Cu privire la măsurile asigurătorii luate în cursul procesului penal, acţiunea în faţa instanţei civile este deschisă doar după soluţionarea definitivă a procesului penal

Judecătoria GALAŢI Sentinţă civilă nr. 10117 din data de 29.10.2013

În speță, reclamantul a solicitat scoaterea de sub sechestrul asigurător al autovehiculului proprietate personală și obligarea DIICOT Galați la restituirea autoturismului până la soluționarea dosarului penal în care avea calitate de inculpat

Instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității formulării cererii, excepție pe care a admis-o, cu consecința respingerii cererii reclamantului ca inadmisibilă. În motivare, instanța a reținut că, în ceea ce privește măsurile asigurătorii luate în cursul procesului penal, acțiunea în fața instanței civile este deschisă doar după soluționarea definitivă a procesului penal, potrivit art. 168 alin. 3 C.proc.pen., iar în cursul procesului penal, în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată se pot plânge procurorului sau instanței de judecată, potrivit art. 168 alin. 1 C.proc.pen.

A mai reținut instanța că, după cum rezultă din precizările reclamantului și ale pârâtului, dosarul penal al reclamantului este în faza urmăririi penale, prin urmare, reclamantul, formulând o acțiune civilă fără a avea deschisă această cale în această fază a procesului penal, a apelat la o cale de atac neprevăzută de lege.

Împotriva sentinței nu s-a formulat nicio cale de atac.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Cu privire la măsurile asigurătorii luate în cursul procesului penal, acţiunea în faţa instanţei civile este deschisă doar după soluţionarea definitivă a procesului penal