Ipotecă. Executare silită. Bancă aflată în faliment. Suspendarea acţiunii pentru realizarea creanţei

C. civ., art. 1790 Legea nr. 64/1995, art. 35, art. 43 alin. (1)

Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995 „de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale ”.

Motivarea recurentei în sensul că ipoteca este un drept real accesoriu şi nu un drept de creanţă, deci nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 35, nu poate fi primită, având în vedere că prin valorificarea garanţiei imobiliare, creditorul urmăreşte a-şi îndestula creanţa pe care o are de încasat în contul împrumutului acordat, prin urmare finalitatea executării silite a ipotecii o constituie tot un drept de creanţă.

I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2479 din 8 aprilie 2005

(BJ. - Bază de date)

Notă: Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului a fost republicată (M. Of. nr. 1066 din 17 noiembrie 2004). în urma republicării, dispoziţiile art. 35 se regăsesc în art. 42.

Prin încheierea pronunţată în camera de consiliu de la data de 10 noiembrie 2003, Judecătoria sector 3 Bucureşti, a respins cererea de încuviinţare silită imobiliară formulată de C.E.B. din cadrul B.I.R., bancă în faliment, prin lichidator SC M.S. SA Bucureşti, prin executor bancar B.P., la cererea creditorului B.I.R., împotriva debitorului SC A.I. SRL, comuna Popeşti Leordeni.

Pentru a se pronunţa astfel s-a reţinut că din actele depuse la dosar nu rezultă că imobilul situat în str. Invenţiei, a fost afectat să garanteze restituirea creanţei de 69.016.100.245 lei, ci restituirea sumei de 1.187.253.136 lei izvorâtă din contractul de credit din 8 iunie 1998 (datorie preluată de SC P. SRL, prin contractul de locaţie din 30 septembrie 1999. întrucât societatea creditoare nu a depus la dosar convenţia de preluare a datoriei din 24 august 1999 şi nici dovezi pentru suspendarea sau întreruperea cursului prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţei din contractul de novaţie din 30 septembrie 1999, cererea a fost respinsă.

împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea B.I.R., bancă în faliment, prin lichidator.

La termenul din 25 mai 2004, reprezentantul apelantei a depus la dosarul cauzei adresa O.R.C., la solicitarea instanţei, din care rezultă că firma intimată nu are sediu, ca urmare a expirării contractului de închiriere şi că s-a declanşat procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin încheierea din 12 octombrie 2003, a suspendat judecata apelului creditoarei, cu motivarea că în cauză sunt incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 64/1995.

La data de 12 noiembrie 2004, creditoarea B.I.R. prin lichidator SC M.S. SA a declarat recurs împotriva încheierii mai sus menţionate, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul anulării hotărârii de suspendare a apelului.

în motivarea cererii, recurenta a susţinut că în mod greşit instanţa de judecată a suspendat judecarea apelului, întrucât prevederile art. 35 din Legea nr. 64/1995, nu pot fi aplicabile în speţă, câtă vreme debitoarea este garant ipotecar în raport cu banca, iar art. 1790 C. civ., acordă creditorului ipotecar un drept de preferinţă asupra imobilului.

Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 64/1995 „de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”.

în speţă, debitoarea SC A.I. SRL Popeşti Leordeni, prin lichidator O.E. se află în procedura de faliment, astfel încât îi sunt aplicabile prevederile articolului mai sus evocat.

Motivarea recurentei în sensul că ipoteca este un drept real accesoriu şi nu un drept de creanţă, deci nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 35, nu poate fi primită, având în vedere că prin valorificarea garanţiei imobiliare, creditorul urmăreşte a-şi îndestula creanţa pe care o are de încasat în contul împrumutului acordat, prin urmare finalitatea executării silite a ipotecii o constituie tot un drept de creanţă.

De altfel, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 republicată, creditorul titular al unei creanţe formulate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie mobiliară ori drept de retenţie, de orice fel, poate solicita judecătorului sindic ridicarea suspendării menţionate la art. 42 (fost 35) din aceeaşi lege, cu privire la creanţa sa şi valorificarea imediată a acesteia.

Ca atare, a constatat că recursul a fost nefondat, în temeiul art. 312 teza a Il-a C. proc. civ., Curtea l-a respins ca atare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Ipotecă. Executare silită. Bancă aflată în faliment. Suspendarea acţiunii pentru realizarea creanţei