Revendicare. inventarul domeniului public.. Jurisprudență Revendicare (acţiuni, bunuri, drepturi)
| Comentarii |
|
Tribunalul DÂMBOVIŢA Decizie nr. 168 din data de 22.02.2017
Prin urmare, pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobila sau imobilă, in inventarul domeniului public, este necesar ca unitatea administrativ teritoriala să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietății printr-unul din modurile legale de dobândire.
Cod ECLI ECLI:RO:TBDBO:2017:009.000168
Dosar nr. X/283/2014*
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CC-SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 168
Ședința publică din data de 22.02.2017
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE - CC
JUDECĂTOR: - CC
GREFIER - CC
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta - pârâtă CC, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 437/25.04.2016, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în contradictoriu cu intimata - reclamantă CC, cu sediul în CC, având ca obiect " revendicare imobiliară ".
Cererea de apel a fost legal timbrată cu suma de 1651 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru, potrivit Ordinului de Plată nr. 2672 din 23.08.2016.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 01.02.2017, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în prezenta cauză , cât și în încheierea de amânare a pronunțării din data de 15.02.2017, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea.
TRIBUNALUL :
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa în data de 18.06.2014, reclamanta CC, și convențional prin avocat, în contradictoriu cu pârâtele CC SA și CC (scoasă ulterior din cauză), a solicitat obligarea pârâtelor să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de teren în suprafața de 700 mp, sitîn punctul "CC";, categoria de folosință curți-construcții, cu vecinătățile: N - CC, E - CC, S - CC, V - CC; clădirea în punctul "CC"; în suprafață de 180 mp, în CC, amplasată pe terenul menționat mai sus.
În fapt, s-a arătat că cele două imobile fac parte din proprietatea publică a CC, conform Inventarului domeniului public al comunei (la pct. 179 și 180), atestat prin Anexele 1-44 la H.G. 1975/2004 pentru modificarea H.G. 1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC precum și al CC. Completarea la inventarul domeniului public al CC, în care figurează înscrise imobilele ce fac obiectul acțiunii, a fost publicată în M. Of. nr. 80bis/25.01.2005; că în clădirea revendicată funcționează Oficiul Poștal al CC, fără ca pârâtele să aibă încheiat contract de închiriere cu reclamanta și fără să dețină vreun titlu de proprietate, fiind aplicabile dispozițiile art. 865 alin. 3, art. 861 alin. 2 și art. 563 alin. 1 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâta CC SA a solicitat instanței respingerea ca nefondată și nelegală a acțiunii, invocând totodată și excepția netimbrării acțiuni, în motivare arătând în esență că prin Decizia nr. 70/01.03.1980 emisă de Consiliul Local CC, s-a dispus trecerea imobilului din CC - unde își desfășoară activitatea CC în administrarea Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații CC. În urma separării activităților de poștă și telecomunicații, imobilul a revenit CC; că ulterior, prin H.G. nr. 371/1998 privind înființarea Companiei CC SA, acest imobil a trecut în proprietatea societății, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 teza finală, alin. 3 și alin. 4 din H.G, Poșta fiind proprietară pe bunurile preluate, în mod absolut și exclusiv; că ulterior, în mod abuziv prin H.G. nr. 371/1998 imobilul teren și clădire, revendicate prin acțiunea, au fost trecute în domeniul public al CC, această H.G nefiind valabilă prin raportare la art. 8 alin. 2 din Legea nr. 213/1998;
S-a mai arătat că în dosarul nr. X/283/20106, între aceleași părți, având ca obiect evacuare, instanța a stabilit că pârâta CC face dovada proprietății asupra imobilelor (revendicate prin prezenta acțiune); în plus, imobilul revendicat a fost înregistrat în bilanțul contabil al R.A. CC cât și al Companiei Naționale CC, fapt dovedit și prin fișa mijlocului fix a imobilului, pentru care începând cu anul 1998 pârâta plătește impozit pe clădire și teren, impozit datorat doar de către proprietar
Prin sentința civilă nr. 1217/2014 (dosar nr. X/283/2014), Judecătoria Pucioasa a respins acțiunea pe excepția autorității de lucru judecat, hotărâre care a fost desființată ulterior în apel de către Tribunalul CC, iar cauza trimisă spre rejudecare Judecătoriei Pucioasa și înregistrată la dosar nr. X/283/2014*.
Prin sentința civilă apelată, instanța de fond, la rejudecare, a admis acțiunea, a omologat raportul de expertiză judiciară specialitatea topografie, efectuat de expert CC, a obligat pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie, următoarele bunuri imobile: teren în suprafața de 700 mp (993 mp după măsurători), sitîn punctul "CC";, categoria de folosință curți-construcții, cu vecinătățile: N - CC pe o lungime de 53,74 ml, E - CC pe o lungime de 28,82 ml, S - CC pe o lungime de 59,05 ml, V - CC pe o lungime de 18,22 ml; terenul este delimitat conform punctelor indicate în raportul de expertiză judiciară omologat; clădirea în suprafață de 180 mp (230 mp după măsurători), situată în punctul "CC";, amplasată pe terenul menționat mai sus.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond, a reținut că potrivit art. 563 cod civil "(1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor sau de la o altă persoană care îl deține fără drept. El are, de asemenea, dreptul la despăgubiri, dacă este cazul. (2) Dreptul la acțiunea în revendicare este imprescriptibil, cu excepția cazurilor în care prin lege se dispune altfel. În literatura de specialitate și în practica judiciară, s-a arătat că acțiunea în revendicare este o acțiune reală petitorie, pentru că în acest cadru instanța analizează însăși existența dreptului de proprietate al părților în conflict. Din alin. 2 al textului mai rezultă expres că această acțiune este în principiu imprescriptibilă extinctiv.
În materia dreptului de proprietate publică, art. 861 Cod civil , prevede că "(1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile. (2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz și nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credință asupra bunurilor mobile ș, conform art. 865 alin. 1 Cod civil, "(1) Obligația apărării în justiție a proprietății publice revine titularuluiˮ, care, conform art. 136 alin. 1 din Constituție, poate fi doar statul sau o unitate administrativ teritorială.
Regula potrivit cu care cel are face o propunere, adică cel care pretinde ceva înaintea judecății - în fața instanței - , trebuie să o dovedească era și este aplicabilă și în materia dovedirii dreptului de proprietate în cadrul unei acțiuni în revendicare. În speță, din probele administrate, în special proba cu înscrisuri, rezultă că dreptul de proprietate asupra celor două imobile revendicate aparține reclamantei CC.
Astfel, în pct. 179 și 180 din Anexele 1-44 (anexa nr. 14) la Hotărârea Guvernului nr. 1975/2004 de modificare a H.G. 1350/2001, privind atestarea și inventarul domeniului public al CC, în domeniul public al CC figurează înscrise imobilele teren în suprafața de 700 mp (anul dobândirii - 1930) și clădire în suprafață de 180 mp (anul dobândirii - 1932). Ambele imobile sunt situate în punctul "CC"; și au vecinătățile indicate de către reclamantă în acțiune, relevant fiind și faptul că anterior modificării legislative, situația juridică a imobilelor era cuprinsă în H.C.L. nr.8 din 30.07.1999.
În cursul cercetării procesului, după trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel, a fost efectuată o expertiză specialitatea topografie, de către expert CC, din care după măsurători a reieșit că în prezent, terenul sitîn punctul "CC";, are o suprafața de 993 mp, intră în categoria de folosință curți-construcții, și are vecinătățile: N - CC pe o lungime de 53,74 ml, E - CC pe o lungime de 28,82 ml, S - CC pe o lungime de 59,05 ml, V - CC pe o lungime de 18,22 ml; terenul este delimitat conform punctelor indicate în raportul de expertiză judiciară ce va fi omologat. De asemenea, clădirea situată în punctul "CC";, este amplasată pe terenul menționat anterios și are o suprafață de 230 mp după măsurători.
Referitor la actul normativ de modificare invocat, practic, drept titlu de proprietate de către reclamantă - H.G. nr. 1975/2004, pârâta CC S.A. a invocat în apărare, pe de o parte, că includerea celor două imobile revendicate în domeniul public al comunei s-a făcut în mod abuziv, neproducând efecte asupra situațiilor juridice stabilite prin H.G. nr. 371/1998 privind înființarea CC., în urma reorganizării CC. De asemenea, pârâta a arătat că prin acest imobil a trecut în proprietatea societății, conform dispozițiilor art. 3 alin. 1 teza finală, alin. 3 și alin. 4 din H.G. nr.371/1998, Poșta devenind deci proprietară pe bunurile preluate, în mod absolut și exclusiv. În plus, prin Decizia nr. 70/01.03.1980 emisă de Consiliul Popular CC, s-a dispus trecerea imobilului din CC - unde își desfășoară activitatea CC în administrarea CC, iar în urma separării activităților de poștă și telecomunicații, imobilul a revenit CC.
Cu privire la aceste susțineri ale pârâtei, instanța de fond a reținut că, pe de o parte, pârâta nu a dovedit caracterul pretins abuziv al includerii bunurilor revendicate în domeniul public al CC prin H.G. nr. 1975/2004 de modificare și completare a H.G.1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC, prin atacarea acesteia sau a celorlalte hotărâri (precum H.CL. 8/30.07.1999), în instanța de contencios administrativ ( - aspect conștientizat și recunoscut de către aceasta, în "opinia legală"; exprimată de Serviciul juridic din cadrul pârâtei, f. 66 din dosar), încercând să suplinească această carență în prezenta cauză prin invocarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998.
Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, concluzia pârâtei este rodul unei interpretări greșite a dispozițiilor legale invocate, având la bază o premisă care conduce la concluzia contrară. Astfel, art. 3 alin. 4 din H.G. nr. 371/1998 privind înființarea CC.,, prevede clar că "bunurile aparținând domeniul privat al statului, aflate în administrarea CC˝, vor trece trec în proprietatea CC, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, prevederea legală neavând nicun efect cu privire la bunurile incluse ulterior în proprietatea publică a unității administrativ teritoriale prin hotărârile menționate în paragraful anterior.
Pe de altă parte, din analiza Deciziei nr. 70/1980 emisă de Consiliul Popular CC, invocată de către pârâtă în dovedirea dreptului său de proprietate, în art. 1 liniuța a 2-a se prevede trecerea "Din administrarea Consiliului Popular al comunei suburbane CC, județul CC, în administrarea aceleiași direcției județene de poștă, a clădirii CC, situată în CC, nr. de inventar 1003 (…) pentru instalarea centralei telefonice automate. Așadar, la momentul trecerii acestui bun - CC, între cele două instituții, acesta se afla în administrarea iar nu în proprietatea pârâtei, aspect completat și prin adresa nr. 430/10.02.2003 emisă de către Primăria CC (f. 90) prin care se face trimitere la H.C.L. CC nr. 3/25.01.1996, cu privire la regimul juridic al terenului.
În aceste condiții, instanța de fond a constatat că pârâta CC S.A., are doar calitatea de detentor precar în privința bunurilor revendicate, calitatea care nu conferă niciodată atributul de proprietar, în lipsa dovedirii existenței vreunui caz de intervertire a detenție și cu îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege.
Părțile au invocat fiecare existența unor contracte de închiriere încheiate cu alte persoane, nu pot conduce la o altă concluzie, în condițiile în care reclamanta a dovedit că ulterior adoptării H.G. 371/1998, bunurile revendicate au trecut în domeniul public conform H.G. 1975/2004 de modificare a H.G. 1350/2001 privind atestarea și inventarul domeniului public al CC, iar aceste hotărâri sunt valabile și în prezent nefiind revocate sau invalidate de către instanța de contencios administrativ competentă.
Față de cele expuse, în baza art. 563 alin.1 Cod civil, constatând că reclamanta nu are posesia imobilelor revendicate iar pârâta nici un titlu de proprietate preferabil reclamantei, instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și, totodată a l act că aceasta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
La data de 18.07.2016 pârâta CC S.A. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 437/25.04.2016, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, considerând-o netemeinică și nelegală, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca nefondată, precum și la obligarea cheltuielilor de judecată reprezentând taxele judiciare de timbru achitate.
În fapt, se arată că instanța de fond trebuia să analizeze înscrisurile în ordine cronologică, că deținerea imobilului în litigiu rezultă cin înscrisuri ce datează cu mulți ani înainte de apariția HG 1975/2004 prin care a fost trecut abuziv imobilul din litigiu în domeniul public al CC, că prin Decizia nr. 70/01.03.1980 a Consiliului Popular al CC, imobilul a fost transmis în administrarea Direcției Județene de Poștă și Telecomunicații CC, că în urma separării au fost împărțite imobilele și acesta a revenit CC deoarece acesta nu a fost prevăzut cu centrală telefonică, iar ulterior prin HG nr. 371/1998 acest imobil a trecut în patrimoniul C.N. CC S.A., cu titlu de proprietate.
Arată apelanta că demersurile întreprinse de intimata CC după anul 1998 ( anul trecerii imobilului în proprietatea CC), sunt tardive, nelegale, neîntemeiate și abuzive și că apelanta are un drept de proprietate absolut și exclusiv.
Mai arată apelanta că imobilul in litigiu a fost permanent înregistrat în bilanțul contabil, atât al Regiei Autonome "CC"; cât și în cel al nou înființatei Companii Naționale "CC";, aflându-se permanent în inventarul acestora, fiind evidențiat ca mijloc fix în fișa mijlocului fix a imobilului, fișă unde sunt evidențiate decât proprietățile.
Precizează apelanta că CC a plătit din anul 1998 impozit pe clădire și teren, că până în anul 2004 impozitul era datorat doar de proprietari, că intimata anual a transmis CC înștiințări cu privire la impozitul datorat, apelanta plătind aceste impozite în mod regulat , iar primăria CC le-a încasat, rezultând astfel că intimata le-a recunoscut calitatea de proprietari.
De asemenea, se arată că intimata, spre deosebire de apelantă, care a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului, aceasta a avut încheiat cu Romtelecom un contract de închiriere, unde CC avea calitatea de proprietar iar Romtelecom avea calitatea de chiriaș, considerente în care și prin aceasta se poate face dovada calității de proprietar.
În drept, art. 466 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 223, coroborat cu art. 411 alin. 2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Și s-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru achitată.
La data de 12.09.2016 intimata CC a formulat întâmpinare la apel, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.
Se arată că instanța de fond a reținut că apelanta - pârâtă are doar calitatea de detentor precar în privința bunurilor revendicate, calitate ce nu îi conferă niciodată atributul de proprietar, în lipsa dovedirii existenței vreunui caz de intervenire a detenției și cu îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de lege, că potrivit art. 3 alin. 3 din HG 371/1998, imobilul revendicat a fost trecut în patrimoniul CC, că potrivit acestui text de lege, în patrimoniul acesteia treceau toate activele deținute și înregistrate în bilanțul contabil, la data de 31.12.1997, ori această dovadă nu a fost făcută de apelantă.
Se mai precizează că pârâta nu a dovedit caracterul pretins abuziv al includerii bunurilor revendicate în domeniul public al CC prin HG nr. 1975/2004, prin atacarea acesteia sau a celorlalte hotărâri în instanța de contencios administrativ, că s-a făcut dovada că cele două imobile fac parte din domeniul public al CC fiind înscrise la pozițiile 179 și 180 din Inventarul domeniului public al comunei, că apelanta - pârâtă stăpânește terenul și clădirea fără a deține un titlu în acest sens, fapt ce face aplicabile în speță dispozițiile art. 865 alin. 3 raportat la art. 563 alin. 1 Cod civil și art. 861 alin. 2 Noul Cod Civil.
S-a solicitat în baza art. 480 Cod procedură civilă respingerea apelului și menținerea ca temeinică și legală a soluției instanței de fond.
Examinând sentința civila apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul apreciază apelul ca fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
A reținut, prima instanța, conform susținerilor reclamantei că, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu (teren în suprafața de 700 mp și clădire în suprafața de 180 mp) aparține reclamantei , conform HG nr.1975/2004 de modificare a HG 1350/2001, privind atestarea si inventarul domeniului public al CC (pct. 179 si 180 din anexele 1-44-anexa nr.14), relevant fiind și faptul că anterior modificării legislative situația juridică a imobilelor era cuprinsă în HCL nr. 8/30.07.1999. Aceste concluzii nu pot fi însușite de către tribunal, urmând a fi înlăturate, având în vedere următoarele:
Constată tribunalul ca la pct.179 și 180 din anexele 1-44 la HG nr. 1975/2004 pentru modificarea și completarea HG 1350/2001 privind atestarea domeniului public al CC, precum și al CC și al orașelor și comunelor din județul CC se menționează în anexa 14, care cuprinde bunurile ce alcătuiesc domeniul public al CC, clădire " în suprafața de 180 mp, anul dobândirii 1932 și teren aferent "CC"; în suprafața de 700 mp, anul dobândirii 1930, la ambele imobile fiind trecut la rubrica "situația juridica actuală";, mențiunea HCL nr. 8/30.07.1999. Prin HCL 8/1999 (act depus în apel la solicitarea instanței), s-a însușit inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al CC, județul CC, potrivit anexei ce face parte integrantă din hotărâre, anexa pe care însă reclamanta intimată nu a înțeles să o depună, deși tribunalul i-a solicitat prezentarea tuturor actelor care au stat la baza HCL 8/30.07.1999.
Reclamanta intimata a depus ca înscrisuri care au stat la baza adoptării HCL 8/1999, un raport al Comisiei economice din cadrul Consiliului local CC din 26.07.1999 și anexa 2 la HCL 15 din 16.06.2003 în completare la anexa nr.4 din HG 1350/2001 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al CC, unde la poziția 180 figurează clădire CC, în suprafața de 180 mp, anul dobândirii 1932, ca act de proprietate fiind menționat HCL nr.8/1999, iar la poziția 181 figurează teren aferent "CC";, în suprafața 700 mp, anul dobândirii 1930, act de proprietate HCL 8/1999.
Retine tribunalul că prin nici unul dintre actele mai sus menționate (HCL, respectiv HG), nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilelor in litigiu. Reclamanta CC nu a justificat vreuna dintre modalitățile prevăzute la art.7 din legea 213/1998 pentru înscrierea terenului, de 700 mp și a clădirii de 180 mp, in inventarul întocmit. Nu rezulta nici din conținutul HCL nr.8/1999 si nici din cel al HCL 15/2003 (care de altfel nici nu a fost depusă la dosar), motivul pentru care clădirea "Baia Comunala";, în suprafața de 180 mp si terenul aferent de 700 mp a fost considerată ca aparținând domeniului public al CC, dispozițiile legale invocate in preambulul HCL nr. 8/1999 fiind generale. Menționarea unui bun în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al unității administrativ teritoriale nu face dovada dreptului de proprietate si nu poate constitui titlu de proprietate. Atestarea domeniului public al CC, printr-o hotărâre adoptata de Consiliul Local nu are efect constitutiv de drepturi, ci declarativ. Operațiunea de atestare a dreptului de proprietate publică a Comunei vizează nu delimitarea proprietății Comunei de proprietatea altor persoane fizice sau juridice, ci delimitarea în cadrul patrimoniului Comunei a domeniului public de domeniul privat al acesteia. Validarea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății asupra suprafeței de teren si construcției incluse în hotărârea respectivă.
Prin urmare, pentru a cuprinde un bun, indiferent de natura sa mobila sau imobilă, in inventarul domeniului public, este necesar ca unitatea administrativ teritoriala să prezinte sau să dovedească dobândirea proprietății printr-unul din modurile legale de dobândire. Or, CC nu a prezentat nici un document din care să rezulte faptul că ar fi preluat, în anul 1930, respectiv 1932 (anul invocat în hotărârile de consiliu local si hotărârile de Guvern în discuție) terenul de 700 mp si clădirea "CC";, printr-un titlu valabil.
Faptul că prin HG 1957/2004 de modificare a HG 1350/2001 s-a atestat apartenența la domeniul public al CC, precum si a CC, al orașelor si comunelor din județul CC, a bunurilor cuprinse in anexele 1-44, care fac parte integranta din hotărâre, printre care si anexa nr. 14 cuprinzând inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al CC ( anexa 14 completându-se cu pozițiile 178 - 192 conform anexei nr. 11 la HG 1975/2004), unde la poziția 179, figurează clădire baie comunala in suprafața de 180 mp si la poziția 180 figurează teren aferent baie comunala în suprafața de 700 mp, nu are nici o influenta asupra celor mai sus precizate cu privire la dovada dreptului de proprietate, având in vedere ca hotărârea de guvern nu constituie, ci doar atesta un drept de proprietate în favoarea unităților administrativ teritoriale, având efect pur declarativ.
În aceste condiții, tribunalul constată ca reclamanta, care a promovat acțiunea în revendicare, nu are titlu de proprietate pentru imobilele în litigiu.
În ceea ce o privește pe pârâta CC tribunalul reține ca aceasta a dovedit dreptul de proprietate doar cu privire la clădirea CC, având în vedere următoarele:
Prin Decizia nr. 70/01.03.1980 a Consiliului Popular al CC s-a dispus transmiterea din administrarea Consiliului Popular al comunei suburbane CC, în administrarea Direcției județene de poștă a clădirii CC, situata în CC, cu nr. de inventar 1003, pentru instalarea centralei telefonice.
Prin HG 448/1991, privind înființarea CC, au fost împărțite toate spațiile aflate în administrarea DJPTc CC, imobilul clădire baie comunala revenind CC, fapt ce rezulta din Hotărârea nr. 226/8465 din 21.08.1991 (f. 92) de separare a patrimoniului fostei DJPTc, hotărâre care menționează la art. 2 că în proprietatea Direcției de Telecomunicații trec clădirile CC din mediul rural cu centrale telefonice si echipamente de cablu interurban, în care ponderea spațiului și importanta instalațiilor o dețin cele din sectorul de telecomunicații, printre comunele nominalizate la acest articol neregăsindu-se și comuna CC, precum și din adresele înaintate de CC. (f. 85, 88), în care se arata că CC nu se afla în patrimoniul său. Mai mult decât atât, faptul că imobilul în care funcționa CC a revenit, cu ocazia separării de patrimonii, în cel al CC, rezultă și din contractul de închiriere nr. 286/1475/29.07.2001 aflat la fila 109, în care CC - Direcția Regională de Poștă Ploiești, a avut calitatea de proprietar (locator) iar S. N. CC. - Direcția de Telecomunicații CC a avut calitatea de chiriaș, contract al cărui obiect, conform anexei 1, viza și CC, în suprafață de 452,52 mp.
Potrivit art. 3 alin.1 teza finală, alin. 3 și alin. 4 din HG 371/1998, privind înființarea Companiei Naționale Poșta Româna S.A. prin reorganizarea CC, "bunurile aparținând domeniului privat al statului, aflate în administrarea CC, vor trece în proprietatea CC la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri";.
Din cele mai sus expuse rezulta că, potrivit Deciziei nr. 70/1980, clădirea CC se afla în administrarea Direcției județene de Poșta CC, trecând în anul 1991, cu ocazia înființării Regiei Autonome Poșta Româna în patrimoniul acesteia, astfel că la data intrării în vigoare a HG nr. 371/1998 se afla în administrarea acestei regii.
Cum din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că, la nivelul anului 1998, clădirea CC se afla în domeniul public al statului, tribunalul constata că la data intrării în vigoare a HG nr. 371/1998, CC S.A. a devenit proprietara clădirii CC, cu nr. de inventar 1001. Aceasta clădire a figurat neîntrerupt în evidențele contabile ale pârâtei, imobil pentru care s-a achitat către reclamantă anual impozitul aferent, astfel cum rezulta din înscrisurile depuse la prima instanță (f. 61 ds.X/283/2014, f. 97-107 dosar X/283/2014*) și în apel la termenul din 31.10.2016.
În aceste condiții, în care reclamanta nu are titlu de proprietate, iar pârâta își dovedește dreptul de proprietate asupra clădirii baie comunala ce face obiectul revendicării, acțiunea reclamantei privind acest imobil urmează să fie respinsă.
Referitor la terenul aferent clădirii CC în suprafața de 700 mp (993 mp conform expertizei), tribunalul constată că pârâta CC nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neputându-se considera că a devenit proprietara acestui teren prin intrarea în vigoare a HG 371/1998, întrucât din nicio proba administrată în cauza nu rezultă că la data apariției acestui act normativ, pârâta avea un drept de administrare asupra terenului.
În aceste condiții, se constată că nici una dintre părți nu deține un titlu de proprietate asupra bunului (teren) in litigiu, situație în care, doctrina și practica judiciară au stabilit că, în soluționarea acțiunii în revendicare urmează a fi comparate cele doua posesii în conflict, urmând a se da câștig de cauză părții care invocă o posesie mai caracterizată.
Din acest punct de vedere, tribunalul reține că posesia pârâtei CC este mai bine caracterizată prin aceea că s-a exercitat continuu din anul 1998, deci de la o dată anterioară chiar HCL nr. 8/1999, invocată drept titlu de către reclamantă, cu bună credință și nu este viciată, terenul, precum și construcția fiind înregistrate în inventarul și bilanțul contabil atât al CC cât și al CC, imobile pentru care pârâta a achitat anual impozit către reclamantă, împrejurare față de care acțiunea în revendicare privind terenul aferent clădirii "CC";, nu poate fi primită.
Pentru considerentele mai sus expuse, tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 480 Cod procedură civilă va admite apelul, va modifica în tot sentința apelată, în sensul că va respinge acțiunea în revendicare formulata de reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială CC ca neîntemeiată.
Față de dispozițiile art. 477 alin.1 Cod procedură civilă, având în vedere că dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.883,53 lei (prin sentința civilă nr. 807/18.07.2016 de completare a sentinței civile nr. 437 din 25.04.2016 supusă apelului) a fost consecința directă a admiterii acțiunii reclamantei, tribunalul constata că prin admiterea apelului pârâtei și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul respingerii acțiunii, această dispoziție rămâne fără efect, dată fiind relația de dependență între soluția pe fond și soluția vizând obligarea la cheltuieli de judecată.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă , va obliga intimata la plata către apelantă a sumei de 1.651 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru plătit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul civil declarat de apelanta - pârâtă CC, cu sediul în CC, împotriva sentinței civile nr. 437/25.04.2016, pronunțată de Judecătoria Pucioasa, în contradictoriu cu intimata - reclamantă CC, cu sediul în CC.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că respinge cererea ca neîntemeiată.
Obligă intimata la plata către apelantă a sumei de 1651 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.02.2017.
| ← Contestație la executare.apărări care trebuiau făcute cu... | Contestatie la executare. lămurirea întinderii şi aplicării... → |
|---|
