Motivele şi condiţiile de admisibilitate ale contestaţiei în anulare. Greşelile instanţei de recurs, care deschid calea contestaţiei în anulare sunt greşeli de fapt şi nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2190/R din data de 29.09.2014
Contestația în anulare urmărește neregularitățile evidente privind actele de procedură și nu cele referitoare la problemele de fond. Este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească o problemă de procedură. Textul art. 503 punct 2 din NCPC se referă la erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs.
Prin sentința civilă nr. 6489/CA/23.12.2013 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată și precizată de reclamanta C.F. în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B., CONSILIUL LOCAL B., M.D., C.U. și C.B.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta C.F., prin mandatar C.I. (rudă de gradul al doilea, respectiv frate, licențiat în drept în condițiile art. 13 alin. 2 teza finală c.pr.civ.), a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea/modificarea/desființarea în tot a sentinței și admiterea acțiunii.
Prin decizia nr. 1963/R/05.08.2014 Curtea de Apel Brașov-secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul formulat de către recurenta reclamantă C.F. prin mandatar C.I., împotriva sentinței civile nr. 6489/CA/23.12.2013 a Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
În motivarea recursului a arătat că prima instanță a procedat vădit inechitabil, cu o evidentă părtinire față de pârâte¬, cu lipsă de rol activ în aflarea adevăratei situații și în tragerea la răspundere a pârâtelor, nesoluționând nici cererile/apărările sale, motivând contradictoriu și străin cauzei și făcând o aplicare greșită a legii.
Recurenta a arătat că prima instanță a motivat hotărârea doar pe argumentele artificiale ale pârâtelor pe care le-a copiat din întâmpinări, ignorând contraargumentele, excepțiile și apărările sale. Astfel, a arătat că, deși a invocat excepții de nulitate și nelegalitate, prima instanță nu le-a analizat, bazându-se însă, în pronunțarea sentinței, pe actele vizate de acestea. În același sens, recurenta a arătat că, deși a formulat concluzii scrise, la solicitarea primei instanțe, aceasta nu le-a analizat și nici nu a menționat în cuprinsul sentinței depunerea acestora.
Referitor la lipsa de rol activ, recurenta a arătat că prima instanță a copiat efectiv situația de fapt prezentată de partea adversă, fără să analizeze și să constate că actele invocate în susținere au fost emise prin depășirea competențelor, prin încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime, deci prin exces de putere..
Recurenta a mai arătat, contrar susținerilor primei instanțe, că cererea sa de chemare în judecată privește drepturi și interese legitime și fundamental și grav vătămate, respectiv tăierea țevilor instalației de încălzire proprietate, răpirea căldurii subvenționate, aducerea locuinței la o temperatură de câteva grade, astfel că, pentru ocrotirea acestora, pârâtele aveau obligația de a-i comunica urgent și efectiv datele solicitate. Recurenta a apreciat că a contestat răspunsul celor trei funcționare pârâte, contestație care îndeplinea condițiile recursului ierarhic, pârâtele având obligația de a retracta actele contestate și de a-i comunica cele solicitate sau, dacă unele aspecte nu erau de competența sa, să redirijeze cererea către organul competent, în condițiile art. 6 ind. 1 din OUG nr. 27/2002.
Recurenta a mai susținut că prima instanță avea la dispoziție toate actele necesare doveditoare ale faptului tăierii țevilor, astfel că era datoare să constate netemeinicia actelor de refuz răspuns ale pârâtelor, care au susținut că instalația de încălzire este funcțională.
Recurenta a precizat că pârâtele sunt cele care dețin acționariatul, iar nu T., astfel că refuzul de răspuns, inclusiv cu privire la datele legate de autorizarea acestui operator, este, evident, prin exces de putere.
Recurenta a mai arătat că, fiind vorba de un serviciu public de încălzire, subvenționat consumatorilor vulnerabili, pârâtele sunt cele care trebuiau să gestioneze și să controleze asociațiile de proprietari, inclusiv Asociația nr. …, astfel că aveau toate pârghiile pentru controlul actelor și faptelor lor referitoare la distrugerea și scoaterea din funcțiune a instalației de încălzire. Același drept de control îl aveau pârâtele și asupra proprietății publice a municipiului B. și, implicit, asupra modului de acordarea a acestui serviciu public.
Recurenta a mai invocat, contrar susținerilor primei instanțe, că, raportat la litera și spiritul art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de fond era datoare să constate că actele răspuns refuz de soluționare emise de către pârâte sunt acte administrative asimilate, acestea evidențiind clar excesul de putere în apreciere al celor trei funcționare pârâte și încălcarea drepturilor și intereselor sale legitime.
Recurenta a contestat și încheierea de amânare a pronunțării din data de 10.12.2013, arătând că nu cuprinde toate aspectele pe care le-a invocat în ședința publică.
Intimații pârâți MUNICIPIUL B. PRIN PRIMAR, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI B., D.M., U.C. și B.C., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (filele 43-45), au solicitat să se constate nulitatea recursului formulat în cauză, iar, pe fond, respingerea recursului.
Cu privire la excepția nulității recursului, intimații au arătat că, lecturând motivarea cererii de recurs, au constatat că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, așa cum impune art. 486 alin. 1 lit. d) c.pr.civ., iar această omisiune este sancționată cu nulitatea recursului, sancțiune prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 486 alin. 3 c.pr.civ. Intimații au mai susținut că art. 488 c.pr.civ. prevede în mod limitativ care sunt motivele de casare ce pot fi invocate pe calea recursului, iar prin cererea de recurs, recurenta nu a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute în acest text de lege, ci s-a mărginit a relua starea de fapt și argumentele expuse în fața primei instanțe, cu succinte referiri la motivarea instanței de fond.
Pe fond, intimații pârâți au arătat că sentința primei instanțe de respingere a cererii reclamantei este legală și temeinică.
În ședința publică de astăzi, Curtea a respins excepția nulității recursului invocată de către intimați, prin întâmpinare, pentru motivele arătate în cuprinsul practicalei de mai sus.
Analizând recursul declarat de reclamanta C.F., prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5, 6 și 8 c.pr.civ., Curtea a reținut următoarele:
Recurenta reclamantă invocă drept motiv principal de reformare a sentinței primei instanțe modul defectuos de redactare a sentinței, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 6 c.pr.civ., dar care nu este fondat.
Astfel, verificând considerentele expuse de prima instanță, Curtea a constatat că aceasta a expus pe larg motivele de fapt și de drept care au determinat-o să pronunțe soluția din sentința recurată, iar faptul că și-a însușit, în considerente, doar sub aspectul situației de fapt, o parte a argumentelor intimatelor pârâte, pe care le-a structurat și dezvoltat în maniera proprie, nu este de natură să atragă nulitatea sentinței.
Instanța de fond a analizat și susținerile reclamantei, selectând din multitudinea aspectelor faptice și juridice invocate în mod repetitiv și, uneori superfluu, doar pe cele care aveau incidență în cauză, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, care determină limitele învestirii instanței.
În plus, instanța de recurs nu a reținut argumentul din cererea de recurs referitor la lipsa de rol activ a primei instanțe, în condițiile în care, instanța a analizat susținerile recurentei vizând caracterul nejustificat și vătămător al răspunsurilor comunicate de pârâte, ajungând la o concluzie diferită de cea a reclamantei.
Nici motivul de recurs referitor la faptul că a invocat excepții de nulitate și nelegalitate, pe care prima instanță nu le-a analizat, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 5 c.pr.civ., nu este fondat.
Recurenta intimată a solicitat primei instanțe anularea adreselor nr. 94951/20.12.2012 și nr. 14238/22.02.2013, cerere asupra căreia prima instanță s-a pronunțat prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, precum și anularea și suspendarea Licenței nr. 1271/21.12.2010 emisă de Autoritatea Națională De Reglementare Pentru Serviciile Comunitare De Utilități Publice, cu ordinul și actele care au stat la baza emiterii acesteia, dar aceste petite au fost disjunse de instanță la termenul de judecată din data de 03.12.2013, astfel că, în mod legal, nu a mai făcut obiectul prezentei judecăți.
Un alt motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă este greșita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 c.pr.civ., dar care s-a apreciat a fi nefondat.
Obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost menținut în prezenta cauză prin încheierea de disjungere din data de 03.12.2013 (fila 178 dosar tribunal), este: obligarea pârâtelor să îi comunice complet cele solicitate la pct. 1, 2, 3 și 4 din cererea nr. 94951/20.12.2012, cât și de la lit. a, b, c, d, e și f din contestația nr. 14238/22.02.2013, anularea respectivelor acte emise de cele trei funcționare semnatare și obligarea pârâtelor la plata de daune morale către reclamantă în sumă de 70.000 lei, cu cheltuieli de judecată (fila 158 la dosar tribunal), temeiul juridic in invocat de recurenta reclamantă în cererea de chemare în judecată fiind Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Constituția României, Carta Socială Europeană și "orice altă normă juridică aplicabilă în susținerea cererii";.
În esență, verificând conținutul adreselor cu nr. 94951/20.12.2012 și nr. 14238/22.02.2013, Curtea a constatat că recurenta reclamantă a solicitat pârâților persoane juridice să îi comunice cine, când și în ce temei a dispus și efectuat tăierea țevilor care îi alimentează locuința cu energie termică, precum și alte aspecte legate de activitatea societății de distribuție a agentului termic, S.C. T. S.R.L., iar adresele răspuns comunicate au fost considerate de către recurentă ca reprezentând un refuz nejustificat de transmitere a informațiilor solicitate.
În speță, prima instanță, în aplicarea art. 22 c.pr.civ, conform căruia "judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile";, respectiv "dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire";, a constatat că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind accesul persoanelor la informațiile de interes public, deoarece așa cum se susține și în prezentul recurs, aspectele solicitate a fi comunicate vizau activitatea intimaților persoane juridice.
În mod legal, raportat acestor norme speciale, prima instanță a constatat că intimații persoane juridice au comunicat aspectele cunoscute la nivelul intimatelor referitoare la cauzele și modul în care a fost adoptată, de către asociația de proprietari din care reclamanta face parte, decizia de blindare a coloanelor de apă caldă și încălzire de pe tronsonul unde este situat și apartamentul proprietatea recurentei, decizie care a fost adusă la îndeplinire de către reprezentanții societății de distribuție a agentului termic, îndrumând, pe de o parte, reclamanta să se adreseze, pentru alte relații referitoare la societatea respectivă, chiar acesteia, motivat de lipsa de competență a instituției publice sub acest aspect, iar, pe de altă parte, să achite restanțele acumulate la plata cheltuielilor comune, indicând că aceste restanțe stau la baza deciziei de blidare a țevilor.
Prin urmare, în mod legal a reținut prima instanță că pârâții nu au refuzat nejustificat să soluționeze cererile, ci răspunsurile au fost formulate, chiar dacă în mod indirect, dar complet, prin cele două adrese 4598/18.01.2013 și 14238/20.03.2013 (filele 7, 9 dosar tribunal).
Faptul că aceste răspunsuri nu sunt considerate de către recurentă satisfăcătoare nu pot duce la o decizie în recurs diferită de soluția instanței de fond, deoarece nu se poate reține o încălcare a legii de către instituțiile intimate și, implicit, nicio încălcare a atribuțiilor de serviciu de către funcționarii publici - intimați.
Argumentele din cererea de recurs că, fiind vorba de un serviciu public de încălzire, subvenționat consumatorilor vulnerabili, pârâtele erau cele care trebuiau să gestioneze și să controleze asociațiile de proprietari, inclusiv Asociația nr…, astfel că aveau toate pârghiile pentru controlul actelor și faptelor referitoare la distrugerea și scoaterea din funcțiune a instalației de încălzire și că același drept de control îl aveau pârâtele și asupra proprietății publice a municipiului B. și, implicit, asupra modului de acordarea a acestui serviciu public nu pot fi reținute.
Aceste argumente sunt formulate în termeni extrem de generali și nu sunt bazate pe nicio normă juridică concretă care să stabilească în sarcina intimatelor persoane juridice competențele invocate de recurentă. Or, funcționarea și atribuțiile fiecărei instituții publice sunt determinate de norme de competență expres și limitativ prevăzute de lege, recurenta neindicând și neprobând încălcarea vreunei atribuții legale.
Este corectă susținerea recurentei că refuzul de soluționare a unei cereri, exprimat de o autoritate publică, reprezintă un act administrativ asimilat, în condițiile art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, dar această chestiune, exprimată la nivel teoretic, nu are relevanță în cauză, cât timp s-a reținut, legal și temeinic, conform celor arătate anterior, că intimatele persoane juridice nu au refuzat nejustificat comunicarea informațiilor solicitate de către recurentă, ci au transmis informațiile avute referitoare la cele solicitate de aceasta.
Pentru toate aceste considerente, constatând incidența art. 496 c.pr.civ., Curtea a respins recursul declarat de recurenta reclamantă C.F., prin mandatar C.I. însă împotriva deciziei dată în recurs reclamanta, prin același mandatar, a formulat contestație în anulare, susținând că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, în sensul că în mod greșit s-a respins ca tardiv formulată cererea în probațiune formulată în ședința de judecată din 05.08.2014, câtă vreme cererea de a se atașa la dosarul cauzei înregistrarea ședinței derulată la 10.12.2013 se regăsește și în cuprinsul cererii de recurs. Se precizează că încheierea de ședință din 10.12.2013 deși face parte integrantă din sentința recurată ea nu cuprinde toate aspectele invocate în susținerea cererii introductive și nici cererile formulate la acel termen de reclamantă.
Contestatoarea susține că în mod vădit eronat instanța de recurs a reținut că recurenta ar fi invocat ca și temei juridic dispozițiile OG nr. 27/2002, în timp ce în realitate ea și-a întemeiat acțiunea pe dispoz. Legii nr. 233/2002, depunând la dosar un extras al acesteia.
Se învederează că recursul a fost respins fără ca instanța să fi cercetat motivul de casare privind aplicarea greșită a legii incidentă cauzei.
Curtea, investită cu judecarea prezentei pricini, a reținut faptul că o contestație în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Mai exact, prin contestația în anulare, ca formă de manifestare a acțiunii civile, se urmărește desființarea unor anumite categorii de hotărâri judecătorești despre care se afirmă că au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și 318 Cod proc. civilă (actualmente de art. 503 din NCPC).
În discuție, obiect al contestației în anulare este o decizie de respingere a recursului ca nefondat, iar cauza contestației constă în nelegalitatea acestei hotărâri pentru deficiențele indicate limitativ de art. 318 din Codul de proc. civilă (actualmente art. 503 punctele 2 și 3 din NCPC). Deși contestatoarea susține că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, a unei erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unei soluții greșite, ea omite că textul art. 318 Cod proc. civilă (respectiv art. 503 din NCPC) vizează greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unei dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural. Pe calea contestației în anulare de față se susține că în cadrul ședinței de judecată în care s-au pus concluzii în recurs, s-a respins eronat ca tardivă o cerere în probațiune, respectiv cea referitoare la înregistrarea dezbaterilor de la fond, atâta timp cât cererea se regăsește și în cuprinsul declarației de recurs. Dar, nu numai că a da părților posibilitatea de a se plânge aceleiași instanțe care a dat hotărârea de modul în care a apreciat probele ar însemna să se deschidă dreptul părților de a provoca rejudecarea căii de atac, dar practic, contestatoarea, contestă modul în care instanța de recurs a rezolvat excepția de tardivitate nu a recursului ci a unei probe necerută expres prin declarația de recurs. Prin "eroare materială", ca temei al unei contestații în anulare, în sensul art. 318 C. proc. civ., se înțelege orice eroare materială evidentă, pe care o săvârșește instanța, cum ar fi, de pildă, anularea recursului ca netimbrat, deși la dosar se găsește recipisa de plată a taxelor legale de timbru, sau respingerea recursului ca tardiv, deși a fost depus în termen la poștă dar instanța nu a observat recipisa scrisorii recomandate, luând în considerare data înregistrării la grefa instanței a căii de atac. Prin urmare, textul se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara. O greșeală în aprecierea probelor, datorită căreia situația de fapt reținută de instanță ar fi, în opinia contestatoarei, eronată, este o greșeală de fond, de apreciere a probelor, ce nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare. Legea nu a urmărit să deschidă părților calea recursului la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță, sub motivul că s-a stabilit eronat situația de fapt.
Curtea, ca instanță de recurs, a constatat, pe de o parte, că recurenta reclamantă a solicitat pârâților persoane juridice să îi comunice cine, când și în ce temei a dispus și efectuat tăierea țevilor care îi alimentează locuința cu energie termică, precum și alte aspecte legate de activitatea societății de distribuție a agentului termic, S.C. T. S.R.L., iar pe de altă parte, a cerut a se constata că adresele răspuns ce i-au fost comunicate sunt calificate ca un refuz nejustificat de transmitere a informațiilor solicitate. Curtea, investită cu soluționarea acestei pricini, a reținut că din analiza art. 8 din Legea nr. 554/2004 rezultă că actul atacat în justiție este atât actul administrativ tipic, ca manifestare unilaterală expresă de voință, cât și actul administrativ atipic, adică tăcerea, respectiv refuzul nejustificat, ca acte asimilate actului administrativ unilateral. Tăcerea administrației publice rezultă din expresiile "nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h,"; respectiv cel de 30 de zile de la înregistrarea cererii, precum și din "nesoluționarea în termen"; din teza a II-a a aceluiași alineat. Dacă autoritatea publică tace și nu răspunde înlăuntrul termenului mai sus menționat sau într-un alt termen special prevăzut într-o altă lege, petiționarul are dreptul de a promova o acțiune ce să aibă ca obiect actul administrativ asimilat. Or, în cazul dedus judecății, pârâții au răspuns petițiilor adresate lor de către reclamantă iar rezolvarea nefavorabilă a unei cereri adresate acestor autorități nu echivalează cu un refuz nejustificat , câtă vreme acestea sunt obligate doar să răspundă cererii petiționarei și nu să dea curs favorabil acesteia. Pârâții au răspuns la toate petițiile reclamantei, iar faptul că aceasta este nemulțumită de răspunsul primit nu echivalează cu un refuz nejustificat de rezolvare sau cu nesoluționarea cererii, cum corect a apreciat instanța de fond.
Totodată, există o identitate între temeiul juridic al acțiunii astfel cum a fost precizată prin încheierea de ședință din 03.12.2013, cel menționat prin însăși cererea de recurs (filele 9-10 dosar) și cel la care a făcut referire instanța de recurs până la momentul aplicațiunii dispozițiilor art. 22 punct 4 din NCPC. Aspectul că nu s-au nominalizat anumite articole din OG nr. 27/2002 cât și din OUG nr. 70/2011 nu prezintă relevanță atâta timp cât instanța de fond a făcut referire la aceste acte normative în întregul lor, restabilind calificarea juridică a actelor și faptelor supuse judecății în mod corect, prevalându-se astfel de prerogativa conferită prin dispoz. art. 22 din NCPC. Mai precis, instanța de fond a restabilit calificarea juridică, apreciind că prezentei cauze îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 544/2001 cu privire la accesul persoanelor la informațiile de interes public. Un judecător soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, el dând calificarea exactă a cererii, în raport de conținutul ei, și nu după denumirea dată de parte. Principiul rolului activ al judecătorului obligă instanța ca mai întâi de toate să dea acțiunii calificarea juridică exactă și, în funcție de aceasta, să verifice condițiile de admisibilitate a cererii și să se pronunțe apoi în concret asupra tuturor capetelor de cerere. Prin urmare, instanța de fond, cerând lămuriri și precizări reclamantei, a stabilit în mod corect și legal obiectul cererii și temeiul juridic al acesteia, considerent față de care nu pot fi reținute aspectele invocate de contestatoare. Motivarea deciziei este clară, precisă și necontradictorie, din cuprinsul ei rezultând justețea soluției pronunțate. S-au oferit răspunsuri la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza probelor administrate, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procesual, neaflându-ne în fața unei motivări sprijinite pe formulări abstracte, generale. Instanța de recurs a prezentat motivele care au determinat-o să pronunțe soluția, motive care nu sunt străine de pricina dedusă judecății.
Art.318 teza II Cod procedura civilă (actualmente art. 503 punct 3 din NCPC) are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept invocate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivelor de casare pe care îl sprijină. Instanța de recurs este astfel în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unor motive de casare pentru a răspunde printr-un considerent comun, fiind suficient ca instanța de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele recurentului. Or, în speță, instanța de recurs a răspuns criticilor recurentei, apreciind ca nefondate susținerile acesteia referitoare la greșita aplicare a unor prevederi legale, la imposibilitatea fixării în sarcina unei instituții publice a unor obligații suplimentare decât cele stabilite de legiuitor prin norme de competență expres și limitativ prevăzute.
Prin urmare, Curtea, față de considerentele sus expuse, a apreciat a nu fi incidente condițiile de admisibilitate cerute imperativ de legiuitor, sens în care făcând aplicațiunea dispoz. art. 508 din NCPC a respins ca nefondată prezenta contestație în anulare.
| ← Contract de credit pentru investiţii imobiliare pierdut | Competenţa materială de soluţionare a unei excepţii de... → |
|---|
