Fidejusiune. Ipotecă. Deosebiri
| Comentarii |
|
C. civ., art. 1656, art. 1746
Conform art. 1656 C. civ., fidejusiunea trebuie să fie expresă şi nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat.
în cazul fidejusiunii, care este o garanţie personală, creditorul poate urmări întreaga avere a fidejusorului, spre deosebire de cazul ipotecii, care este o garanţie reală imobiliară, în care creditorul are un drept real accesoriu asupra unui bun imobil determinat.
C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 4690 din 16 decembrie 1999
(B.J. - bază de date)
Curtea de apel a reţinut că pârâţii au încheiat cu reclamanta contracte de ipotecă pentru garantarea sumelor prevăzute în fiecare contract şi că, în temeiul art. 42 C. com., ei răspund solidar cu debitoarea, pe care au garantat-o.
Pârâţii au declarat recurs.
Recursul este fondat.
Art. 42 alin. (2) C. com. instituie prezumţia că în obligaţiile comerciale fidejusorul, chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială, răspunde solidar cu debitorul, afară dacă există stipulaţie contrară.
Instanţa de apel a reţinut că pârâţii au garantat, cu ipotecă asupra imobilelor proprietatea lor, cele două contracte de împrumut cu reclamanta şi, deci, în temeiul art. 42 alin. (2) C. com., răspund solidar cu societatea pentru restituirea împrumutului şi a dobânzilor datorate. Astfel, instanţa de apel a pus, în mod greşit, semnul egalităţii între garantarea prin ipotecă şi garantarea prin fidejusiune şi a extins aplicarea textului menţionat la garantarea prin ipotecă.
între cele două feluri de garanţie există însă deosebiri esenţiale, aşa cum rezultă din prevederile art. 1652-1684 C. civ. pentru fidejusiune şi art 1746-1814 C. civ. pentru ipotecă, cea mai importantă fiind aceea că fidejusiunea trebuie să fie expresă şi creditorul poate urmări întreaga avere a fidejusorului, pe când în cazul ipotecii, creditorul are un drept real accesoriu asupra unui bun imobil determinat şi garantul-ipotecar nu-i poate opune cele două excepţii speciale, şi anume beneficiul de diviziune, care pot fi însă opuse de fidejusor.
Prin urmare, în mod greşit instanţa de apel a extins aplicarea art. 42 alin. (2) C. com. şi la contractele de ipotecă încheiate de recurenţi, însă reclamanta creditoare are posibilitatea ca, în cazul neexecutării obligaţiilor, să procedeze la executarea silită a imobilelor ipotecate în temeiul prevederilor art. 1824-1836 C. civ., şi art. 488 şi urm. C. proc. civ., titlul executoriu constituindu-1 însuşi contractul de ipotecă.
In consecinţă, recursul a fost admis, s-a casat decizia instanţei de apel iar apelul reclamantei a fost respins.
| ← Contract de fidejusiune. întinderea obligaţiei solidare în... | Fidejusiune. Gaj. Ipotecă. Deosebiri. Prezumţia de solidaritate → |
|---|
