referinta, intrunind conditia unui indice de referinta verificabil.

In plus, mecanismul de calcul al dobanzii contractuale este clar si neechivoc aratat in pct. 5 din contract si, in acelasi timp art. 2 pct. 2.10.a din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 vine sa expliciteze mecanismul de determinare a acestui tip de dobanda perceputa de intimata CC, dand suficiente informatii clientului pentru ca acesta sa aiba reprezentarea modului in care va functiona mecanismul de stabilire a dobanzii variabile.

Nivelul dobanzii de referinta a bancii nu putea fi individualizat in momentul incheierii contractului, acest nivel fiind stabilit periodic in functie de anumite criterii. In situatia in care contestatorul avea indoieli asupra acestui aspect, putea solicita bancii sa-i comunice modul in care se calculeaza dobanda de referinta.

Prin cererea formulata se urmareste practic modificarea clauzei contractuale privind modul de calcul pentru dobanda variabila neexistand niciun temei juridic in sustinerea unei solutii de admitere. Reglementarile legale ce au impus incheierea unor acte aditionale la contract, mentionate mai sus nu sunt aplicabile contractului de credit nr. 128/07.02.2006, iar instanta nu va putea interveni in sensul stabilirii unui alt mod de calcul pentru dobanda fara sa incalce libertatea contractuala alaturi de forta obligatorie a contractului si de efectul relativ al conventiei, toate reunite in principiul autonomiei de vointa consacrat prin art. 969 Cod civil.

Clauza inserata la pct. 4 din contract:" Creditul va fi rambursat in 180 rate lunare, conform graficului de rambursare anexat";este invocata de contestator in scopul dispunerii conversiei creditului din moneda euro in moneda nationala cu consecinta stabilizarii cursului valutar de la momentul semnarii contractului de credit si invoca in esenta, teoria impreviziunii.

Sub regimul Codului civil de la 1864 teoria impreviziunii nu a cunoscut o reglementare expresa, insa a fost constant aplicata in practica, iar in prezent a fost invocata chiar de Curtea Constitutionala prin decizia nr. 623 din 25.10.2016 nepublicata, prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca prevederile art. 11 teza intai raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 si art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constitutionale numai in masura in care instanta judecatoreasca verifica conditiile referitoare la existenta impreviziunii.

Aceasta teorie este incidenta in cazul intervenirii unor circumstante exterioare contractului si independente de vointa partilor, in special de ordin economic, cu efecte asupra echilibrului contractual. In speta, imprumutandu-se pentru o perioada considerabila de timp intr-o moneda straina, diferita de cea in care obtineau venituri din salariu, contestatorul si-a asumat implicit si riscul fluctuatiilor monedei, ceea ce echivaleaza cu asumarea riscului schimbarii imprejurarilor existente la data incheierii contractului. Chiar daca in speta contractul este preformulat, cu consecinta prezumtiei caracterului nenegociat, clauzele prin care s-a instituit obligatia rambursarii ratelor de credit in moneda euro nu creaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, nefiind stipulate exclusiv in favoarea institutiei de credit.

Astfel, art. 4 pct. 4.8 din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 stabilesc : " Majorarea/diminuarea creditului aprobat initial pentru acelasi obiect de creditare, modificarea datelor de acordare a creditului in cazul in care acesta se acorda in transe, amanarea la plata sau modificarea oricarei alte clauze din contractul de credit va conduce la incheierea unui act aditional si, dupa caz, la intocmirea unui nou grafic de rambursare.";

In completare, art. 7 pct. 7.2 lit. d din conditiile generale de creditare - anexa la contractul de credit nr. 128/07.02.2006 stabilesc : " Imprumutatul are dreptul sa solicite bancii, in scris, transformarea soldului creditului dintr-o valuta in alta, numai dupa achitarea comisioanelor, restantelor si dobanzilor datorate pana in ziua transformarii";.

In acest context, nu poate fi retinuta ca fiind indeplinita nici cerinta relei-credinte a institutiei bancare, contestatorul avand la indemana parghii contractuale ce ii consfintesc drepturi chiar in domeniul reclamat si de care nu a inteles sa uzeze.

Clauza inserata la pct. 8 din contract : " Dobanda majorata in functie de serviciul datoriei in cazul creditelor restante…";.

Prin art. 230 lit. b din Legea nr. 71/2011 s-a dispus abrogarea Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din orice contracte si pentru adaosul unui alineat la art. 1089 din Codul civil. In prezent din interpretarea per a contrario a art. 5 alin. 1 din OG nr. 13/2011 rezulta ca in raporturile juridice care decurg din exploatarea unei intreprinderi cu scop lucrativ, in sensul art. 3 Cod civil, este posibila stipularea unei dobanzi penalizatoare care sa depaseasca maximul legal. Si anterior era admisibila stipularea unei clauze penale in contractele de imprumut comerciale fiind aplicabile dispozitiile de exceptie ale art. 1088 din Codul civil de la 1864. In speta, contestatorul argumenteaza cererea pe art. 5 si art. 968 Cod civil, vorbind despre obligatii civile, in timp ce obligatiile rezultate din contractul de credit nr. 128/07.02.2006 au natura comerciala, urmand a fi respins capatul de cerere in temeiul art. 1088 alin. 1 Cod civil.

In privinta cererii privind anularea contractului de cesiune, raportat la motivul invocat, lipsa notificarii, s-a retinut ca sanctiunea aplicabila nu este anularea. Pe de alta parte, atat pentru contractul de credit dedus judecatii in cauza de fata cat si pentru contractul de cesiune nr. 49/05.08.2009, instanta retine ca sunt aplicabile dispozitiile vechiului Cod civil, astfel cum dispune expres art. 107 din Legea nr. 71/2011.

Tot cu titlu preliminar instanta de fond a analizat îndeplinirea obligatiei de notificare numai prin raportare la contestatorul CC, fiind singurul care a formulat cerere in fata instantei, nu si cu privire la CC care a fost introdusa in cauza pentru a se asigura opozabilitatea hotararii.

Art. 1393 cod civil dispune : "Cesionarul nu poate opune dreptul sau la o a treia persoana decat dupa ce a notificat debitorului cesiunea.Acelasi efect va avea acceptarea cesiunii facuta de debitor intr-un act autentic";.

Prin notificarea facuta debitorului cedat, lui i se face cunoscut faptul schimbarii creditorului, iar aCCeptarea din partea debitorului cedat are semnificatia faptului ca el a luat cunostinta despre cesiune, adica de schimbarea creditorului sau initial. Acceptarea trebuie facuta in forma autentica spre a fi opozabila tuturor categoriilor de terti. Ea poate fi facuta si prin inscris sub semnatura privata dar, in acest caz, cesiunea este opozabila numai debitorului cedat, nu si celorlalte categorii de terti.

Fata de terti cesiunea produce efecte numai din momentul norificarii sau acceptarii de catre debitorul cedat prin inscris autentic. Fata de debitorul cedat cesiunea produce efecte si prin acceptarea pe care o face prin inscris sub semnatura privata.

In speta, contestatorul a acceptat cesiunea prin inscris sub semnatura privata angajament de plata din 10.05.2013 ( filele 81-84 vol. I dosar, depus si in cadrul dosarului de executare inregistrat sub nr. 231/2012 din 10.05.2013 - fila 186 dosar de executare) fiindu-i astfel opozabila, urmand a fi respinsa cererea.

In privinta cererii privind cenzurarea dobanzilor adaugate de cesionarul CC s-a retinut ca intre parti, efectul cesiunii de creanta se produce din momentul realizarii acordului de vointa astfel incat creanta se transfera catre cesionar cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului. Creanta ramane neschimbata in sensul ca isi pastreaza natura, garantiile care o insoteau si, daca este o creanta ce consta intr-o suma de bani, cum este in speta de fata, va continua sa produca aceeasi dobanda, fiind un accesoriu al creantei, conform art. 1396 Cod civil.

In privinta capatului de cerere avand ca obiect pretentii, acesta este intemeiat mergand pe fundamentul platii nedatorate ca urmare a disparitiei temeiului executarii prestatiilor contestatorului prin declararea nulitatii clauzei contractuale in baza careia si-a executat obligatia, respectiv plata comisionului de acordare si de administrare a creditului pana la data promovarii prezentei cereri, instanta de fond raportand situatia de fapt la disp. art. 992 si urm. Cod civil vechi si art. 1341-1344 Cod civil nou ce reglementeaza institutia platii nedatorate. instanta intrunirea cumulativa a conditiilor acestei institutii din moment ce prestatia efectuata de contestator - solvens cu privire la comisioanele mentionate a avut semnificatia operatiei juridice a platii, ca datoria vizata, desi a existat initial, a disparut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiintarii clauzelor contractuale prin aplicarea nulitatii absolute si ca in ipoteza restituirii platii efectuate in temeiul unei obligatii lovite de nulitate absoluta legea nu impune conditia erorii solvensului, acesta avand dreptul sa pretinda restituirea prestatiei, in caz contrar eludandu-se efectele nulitatii. Restituirea va fi facuta de intimata CC pentru suma perceputa cu titlu de comision de acordare credit de 0,30 % flat, fiind incasata la momentul acordarii si pentru sumele incasate cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar, reprezentand un procent de 0,05 % din valoarea creditului contractat prevazuta la pct. 1 din contract de la data primei rate de credit, 01.03.2006 pana la data cesiunii. Pentru sumele incasate dupa aceasta data cu titlu de comision de administrare de 18,50 eur lunar restituirea va fi facuta de intimata CC.

In privinta dobanzii legale aferente sumelor reprezentand comision de acordare si de administrare a creditului, in baza art. 1341 si art. 1645 Cod civil, se impune a fi acordata pentru a se garanta respectarea principiului potrivit caruia prejudiciul se acopera integral, nu doar prin restituirea comisionului perceput abuziv ce reprezinta damnum emergens, ci si prin repararea prejudiciului constand in lucrum cessans, respectiv beneficiul de care a fost privat cel pagubit. Cuantumul fructelor datorate de intimate trebuie stabilit prin raportare atat la prevederile OG nr. 9/2000 cat si la cele ale OG nr. 13/2011 fata de faptul ca, sumele cu titlu de comision au fost achitate incepad cu plata primei rate de credit pana la zi.

In acest context, nulitatea unor clauze contractuale impune recalcularea cuantumului creantei intrucat initial obiectul a fost determinat prin luarea in calcul a tuturor obligatiilor contestatorului, astfel cum acestea erau prevazute in contract, or daca se constata caracterul abuziv al vreunei clauze valoarea creantei va scadea cu sumele corespunzatoare prestatiei la care debitorul a fost obligat in temeiul acelei clauze, astfel ca in baza art. 404 si art. 720 399 alin. 2 CPC urmeaza sa fie anulate actele de executare efectuate in cadrul dosarului de executare nr. 231/2012 al BEJ CC in aceasta masura, in sensul diminuarii valorii creantei cu sumele corespunzatoare pretinse debitorilor cu titlu de comision de acordare credit si de comision de administrare de 18,50 eur lunar.

Se da o solutie astfel si capatului de cerere privind anularea încheierii de încuviintare a executarii silite care a fost intemeiata pe o solutie de admitere a celorlalte solicitari.

In baza art. 276 CPC s-au compensat cheltuielile de judecata.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata CC criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie considerând că instanța de fond în mod greșit a respins excepția tardivității invocată prin întâmpinare, neținând cont de faptul că, deși intimatul contestator a afirmat că a înțeles să promoveze o contestație la titlu (privind lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu), în realitate acesta tindea la modificarea titlului executoriu, ceea ce presupunea analizarea unor aspecte care vizează fondul dreptului conținut în titlul executoriu, temeiul de drept aplicabil fiind așadar art. 399 alin. (3) și nu 399 alin. (1) teza finală din codul de procedură civilă de la 1865.

Lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu, dincolo de faptul că este posibilă doar atunci când titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească, nu poate nicicând să implice anularea unor clauze din cuprinsul acestuia sau orice altă intervenție din partea instanței de judecată pentru adaptarea unor astfel de clauze.

Prin urmare, în raport de temeiul de drept aplicabil - art. 399 alin. (3) din Codul de Procedură anterior - termenul de contestație la executare aplicabil este cel prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. c) din Codul de Procedură Civilă de la 1865 aplicabil cauzei: "Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când [...debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație".

Executarea silită în cauză de față a fost demarată în anul 2012, tot atunci fiind comunicate contestatorului și primele acte de executare, astfel cum rezultă din dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare din data de 05.12.2012.

Se mai arată că așa cum rezultă din actele din dosarul execuțional și anexate și contestației, la licitația din data de 11.02.2013 contestatorul CC a fost prezent, a recunoscut creanța și a arătat că este de acord cu încheierea unui angajament de plată în vederea achitării eșalonate a debitului, iar în data de 10.05.2013, între contestator și CC este semnat angajamentul de plată, de asemenea anexat contestației, în cuprinsul căruia se face referire expresă la procedura execuțională și la numărul dosarului de executare.

Față de toate aceste împrejurări, rezultă că data la care contestatorul a luat la cunoștință de executarea silită demarată împotriva sa a fost cu mult înainte de sesizarea instanței cu prezenta contestație la executare.

Prin urmare, orice critici împotriva titlului executoriu, manifestate pe calea unei contestații împotriva executării împotriva executării însăși puteau fi formulate doar în interiorul termenului de 15 zile începând cu data de 05.12.2012, dată la care i-au fost comunicate primele acte de executare, termen ce a expirat la data de 21.12.2012, aspecte însă pe care instanța de fond a omis să le analizele.

O altă critică este aceea că instanța de fond în mod greșit a respins excepția inadmisibilității arătând că exercitarea dreptului de a invoca pe calea contestației la executare și apărări de fond împotriva titlului executoriu este dublu condiționată: de condiția negativă ca titlul executoriu să nu fie reprezentat de o hotărâre judecătorească ; de condiția pozitivă ca legea să nu prevadă o altă acțiune, specifică, prin care apărările de fond ale reclamantului să se bucure de eficiență juridică, că intimatul contestator avea posibilitatea efectivă de a solicita pe cale separată constatarea nulității clauzelor contractului de credit oricând pe perioada derulării acestuia, în condițiile prevăzute de art. 12 și urm. din Legea nr. 193/2000, începând cu anul 2007.

Acțiunea pusă la îndemâna consumatorului prin intermediul Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reprezintă aceasta cale procesuală alternativă, care asigură efectivitatea protecției conferite de dreptul Uniunii debitorului consumator, așa cum a fost interpretat în jurisprudența Curții de Justiție.

Intimatul - contestator nu a uzat de mijloacele procedurale puse la dispoziție de legea specială, ci a înțeles să conteste clauzele unui contract de credit încheiat în anul 2007 pe calea contestației la executare, contract care nu mai este în curs de derulare, ci în faza de executare silită, astfel dat fiind faptul că intimatul - contestator avea la îndemână o acțiune alternativă, având în vedere și faptul că apărările de fond ale contestatorului nu puteau fi primite întrucât contestația la executare se caracterizează prin celeritate, impunându-se a fi soluționată de urgență, în timp ce analiza caracterului abuziv al clauzelor ar presupune un proces de lungă durată, cu administrarea unui probatoriu complex, observăm că cererea contestatorului sub aceste aspecte era inadmisibilă.

Un al treilea motiv de recurs este acela că instanța de fond în mod greșit a respins excepția prescripției de a solicita anularea clauzelor contractuale ca fiind abuzive, prima instanță reținând că jurisprudența internă este majoritară în sensul că sancțiunea ce intervine în cazul constatării ca fiind abuzive a clauzelor este nulitatea absolută, însă nu a făcut o analiză specifică speței, nearătând care sunt motivele care au stat la baza soluției acesteia în ceea ce privește excepția prescripției, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dar și posibilitatea instanței de control de a verifica temeiurile care au stat la baza acestei soluții. Simpla invocare a unor hotărâri cu privire la spețe asemănătoare, nu exonerează instanța de judecată de la motivarea hotărârii.

Recurenta-intimată CC consideră că în mod greșit, prima instanța a respins excepția prescripției invocată prin întâmpinare în fața instanței de fond, fără a ține cont de ceea ce protejează Legea nr. 193/2000, respectiv interesul particular al consumatorului în relația acestuia cu profesionistul și nu o ordine publica/un interes obștesc ce gravitează deasupra relațiilor contractuale concrete, ca dovada, lipsa negocierii ori a explicării costului creditului luat, nu pot fi apreciate decât de la caz la caz, în funcție de situația particulara a fiecărui client si nu la nivel general.

Perioada in care o astfel de acțiune, prin care se tinde la anularea clauzelor contractuale pornind de la o lipsa de claritate a exprimării consimțământului din momentul încheierii contractului, poate fi inițiata, este de maxim 3 ani, conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 (precizam faptul ca, potrivit art. 6 alin. 4 din noul Cod Civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării in vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legii care le-au instituit, deci legii vechi).

O altă critică adusă sentinței recurate este aceea că în mod greșit a apreciat instanța că clauzele prevăzute la art. 9 lit. a și b referitoare la comisionul de acordare și comisionul de administrare sunt abuzive, reținând în mod greșit că denumirea sugestivă a acestor comisioane nu este suficientă pentru a înlătura caracterul abuziv, în contextul în care transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil a acestora pe plan formal și gramatical, că clauza referitoare la comisionul de acordare este inteligibilă, exprimată în termeni clari, astfel încât, așa cum rezultă din practică CJUE, nu poate forma analiza instanței din perspectiva legislației privind consumatorii. Astfel, din acest prim aspect rezultă că hotărârea instanței este contradictorie, pe de o parte reținând că clauzele referitoare la comisionul de acordare și administrare sunt inteligibile, dar cu toate că acestea fac parte din prețul contractului, instanța a trecut la analizarea acestora verificând și celelalte condiții prevăzute de art. 4 din Legea 193/2000.

Din interpretarea textului de lege citat rezultă că în aprecierea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se țina cont de următoarele condiții cumulative care în cazul de față nu au fost îndeplinite:

clauza să nu se refere la prețul contractului (în măsura în care clauza este exprimată într-un limbaj ușor inteligibil)

clauza să nu fi fost negociată direct

clauza să fie contrară bunei credințe

clauza să fi creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților

Se apreciază de către recurentă că o intervenție din partea instanței de judecată asupra componentelor de preț ale contractului de credit ar reprezenta o imixtiune oprită de atât de art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 cât și de art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE a făcut obiectul studiului CJUE in Cauza C484/2008 si C26/2013.Art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE, stabilește că: "Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil". Pe de o parte controlul prețului este o chestiune ce ține de dreptul concurenței și de aceea nu ea este exclusă din reglementarea privind protecția consumatorului, iar, pe de altă parte, prețul este elementul cel mai bine înțeles de către consumator.Atât Directiva 93/13/CEE, cât și Legea 193/2000 au exclus din spațiul lor de incidență clauzele care privesc adecvarea între preț și remunerație, pe de o parte și serviciile sau bunurile de furnizat în contraprestație, pe de altă parte, adică au exclus leziunea. în viziunea acestora, absența echivalenței prestațiilor nu este sinonimă cu absența echilibrului contractual.

Rata dobânzii, alături de comisioane reprezintă prețul Contractului, respectiv elementul cheie despre care Banca își informează Clienții de la primul contact referitor la încheierea unui contract de credit, fiind principalul criteriu al reglării concurenței între bănci.

Judecătorul nu poate interveni și aduce ingerințe nepermise unui element esențial al convențiilor, respectiv prețul Contractelor de credit, pentru că s-ar produce un dezechilibru contractual în defavoarea subscrisei, consecința fiind diminuarea semnificativă a DAE, cu care împrumutatul a fost de acord la momentul semnării Contractului de credit.

Din analiza graficelor de rambursare, care reprezintă o parte integrantă a Contractelor de credit, rezultă fără echivoc faptul că acel comision de administrare este prevăzut ca o parte importantă a prețului creditului ce intră în valoarea totală plătibilă cunoscută și asumată de contestator, prestație cuvenită subscrisei în schimbul acordării serviciilor de administrare a creditului și care a fost avută în vedere de ambele părți la momentul încheierii contractului.

Referitor la caracterul negociat al clauzelor recurenta-intimată CC arată că potrivit doctrinei, specific domeniului bancar este că, de principiu, Contractele încheiate de instituțiile de credit să fie formate din mai multe documente contractuale, printre care Contractul de credit propriu-zis (care se negociază și se discută cu fiecare client în parte) și Condițiile generale bancare, standardizate, că existența condițiilor generale de creditare ca parte integrantă din Contractul de credit nu conduce la concluzia că acesta ar fi un contract de adeziune, preformularea clauzelor din aceste condiții generale având scopul de a ușura procesul de încheiere a contractului și nu de a suprima posibilitatea părților de a agrea termeni și condiții reciproc avantajoase.

Se mai rată că banca a asigurat cadrul necesar negocierii în întregime a condițiilor contractuale, iar contestatorul a avut posibilitatea reală de a-și exprima punctul de vedere cu privire la acestea, în considerarea calității sale de profesionist, Banca are sarcina de a informa clientul, în scopul de a face serviciul respectiv util clientului, însă obligația unei informări corecte incumbă și clientului față de bancă. în funcție de acest dublu proces de informare, oferta privind un anumit serviciu bancar poate fi cât mai bine personalizată și cât mai adecvată nevoilor fiecărui client în parte. Aceste informații au ca obiect: condițiile prestării serviciului, costul acestuia, adecvarea întregului serviciu la nevoile reale ale clientului astfel încât executarea contractului să beneficieze de un grad cât mai ridicat de predictibilitate, iar riscul insolvabilității clientului să fie cât mai redus posibil.

Așa cum rezultă din aceea că reclamantul a făcut demersuri pentru obținerea și înaintarea documentelor necesare analizei financiare a acestuia, obligația Băncii de a pune la dispoziția clientului condițiile generale de contractare a fost îndeplinită, contestatorul deținând la momentul semnării contractului toate informațiile relevante pentru formarea voinței sale juridice.

De altfel, așa cum rezultă din dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, Banca trebuie să se asigure că oferă posibilitatea clientului de a lua la cunoștință de condițiile de creditare propuse și de a le influența, iar nu că acesta și-o exercită efectiv, acest din urmă aspect rămânând la latitudinea exclusivă a clientului: "O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. "

Dobânda, comisiónele și scadența obligațiilor de plată sunt elementele esențiale ale contractului de credit în general, constituind pentru împrumutați prețul contractului și termenul de plată. împrumutatul este direct interesat de astfel de elemente astfel încât ele ar trebui să fie primele care sunt luate în considerare la încheierea contractului și acceptarea condițiilor de creditare.

Astfel, contestatorul a avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale în întregime și trebuia să cunoască acest lucru de la încheierea contractului, necunoașterea drepturilor și obligațiilor ce îi revin/incumbă neputând fi imputabila Băncii.

Referitor la această condiție, instanța de fond, în mod greșit, a reținut că prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului ofertei de a influența natura clauzelor, iar subscrisa nu ar fi făcut dovada modificării unei clauze la inițiativa consumatorului, însă acest argument nu este de natură a duce la concluzia că clauza nu a fost negociată. Este evident că în lipsa unei contraoferte făcute de către deținătorul ofertei, banca nu putea modifica conținutul clauzelor contractuale. Or, în speță, cel care a afirmat că nu a negociat clauzele din cuprinsul contractului ar fi trebuit să facă dovada că s-a adresat băncii cu contraoferta și atunci banca ar li fost pusă în situația de a dovedi că s-a negociat conținutul clauzelor contractuale.

Cu privire la cerința relei credințe a comerciantului recurenta-intimată arată următoarele : că la momentul încheierii contractului de credit, buna credința a comerciantului se putea raporta la dispozițiile art. 970 alin. 2 din Codul civil, respectiv convențiile obliga la "toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației după natura sa".

Contractul de credit încheiat cuprinde clauze obișnuite referitoare la dobânda, comisioane, termenul de rambursare si garanțiile ce trebuie constituite. Cuantumul si modul de stabilire al costurilor contractului, precum si sancțiunile ce intervin in cazul neplății acestora, garanțiile care însoțesc obligațiile de plata nu diferă cu nimic fata de alte contracte de credit utilizate de alte instituții de creditare, dând astfel posibilitatea împrumutatului sa facă o evaluare corecta si completa a obligațiilor care ii revin.

Fata de aceste dispoziții legale, rezulta ca se poate retine reaua credința a profesionistului la încheierea contractului in acele situații in care fata de condiția consumatorului (vârsta, pregătire profesionala, experiența, stare mentala) profesionistul ar trebui sa prevadă cu suficienta ușurința ca respectivul consumator nu ia o decizie in perfecta cunoștința de cauza, respectiv ca nu își înțelege drepturile si obligațiile pe care si le asuma, consimțământul sau fiind in acest caz unul viciat.

Având în vedere că buna credință se prezumă, rezultă că pentru a interveni sancțiunea cea mai energică - a nulității - trebuie să se demonstreze incidența unor factori extrinseci contractului care au condus la vicierea consimțământului dat de către consumator. O astfel de demonstrație nu se poate face, așa cum se încearcă în prezenta cauză, doar cu elemente intrinseci ale contractului sau cu speculații fără fundament.

Clauzele au fost exprimate in termeni simpli, obișnuiți, astfel încât o persoana cu un minim de pregătire si interes putea avea o reprezentare mentala a efectelor contractelor pe care si le asuma sub semnătura si despre care declara ca i-au fost explicate si au fost înțelese, mai ales in contextul in care ar fi avut si opțiunea stabilirii unei dobânzi fixe pe intreaga perioada de creditare sau a unei dobânzi variabile stabilite exclusiv in funcție de un alt indice de referința decât dobânda de referința a băncii.

De altfel, nu poate fi negat faptul că reclamantul a avut reprezentarea mentală a tuturor obligațiilor ce îi incumbă pe toată perioada de 9 ani scursă până în momentul promovării prezentei contestații la executare.

In contract nu s-a utilizat un limbaj greu de înțeles de natura sa altereze consimțământul consumatorului, contestatorul neputând susține in mod serios ca formularea clauzelor ar fi lipsita de claritate.

Noțiunea de dobânda de referința variabila proprie băncii este utilizata inclusiv in cuprinsul actelor normative privind protecția consumatorilor, respectiv OG nr. 21/1992, sens in care sub nicio forma nu se poate retine existenta unor formulări neclare, neinteligibile in cuprinsul contractului.

Se mai menționează că la analiza bunei credințe trebuie avut în vedere faptul că atât contractul utilizat cât și ofertele Băncii au fost prezentate contestatorului înainte de aCCeptarea acestora prin semnătura, astfel cum rezulta din documentele înaintate de contestator în vederea obținerii creditului, în etapa de analiză financiară și a bonității clientului, anterior încheierii contractului, respectiv în data de 13.01.2013 (anexate). Prin urmare, anterior semnării contractului contestatorul luase deja decizia de a contracta creditul acordat,fiind în deplina cunoștință a condițiilor acestuia, neputându-se reține că Banca nu a asigurat informarea precontractuala.

De altfel, contestatorul putea opta pentru mai multe tipuri de dobânzi, astfel cum rezulta din cuprinsul art. 2.10 și urm. din condițiile generale de creditare care reglementează atât dobânzi fixe cat si dobânzi variabile, stabilite in funcție de diferite elemente, respectiv dobânda variabila de referința a băncii, indicii de tipul Euribor/Robor, dobânda de referința revizuibila semestrial.

In cazul in care nu era de acord cu stabilirea dobânzii in conformitate cu prevederile contractului de credit contestatorul puteau cu ușurința sa solicite un credit cu dobânda fixa sau un credit cu dobânda variabila stabilita in exclusivitate in funcție de un indice de referința de tip Euribor/Robor, insă a optat pentru produsul bancar cel mai atractiv acestuia la momentul încheierii contractului.

Se mai adaugă de către intimată că, având în vedere că buna credință se prezumă, intra în sarcina contestatorului să facă dovada contrariului, modificarea dobânzii anuale percepute de Bancă s-a practicat în toate contractele de credit, indiferent de persoana care le aCCesa, fiind o expresie a politicii bancare de la momentul acordării creditului și o componentă esențială a costului creditului.

În privința condiției de a se fi creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, recurenta-intimată CC solicită ca instanța de recurs sa observe ca echilibrul contractual nu echivalează cu egalitatea perfecta între drepturile si obligațiile pârtilor, o astfel de presupunere si interpretare a raporturilor juridice echivalând cu totala lipsire de efecte juridice a alin. 6 a art. 4 din Legea nr. 193/2000 care, stabilește foarte clar ca natura abuziva a unei clauze nu are legătura cu raportul calitate preț, ca din punctul acestora de vedere drepturile si obligațiile pârtilor astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit si condițiile generale de creditare sunt aproximativ egale si justificate.

Astfel, prin contractul de credit si condițiile generale de creditare, părțile s-au obligat după cum urmează:

- pentru creditul pus la dispoziție de catre CC contestatorul s-a obligat sa îl restituie in rate lunare împreuna cu dobânzile (mai mari sau mai mici in funcție de modul in care își executa obligațiile), sa achite comisioanele de acordare a creditului, administrare si eventual de transformare si rambursare anticipata, sa garanteze executarea contractului, in cadrul acestei obligații intrând: constituirea ipotecii, asigurarea imobilului ipotecat si notificarea creditorului cu privire la modificarea situației financiare; Corelativ obligațiilor asumate contestatorul avea dreptul da a primi creditul tras și de a-1 rambursa eșalonat; CC s-a obligat sa analizeze bonitatea si eligibilitatea clientului, sa acorde creditul pus la dispoziția contestatorului, sa aștepte recuperarea acestuia in mod eșalonat, si să presteze alte servicii la cererea clientului (rambursare anticipată, conversia în altă monedă etc);

Pentru îndeplinirea obligațiilor de mai sus CC avea dreptul sa primească dobânda agreata, comisionul de acordare al creditului (a cărui obligație corelativa era aceea de a analiza actele depuse de client in vederea obținerii ereditarii), comisionul de administrare (a cărui obligație corelativa este aceea de a urmări si notifica executarea contractului si de a proceda la recalcularea debitului in funcție de plați), comisionul de transformare (a cărui obligație corelativa este aceea de a realiza conversia creditului din euro intr-o alta moneda), comisionul de rambursare anticipata (corelativ câștigului nerealizat prin incasarea unei dobânzi mai mici), de a primi o garanție adecvata pentru recuperarea sumei împrumutate si a costurilor contractului (dobânda, comisioane), de a declara exigibilitatea anticipata in cazul in care executarea in continuare a contractului pe viitor ar fi primejduita (a cărui obligație corelativa este aceea de a acorda creditul, precum si de a urmări desfășurarea contractului).

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de acordare credit

în ceea ce privește comisionul de acordare, se arată de către intimata CC acesta este în mod inteligibil exprimate în cuprinsul contractului, nefiind necesare cunoștințe de specialitate pentru înțelegerea acestuia. El este reprezentat de sume o sumă fixă, contestatorul putând avea în acest mod reprezentarea exactă a obligațiilor la care s-au angajat. Prin urmare, nu se poate reține că prevederea contractuală atacată ar fi fost abuzivă, nefiind îndeplinite niciuna din condițiile cerute pentru aprecierea caracterului abuziv, comisionul fiind cunoscut și asumat, dar și achitat integral o dată cu prima tragere a creditului.

Cu privire la clauza cuprinsă în art. 9 lit. b) referitoare la comisionul de administrare se

menționăm că acesta reprezintă o sumă invariabilă pe durata derulării contractului, in valoare de 18,5 Euro, care se percepe luna de luna pana la rambursarea integrala a creditului, astfel încat în cazul unei rambursări anticipate, chiar si parțiale, costul împrumutului scade proporțional cu valoarea comisionului de administrare neîncasat.

Scopul acestui comision a fost acela de a acoperi cheltuielile efectuate de banca in legătura cu monitorizarea contractului. Aceste cheltuieli presupun, costuri cu personalul însărcinat sa urmărească desfășurarea creditului, să încaseze si sa urmărească obligațiile de plata ale împrumutatului, sa recalculeze debitul in funcție de plățile efectuate si de dobânzile si comisioanele acumulate, sa notifice atunci când este cazul evenimentele care apar in derulararea contractului, precum si costurile cu transmiterea efectiva către împrumutat a informațiilor in legătura cu derularea contractului

Se mai învederează faptul că nici CC si cu atat mai mult societatea recurentă (care nu a perceput niciun fel de comisioane) nu au operat niciun fel de modificări asupra valorii comisioanelor agreate inițial prin contractul de credit, ca inclusiv prin OUG nr. 50/2010 comisionul de administrare este un cost permis care este menit sa acopere cheltuielile făcute de finanțator cu monitorizarea executării contractului de către împrumutat si celelalte persoane obligate alături de acesta. Mai mult, potrivit OUG nr. 50/2010 raportarea acestui tip de comision la soldul creditului este obligatorie atunci când acesta nu a fost exprimat si in suma in fixa, iar contractul de credit atacat în prezenta cauză comisionul de administrare a fost exprimat atât ca procent din creditul inițial cat si ca suma fixa lunara.

Se mai critică modul greșit în care instanța de fond a dispus obligarea societății intimate la restituirea comisionului de administrare perceput după data încheierii contractului de cesiune de creanță, temeiul de drept avut în vedere de către intimatul contestator a fost plata nedatorată și, în acest context, apreciind că acesta nu este îndreptățit la restituirea comisionului de administrare și acordare, dreptul acestuia fiind prescris, întrucât a solicitat societății intimate, după trecerea unui termen mai mare de 3 ani de la data la care acesta a fost perceput.

Plata nedatorată este reglementată de dispozițiile codului civil aplicabil la data încheierii contractului și este supusă prescripției prevăzute de Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, respectiv termenul general de 3 ani reglementat de dispozițiile art. 3 din decretul menționat mai sus.

Se solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, cu consecința respingerii în tot a contestației la executare.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile 402 alin. (2) raportat la art. 302", 304 și urm. din Codul de Procedură Civilă de la 1865.

Împotriva aceleeași sentințe au declarat recurs contestatorul CC și intervenienta CC considerândui-o nelegală și netemeinică.

Referitor la caracterul abuziv al clauzei nr. 5 din contractul de credit nr. 128 din data de 07.02.2006, care prevede că dobânda este formată dintr-o marjă fixă, în cuantum de 1,9 p.p., plus dobânda de referință afișată la sediile CC. Menționează ca instanța de fond menționează ca o respectiva clauza privind dobânda afișată la sediile CC este inteligibila, ca recurenta putea "evalua efectele contractului in baza unei astfel de dobânzi" ori, o astfel de dobânda lăsata la discreția celor de la CC, sau care se afișează la sediile CC, nu poate avea caracter inteligibil, deoarece la sediul CC se poate afișa o dobânda variabila de orice valoare, fiind astfel in conformitate cu dispozițiile clauzei 5 din contractul de credit. Prin posibilitatea unilaterala a Băncii de a acționa astfel, si de a putea mari dobânda in mod artificial, fara ca nimeni sa o poată trage la răspundere nu poate fi considerata ca are caracter inteligibil, si poate aduce prejudicii grave in patrimoniul împrumutatului.

Se mai menționează ca nici apărările Băncii, ca nu a fost modificata dobânda in mod abuziv, aspecte reținute si de instanța de fond, in paragraful 5, pagina 8 Contract de credit, nu poate fi primita deoarece împrumutatul a optat pentru o dobânda variabila, care trebuia sa fluctueze raportat la un anume indice de referința, nelasat la aprecierea Băncii iar Banca nu a luat in considerare un astfel de indice. Având in vedere aceste aspecte solicită să se constate clauza privind dobânda revizuibila prin prisma art. 4 pct.6 Legea 193/2000 ca abuziva si prin urmare să se anuleze sumele percepute cu acest titlu.

Ca o consecință a constatării caracterului abuziv a clauzei mai sus arătate, se solicită să se constate nulitatea absolută a acestora și să se repună părțile în situația anterioară.

Se mai solicită anularea întregii proceduri de executare silita, care a fost inițiata in mod nelegal/ abuziv având in vedere faptul ca nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 663 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila, respectiv creanța nu este certa, lichida si exigibila.

Referitor la anularea din actele de executare a dobânzilor percepute de CC se menționează că pe perioada cat instituția bancara a perceput dobânzi, inclusiv penalizatoare, s-a datorat faptului ca aceasta era o instituție bancara, autorizata pentru astfel de activități de BNR, iar în momentul în care aceasta creanța a fost cesionata către un SRL, aceasta firma nu avea si dreptul de a percepe dobânzi deoarece ea nu este o instituția bancara si prin urmare toate aceste dobânzi percepute de-a lungul timpului de CC, solicitând sa fie scoase in afara actelor de executare, inclusiv contractul de credit cu nr. 128 încheiat cu CC SA, prin cesiune isi pierde caracterul de titlu executoriu, iar astfel dispare si dreptul cesionarei de a percepe dobânzi.

Prin urmare solicitam anularea sumelor ce reprezintă dobânzi penalizatoare percepute de intimata CC in dosarul de executare cu nr. 231/2012 al BEJ CC.

In drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 470, 718 Noul Cod de Procedura i Civila, OUG nr. 50/2008, Legea nr. 193/2000, Cod Civil, precum si pe celelalte dispoziții legale menționate în cuprinsul contestației.

La data de 02 februarie 2017 recurenta-intimată CCS.R.L. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recursul declarata de CC și CC prin care solicită respingerea acestuia.

La data de 09.01.2017 intimata CC, a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1345/16.11.2016 pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, a declarat creditul scadent anticipat, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor de către împrumutară și a cesionat creanța izvorând din Contractul de credit către CC., debitorii fiind notificați în acest sens la momentul cesiunii, în acest sens, potrivit art. 645 C.proc.civ., sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul și eventual orice persoană vătămată prin actele de executare. Subscrisa nu mai avea, și nici la acest moment nu are, calitatea de creditor.

Având în vedere caracterul contestației la executare de cale de atac specifică fazei executării silite, aceasta poate fi exercitată de către debitorul urmărit doar împotriva creditorului urmăritor, iar nu a subscrisei ce a avut calitatea de creditoare la un moment dat însă, a cedat această calitate, motiv pentru care, solicitând să constate că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și să anuleze încheierea primei instanțe, respingând în parte contestația la executare ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

O altă critică este aceea a admiterii a capetelor de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind comisioanele este netemeinică, întrucât prin sentința apelată, în mod eronat prima instanță a constat caracterul abuziv al clauzelor referitoare la comisioane, considerând că ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea 193/2000. în pronunțarea acestei soluții, în mod vădit netemeinice, prima instanță a omis să ia în considerare argumentele susținute de subscrisa.

Referitor la clauzele referitoare la dobândă, prima instanță a considerat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Legea 193/2000, dar pe de altă parte, în ceea ce privește clauzele referitoare la comisioane, soluția primei instanțe se schimbă radical, în sensul constatării caracterului abuziv al acestora. în aceste împrejurări, nu putem să nu ne întrebăm cum este posibil ca pe de-o parte, împrumutații ar fi avut posibilitatea negocierii clauzelor contractuale referitoare la dobândă, iar pe de altă parte să nu fi avut această posibilitate, în ceea ce privește clauzele referitoare la comisioane, prima instanță ar fi trebuit să pornească de la prevederile art. 4 alin. (2) din Legea 193/2000, articol potrivit căruia "o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei".

În ceea ce privește inexistența dezechilibrului în detrimentul consumatorilor prin raportare la prevederile referitoare la comisioane, prima instanță a reținut, în mod vădit netemeinic, că dezechilibrul ar rezulta din faptul că cele două comisioane nu ar prezenta nicio jusitifcare, înțelegând să arate că în fața primei instanțe, faptul că nu există nicio prevedere legală care să oblige subscrisa la detalierea motivelor perceperii unor costuri. De altfel, în niciun contract, indiferent că este vorba despre un contract încheiat între profesioniști sau între profesioniști și consumatori nu se prevede cauza mediată, respectiv destinația pe care părțile o vor da sumelor de bani obținute de la cocontractant (cauza mediată este prezumată).

Mai mult, împrumutații nu au manifestat în niciun moment pe parcursul derulării raporturilor contractuale vreo nelămurire cu privire la destinația sumelor percepute de Bancă cu titlu de comisioane.

Comisionul de acordare credit se percepe pentru activități de punere la dispoziția clientului a creditului, în concret, acest comision cuprinde costurile Băncii cu deschiderea contului de credit, punerea la dispoziția clientului în contul curent a sumei de bani provenind din credit, punerea la dispoziția clientului a graficului de rambursare, făcând precizarea că acest comision este perceput o singură dată, la momentul acordării creditului pentru servicii necesare punerii sumei de bani la dispoziția clientului.

Referitor la comisionul de administrare se arată că acesta este perceput indiferent de tipul de credit acordat consumatorului și este prevăzut în cuantum fix, constant pe toată perioada de creditare, fiind un cost justificat, pe care subscrisa l-a învederat împrumutaților de la momentul solicitării creditului, deci înainte de semnarea Contractului de credit. indicat expres în Contractul de credit.

Cât privește soluția de obligare a subscrisei la plata dobânzii legale apreciază că este nelegală,legea recunoscând dreptul creditorului la daune moratorii de la scadență până la momentul plății. însă, în cazul de față, scadența nu este data achitării de către împrumutați a fiecărui comision în parte, ci data rămânerii definitive a hotărârii.

De asemenea se mai arată că, cererea împrumutatului de obligare a subscrisei la plata dobânzii legale de la data perceperii acelor sume de către Bancă nu reprezintă altceva decât o încercare de obținere în mod nejustificat a unei sume de bani, un abuz de drept, că dobânda legală reprezintă echivalentul lipsei de folosință, or în cazul de față nu se pune problema unei lipse de folosință în condițiile în care contestatorul a formulat prezenta acțiune la 10 ani de la data semnării Contractului de credit, ori dacă acesta s-ar fi considerat prejudiciat prin lipsa de folosință a acestor sume de bani, cu siguranță nu ar fi așteptat 10 ani până la formularea cererii de chemare în judecată și, mai mult, ar fi achitat contravaloarea împrumutului contractat, lucru care, evident, nu s-a întâmplat.

Tribunalul, examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, potrivit disp. art.3041 cod procedură civilă de la 1865, reține că prin cererea formulată la data de 16.02.2016, numitul CC a contestat executarea silită pornită în dosarul de executare nr.231/2012 în baza titlului executoriu contract de credit bancar nr.128/07.02.2006.

Pe calea contestației la executare, debitorul a solicitat lămurirea întinderii și aplicării titlului executoriu în sensul anulării unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive.

Potrivit disp. art.399 alin.3 cod procedură civilă de la 1865, în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.

Contestația la executare propriu-zisă este mijlocul procedural specific pus la îndemâna debitorului din raportul juridic execuțional, prin care acesta contestă însăși validitatea în fond a titlului executoriu și subsecvent a executării silite pornite în baza acestuia.

Pe calea contestației la titlu, așa cum o susține contestatorul, însă, debitorul nu poate solicita desființarea titlului executoriu, pentru că nu poate pune în discuție chestiuni cu privire la fondul dreptului. Finalitatea instituirii mijlocului procedural este aceea de a asigura clarificarea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, în vederea executării întocmai a acestuia. Mai exact, titlul executoriu este apreciat ca valabil, însă acesta cuprinde măsuri care sunt neclare sau susceptibile de mai multe înțelesuri și reclamă explicitare în vederea unei corecte puneri în executare.

Ca atare, constatând că suntem în prezența unei contestații la executare propriu-zisă și nu a unei contestații la titlu, devin incidente dispozițiile art.401 alin.1 lit. c cod procedură civilă de la 1865, potrivit cărora "Contestația se poate face în termen de 15 zile de la data când debitorul care contestă executarea însăși a primit somația ori de la data când a luat cunoștință de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somația sau executarea se face fără somație".

În cauză, debitorii CC și CC au primit somația la data de 05.12.2012, aspect ce reiese din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la fila 123 din dosarul de executare atașat la prezentul dosar, astfel că, cel puțin la această dată contestatorii cunoșteau că împotriva lor fusese pornită executarea silită,și în consecință, formularea contestației la data de 16.02.2016 apare în mod evident ca tardivă,excepție ce a fost invocată atât la judecat în fond de către cele două intimate, cât și în recurs, de către creditoarea CC, și care, în temeiul art.137 cod procedură civilă de la 1865 se impunea a fi soluționată cu prioritate.

În consecință, în baza art. 312 cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va admite recursul declarat de creditoarea CC, va schimba în parte hotărârea atacată în sensul că va admite excepția tardivității formulării contestației la executare și va respinge contestația la executare ca tardiv formulată.

În baza art.274 cod procedură civilă de la 1865,față de soluția de respingere a contestației, obligă contestatorii CC și CC la plata sumei de 1608,41 lei către CC(fila 194 vol 2), și a sumei de 3000 lei către B.C.R., reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea în fond a cauzei, respectiv onorarii avocați.

Deși onorariul avocatului ce a asigurat asistența juridică a intimatei CC a fost de 7246,42 lei, tribunalul a apreciat, în temeiul disp. art.274 alin. 3 cod procedură civilă de la 1865, că acesta este nepotrivit de mare față de obiectul cauzei și munca îndeplinită de avocat, care a formulat o întâmpinare și a depus înscrisurile comunicate de către CC.

Față de soluția de respingere a contestației la executare ca tardiv formulată, tribunalul constată că motivele de recurs formulate de recurenta-intimata CC, și prin care nu s-a mai invocat și tardivitatea contestației, au rămas fără obiect, astfel că recursul va fi respins.

Referitor la recursul declarat de recurentul-contestator CC și recurenta-intervenientă CC, deși acestora li s-a adus la cunoștință, prin citațiile comunicate la data de 20.01.2017 obligativitatea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 500 lei, până la închiderea dezbaterilor asupra recursului aceștia nu și-au îndeplinit această obligație, astfel că, în baza art.312 alin.1 cod procedură civilă de la 1865, tribunalul va anula recursul ca netimbrat.

În baza art.274 cod procedură civilă de la 1865, obligă contestatorii CC și CC la plata sumei de 1573,62 lei către CC, reprezentând cheltuieli de judecată din recurs , respectiv 500 lei taxa judiciară de timbru și 1073,62 lei onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta-intimată CC. împotriva sentinței civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, având ca obiect contestație la executare.

Schimbă în parte hotărârea atacată în sensul că admite excepția tardivității formulării contestației la executare.

Respinge contestația la executare ca tardiv formulată.

Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr.1345/16.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Respinge recursul declarat de recurenta-intimata CC, împotriva sentinței civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, având ca obiect contestație la executare.

Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul-contestator CC și recurenta-intervenientă CC împotriva sentinței civile nr. 1345/ 16.11.2016 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, având ca obiect contestație la executare.

Obligă contestatorii CC și CC la plata sumei de 1608,41 lei către CC, a sumei de 3000 lei către CC, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea în fond a cauzei, și a sumei de 1573,62 lei către CC reprezentând cheltuieli de judecată din recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.02.2017.

← Revendicare. inventarul domeniului public.. Jurisprudență...		Grănițuire. acapararea unor terenuri.. Jurisprudență Grăniţuire →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Contestatie la executare. reprezentarea convenţională a persoanelor juridice Fond funciar. hotărârea judecătorească de reconstituire a dreptului de preoprietate. putere de lucru judecat. Grănițuire. acapararea unor terenuri.. Jurisprudență Grăniţuire Revendicare. inventarul domeniului public.. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi) Contestație la executare.apărări care trebuiau făcute cu ocazia soluţionării cauzei în care s-a pronunţat hotărârea. oug 28-2013 Partaj. urmărirea silită.. Jurisprudență Partaj