Contestaţie privind întinderea creanţelor datorate în baza Legii nr. 137/2002. Competenţa materială a instanţei
| Comentarii |
|
Legea nr. 137/2002, art. 40 alin. (1) C. proc. civ., art. 158, art. 159
1. Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, instanţa este obligată să stabilească autoritatea jurisdicţională competentă.
2. Potrivit art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, cererile, inclusiv contestaţiile la executare, prin care se atacă o operaţiune sau un act privind măsurile de accelerare a privatizării sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor.
Jud. sect. 3 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 5907 din 6 august 2004,
nepublicată
Notă: Art. 40 alin. (1) în redactarea actuală a fost introdus prin Legea nr. 556/2003, ce a modificat la data de 25 decembrie 2003 Capitolul VII al Legii nr. 137/2002 (M. Of. nr 215 din 22 martie 2002).
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 19 mai 2004, contestatoarea SC F. SA a formulat, în contradictoriu cu intimata SC R. SA, contestaţie privind întinderea creanţelor datorate de aceasta, în temeiul art. 34 alin. (2) din Legea nr. 137/2002.
în motivarea cererii, contestatoarea arată că, prin notificarea din 28 aprilie 2003, SC R. SA, prin administrator, a încunoştiinţat-o că valoarea totală a debitului este de 351.891.488 lei. Contestatoarea arată că această sumă nu este cea real datorată, creanţele sale fiind în sumă de 418.155.149 lei şi reprezintă obligaţii de plată stabilite prin mai multe sentinţe irevocabile.
Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanţei să verifice din oficiu dacă creditoarea a respectat termenul de a formula contestaţia privind întinderea creanţei, conform art. 34 alin. (2) din Legea nr. 137/2002. La termenul de azi, intimata a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti.
Analizând excepţia invocată, având în vedere temeiul de drept al cererii deduse judecăţii, art. 34 alin. (2) din Legea nr. 137/2002, şi văzând dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 137/2002, potrivit cu care „cererile prin care se atacă o operaţiune sau un act prevăzut în prezenta lege (...) sunt de competenţa secţiilor comerciale ale tribunalelor (...)”, în temeiul art. 158 şi art. 159 C. proc. civ., coroborat cu art. 40 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a decis declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
| ← Somaţie de plată. Reorganizarea societăţii creditoare. Plata... | Poprire. Contestaţie la executare. Cerere de suspendare a... → |
|---|
