Partaj. urmărirea silită.. Jurisprudență Partaj
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 148 din data de 15.02.2017
Creditorii personali ai unui debitor codevălmași (soți) ori coproprietari nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Până la soluționarea partajului prin hotărâre judecătorească definitivă, urmărirea silită a imobilului este de drept suspendată.
Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000148
Dosar nr.X/315/2014
R O M Â N I A
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA NR.148
Ședința publică din data de 15.02.2017
Instanța constituită din:
Președinte : CC
Judecător : CC
Grefier : CC
Pe rol fiind pronunțarea apelului civil declarat de apelanții pârâți CC și CC, ambii cu domiciliul în CC, împotriva sentinței civile nr.1334/29.03.2016, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr.X/315/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CC, cu sediul în CC, prin reprezentant convențional CC SPRL, cu sediul profesional în CC, unde se solicită a fi comunicate și actele de procedură și înscrisurile, dosarul având ca obiect "partaj judiciar";.
Apelul legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.922.71 lei, conform chitanței seria 65342/2016 DAPPP nr.1231852(108) din 24.11.2016.
Prezența, dezbaterile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 08.02.2017, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași componență a amânat pronunțarea la data de 15.02.2017, când a pronunțat următoarea decizie.
T R I B U N A L U L
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 25.09.2014 sub dosar nr.X/315/2014, reclamanta CC a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CC și CC, partajarea bunului imobil situat în CC, aflat în coproprietatea debitorului CC și a soției sale CC. Se solicită și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantei.
În motivare s-a menționat că între CC SRL, în calitate de împrumutat și reclamantă în calitate de creditor, s-a încheiat contractul de credit bancar nr.TAR1/5/2009/ 02.07.2009 cu actele adiționale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 și contractul de fidejusiune din 29.06.2011, precum și contractul de fidejusiune din 29.06.2012, pârâtul CC având calitatea de garant fidejusor al împrumutatului CC SRL.
La momentul încheierii contractului de credit nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 au fost semnate condițiile speciale de finanțare și garantare împreună cu actele adiționale încheiate la aceste condiții, cât și condițiile generale amendate cu actele adiționale, înscrisurile reprezentând voința părților.
La data de 29.06.2011 s-a încheiat contractul de fidejusiune între reclamantă și pârâtul CC, în calitate de fidejusor al împrumutatului CC SRL, iar la data de 29.06.2012 s-a mai încheiat un nou contract de fidejusiune între aceleași părți, dată fiind prelungirea prin acte adiționale a perioadei de utilizare a liniei de credit în sumă de 50.000 lei acordată CC SRL.
Ca urmare a neachitării creditului de către CC SRL, reclamanta a demarat procedura executării silite împotriva acestei societăți la data de 29.10.2013 pentru recuperarea creanței în valoare de 43.657,17 lei la care se vor adăuga dobânzile și penalitățile ce se vor calcula până la data recuperării creanței, precum și cheltuielile ocazionate de executarea silită. Astfel a fost deschis dosarul de executare silită nr.856/2013 al BEJ CC împotriva debitoarei CC SRL.
În aceeași zi de 29.10.2013 reclamanta a formulat cerere de executare silită pentru aceleași sume și împotriva fidejusorului CC, formându-se dosarul de executare silită nr.867/2013 al BEJ CC împotriva debitorului fidejusor CC.
La art.4 din contractul de fidejusiune se arată că în cazul neexecutării de către împrumutat a obligațiilor asumate prin contract, banca are dreptul să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea acestor obligații. Prin același contract, fidejusorul a renunțat în mod expres la beneficiul de diviziune și de discuțiune, precum și la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei băncii de urmărire a sumelor datorate.
În urma verificărilor la registrul de carte funciară s-a constatat că pârâtul debitor fidejusor CC deține în coproprietate devălmașă cu soția lui, pârâta CC imobilul situat în CC.
Conform art.817 alin.1 Ncpc reclamanta solicită partajarea bunului comun antemenționat în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 cu actele adiționale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 și contractul de fidejusiune din 29.06.2011, precum și contractul de fidejusiune din 29.06.2012.
Prin sentința civilă nr.1334/29.03.2016, Judecătoria Târgoviște a admis acțiunea formulată de reclamanta CC în contradictoriu cu pârâții CC și CC, a constatat că pârâții sunt copărtași asupra imobilului situat în CC, cu o cotă de ½ fiecare, a dispus ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la imobilul situat în CC prin atribuirea în natură a acestui imobil către pârâtul CC, a obligat pârâtul CC la plata în favoarea pârâtei CC a unei sulte în cuantum de 29.700 euro (plătibil în lei la cursul euro de la data plății), reprezentând contravaloarea a ½ din valoarea imobilului situat în CC, a obligat pârâții la plata în favoarea reclamantei a sumei de 10.793,1 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond că la data de 02.07.2009 între reclamanta CC (devenită CC) și CC SRL s-a încheiat un contract de credit nr.TAR1/5/2009/02.07.2009 (fl.7-30) pentru suma de 50.000 lei, garant fiind pârâtul CC. Ulterior s-au mai încheiat actele adiționale nr.1 din 02.07.2009, nr.2/30.07.2010, nr.3/29.06.2011, nr.4/29.06.2012 (fl.31-83).
La data de 29.06.2011 s-a încheiat contractul de fidejusiune între reclamantă și pârâtul CC, în calitate de fidejusor al împrumutatului CC SRL (fl.87-88), iar la data de 29.06.2012 s-a mai încheiat un nou contract de fidejusiune între aceleași părți (fl.84-86), dată fiind prelungirea prin acte adiționale a perioadei de utilizare a liniei de credit în sumă de 50.000 lei acordată CC SRL.
La art.4 din contractul de fidejusiune se arată că în cazul neexecutării de către împrumutat a obligațiilor asumate prin contract, banca are dreptul să urmărească direct pe fidejusor pentru executarea acestor obligații. Prin același contract, fidejusorul a renunțat în mod expres la beneficiul de diviziune și de discuțiune, precum și la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei băncii de urmărire a sumelor datorate.
Întrucât CC SRL nu și-a achitat creditul, reclamanta a demarat procedura executării silite atât împotriva acestei societăți, la data de 29.10.2013, pentru recuperarea creanței în valoare de 43.657,17 lei, fiind deschis dosarul de executare silită nr.856/2013 al BEJ CC, cât și împotriva debitorului fidejusor, pârâtul CC, formându-se dosarul de executare silită nr.867/2013 al BEJ CC.
Conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat la notariatul de Stat Județean Dâmbovița sub nr.10882/20.07.1995 (fl.104-105) și Ordinului Prefectului nr.1181/27.05.2010 (fl.106) cu privire la cota parte de teren (sol) de 33/352 mp, teren aferent CC, pârâții sunt proprietarii imobilului apartament nr.13 situat în CC, bun dobândit de părți în timpul căsătoriei, fiind așadar proprietate comună codevălmașă.
Potrivit dispozițiilor art.30 alin.1 C.fam., aplicabil bunurilor imobile dobândite anterior datei de 01.10.2011 (data intrării în vigoare a Noului Cod Civil) prin prisma dispozițiilor art.33 din Legea nr.71/2011, "bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților";, iar potrivit alin.2 "calitatea de bun comun nu trebuie dovedită";. Totodată, potrivit art.339 Ncc, aplicabil bunurilor imobile dobândite ulterior datei de 01.10.2011, "bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților";, iar potrivit art.343 alin.1 C civ "calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită."; Art.357 alin.2 teza finală C civ instituie o prezumție cu privire la contribuția soților la dobândirea bunurilor comune, statuând că "până la proba contrară, se prezumă că soții au avut o contribuție egală.";
Raportând situația de fapt reținută la textele de lege anterior redate, instanța constată că bunul imobil mai sus arătat reprezintă bun comun al soților pârâți, fiind dobândit în timpul căsătoriei. În privința contribuției acestora la dobândirea bunurilor, instanța arată că, de vreme ce în cauză nu s-a făcut dovada contrară, este pe deplin operabilă prezumția instituită de lege în sensul că soții au avut o contribuție egală. În consecință, reține instanța că pârâții au dobândit în timpul căsătoriei, în cote egale de ½ fiecare, bunul imobil antemenționat.
Potrivit art.819 alin.1 Ncpc "creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora";.
Dat fiind faptul că reclamanta este creditor personal al pârâtului CC, în mod corect aceasta a solicitat partajul bunurilor comune ale soților pârâți în vederea satisfacerii creanței sale.
Reclamanta a evaluat imobilul la suma de 59.400 euro, așa cum a rezultat din raportul de evaluare din 14.06.2010 (fl.131-161), valoare la care a și timbrat acțiunea. La interogatoriul luat din oficiu pârâtei CC (fl.228) aceasta a apreciat că valoarea imobilului nu poate fi de 42.00 euro (la cât evaluase inițial reclamanta care a și timbrat inițial acțiunea la această valoare, ulterior completând timbrajul), ci este de cel puțin 50.000 euro, adică în mod evident peste 5.000 euro.
La termenul din data de 01.03.2016 pârâta prin apărător nu a mai avut de făcut vreo altă cerere, concluzionându-se că este de acord cu evaluarea de 59.400 euro, cu atât mai mult cu cât chiar apărătorul pârâților a tot invocat faptul că deși reclamanta a precizat că a evaluat imobilul conform raportului de evaluare întocmit cu ocazia acordării împrumutului, valoarea indicată a fost de 42.000 euro în loc de 59.400 euro, așa cum reieșea din raportul antemenționat. De altfel reclamanta a și completat timbrajul până la valoarea de 59.400 euro. Cu toate acestea, abia la concluziile pe fond apreciază că imobilul este evaluat la o valoare foarte mare, însă anterior nu a făcut nici o precizare în acest sens, ci dimpotrivă, întreaga atitudine procesuală a fost în sensul că este de acord cu valoarea de 59.400 euro.
Având în vedere cele anterior arătate, instanța a luat act de valoarea de 59.400 euro a imobilului, ea nefiind contestată sub nici o formă pe tot parcursul procesului de către pârâți (în afară de concluziile pe fond).
În apărare, pârâții au invocat faptul că imobilul nu poate fi partajat ca urmare a contractului de garanție imobiliară autentificat la BNP CC sub nr.701/22.06.2010 (fl.241-245), contract însă încheiat între aceeași reclamantă CC (devenită CC) și pârâta CC în calitate de debitor ipotecar și pârâtul CC în calitate de garant ipotecar.
Așadar reclamanta cunoaște și acest aspect care vizează același imobil și aceiași pârâți, astfel că, odată ce a formulat prezenta acțiune este evident că este de acord și cu partajarea imobilului ce este grevat de ipotecă tot în favoarea ei.
Împotriva sentinței au declarat apel pârâții CC și CC, criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie.
În motivarea cererii de apel se arată că reclamanta creditoare a solicitatat partajarea imobilului proprietatea comuna a paraților si atribuirea de cote de acestora in vederea executării paratului CC, fidejusor potrivit contractelor de fidejusiune semnate in 2011 si 2012. Contractele de fidejusiune s-au semnat ca urmare a incheierii contractului de credit nr. TAR 1/5/2009/02.07.2009.
Astfel in baza art. 817 alin. 1 CPC reclamanta a solicitat partajarea bunului comunj, imobil apartament situat la adresa din petitul cererii, in baza titlurilor executorii reprezentate de contractul de credit si contractul de fidejusiune.
Desi au invederat instanței ca intre parata CC si reclamanta a fost incheiat in anul 2010 un contract de garanție imobiliara, in cadrul căruia parata are calitatea de debitor ipotecar, instanța a apreciat ca reclamanta cunoaște si acest aspect care vizează același imobil si este de acoord cu partajarea acestuia, imobil ipotecat tot in favoarea băncii.
Critica soluția instanței de fond si solicita sa se rețină următoarele aspecte.
Contractul de credit a fost incheiat de paratul apelant in anul 2009, iar contractile de fidejusiune in anul 2011 si 2012.
Contractul de garanție imobiliara a fost incheiat in anul 2010. Potrivit acestui contract incheiat de parata cu reclamanta-art. 5.2- debitorul ipotecar si garantul ipotecar nu vor vinde, greva, inchiria, demola, schimba sau dispune in alt mod de bunurile ipotecate fara consimțământul prealabil al băncii.
Totodată se stipulează la art. 6.2 ca daca debitorul ipotecar nu-si executa obligațiile izvorâte din contract, Banca va putea incepe executarea silita asupra bunului ipotecat.
Potrivit textelor legale ipoteca este indivizibila. Ori in situația in care bunul este divizat (partajat), deoarece fiecare parte servește creanței in intregul ei, creditorul este in drept sa se indrepte asupra oricăruia dintre proprietari pentru intreaga datorie.
Ipoteca asupra unui bun se constituie prin inscriere in cartea funciara.
In atare condiții, la momentul încheierii contractului de fidejusiune, imobilul era ipotecat deja in favoarea băncii.
In aceste condiții instanța are a retine ca ipoteca este prioritara garanției personale.
In raport de datele incheierii contractelor si de lipsa verificărilor făcute de banca cu privire la imobilul in discuție, obligație de verificare ce-i revenea potrivit prevederilor contractuale, solicită admiterea apelului, iar pe fond, respingerea cererii de chemare in judecata.
Prin întîmpinarea formulată reclamanta CC a solicitat respingerea apelului ca nefondat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că toate argumentele apelanților pârâți sunt nefondate, neexistând prevedere legală care să interzică unui creditor personal să solicite instanței de judecată partajarea unui bun comun în vederea recuperării creanței sale; dacă ar fi să admitem acest argument, înseamnă că această garanție instituită prin contractul de fidejusiune ar deveni iluzorie, în cazul în care obligațiile asumate nu ar fi executate de fidejusor, creditorul nu ar avea la îndemână nici un demers legal pentru a putea recupera creanța.
Este adevărat că ipoteca este prioritara garanției personale, dar acest aspectvizează doar punerea în executare a titlului executoriu, nefiind o condiție de netemeinicie sau inadmisibilitate a acțiunii de partaj.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată apelul nefondat, potrivit considerentelor ce urmează:
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp.art.819 alin.1 Cod proc.civilă privitor la urmărirea silită a imobilelor ipotecate aflate în proprietatea comună a soților de către creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaș, în raport de prezumția comunității de bunuri comune dobândite de soți în timpul căsătoriei prevăzută în art.30 alin.1 Codul familiei, art.339 Cod proc.civilă și art.357 alin.2 Cod proc.civilă.
Sunt neîntemeiate criticile apelanților pârâți în sensul că, potrivit contractului de garanție imobiliară încheiat în 22 iunie 2010 (f.241-245 dosar fond) pârâta CC în calitate de debitor ipotecar și pârâtul CC în calitate de garant ipotecar, au constituit în favoarea Băncii CC SA o garanție imobiliară asupra apartamentului nr.13 compus din 4 camere și anexe, în municipiul CC, până la rambursarea împrumutului de 29.000 Euro acordat debitorului ipotecar prin contractul de credit banar din 2.VII.2009, modificat ulterior de mai multe ori, că aceștia și-au asumat obligațiile de a nu vinde, greva, închiria, demola, schimba sau dispune în alt mod de bunurile ipotecate fără consimțământul prealabil al băncii (art.5.2 din contract).
Se mai susține că, potrivit art.6.2 din contract dacă debitorul ipotecar nu-și execută obligația din contract banca va putea începe executarea silită a bunului ipotecat.
Este adevărat că potrivit clauzelor contractuale a contractului de ipotecă, apelanții aveau aceste obligații și că această ipotecă constituie titlu executor, potrivit art.11 alin.3 din contract.
În baza acestui contract de garanție ipotecară nr.701/22 iunie 2010 (f.245 dosar fond) s-a perfectat ulterior între părți contractul de fidejusiune din 29.VI.2012 (f.84-86 dosar fond), având drept scop tot garantarea plății sumei de 50.000 lei împrumutate de CC București apelanților prin CC SRL Târgoviște, fidejusorul CC renunțând expres la beneficiul de diviziune și discuțiune, precum și la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei Băncii de urmărire a sumei datorate, prezenta garanție fiind independentă de celelalte garanții acordate în contul creditului.
În consecință, nu există niciun impediment legal în constituirea mai multor garanții asupra unui împrumut bancar, respectiv ipotecă asupra bunurilor imobiliare ori contractul de fidejusiune.
Așa fiind, în baza contractului de fidejusiune și avându-se în vedere disp.art.817 Cod proc.civilă, potrivit cărora, în cazul în care se urmărește un imobil ipotecat, creditorul îl poate cere în orice mâini ar trece și poate cere vânzarea acestuia pentru a se îndestula din prețul rezultat, până la concurența sumei împrumutate.
Creditorii personali ai unui debitor codevălmași (soți) ori coproprietari nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi partajul acestora. Până la soluționarea partajului prin hotărâre judecătorească definitivă, urmărirea silită a imobilului este de drept suspendată.
În raport de aceste dipoziții legale, instanța de fond a constatat întemeiată acțiunea creditoarei intimate, de partajare a bunului ipotecat-apartamentul din Târgoviște, cu sediul precizat mai sus, la valoarea partajabilă de 59.400 Euro, potrivit raportului de evaluare din 14.VI.2010 (f.131-161 dosar fond), întocmit de evaluatorul CC.
Urmare a acestei evaluări, pe bună-dreptate prima instanță de judecată a constatat că pârâții apelanți sunt copărtași asupra apartamentului din CC, în cote părți egale de 1/2 fiecare, dispunându-se ieșirea din indiviziune prin atribuirea în natură a acestui imobil către pârâtul CC, cu plata unei sulte de 29.700 lei soției sale-pârâtei CC.
După rămânerea definitivă a acestei hotărâri judecătorești, creditoarea intimată va putea urmări apartamentul atribuit debitorului CC, până la recuperarea integrală a creditului acordat și nerecuperat până în prezent.
Nu se poate susține că ipoteca este inadmisibilă, așa încât, bunul nu poate fi divizat prin partaj deoarece fiecare parte servește creanței în integralitatea ei.
Dimpotrivă, art.819 alin.1 Cod proc.civilă interzice creditorilor personali ai unui coproprietar devălmaș să urmărească partea sa din imobilul proprietatea comună, aceștia vor trebui să ceară mai întâi partajul bunului comun, înscrierea acestui bun în cartea funciară și apoi urmărirea silită imobiliară a întregului bun imobil atribuit debitorului ipotecar și fidejusor.
Este nefondată susținerea apelanților pârâți în sensul că nu se poate urmări un bun imobil asupra căruia s-a constituit un contract de fidejusiune, întrucât acesta fusese mai întâi ipotecat în favoarea aceluiași creditor.
Așa cum s-a arătat în cele ce preced, în situația analizată avem de-a face cu două garanții imobilioare în favoarea aceluiași creditor, pentru garantarea recuperării creditului acordat și nerestituit din rea credință de împrumutat.
De altfel, debitorul nu a contestat nicidecum suma datorată, adică cea împrumutată și nerestituită până în prezent de 43.657,17 lei.
În sfârșit, prin contractul de fidejusiune, debitorul CC a renunțat expres la beneficiul de diviziune și discuțiune precum și la orice cale de atac îndreptată împotriva deciziei Băncii de urmărire a sumei datorate, efectuate în condițiile contractului de fidejusiune.
Fidejusorul CC, în mod irevocabil și necondiționat, în solidar cu împrumutatul CC SRL Târgoviște, cu titlu gratuit, garantează Băncii CC, îndeplinirea întocmai a tuturor obligațiilor din contractul de credit, în situația neplății la scadență a sumei datorate să plătească imediat, la cerere, această sumă ca un debitor principal, la scadență ori la scadența anticipată.
Nu poate fi vorba de lipsa verificărilor făcute de Bancă cu privire la imobilul ipotecat și cu contract de fidejusiune, întrucât, reclamanta intimată și-a îndeplinit întocmai obligația din contractul de credit și a urmărit recuperarea debitului neachitat, prin executarea ipotecii de rang I asupra bunului imobil a cărui partajare s-a solicitat, precum și a contractului de fidejusiune, prin îndeplinirea de către debitor a obligațiilor contractuale.
Așa fiind, urmează ca tribunalul, în baza art.480 Cod proc.civilă, să respingă apelul ca nefondat și să păstreze sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarant de apelanții pârâți CC și CC, ambii cu domiciliul în CC, împotriva sentinței civile nr.1334/29.03.2016, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr.X/315/2014, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CC, cu sediul în CC, prin reprezentant convențional CC SPRL, cu sediul profesional în CC.
Obligă apelanții să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15.02.2017.
| ← Locuințe. legea nr. 85/1992. prețul de piață..... | Contestație la executare.apărări care trebuiau făcute cu... → |
|---|
