Suspendarea provizorie a executării silite a sentinţei civile

C. proc. civ., art. 400 alin. (1), art. 403

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei la data de 18 decembrie 2002, reclamanta-debitoare SC P. SA a solicitat, pe calea ordonanţei preşedinţiale, în contradictoriu cu pârâta-creditoare SC A.N.B. SA, suspendarea provizorie a executării silite a sentinţei civile nr. 2066 din 20 aprilie 1999, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, în dosar nr. 424/1999.

în motivarea cererii, reclamanta-debitoare a arătat că, deşi prin hotărâre judecătorească definitivă a fost obligată la plata sumei de 1.169.050.717 lei, reprezentând penalităţi aplicate facturilor achitate, aferente serviciilor de apă şi canalizare, ulterior au fost emise acte normative care îi acordă posibilitatea să obţină eşalonarea la plata contravalorii apei consumate şi scutirea la plata penalităţilor de întârziere. în acest sens, reclamanta-debitoare a mai arătat că a depus cerere la societatea creditoare pentru acordarea facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 57/2002 şi Ordinul nr. 271/195/2002, cerere însoţită de documentaţia prevăzută de lege şi care a fost înregistrată sub nr. 1115 din 11 iunie 2002. In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 75.000 lei (O.P. nr. 783 din 18 decembrie 2002, emis de Banca Românească SA, sucursala Victoria) şi s-a aplicat timbru judiciar în valoare de 3.000 lei. Reclamanta-debitoare a depus la dosar cererea de acordare a facilităţilor prevăzute de O.U.G. nr. 57/2002, adresată către SC A.N.B. SA, înregistrată sub nr. 1115 din 11 iunie 2002 şi adresele ulterioare de completare a documentaţiei, comunicarea primită de la

B.E.J. C.S.A., referitoare la înfiinţarea popririi asupra conturilor recla-mantei-debitoare, însoţită de copia sentinţei civile nr. 2066 din 20 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, şi de copia procesului-verbal

privind cheltuielile de executare silită. A fost ataşat dosarul nr. 15839/2002, având ca obiect contestaţie la executare, având aceleaşi părţi ca şi prezenta cauză.

Cât priveşte dosarul de executare nr. 130/2001 al B.E.J. C.S.A., din referatul întocmit de Biroul pentru relaţia cu executorii judecătoreşti din cadrul acestei instanţe, rezultă că nu a fost înregistrată cererea de încuviinţare a executării, formulată de SC A.N.B. SA în baza dosarului de executare menţionat, iar din conţinutul comunicării efectuate de acest birou de executori rezultă că instanţa de executare este Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, unde dosarul de executare a fost înregistrat sub nr. 2607/2002.

Din verificarea dosarului nr. 15839/2002, s-a constatat că s-a solicitat suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, în condiţiile art. 403 alin. (l)-(3) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine că executarea silită a reclaman-tei-debitoare, în baza sentinţei civile nr. 2066 din 20 aprilie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a fost încuviinţată de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, după cum rezultă din comunicarea adresată de B.E.J.

C.S.A., aceasta fiind instanţa de executare în accepţiunea dispoziţiilor art. 373 alin. (2) C. proc. civ. Ca urmare, competenţa de a soluţiona cererea de suspendare provizorie pe calea ordonanţei preşedinţiale revine Judecătoriei sectorului 3, ca instanţă de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. (1) şi art. 403 alin. (4) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, constatând că una dintre condiţiile de admisibilitate ale cererii de suspendare provizorie este aceea de a fi formulată la instanţa de executare competentă teritorial şi, având în vedere caracterul urgent al cererii formulate pe calea ordonanţei preşedinţiale, instanţa a respins cererea, ca inadmisibilă, reclamanta-debitoare având posibilitatea formulării unei astfel de cereri la instanţa de executare.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Suspendarea provizorie a executării silite a sentinţei civile