Contract de credit bancar. încuviinţarea vânzării gajului. Condiţii
| Comentarii |
|
C. com., art. 482
H.G. nr. 614/1994
Potrivit prevederilor art. 482 C. com., în caz de neplată la termen a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul, creditorul poate proceda la vânzarea obiectelor date în gaj, fapt pentru care se va solicita tribunalului autorizarea vânzării.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 769 din 8 noiembrie 1995
(B.J. - bază de date)
Notă: Titlul XIV. Despre gaj (art. 478-489) din Codul comercial a fost abrogat în temeiul art. 105 din Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice (M. Of. nr. 236 din 27 mai 1999).
Prin sentinţa civilă nr. 188 din 15 septembrie 1994, Tribunalul Tulcea a admis acţiunea formulată de reclamanta B.C.R., Sucursala Judeţeană Tulcea, şi a încuviinţat vânzarea gajului instituit prin contractul de gaj nr. 1/3 IA din 31 ianuarie 1994 pentru creditul acordat pârâtei SC P.
Apelul pârâtei împotriva acestei sentinţe a fost respins prin decizia civilă nr. 30 din 20 februarie 1995 a Curţii de Apel Constanţa, cu motivarea că pârâta nu a restituit, din lipsă de resurse financiare, creditul la termenul de rambursare şi în continuare, astfel că în cauză au devenit incidente dispoziţiile art. 482 C. com., care îndrituiesc creditorul ca, în cazul nerestituirii la termen a întregii datorii, să solicite instanţei autorizarea vânzării gajului.
Pârâta a declarat recurs, susţinând că soluţia de încuviinţare a vânzării gajului este greşită, întrucât lipsa resurselor financiare necesare restituirii creditului s-a datorat forţei majore (constând în calamitarea culturilor agricole),
care este exoneratoare de răspundere, precum şi faptului că fondurile alocate iniţial pentru acoperirea pierderilor determinate de calamităţile naturale au fost amânate la plată, prin H.G. nr. 614/1994, până la 31 decembrie 1994.
Recursul nu este fondat.
în speţă, în temeiul contractului de credit, banca comercială a acordat pârâtei SC P. un împrumut în sumă de 15.000.000 lei, cu o dobândă de 60% pe an, cu termen de rambursare la data de 6 decembrie 1993.
După expirarea scadenţei împrumutului, părţile au înţeles să încheie un contract de gaj asupra unui bun determinat care, în fapt, să constituie o garanţie a restituirii creditului şi plăţii dobânzilor aferente. Totodată, pentru redresarea financiară a debitoarei, creditoarea i-a mai acordat acesteia un termen de graţie de 6 luni, socotit de la data constituirii gajului. Cum nici în cadrul acestui termen debitoarea nu a fost în măsură să-şi onoreze obligaţiile, reclamanta a solicitat instanţei competente autorizarea vânzării gajului. Or, în aceste condiţii, chiar dacă lipsa resurselor financiare s-a datorat calamitării culturilor agricole (pârâta având în activitatea sa şi un asemenea sector), această împrejurare nu poate genera în sarcina creditoarei obligaţia de a aştepta înlăturarea efectelor acesteia pentru încasarea creanţei sale, mai ales că, prin art. 18 din contractul de credit, s-a convenit expres că banca nu preia riscurile determinate de calamităţile naturale.
Ca urmare, corect instanţa de apel a considerat că amânarea succesivă la plată a sumelor alocate pentru acoperirea pierderilor determinate de calamităţile naturale nu poate constitui o piedică în calea executării obligaţiei din contractul de gaj şi, pe cale de consecinţă, a menţinut soluţia instanţei de fond privind încuviinţarea gajului, soluţie care se justifică în raport cu dispoziţiile art. 482 C. com., din moment ce debitorul nu şi-a îndeplinit la termen şi nici ulterior, în cadrul termenului de graţie de 6 luni, obligaţia de plată a întregii datorii pentru care s-a constituit gajul.
în consecinţă, recursul a fost respins.
Secţiunea a IlI-a. Ipoteca
| ← Contract de credit bancar. Gaj fără deposedare. Autorizarea... | Contract de împrumut. Contract de garanţie imobiliară... → |
|---|
