Contract de vânzare-cumpărare. Caracter comercial. Răspunderea solidară a fidejusorului
Comentarii |
|
C. com., art. 42, art. 56 C. civ., art. 1041, art. 1662
Dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi cocontractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte acel act, legii comerciale, afară de cazul în care există o prevedere legală contrară. Potrivit art. 42 C. com., în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi în mod solidar, afară de stipulaţie contrară. In această situaţie se află şi fidejusorul.
C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 64 din 17 ianuarie 2002 (C.A.B.P.J.C 2002, p. 102-104)
Judecătoria sectorului 2 a admis în parte acţiunea reclamantei SC E. SA împotriva pârâtului C.M., pe care l-a obligat la plata sumei de 980.000 lei, reprezentând rate restante la data de 30 iulie 1997, privind achitarea contravalorii televizorului cumpărat în baza contractului nr. 321 din 24 mai 1997, precum şi la plata unor penalităţi de 0,5% pe zi de întârziere, calculate începând cu data de 1 mai 1997 până la achitarea debitului, aplicate la contravaloarea în lei a sumei de 50 dolari SUA la cursul de schimb valabil la 1 mai 1997. Totodată s-a respins cererea privind penalităţile în cuantum de
5.135.200 lei ca neîntemeiată, precum şi cererea de obligare în solidar a pârâţilor C.M. şi V.V.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că pârâtul C.M. nu a achitat suma de 50 dolari SUA, reprezentând rata scadentă la 30 aprilie 1997 pentru televizorul cumpărat în rate de la reclamantă. Aceasta din urmă nu a respectat clauzele contractuale, calculând penalităţi la valoarea în valută, iar nu în lei, a ratei restante, astfel că nu poate fx obligat pârâtul la plata sumei de
5.135.200 lei cu titlu de penalităţi de întârziere. Instanţa a mai reţinut că în contractul de vânzare-cumpărare, care cuprinde şi actul de fidejusiune, nu s-a stipulat că fidejusorul se obligă solidar cu cumpărătorul la plata ratelor şi a penalităţilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Tribunalul Bucureşti, desfiinţându-se sentinţa atacată şi admiţându-se acţiunea reclamantei, în sensul obligării pârâţilor C.M. şi V.V. la plata sumei de 980.000 lei rate restante, plus 5.135.200 lei penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că în mod eronat prima instanţă a respins capătul de cerere privind obligarea în solidar a celor doi pârâţi la plata sumelor solicitate, invocând prevederile art. 1041 C. civ., întrucât prevederile respective nu se aplică în speţă. Aceasta deoarece, conform art. 56 C. com., cauza este de natură comercială, fiind incidente dispoziţiile art. 42 C. com.
împotriva acestei decizii pârâtul V.V. a declarat recurs, susţinând că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale, în sensul că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 42 şi 56 C. com., ci prevederile art. 1041 şi 1662 C. civ. şi, de asemenea, că tribunalul nu a ţinut cont de înscrisurile de la dosar, în sensul că însăşi reclamanta a arătat ca pârâtul C.M. nu a achitat facturile pe lunile februarie-martie 1997.
Recursul este nefondat.
în speţă sunt incidente prevederile art. 56 C. com. deoarece, dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi cocontractanţii sunt supuşi, în ceea ce priveşte actul respectiv, legii comerciale, iar pentru reclamanta în cauză, contractul de vânzare-cumpărare este un act comercial.
Potrivit art. 42 C. com., în obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi în mod solidar, afară de o stipulaţie contrară. Contractul de vânzare-cumpărare nr. 321 din 24 mai 1996 nu prevede o clauză contrară dispoziţiilor menţionate. Prin urmare, instanţa de apel a reţinut în mod corect ca în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 şi art. 56 C. com., iar nu art. 1041 şi art. 1662 C. civ.
← Fidejusiune. Gaj. Ipotecă. Deosebiri. Prezumţia de solidaritate | Contract de împrumut. Solidaritate pasivă. Invocarea... → |
---|