Contract de fidejusiune. întinderea obligaţiei solidare în cazul fidejusiunii determinate
| Comentarii |
|
C. com., art. 42 C. proc. civ., art. 400 C. civ., art. 1652, art. 1656, art. 1785
Potrivit art. 1652 şi 1656 C. civ., cel care garantează o obligaţie se obligă faţă de către creditor să îndeplinească însăşi obligaţia pe care debitorul nu o îndeplineşte, iar fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu poate depăşi limitele a ceea ce s-a contractat.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 1119 din 16 aprilie 1997
(B.J. - bază de date)
Tribunalul a admis contestaţia la executare formulată de girantul-urmărit
O.C., în contradictoriu cu creditoarea urmăritoare SC Banca D.F. SA, cu debitoarea principală SC A.S. SNC şi girantul Z.M., în legătură cu înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 364 din 28 septembrie 1994 a aceluiaşi tribunal.
în baza art. 400 C. proc. civ. s-a dat dispozitivului sentinţei contestate înţelesul în concordanţă cu contractul autentic intervenit între contestatorul girant şi creditoare, în sensul că este vorba de o fidejusiune determinată în limita unei sume concrete prevăzute de părţi.
Ca urmare, potrivit prevederilor art. 1656 C. civ., întinderea obligaţiei solidare a contestatorului nu poate întrece suma la care s-a obligat, în contul căreia contestatorul a consemnat deja la cec, pe numele creditoarei, suma de
2.500.000 lei.
Sentinţa a fost confirmată de curtea de apel, ca urmare a respingerii apelului declarat de creditoare.
Creditoarea a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9, 10 C. proc. civ. raportat la art. 1657 şi art. 1785 C. civ., susţinând că deşi prin contractul de garanţie imobiliară intimatul-girant O.C. nu a declarat în mod expres că garantează şi dobânzile, art. 1657 C. civ. prevede că fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile, astfel că instanţa de apel în mod nelegal nu a aplicat textul de lege şi la dobânzile solicitate prin acţiune.
Recursul este nefondat.
Contractul de fidejusiune se înscrie printre garanţiile personale ale creditorului şi îmbracă forma fidejusiunii determinate (art. 1656 C. civ.) şi nedeterminate (art. 1657 C. civ.).
în cazul fidejusiunii determinate, obligaţia asumată se interpretează restrictiv şi garantul nu poate fi obligat „peste marginile în care s-a contractat” aşa cum prevede art. 1656 C. civ.
Spre deosebire de aceasta, în situaţia fidejusiunii nedeterminate, ce este concepută, de regulă, în termeni generali pentru garantarea obligaţiei principale, garanţia la care s-a obligat fidejusorul se întinde la toate accesoriile unei datorii şi la spezele primei reclamaţii, şi la toate cele posterioare notificării făcute fidejusorului, aşa cum impune art. 1657 C. civ.
în cauză, prin contractul de garanţie autentificat, intimatul-fidejusor s-a obligat să garanteze expres numai suma de 4.500.000 lei din creditul total de
9.500.000 lei acordat de recurenta-creditoare intimatei-debitoare.
în această situaţie, printr-o interpretare legală, instanţa de apel a considerat că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 1656 C. civ. ce se referă la fidejusiunea determinată şi nu art. 1657 C. civ. ce reglementează fidejusiunea nedeterminată. Astfel, intimatul-fidejusor răspunde în solidar cu debitoarea numai în limita sumei la cât s-a obligat prin contract, şi nu şi pentru dobânzile aferente creditului nerambursat de debitoare.
Este adevărat că potrivit art. 42 C. com. prezumţia de solidaritate există şi faţă de fidejusor, dacă nu există stipulaţie contrară, dar în cazul de faţă, prin acordul părţilor, solidaritatea a fost limitată la suma de 4.500.000 lei.
în mod temeinic, instanţa de apel a considerat că nu-i sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 1785 C. civ. şi art. 512 C. proc. civ. ce se referă la garanţiile reale (ipotecă, privilegiile) ale unui împrumut, şi nu la garanţiile personale cum este cazul fidejusiunii.
Pe baza contractului de ipotecă, recurentei-creditoare îi sunt recunoscute drepturile de a urmări imobilul ipotecat, dar pe alte căi prevăzute de lege ce pot forma obiectul altui litigiu. în cauză recurenta-debitoare şi-a valorificat doar drepturile ce-i sunt conferite prin contractul de fidejusiune, iar soluţia pronunţată de instanţă este legală şi temeinică, în consecinţă, recursul a fost respins.
| ← Fidejusiune solidari. Codebitor solidar. Deosebire. Caracter... | Fidejusiune. Ipotecă. Deosebiri → |
|---|
