curatelă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)

Judecătoria AGNITA Sentinţă civilă nr. 30 din data de 22.01.2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub dosar nr. 977/174/2012, petenta a solicitat:

1. instituirea curatelei pentru reprezentarea numitei….., fiica lui Traian și Doina, născută la data de 05.03.1987 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………. nr. 348, jud. Sibiu.

2. Numirea în calitate de curator a numitei ……… fiica lui Traian și Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………. nr. 348, jud. Sibiu.

În motivarea acțiuni, petenta a arătat că ……….. a fost încadrată în grad de handicap grav pe baza diagnosticului de întârziere mintală joasă.

Fostul curator al numitei ………, desemnat prin dispoziție de Primar, a decedat la data de 02.08.2012.

A mai susținut petenta că ……….. ar fi persoana cea mai indicată pentru a fi numită curator întrucât se ocupă efectiv de îngrijirea și protecția persoanei în cauză.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 178 din Codul civil.

S-au anexat acțiunii, în copie: cărți de identitate, certificate de naștere, certificat de deces, dispoziție de numire curator, certificat de încadrare în grad de handicap, cerere, testament olograf, anchetă socială (f. 7-14, 20, 25).

……….. s-a prezentat personal în instanță în ședința publică din data de 15.01.2013, a arătat că este de acord să fie numită curator și a susținut că îndeplinește condițiile prev. de art. 113 C.civ..

Instanța a admis pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și proba cu ancheta socială efectuată.

Din oficiu, instanța a solicitat Primăriei ……. să efectueze cercetări privind pe participantul - curator ………, pentru a se stabili dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu și dacă este în măsură să îndeplinească sarcina curatelei, răspunsul fiind comunicat la dosar prin adresa nr.5276/13.02.2012.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

În fapt, numita …….., fiica lui Traian și Doina, născută la data de 05.03.1987 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ………., nr. 348, jud. Sibiu a fost încadrată în grad de handicap grav, în temeiul unui diagnostic clinic constând în întârziere mintală joasă, cu tulburări de comportament (f. 8, 9,12).

Prin Dispoziția nr. 200/2008 emisă de Primarul com. ……, jud. Sibiu, pentru ocrotirea numitei ………. a fost instituită curatela, fiind numit curator …….., născută la 08.03.1956 (f. 11)

La data de 02.08.2012, curatorul ……. născută la 08.03.1956 a decedat (f. 10).

……… fiica lui Traian și Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu, domiciliată în com. ……., nr. 348, jud. Sibiu este fiica defunctului curator …….., născută la 08.03.1956 și sora numitei …….., născută la data de 05.03.1987 (f. 8, 9, 14).

……., născută la data de 05.02.1980, s-a ocupat și se ocupă în concret în mod corespunzător de îngrijirea numitei …….., născută la data de 05.03.1987, și-a exprimat acordul pentru a fi numită curator și îndeplinește condițiile prev. de art. 113 C.civ.. (f. 19, 26)

Printr-un înscris denumit Testament, defuncta …….. născută la 08.03.1956 a indicat-o pe fiica sa ……, născută la data de 05.02.1980, drept persoană care dorește să o aibă în grijă pe cealaltă fiică a sa, …….., născută la data de 05.03.1987 (f. 20).

În drept, conform art. 178 lit. a) C.civ., măsura de ocrotire a curatelei se poate institui dacă, din cauza bolii, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

Având în vedere situația de fapt reținută mai sus, instanța constată că, deși s-a dovedit boala de care suferă numita …….., născută la data de 05.03.1987, nu s-a probat lipsa de discernământ din cauza alienației sau debilității mintale (caz în care ar fi fost necesară punerea sub interdicție potrivit art. 164 și urm. C.civ). Totodată, prin prisma afecțiunii psihice de care suferă numita ………, se constată imposibilitatea acesteia de a-și administra personal bunurile și de a-și apăra interesele în condiții corespunzătoare precum existența motivelor temeinice pentru care nu își poate numi un reprezentant sau un administrator.

Pentru toate aceste considerente, va fi admisă acțiunea formulată, se va dispune instituirea curatelei pentru reprezentarea numitei ………., numindu-se în calitate de curator ………. fiica lui Traian și Doina, născută la data de 05.02.1980 în Sibiu, jud. Sibiu.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre curatelă. Jurisprudență Familie (infracţiuni şi alte probleme în legătură cu familia)