Contract de credit pentru investiţii imobiliare pierdut
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BUCUREŞTI Decizie nr. 650 din data de 18.09.2014
Contract de credit pentru investiții imobiliare pierdut
Excepția lipsei de interes
În condițiile în care apelanta-reclamanta a făcut dovada că nu mai deține (a pierdut) contractul de credit pentru investiții imobiliare, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia apelanta-reclamantă nu ar justifica un interes întrucât deține un titlu executoriu reprezentat de contractul de credit, care poate fi pus în executare.
- Articolul 32 alin.1 lit. d Noul Cod de procedură civilă
- Articolul 33 Noul Cod de procedură civilă
(CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.650 din 18.09.2014)
Deliberând asupra apelului de față, reține următoarele : 1). Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI a Civilă sub nr.20836/3/2013 reclamanta A.B.R.SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta T.J.C., ca prin hotărârea ce se va pronunța instanța să oblige pârâta la plata sumei de 75.705,50 Euro reprezentând suma datorată în baza contractului de credit pentru investiții imobiliare nr.561005(111H25M09306004)/20.02.2004.
În motivare s-a arătat că pârâta T.J.C. a solicitat A.B.R.SA - S. D. acordarea unui credit, ocazie cu care a completat si semnat o cerere de credit pentru persoane fizice aferenta tipului de contract pentru care a optat.
S-a menționat că în urma analizării cererii paratei, intre aceasta si A.B.R.SA a fost încheiat in data de 20.02.2004 Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004), prin care banca a pus la dispoziția clientei un împrumut in suma de 80.500 EUR, acordat pe o perioada de 180 de luni.
S-a precizat că, având in vedere specificul tipului de contract pentru care parata T.J.C. in calitate de debitor garant a optat, intre aceasta si A.B.R.SA a fost încheiat Contractul de Garanție Imobiliara autentificat sub nr.442/20.02.2004 de către Biroul Notarilor Publici Asociați G.E., S.S., D.T., prin care garantul se obliga conform pct. II sa constituie in favoarea Băncii o ipoteca de rangul I asupra imobilului situat in București, str. Mihaileni nr.20, înscris in CF nr.30494 a localității București, Sector 1, constând in teren in suprafața de 420 mp din acte, 407,18 mp din măsurători, cu nr. cadastral 13687 si construcția situata pe acesta, compusa din parter si un etaj, in suprafața construita de 148,93 mp, cu nr. cadastral 13687/1.
S-a indicat că tot la acest punct al contractului este menționat expres faptul că ipoteca se constituie in garantarea facilitații de credit in suma de 80.500 EUR, a dobânzilor, costurilor, majorărilor si penalităților, facilitate acordata de A.B.R.SA - Sucursala Dorobanți debitorului T.J.C..
S-a învederat că începând cu luna februarie 2012, T.J.C.a început sa înregistreze întârzieri la plata ratelor, împrejurare fata de care banca a comunicat prin intermediul executorului judecătoresc o notificare in data de 14.09.2012 înregistrata sub nr. 10513421, căreia numita T.J.C.nu i-a dat curs.
S-a arătat că, in data de 14.02.2013, A.B.R.SA a convocat-o pe parata la conciliere, in vederea soluționării amiabile a litigiului, insa nici la acest nou demers al Băncii nu s-a dat curs.
S-a menționat că prezenta cerere de chemare in judecata este formulata motivat de faptul ca, in urma verificărilor din propria arhiva, banca nu mai deține Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004, împrejurare fata de care se solicită instanței sa dispună prin hotărârea ce se va pronunța obligarea paratei T.J.C.la plata sumei de 75.705,50 EUR reprezentând credit nerambursat, dobânzi si dobânda penalizatoare.
S-a precizat că au fost anexate extrasele de cont din care rezulta faptul ca debitoarea a retras suma de 80.500 EUR, pe care banca a pus-o la dispoziție conform contractului mai sus menționat și că debitoarea a achitat o parte din creditul acordat, asa cum rezulta din extrasele de cont anexate.
S-a învederat că între parti a intervenit un contract prin manifestarea de voința cu privire la încheierea actului juridic, pârâta dându-și consimțământul la încheierea Contractului de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004)/20.02.2004, însușindu-si clauzele acestuia, asa cum le-a negociat cu banca.
S-a indicat că, în raport de tipul facilitații pentru care s-a optat, a fost încheiat intre aceleași parti Contractul de Garanție Imobiliara autentificat sub nr.442/20.02.2004 de către Biroul Notarilor Publici Asociați G.E., S.S., D.T..
S-a susținut că actul juridic este manifestarea de voința a unei persoane cu intenția de a produce efecte juridice, respectiv a naște, modifica sau stinge un raport juridic concret.
S-a menționat că pentru validitatea actului juridic de care s-a făcut vorbire au fost întrunite, cumulativ, următoarele condiții: persoana care a contractat, respectiv parata T.J.C.a avut capacitatea de a contracta ; consimțământul a fost valabil exprimat si a fost dat cu intenția de a produce efecte juridice; obiectul este determinat; cauza este licita.
S-a arătat că sunt îndeplinite si condițiile avute in vedere de lege si anume ca exista o fapta ilicita prin neexecutarea obligațiilor asumate prin contract, existenta prejudiciului, vinovăția debitorului si existenta unui raport de cauzalitate intre fapta debitorului si prejudiciul produs.
S-a invocat dispozițiile art.1350 Noul cod civil - răspunderea contractuala, precum și prevederile art.2164 al.1 Noul Cod civil.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.6, art.1350, art.2164, art.2167 Noul Cod civil, art.148 și art.194 NCPC.
La cerere s-au atașat înscrisuri (f.8-44).
2). La data de 30.07.2013, prin Serviciul Registratură, pârâta T.J.C. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării sau insuficientei timbrări, excepția inadmisiblității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
S-a menționat că, potrivit art.197 Cod proc.civ, pentru situația în care cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată sau a fost timbrată insuficient, astfel cum s-a dispus de către instanță în sarcina reclamantei, pârâta solicită să se dispună anularea cererii de chemare în judecată.
Referitor la excepția inadmisibilității, s-a învederat că, potrivit art.194 lit.d) Cod proc.civ coroborat cu art.3 și art.5 alin.1 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009, acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamanta a invocat prin cererea de chemare în judecată prevederile Codului civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011 în condițiile în care actul juridic dedus judecății a fost perfectat anterior acestei date, deși acesta "nu poate genera alte efecte juridice decât cele prevă2ute de legea în vigoare la data încheierii (...) lor".
Pe fond, s-a susținut că reclamanta nu a făcut dovada raporturilor contractuale întrucât printre înscrisurile depuse nu se află și Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005/20.04.2004, iar în lipsa acestuia raporturile juridice dintre părți nu sunt guvernate de regulile aplicabile răspunderii civile contractuale.
S-a precizat că prin cererea de chemare în judecată nu a fost dovedită pretenția reclamantei de obligare a pârâtei, conform "Fișa de cont - creanțe din credite de investiții imobiliare", la plata sumei de 75.705,50 euro din care 61.046,14 Euro credit nerambursat și 14.659,36 euro dobânzi și penalități.
S-a indicat că nu a fost depusă și nu a fost dovedită presupusa creanță a reclamantei, modalitatea de calcul a pretențiilor nefiind prezentată, motiv pentru care nici nu se pot formula apărări pertinente.
S-a învederat că în măsura în care reclamanta a făcut dovada raporturile juridice, toate plățile efectuate de pârâtă reprezintă plăti parțiale eșalonate ale sumei de 80.500 Euro, urmând a fi deduse această sumă, iar ipoteca de rang I garantează plata sumei de 80.500 euro și dobânzile aferente.
S-a arătat că nu sunt înscrise sarcini pentru penalități, costuri, dobânda penalizatoare etc. și, întrucât reclamata nu face dovada vreunui acord de voința al părților cu privire la rata dobânzii, penalități etc, în temeiul dispozițiilor legale incidente, pârâta poate fi obligată la restul de plată ce rezultă urmare a plăților efectuate de aceasta din suma de 80.500 Euro plus dobânda legală, dobândă datorată de la data punerii în întârziere.
Referitor la dobândă, s-a indicat că aceasta trebuie calculată având în vedere dobânda legală, conform prevederilor legale incidente, respectiv OG nr.5/2000 și OG nr.13/2011.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.205 NCPC.
3). La data de 12.08.2013, prin Serviciul Registratură, reclamanta A.B.R.SA a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor netimbrării și inadmisibilității, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 75.705,50 Euro.
S-a învederat că prin cererea de chemare in judecata s-a precizat cuantumul pretențiilor, respectiv suma de 75.705,50 EUR si a fost achitată taxa judiciară de timbru în sumă de 7.404,18 lei prin ordinul de plata nr.116145/29.05.2013, conform art.2 alin.(1) lit. g) din Legea nr. 146/1997.
Referitor la excepția inadmisibilității s-a menționat că instanța nu este ținuta de temeiul juridic al cererii indicata de reclamant, putând sa schimbe calificarea juridica data de parti actelor si faptelor juridice, asa cum rezulta din prevederile art.22 alin.(4) NCPC.
S-a susținut că prin acțiunea formulata banca a indicat ca temei legal dispozițiile din Noul Cod civil, instanța urmând a stabili dispozițiile legale aplicabile spetei. Indiferent de actele normative invocate, atât in cazul Codului civil din 1864, cat si in Noul Cod Civil dispozițiile sunt aceleași in ceea ce privește răspunderea contractuala si obligația de restituire a împrumutului acordat.
S-a precizat că pretențiile băncii sunt dovedite prin contractul de ipoteca semnat de parata T.J.C., chitanțele de plata a ratelor aferente contractului de credit, cat si extrasele de cont. Asa cum rezulta din cuprinsul contractului de garanție reala imobiliara autentificat sub nr.442 din data de 20 februarie 2004 de BNP E., S. si T., debitoarea T.J.C.a constituit in favoarea Băncii o ipoteca asupra imobilului situat in București, str. Mihaileni nr.20, sector 1, intabulat in cartea funciara nr.30494 a localității București. Conform art.2 din acest contract "ipoteca se constituie in garantarea facilitații in credit in suma de 80.500 EUR a dobânzilor, costurilor majorărilor si penalităților, asa cum acestea sunt menționate in contractul de facilitate de credit nr.026/2004 si actele adiționale la contract in vigoare la data executării".
S-a indicat că prin cererea de reeșalonare pentru persoana fizice formulata de către debitoarea T.J.C. înregistrata la A.B.R.SA sub nr.18516/08.11.2010, aceasta a cerut aprobarea unei reeșalonări a creditului, ca urmare a modificării veniturilor, menționând in cuprinsul cererii ca poate rambursa lunar suma de 400 EUR, ca urmare a diminuării veniturilor.
S-a arătat că orice contract de împrumut este un contract real, acesta luând naștere la data remiterii bunului. Astfel, prin virarea sumei de 80.500 EUR de către bancă în contul debitoarei, așa cum rezultă din extrasele de cont, se face dovada raporturilor contractuale dintre bancă și T.J.C..
4). La termenul de judecată din data de 09.10.2013, pârâta a renunțat la judecata excepției netimbrării, iar prima instanță a respins excepția inadmisibilității.
La același termen de judecată, pârâta a invocat excepția lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată.
5). Prin Sentința civilă nr.6265/23.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Civilă în dosarul nr.20836/3/2013 s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. B. R. în contradictoriu cu pârâta T.J.C.ca fiind lipsită de interes.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele :
"Potrivit susținerii reclamantei SC A. B. R., între aceasta și pârâta, persoană fizică s-a încheiat in data de 20.02.2004 Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004), prin care Banca a pus la dispoziția clientei un împrumut in suma de 80.500 EUR, acordat pe o perioada de 180 de luni.
Tot potrivit susținerilor reclamantei, parata T.J.C.in calitate de debitor garant a optat, ca intre aceasta si A.B.R.SA a fost încheiat Contractul de Garanție Imobiliara autentificat sub nr.442/20.02.2004 de către Biroul Notarilor Publici Asociați G.E., S.S., D.T., prin care garantul se obliga conform pct. II sa constituie in favoarea Băncii o ipoteca de rangul I asupra imobilului situat in București, str. Mihaileni nr.20, înscris in CF nr.30494 a localității București, Sector 1, constând in teren in suprafața de 420 mp din acte, 407,18 mp din măsurători, cu nr. cadastral 13687 si construcția situata pe acesta, compusa din parter si un etaj, in suprafața construita de 148,93 mp, cu nr. cadastral 13687/1.
Reține tribunalul că prezenta acțiune a fost formulată de reclamantă, motivat de faptul că in urma verificărilor din propria arhiva, Banca nu mai deține Contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004, împrejurare fata de care se solicită instanței sa dispună prin hotărârea ce se va pronunța obligarea paratei T.J.C. la plata sumei de 75.705,50 EUR reprezentând credit nerambursat, dobânzi si dobânda penalizatoare.
Condițiile generale de exercitare a acțiunii civile, care sunt, în același timp, și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru ca o persoană fizică sau juridică să fie parte într-un proces civil, sunt următoarele: (1) are capacitate procesuală, în condițiile legii, (2) are calitate procesuală, (3) formulează o pretenție și (4) justifică un interes(art.32 C.proc.civ).
Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare din formele procedurale care intră în conținutul acesteia. Or, în prezenta cauză, reclamanta nu justifică niciun interes pentru formularea cererii de chemare în judecată, întrucât pentru realizarea creanței sale deține deja un titlu executoriu reprezentat de contractul de credit, astfel încât, în cazul admiterii acțiunii nu ar dobândi niciun folos material.
În conformitate cu art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.
Potrivit art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 și art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii. Astfel, contractul de credit nr. 561005 (111H25M093060004) reprezintă titlu executoriu, conform dispozițiilor legale sus menționate.
În ceea ce privește apărările reclamantei față de excepția invocată, tribunalul le considera vădit neîntemeiate, deoarece forța executorie a contractului de credit nu are caracter intuitu personae în ceea ce privește instituția de creditare. Din dispozițiile clare ale art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 se observă cu ușurință că pentru a avea forță executorie este necesar ca contractul de credit să fie încheiat cu o instituție de credit, neexistând nicio dispoziție care să înlăture acest caracter în cazul transmiterii drepturilor creditorilor.
În aceeași ordine de idei, apărarea reclamantei potrivit căreia a pierdut contractul nu poate fi reținută de tribunal ca fiind pertinentă, având în vedere că, pe de o parte, reclamanta nu a probat în niciun fel cele susținute, iar pe de altă parte, reclamanta își invoca propria culpă în obținerea unui avantaj, încălcând astfel dispozițiile art.56 alin.1 din Legea nr.58/1998, dispoziții care prevăd faptul că ";toate operațiunile de credit și garanție ale băncilor trebuie consemnate în documente contractuale din care să rezulte clar toți termenii și toate condițiile respectivelor tranzacții. Aceste documente trebuie păstrate de bănci și puse la dispoziția personalului autorizat al BNR, la cererea acestuia";.
A accepta susținerea reclamantei potrivit căreia o astfel de acțiune prezintă interes, ar însemna că împotriva debitorului să se poată utiliza și alte căi decât cele prevăzute de lege, ceea ce, în lipsa unui temei legal, ar conduce la pronunțarea unei hotărâri netemeinice. Deși, aparent, formularea unei astfel de cereri de chemare în judecată ar fi și în beneficiul debitorului, în realitate, pârâtul-debitor ar putea să fie obligat la plata unor cheltuieli oneroase, în speță, la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste considerente, tribunalul, în baza art.32, 33 C.proc.civ cu referire la art. 79 alin. 2 din Legea nr. 58/1998 și art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 și art.56 alin.1 din Legea nr.58/1998, va admite excepția lipsei de interes în formularea prezentei acțiuni, și, pe cale de consecință, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. B. R. în contradictoriu cu pârâta T.J.C.ca fiind lipsită de interes";.
6). Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.B.R.SA, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței atacate în sensul respingerii excepției lipsei de interes, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivare s-a arătat că pârâta a solicitat A. B. R. SA - S. D. acordarea unui credit, ocazie cu care a completat si semnat o cerere de credit pentru persoane fizice aferenta tipului de contract pentru care a optat.
S-a menționat că în urma analizarii cererii paratei, intre aceasta si A. B. R. SA a fost incheiat in data de 20.02.2004 Contractul de credit pentru investitii imobiliare nr.561005 (111H25M093060004), prin care Banca a pus la dispoziția clientei un imprumut in suma de 80.500 EUR, acordat pe o perioada de 180 de luni.
S-a precizat că, având în vedere specificul tipului de contract pentru care parata T.J.C.in calitate de debitor garant a optat, intre aceasta si A. B. . SA a fost incheiat Contractul de Garanție Imobiliara autentificat sub nr.442/20.02.2004 de către Biroul Notarilor Publici Asociați G.E., S.S., D.T., prin care garantul se obliga conform pct.II sa constituie in favoarea Băncii o ipoteca de rangul I asupra imobilului situat in București, str. Mihaileni nr.20, inscris in CF nr.30494 a localitatii București, Sector 1, constând in teren in suprafața de 420 mp din acte, 407,18 mp din măsurători, cu nr. cadastral 13687 si constructia situata pe acesta, compusa din parter si un etaj, in suprafața construita de 148,93 mp, cu nr. cadastral 13687/1.
S-a învederat că, începând cu luna februarie 2012, T.J.C.a înregistrat întarzieri la plata ratelor, imprejurare fata de care reprezentanții băncii s-au intalnit cu parata in vederea identificării unor variante acceptabile de restituire a creditului contractat, ocazie cu care aceasta s-a angajat la rambursarea facilitatii acordate.
S-a susținut că banca a continuat diligentele in vederea soluționării amiabile a diferendului cu clienta sa, sens in care a comunicat prin intermediul executorului judecătoresc o notificare careia T.J.C.nu i-a dat curs (notificare aflata la dosarul cauzei).
S-a arătat că la data de 14.02.2013, A. B. R.SA a convocat-o pe parata la conciliere, in vederea soluționării amiabile a litigiului intervenit intre parti, insa nici la acest nou demers al băncii nu s-a dat curs.
S-a menționat că, deși instanța de fond a redat definiția interesului, ulterior, raționamentul logico-juridic este profund greșit.
S-a precizat că interesul reprezintă folosul practic urmărit de cel care a pus in mișcare acțiunea civila, acesta putând fi : material (cand se urmărește obținerea unui folos de ordin patrimonial, de ex : revendicarea unui bun, plata unei datorii) sau moral (cand se urmărește un scop nepatrimonial, de ex: punerea sub interdictie).
S-a indicat că, atât Noul Cod de procedura civila, cât și doctrina au statuat ca trebuie indeplinite anumite condiții ale interesului :
- sa fie legitim - sa nu vina in contradicție cu legea
- sa fie personal si direct - folosul practic să-l vizeze pe cel ce recurge ia forma procedurala si nu pe altcineva si în cazul in care actioneaza alte persoane sau organe în locul titularului, folosul se resfange asupra lor
- să fie născut si actual - sa existe la momentul la care se exercita acțiunea, in sensul ca, daca cel care actioneaza s-ar abține, s-ar expune unui prejudiciu.
S-a susținut că interesul băncii în promovarea prezentei cereri de chemare in judecata, pe langa faptul ca îndeplinește toate cerințele evocate anterior, este justificat de faptul ca, in lipsa contractului incheiat cu parata T.J.C., trebuie sa recupereze suma ce ii este datorata.
S-a arătat că motivarea instantei de fond conform careia nu poate fi reținută ca pertinentă susținerea că a fost pierdut contractul de credit intrucat banca nu a probat cele susținute, este neîntemeiata, nefondata si vine in conflict cu un raționament logico-juridic.
S-a învederat că nu poate fi dovedit un fapt negativ, iar banca a făcut indirect, prin probele administrate in cauza, proba faptului pozitiv contrar, de care instanta nu a tinut seama.
S-a menționat că în situația in care banca ar fi in posesia contractului de credit care este titlu executoriu, putând proceda prin urmare la executarea silita a debitoarei sale, ar fi trecut direct la aceasta cale de recuperare a creanței sale, cu atat mai mult cu cat, are constituita o ipoteca asupra unui imobil in urma acordarii creditului in litigiu.
S-a precizat că în lipsa contractului de credit, evident ca banca nu a putut incepe executarea silita direct, in condițiile in care era o cale mai ușoara si mai rapida in vederea recuperării sumei de bani ce ii este datorata.
S-a mai adaugat că, în condițiile in care ii este datorata o suma de bani si avand un titlu executoriu, respectiv contractul de credit, nu mai putea fi luata in considerare de către banca investirea unei instanțe cu o cerere de chemare in judecata, in condițiile in care a trebuit achitată și taxa de timbru aferentă cererii.
S-a susținut că este neîntemeiată și mențiunea instanței de fond cu privire la o eventuala invocare a propriei culpe de către banca fata de împrejurarea ca înscrisul, respectiv contractul de credit, nu se mai regaseste faptic.
S-a arătat că aceasta susținere evidentiaza o interpretare eronata a ceea ce inseamna invocarea propriei culpe, in condițiile in care, desi se acorda toata atentia păstrării in depline condiții de siguranța a unor asemenea inscrisuri, nu poate fi exclusa ca excepție de la regula si posibilitatea faptica ca aceste contracte sa nu mai poata fi folosite.
S-a menționat că, față de aceste situații, materia dreptului civil a pus la dispoziția celor interesați acele instituții juridice si posibilitatea de a se folosi de mijloace probatorii adecvate, ce pot fi utile si pertinente unei cauze tocmai pentru a se demonstra pretențiile ce sunt avute.
S-a mai adaugat că cererea băncii trebuie privita si din perspectiva executării silite, care ar fi putut fi facuta firesc in baza contractului de credit incheiat intre banca si parata, tocmai din cauza faptului ca nu au fost îndeplinite obligațiile de restituire a sumelor datorate, dar care la acest moment nu poate fi începută motivat de faptul ca reclamanta nu deține un titlu.
S-a precizat că neintemeiata si nefondata este motivarea instantei si cu privire la eventualul prejudiciu care s-ar crea paratei in urma admiterii cererii băncii, care nu ar fi ales un mijloc prevăzut de lege, omitând faptul ca nu parata T.J.C.a împrumutat banca, ci A. B. R. SA este cea care a pus la dispoziția acesteia o suma de bani pe care aceasta refuza sa o plătească.
S-a indicat că instanța de fond avea de asemenea posibilitatea, dand curs rolului sau activ in aflarea adevarului, pipăind fondul cauzei, sa observe ca a fost depusa la banca de către parata o cerere de reesalonare pentru persoane fizice, înregistrata sub nr.18516/08.11.2010, prin care a cerut aprobarea unei reesalonari a creditului, ca urmare a modificării veniturilor, menționând in cuprinsul cererii ca poate rambursa lunar suma de 400 EUR, ca urmare a diminuării veniturilor sale.
S-a învederat că cerere de chemare in judecata a fost promovata in urma unui referat privind inițierea procedurilor de executare silita si declararea facilitatii/facilitatilor acordate ca si indoielnice ce a fost supus analizei Comitetului de Arierate al Băncii care a luat decizia formulării acțiunii.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.466, art.476, art.480 NCPC, art.969, art.970, art.1584 Cod civil de la 1864.
7). La data de 15.09.2014, prin Serviciul Registratură, apelanta - reclamantă A.B.R.SA a depus la dosar o precizare a cererii de apel prin care a solicitat admiterea apelului, anularea sentinței atacate, respingerea excepției lipsei de interes și trimiterea cauzei spre rejudecare (f.194 dosar apel).
8). În faza apelului s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
9). Analizând apelul declarat, raportat la dispozițiile art.479 - 480 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea reține următoarele :
Critica apelantei - reclamante A.B.R.SA referitoare la greșita admitere a excepției lipsei de interes este întemeiată.
Trebuie observat că, potrivit art.32 al.1 lit.d NCPC, interesul este una dintre condițiile de exercitare a oricărei forme de manifestare a acțiunii civile.
Conform art.33 NCPC, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.
În practica judiciară și în doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic urmărit de către cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele concrete de manifestare a acesteia.
Curtea constată că apelanta - reclamantă A.B.R.SA justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea cererii de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze.
Folosul practic urmărit de apelanta - reclamanta este reprezentat de obținerea unui titlu executoriu (hotărâre judecătorească), în eventualitatea în care va câștiga prezentul procesul, în condițiile în care nu mai deține contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004 pentru a putea solicita punerea în executare a acestuia.
Contrar primei instanțe, Curtea apreciază că apelanta - reclamantă a probat faptul că nu mai deține contractul credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004.
Astfel, apelanta - reclamantă A.B.R.SA a susținut că, în urma verificărilor efectuate în propria arhivă, nu mai deține contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004.
Trebuie observat că, potrivit art.249 NCPC, cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.
În primul rând, trebuie remarcat că în speță se pune problema dovedirii unui fapt juridic, respectiv nedeținerea (pierderea) unui contract.
Conform practicii judiciare și doctrinei, faptele negative definite pot fi dovedite prin probarea faptelor pozitive contrare.
Prin urmare, dovada nedeținerii contractului se poate face prin proba pierderii acestuia (nu se deține înscrisul întrucât a fost pierdut).
În al doilea rând, conform art.250 NCPC, dovada unui act sau a unui fapt juridic se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.
Fiind vorba de un fapt juridic pozitiv (pierderea unui contract), acesta poate fi dovedit inclusiv prin prezumții simple, astfel cum rezultă din dispozițiile art.250 raportat la art.327 și art.329 NCPC.
În al treilea rând, potrivit art.327 NCPC, prezumțiile sunt consecințele pe care legea sau judecătorul le trage dintr-un fapt cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
Totodată, conform art.329 NCPC, prezumțiile simple sunt admise ca probe :
i). numai atunci când este admisibilă și proba cu martori
ii). doar dacă au greutatea și puterea de a naște probabilitatea faptului pretins.
i). Prima condiție este îndeplinită în speță întrucât se dorește dovedirea unui fapt juridic pozitiv (pierderea unui contract).
Or, conform art.309 al.1 NCPC, proba cu martori este admisibilă în toate cazurile în care legea nu dispune altfel, neexistând o dispoziție legală care să interzică dovedirea faptelor juridice prin proba cu martori.
ii). Curtea apreciază că este îndeplinită și a doua condiție.
În acest sens, trebuie observat că apelanta - reclamantă nu ar obține niciun beneficiu în cazul în care susținerea potrivit căreia nu mai deține contractul de credit nu ar fi adevărată.
În cazul în care ar fi fost în posesia contractului de credit ar fi avut posibilitatea să solicite direct punerea sa în executare întrucât, potrivit art.79 al.2 din Legea nr.58/1998 (până la abrogarea prin OUG nr.99/2006) și art.120 din OUG nr.99/2006, contractele de credit, inclusiv contractele de garanție reală sau personală, încheiate de o instituție de credit constituie titluri executorii.
Prin urmare, doar dacă ar câștiga prezentul proces și ar obține un titlu executoriu (hotărâre judecătorească), s-ar putea considera că apelanta - reclamantă s-ar găsi într-o situație echivalentă cu aceea în care ar fi fost dacă mai deținea contractul de credit.
În aceste condiții, ar fi absurd să se creadă că, deși ar fi în posesia contractului de credit, apelanta - reclamantă a ales să demareze acest proces, a cărui finalitate nu poate fi cunoscută dinainte, care implică și plata unor taxe judiciare de timbru.
Această concluzie este întărită de împrejurarea că, în eventualitatea în care ar pierde total sau parțial procesul, nu ar mai putea pretinde de la intimata - pârâtă suma care nu i-ar fi acordată de instanța de judecată.
Mai mult, trebuie observat că susținerea apelantei - reclamante în sensul că nu mai deține contractul de credit a fost făcută cu intenția de a produce efecte.
Or, dacă se va dovedi în viitor că această susținere a fost falsă, apelanta - reclamantă s-ar expune sancțiunilor prevăzute de legea penală.
În aceste condiții este greu de presupus că o persoană, cu riscul suportării unor sancțiuni penale, ar prefera să pretindă un lucru neadevărat, deși nu ar obține niciun beneficiu.
În consecință, toate aceste împrejurări indicate mai sus au greutatea și puterea de a naște probabilitatea că apelanta - reclamantă nu mai deține (a pierdut) contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.327 și art.329 NCPC.
În al patrulea rând, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia apelanta - reclamantă ar invoca propria culpă pentru a obține un avantaj, încălcând astfel dispozițiile art.56 alin.1 din Legea nr.58/1998.
Trebuie observat că Legea nr.58/1998 a fost abrogată prin OUG nr.99/2006, acest din urmă act normativ conținând o dispoziție asemănătoare art.56 din Legea 58/1998, respectiv art.121 din OUG nr.99/2006.
În situația în care au fost încălcate dispozițiile art.56 al.1 din Legea nr.58/1998 sau art.121 din OUG nr.99/2006, apelanta - reclamantă va suporta eventualele sancțiuni prevăzute de lege pentru nerespectarea acestor prevederi legale.
Prin urmare, doar atunci când s-ar pune problema aplicării unei sancțiuni prevăzute de lege pentru nerespectarea obligațiilor stabilite de art.56 al.1 din Legea nr.58/1998 sau art.121 din OUG nr.99/2006 s-ar pune în discuție imposibilitatea invocării propriei culpe de către apelanta - reclamantă.
Însă, nu există niciun text de lege care să stipuleze că încălcarea dispozițiilor art.56 al.1 din Legea nr.58/1998 sau art.121 din OUG nr.99/2006 ar avea drept sancțiune interzicerea dreptului de a formula o cererea de chemare în judecată în cazul în care se pretinde restituirea unor sume de bani acordate în baza unui contract de credit care a fost pierdut.
Mai mult, așa cum a fost argumentat mai sus, apelanta - reclamantă nu ar obține niciun avantaj în cazul în care susținerea potrivit căreia nu mai deține contractul de credit nu ar fi adevărată.
În consecință, conform art.250 raportat la art.327 și art.329 NCPC, în baza unei prezumții simple, Curtea apreciază că apelanta - reclamantă a făcut dovada că nu mai deține (a pierdut) contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004.
În aceste condiții, nu poate fi reținută susținerea primei instanțe potrivit căreia apelanta - reclamantă nu ar justifica un interes întrucât deține un titlu executoriu reprezentat de contractul de credit, care poate fi pus în executare.
Așa cum a fost indicat mai sus, apelanta - reclamantă a făcut dovada că nu mai deține (a pierdut) contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004.
Or, conform art.632 NCPC, executarea silită se poate face doar în baza unui titlu executoriu, iar, potrivit art.663 al.1 și al.4 NCPC, executarea silită poate porni la cererea creditorului, care trebuie să atașeze la cerere titlul executoriu în original sau în copie legalizată.
Prin urmare, este evident că apelanta - reclamantă nu poate proceda la executarea silită întrucât nu poate îndeplini condițiile art.632 și art.663 al.4 NCPC, respectiv nu poate atașa la cererea de executare titlul executoriu în original sau în copie legalizată pentru că nu mai deține contractul de credit.
Nu poate fi reținută nici susținerea primei instanțe potrivit căreia, dacă s-ar accepta că o astfel de acțiune prezintă interes, ar însemna că împotriva debitorului să se poată utiliza și alte căi decât cele prevăzute de lege.
În primul rând, Curtea observă că prima instanță nu a explicat care ar fi acele căi prevăzute de lege pe care le-ar avea la dispoziție apelanta - reclamantă și care nu au fost folosite de aceasta.
În condițiile în care nu poate demara executarea silită întrucât nu deține contractul de credit, nu există o altă cale legală decât formularea unei cereri în pretenții.
În al doilea rând, este adevărat că dreptul de acces la un tribunal reglementat de art.6 al.1 CEDO nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, însă aceste limitări nu trebuie să aducă atingere chiar substanței dreptului.
O limitare nu este conformă cu art.6 al.1 CEDO decât în măsura în care ea vizează un scop legitim și există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit.
Curtea remarcă că, în situația în care s-ar considera că apelanta - reclamantă nu ar avea interes în promovarea prezentei acțiuni, acesteia practic i-ar fi negat dreptul de acces la un tribunal prevăzut de art.6 CEDO întrucât apelanta - reclamantă nu ar mai avea nicio altă cale legală pentru ca o instanță de judecată să se pronunțe cu privire la dreptul de creanță pe care îl invocă împotriva intimatei - pârâte.
Or, o astfel de ingerință în dreptul de acces la un tribunal este evident disproporționată față de scopul invocat de prima instanță, respectiv protecția drepturilor intimatei - pârâte (debitorului), întrucât apelanta - reclamantă nu ar mai avea nicio posibilitate de a-și recupera o eventuală creanță pe care o pretinde împotriva acesteia.
Mai mult, prin recunoașterea interesului apelantei - reclamante în promovarea prezentei acțiuni nu se tranșează fondul raportului juridic dedus judecății, părțile având posibilitatea să formuleze toate cererile / apărările pe care le consideră utile pentru protejarea drepturilor lor.
Este neîntemeiată și susținerea primei instanțe potrivit căreia formularea unei astfel de cereri de chemare în judecată nu ar putea fi acceptată întrucât intimata - pârâtă ar putea fi obligată la plata unor cheltuieli de judecată.
Dacă s-ar îmbrățișa raționamentul primei instanțe, atunci toate cererile de chemare în judecată ar trebui respinse întrucât pârâții ar putea fi obligați la plata unor cheltuieli de judecată.
În realitate, nu există nicio dispoziție legală care să condiționeze exercitarea dreptului de a formula o cerere de chemare în judecată de problema cheltuielilor de judecată solicitate de părți, acestea din urmă fiind acordate conform art.451 - 455 NCPC.
În concluzie, Curtea constată că apelanta - reclamantă A.B.R.SA justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea cererii de chemare în judecată care face obiectul prezentei cauze întrucât nu mai deține contractul de credit pentru investiții imobiliare nr.561005 (111H25M093060004V20.02.2004) din data de 20.02.2004 pentru a putea solicita punerea în executare a acestuia, astfel că în mod greșit prima instanță a admis excepția lipsei de interes și a respins acțiunea ca fiind lipsită de interes.
Pentru aceste considerente, în baza art.480 al.2 și al.3 NCPC, Curtea a admis apelul formulat de apelanta - reclamantă A.B.R.SA în contradictoriu cu intimata - pârâtă T.J.C., a anulat în tot sentința apelată, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâta T.J.C. ca neîntemeiată și, având în vedere solicitarea expresă formulată de apelanta - reclamantă prin precizarea la cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
| ← Cerere de repunere în termen de apel. Tardivitate apel | Motivele şi condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în... → |
|---|
