Creanţă stabilită prin titlu executoriu. Renunţare. Retractarea renunţării. Consecinţe. Contestaţie la executare
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 399, art. 404 alin. (1)
întrucât creditoarea a renunţat în întregime la suma ce i se cuvenea conform titlului executoriu, faptul că a revenit asupra renunţării, arătând că o revocă în întregime, nu are relevanţă juridică, întrucât actul unilateral de voinţă este irevocabil şi naşte efecte juridice imediate, independent de acceptarea din partea beneficiarului, nemaiputând deci să fie retractată de autor.
In consecinţă, se impune admiterea contestaţiei la executare, anularea actelor de executare şi constatarea încetării executării silite.
Jud. sect. 5 Bucureşti, sentinţa civilă nr. 904 din 3 martie 2003,
nepublicată
La data de 5 august 2002 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe cererea formulată de contestatorul B.I., în contradictoriu cu intimaţii B.A. şi B.F., având ca obiect anularea executării pornite în temeiul titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 3287 din 6 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, de B.E.J. A.D.I.C.
In motivarea contestaţiei, contestatorul a arătat că, conform sentinţei civile nr. 3287 din 6 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, datorează intimaţilor, cu titlu de sultă, sumele de 65.862.5000 lei, către B.F., şi 19.758.875 lei, către B.A. A arătat contestatorul că şi-a achitat datoria către
B.A., iar în ceea ce priveşte creanţa mamei sale, B.F., s-a renunţat la drept prin declaraţie autentificată. Mai învederează contestatorul că intimata B.F. a revenit asupra renunţării la drept, fiind influenţată în acest sens de fratele său,
B.A. Prin serviciul registratură, la data de 13 august 2002, contestatorul a formulat o cerere completatoare la contestaţia la executare silită, solicitând încetarea executării înseşi şi suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei în executare. Prin această cerere, contestatorul a mai arătat că orice declaraţie ulterioară de revocare a renunţării la drept este nulă şi nu poate produce efecte juridice.
La data de 9 septembrie 2002 a fost depusă, prin serviciul registratură, întâmpinare, invocându-se excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului B.A., pe motiv că acesta are calitatea de mandatar al intimatei B.F., şi nu de parte în dosar, excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, solicitând, totodată, respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de suspendare a executării silite, întrucât nu s-a făcut dovada consemnării la C.E.C. a cauţiunii. Pe fondul contestaţiei la executare, intimata arată că creditoarea
B.F. nu a renunţat la drept, revocând declaraţia de renunţare la plata sultei, de asemenea, prin declaraţie autentificată, aceasta fiind voinţa sa reală. S-a mai
subliniat, prin întâmpinare, că nu B.A. a exercitat presiuni asupra intimatei pentru a revoca declaraţia de renunţare, ci, din contră, B.I. a acţionat cu viclenie asupra intimatei când a dat declaraţia de renunţare. Pentru acest motiv, s-a solicitat instanţei ca, pe cale de excepţie, să constate nulitatea declaraţiei autentificate sub nr. 525 din 9 august 2001 de B.N.P. V.S., pentru doi.
în dovedirea contestaţiei la executare şi în contraprobă, s-a administrat de către instanţă, la cererea părţilor, proba cu înscrisuri şi proba testimonială. în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar: procura autentificată sub nr. 3543 din 11 aprilie 1994 de fostul notariat de stat al judeţului Vâlcea, declaraţia autentificată sub nr. 525 din 9 august 2001 de B.N.P. V.S., acte de executare efectuate în dosarul nr. 92/2001 al B.E.J. C.G.S.A., sentinţa civilă nr. 3287 din 6 aprilie 2000 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, declaraţia autentificată sub nr. 622 din 9 octombrie 2001 de B.N.P. C.D. şi procura autentificată sub nr. 546 din 24 aprilie 2000 de B.N.P. A.A., precum şi procura generală judiciară autentificată de B.N.P. D.C. la data de 18 ianuarie 1999, dată de B.F. fiului său, B.A. A fost ataşat la dosarul cauzei dosarul de executare al B.E.J. A.D.I.C. (dosar instanţă nr. 767/2002). Au fost audiaţi, la ultimul termen de judecată, martorii P.V., V.G. şi D.C., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar. Intimata a renunţat la audierea martorei V.I.D., depunând la dosar declaraţie autentificată a acesteia.
în baza materialului probator administrat în cauză, prealabil cercetării pe fond a contestaţiei la executare, în şedinţa publică de la 16 septembrie 2002, instanţa a admis cererea de suspendare a executării silite, formulată de contestator, întrucât prin contestaţia la executare s-a pus în discuţie însăşi existenţa obligaţiei de plată a debitorului, considerând necesară această măsură până la lămurirea raportului obligaţional dintre părţi. Tribunalul Bucureşti, prin decizia nr. 1899 din 30 octombrie 2002, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenţii intimaţi B.A. şi B.F. împotriva încheierii de suspendare a executării silite.
Deliberând asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului
B.A., instanţa, în şedinţa publică de la 13 ianuarie 2002, a admis-o, dispunând scoaterea din cauză a acestuia, şi reţinând, în esenţă, că nu are calitate de creditor, ci doar de mandatar al creditoarei B.F.
Luând act că intimata a renunţat să mai susţină excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, pe fond, instanţa reţine următoarele: Potrivit sentinţei civile nr. 3287 din 6 aprilie 2002 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, contestatorul a fost obligat la plata către intimata B.F. a sumei de 65.862.5000 lei. în baza acestei sentinţe, ce constituie titlul executoriu, intimata a pornit executarea silită a imobilului situat în Bucureşti, str. Z.F. nr. 11, sector 5, proprietatea contestatorului (dosarul nr. 735/2002 al
B.E.J. D.I.C.). Instanţa mai reţine că, potrivit declaraţiei autentificate sub nr. 525 din 9 august 2001 de B.N.P. V.S.(H.), intimata renunţase în întregime
la suma ce i se cuvenea conform sentinţei civile anterior amintite, iar prin declaraţia autentificată sub nr. 622 din 9 octombrie 2001 de B.N.P. C.D., a revenit asupra renunţării, arătând că o revocă în întregime.
Din punct de vedere juridic, instanţa califică prima manifestare de voinţă a intimatei (în sensul renunţării la dreptul de creanţă împotriva contestatorului) ca fiind un act unilateral de voinţă. Caracteristica acestui act este faptul că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic, manifestată de către o persoană, este suficientă pentru a da naştere unei obligaţii a acesteia, chiar fără a fi necesară o acceptare din partea creditorului. Jurisprudenţă este unanimă în a aprecia că, de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost manifestată, ea devine irevocabilă, nemai-putând deci să fie retractată de autor. în consecinţă, instanţa consideră că declaraţia ulterioară a intimatei, în sensul revocării renunţării la drept, nu are valoare juridică, întrucât se încalcă principiul irevocabilităţii actului juridic civil.
în ceea ce priveşte nulitatea declaraţiei autentificate sub nr. 525 din 9 august 2001 de B.N.P. V.S., invocată de intimată, pe cale de excepţie, pentru doi, instanţa apreciază că susţinerile sale în acest sens nu sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Din declaraţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză nu rezultă că intimata
B.F. ar fi fost indusă în eroare prin mijloace viclene de către contestator, pentru a fi determinată să renunţe la creanţa sa. în acest sens, instanţa constată că chiar martorul intimatei, V.G., arată că „după ce a plecat notarul,
B.F. nu mi-a spus nimic în sensul că ar fi fost constrânsă sau păcălită să facă renunţarea”. în acelaşi sens, martorul D.C. a relatat că „B.F. mi-a spus chiar înainte de a veni eu la proces că nu a forţat-o nimeni să semneze declaraţia de renunţare”, arătând instanţei că a discutat cu intimata despre litigiu. Mai mult, martorul P.V. a arătat că intimata este timorată de celălalt fiu al său, B.A., mandatarul său în prezenta cauză, învederând instanţei că intimata i-a spus că a revenit asupra declaraţiei de renunţare „de frica lui B.A.”.
Coroborând declaraţiile martorilor cu declaraţia autentificată sub nr. 121 din 27 februarie 2003 de B.N.P. C.D., a numitei V.I.D., instanţa apreciază că în realitate nu există un litigiu între contestator şi intimată, ci între cei doi fii ai intimatei, B.I. şi B.A., acesta din urmă determinând-o pe mama sa, intimata B.F., să revină asupra declaraţiei de renunţare la creanţa făcută în favoarea fratelui său, contestatorul B.I.
Pentru cele menţionate anterior, instanţa a respins excepţia nulităţii absolute a declaraţiei autentificate sub nr. 525 din 9 august 2001 de B.N.P. V.S., ca fiind neîntemeiată.
Totodată, instanţa a admis contestaţia la executare şi a anulat actele de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 735/2002 al B.E.J.
A.D.I.C., constatând încetată executarea silită.
| ← Contestaţie la executare. Motivare. Necitarea contestatorului... | Imobil. Proprietate comună devăimaşă. Procedura vânzării... → |
|---|
