Contract de vânzare cumpărare. Răspunderea vânzătorului pentru vicii ascunse. Termen de prescripţie.
| Comentarii |
|
Ascunderea viciilor cu viclenie de către vânzător presupune din partea acestuia executarea unor manopere apte să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa, în urma unor verificări atente, deficienţele bunului.
Faptul că pârâtul vânzător nu ar fi prezentat certificatul de urbanism din care rezulta regimul juridic al terenurilor cumpărate nu poate fi considerată ascundere cu viclenie a viciilor ascunse, astfel că în cauză îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art.5 decretul 167/1958,termenul de prescripţie fiind de 6 luni.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 15.10.2010, reclamantul D. C. a chemat în judecată pârâtul C. C. D., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună rezoluţiunea parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 5354/22.11.2007 de BNP Ş. F., privind lotul nr.5 în suprafaţa de 237 mp teren intravilan situat în Craiova, str. P. nr. 90 (fost T.28, P.12) şi lotul nr. 6 în suprafaţă de 238 mp teren intravilan situat la aceeaşi adresă.
În motivare a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare menţionat mai sus, a cumpărat de la pârât mai multe loturi de teren conform actului de dezmembrare autentificat la nr. 6627/08.11.2005-BNP Ş. F., loturi situate în intravilanul Municipiului. Craiova str. P. nr.90 (fost T.28, P.12). În acest contract este inserată clauza prin care vânzătorul înţelege să îl garanteze pe cumpărător împotriva oricăror evicţiuni totale sau parţiale şi împotriva viciilor ascunse. A convenit cu vânzătorul să cumpere loturile respective cu scopul unic şi expres afirmat de a construit pe fiecare lot, case de locuit în vederea comercializării, motiv pentru care pârâtul a procedat la parcelarea terenului. Ulterior, după ce a obţinut finanţarea pentru demararea construcţiilor a constatat că pe lotul nr.5 în suprafaţă de 237 mp şi lotul nr.6 în suprafaţă de 238 mp nu este posibilă construirea de case de locuit întrucât se află în imediata vecinătate a cimitirului, fiind interzisă construcţia de case de locuit prin chiar planul zonal de dezvoltare. A menţionat că nu a avut posibilitatea de a afla de existenţa acestei interdicţii, înainte de încheierea contractului de vânzare-cumpărare, deoarece nu avea calitate de proprietar pentru a primi informaţiile necesare, astfel că în această situaţie nu ar fi cumpărat terenurile. De asemene, a solicitat şi obligarea pârâtului la daune interese în cuantum de
20.000 lei.
Pârâtul a depus la dosar întimpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.10301/08.06.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D.C., în contradictoriu cu pârâtul C. C. D. şi s-a luat act nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat la nr. 5354/22.11.2007 de BNP Ş. F., Craiova, Dolj, reclamantul a cumpărat de la pârât următoarele suprafeţe de teren: lotul nr. 1 = 238 mp; lotul nr. 5 = 237 mp; lotul nr. 6 = 238 mp şi suprafaţa indiviză de 94,02 din corpul 7, situate în intravilanul municipiului Craiova, str. P. nr. 90, fost tarlaua 28, parcela 12, judeţul Dolj.
În prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul a susţinut că aceste terenuri, respectiv loturile nr. 5 şi nr. 6, sunt afectate de vicii ascunse, deoarece se află în zona de protecţie a Cimitirului R. şi nu se pot construi case de locuit, iar pârâtul l-a asigurat că pe respectivele parcele se pot construi case de locuit.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 1352 Cod civil, vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, deci, din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinarea sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune că cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile.
Însă, potrivit art. 5 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar termenul de prescripţie începe să curgă, potrivit art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, la data descoperirii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului.
La data de 31.10.2007, s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 3416 de către Primăria Municipiului Craiova, potrivit acestui certificat de urbanism, suprafeţele de teren ce formează lotul nr. 5 şi lotul nr. 6 din contractul de vânzare-cumpărare se află situate în zona de protecţie cimitir, 50 ml din gardul cimitirului.
Instanţa a reţinut că acest certificat de urbanism nr.3416/31.10.2007 a fost prezentat la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, potrivit adresei nr. 207/12.04.2011, emisă de BNP Ş.F., Craiova; în plus, acest aspect a rezultat şi din declaraţiile martorilor Z. L. A. şi G. C.
Aşadar, a rezultat că reclamantul cunoştea exact situaţia juridică a parcelelor nr. 5 şi nr. 6 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, respectiv 22.11.2007.
De altfel, un cumpărător care urmăreşte într-adevăr realizarea scopului exprimat faţă de bunul cumpărat, manifestă diligenţa necesară ca la momentul autentificării convenţiei de vânzare-cumpărare să deţină toate informaţiile necesare şi utile cu privire la ceea ce cumpără.
Prezenta cerere de chemare în judecată s-a înregistrat la data de 15.10.2011.
Din aceste considerente, instanţa a constatat şi reţinut că termenul prescripţiei s-a împlinit la data de 22.11.2008, data începerii termenului de prescripţie fiind 22.11.2007, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul D.C., solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Craiova.
În motivarea apelului s-a arătat că, în cauză, nu poate fi vorba de prescripţia prevăzută de art.5 din Decretul nr.167/1958 care prevede că „Dreptul la acţiune privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis sau al unei lucrări executate, se poate prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni, în cazul în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie”, ci de termenul general al prescripţiei extinctive, care la data introducerii acţiunii nu se împlinise; că instanţa de fond nu s-a pronunţat în vreun fel asupra petitului având ca obiect plata daunelor interese în cuantum de 20.000 lei, pe care le-a solicitat expres pârâtului prin acţiunea introductivă.
Apelantul nu avea cum să afle de aceste vicii, întrucât, nefiind proprietar, nu ar fi primit de la autorităţile locale competente informaţiile necesare; totul este un aranjament pentru a induce în eroare instanţa, cu atât mai mult cu cât nicăieri în actul de vânzare-cumpărare şi documentaţia aferentă nu se face nici măcar vorbire de către notarul public, despre existenţa unui certificat de urbanism, despre care emite o adresă în care susţine că i-ar fi fost prezentat în urmă cu 4 ani; în plus, martorii pârâtului sunt evident procauza, din moment ce fac afirmaţii amănunţite privind negocierea şi întocmirea actelor de parcă ei erau vânzătorii şi nu C. C. D..
Prin decizia civilă nr.180/06.04.2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 30005/215/2010, s-a admis apelul declarat de reclamantul D. C., în contradictoriu cu pârâtul C. C. D., împotriva sentinţei civile nr. 10301 din 08 iunie 2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr. 30005/215/2010.
S-a desfiinţat sentinţa civilă apelată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe.
Pentru a pronunţa astfel, s-a constatat că reclamantul a investit instanţa de judecată cu o acţiune în răspundere pentru vicii ascunse, întemeiată pe dispoziţiile art. 1352 Cod civil, iar instanţa de fond a soluţionat cauza în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, excepţie invocată de pârât prin întâmpinare, instanţa de fond reţinând că, potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse, se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, termenul de prescripţie începând să curgă, potrivit art. 11 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, la data descoperirii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului, iar în speţă din probele administrate instanţa a reţinut că la data de 31.10.2007 s-a eliberat certificatul de urbanism nr. 3416 de către Primăria Municipiului Craiova, certificat ce arăta că suprafeţele de teren ce formează lotul nr. 5 şi lotul nr. 6 din contractul de vânzare-cumpărare se află situate în zona de protecţie cimitir, 50 ml din gardul cimitirului - iar acest certificat de urbanism nr. 3416/31.10.2007 a fost prezentat reclamantului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 22.11.2007, aspect care rezulta din adresa nr. 207/12.04.2011, emisă de BNP Ş. F., şi din declaraţiile martorilor Z. L. A. şi G. C..
Din probele administrate, tribunalul a constatat că în mod greşit a fost soluţionată cauza în baza excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârât, întrucât din coroborarea probelor administrate de instanţa de fond şi în faza apelului rezulta că nu se poate reţine aprecierea instanţei de fond în sensul că la data încheierii contractului de vânzare cumpărare din 22.11.2007, reclamantului i-a fost prezentat de către pârât certificatul de urbanism nr. 3416/31.10.2007, pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni, ce începe să curgă de la data încheierii contractului din 22.11.2007.
Astfel, din declaraţia martorei S. F. - audiată în faza apelului - a rezultat că aceasta nu a prezentat personal reclamantului respectivul certificat de urbanism, întrucât acesta nu era necesar la încheierea contractului autentic încheiat între reclamant şi pârât şi autentificat de martora S, în calitatea ei de notar public, şi nici nu a auzit părţile discutând despre acest certificat, această declaraţie infirmând conţinutul adresei nr. 207/12.04.2011 emisă de BNP Ş.
F., depusă în faţa instanţei de fond şi apreciată de instanţa de fond ca o probă concludentă în dovedirea aspectelor de fapt invocate de pârât în susţinerea excepţiei invocate de acesta - că la data încheierii contractului din 22.11.2007 s-a prezentat reclamantului Certificatul de Urbanism nr. 3416/ 31.10. 2010, eliberat de Primăria Municipiului Craiova din care rezultă regimul juridic al terenului.
În plus, din declaraţia martorului G. C. a rezultat că acesta nu a observat personal ca reclamantul să fi primit de la pârât şi să fi citit certificatul de urbanism nr. 3416/31.10.2007, care cuprindea informaţii cu privire la regimul juridic al terenului în litigiu, la data încheierii contractului autentic nr. 5354/22.11.2007, ci acest martor a relatat instanţei doar că pârâtul a avut toate actele la notar, dar martorul nu a văzut în concret despre ce acte este vorba şi nici conţinutul acestora, declaraţia acestui martor nefiind deci relevantă sub aspectul dovedirii aspectului de fapt reţinut de instanţa de fond în sensul că pârâtul i-a prezentat reclamantului certificatul de urbanism nr. 3416/31.10.2007, cu atât mai mult cu cât din declaraţia notarului public rezulta în mod indubitabil că acest înscris nu era necesar la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi, ci doar la încheierea actului de dezmembrare care îl privea doar pe pârât şi care a fost autentificat anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare dintre părţi.
În ceea ce priveşte declaraţia martorului Z. L. A., s-a constatat că, deşi acest martor arată că personal a văzut când pârâtul a arătat reclamantului certificatul de urbanism nr. 3416/31.10.2007 şi înainte de a intra la notar şi în prezenţa notarului, această declaraţie apare ca singulară şi nu se coroborează cu alte probe din dosar, astfel încât nu este suficientă pentru a dovedi în mod neechivoc împrejurarea de fapt invocată de pârât în susţinerea excepţiei invocate de acesta prin întâmpinare - că la data încheierii contractului din 22.11.2007 s-a prezentat reclamantului Certificatul de Urbanism nr. 3416/ 31.10.2010 eliberat de Primăria Municipiului Craiova din care rezultă regimul juridic al terenului.
În cauză, din cererile şi susţinerile părţilor şi declaraţiile celor 4 martori audiaţi în faţa instanţei de fond a rezultat fără echivoc că reclamantul a adus la cunoştinţă pârâtului înainte de încheierea contractului din 22.11.2007 intenţia reclamantului de a construi case sau alte clădiri pe terenul cumpărat, că reclamantul şi pârâtul au vizitat împreună terenul în litigiu, au observat cimitirul în apropiere, dar şi aspectul că se află construite case în zonă, iar în cauză reclamantul a invocat ascunderea cu rea credinţă de către pârât a regimului juridic al terenului vândut, în privinţa existenţei zonei de protecţie a cimitirului, ca şi viciu ascuns, iar prin întâmpinare pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, invocând incidenţa termenului de 6 luni de la data încheierii contractului, motivat de împrejurarea de fapt că la data încheierii contractului din 22.11.2007 i-a prezentat reclamantului Certificatul de Urbanism nr. 3416/ 31.10. 2010, eliberat de Primăria Municipiului Craiova din care a rezultat regimul juridic al terenului. Cum prin probele administrate în faţa instanţei de fond şi apel nu s-a dovedit aspectul invocat de pârât în susţinerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, invocată prin întâmpinare, respectiv prezentarea certificatului de urbanism nr. 3416/ 31.10.2010 la data încheierii contractului, tribunalul a constatat că nu se poate reţine incidenţa termenului de prescripţie de 6 luni reţinute de instanţa de fond, ci este incident termenul general de prescripţie de 3 ani.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul C. C. D., criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii (art. 304, pct. 7 Cod de procedură civilă), deoarece pe de o parte, s-a reţinut ca fiind necontestat faptul că reclamantul şi pârâtul au vizitat împreună terenul în litigiu, că au observat cimitirul în apropiere, o astfel de apreciere ducând la concluzia că apelul formulat de reclamantul D. C. ar fi neîntemeiat, neputându-se susţine, în aceste condiţii, că reclamantul ar fi ascuns presupusul viciu (aşa-zisa interdicţie de construire datorată amplasării în zona de protecţie a cimitirului) cu viclenie.
Pe de altă parte, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, apreciind că nu s-a făcut dovada că reclamantul D. C. ar fi avut cunoştinţă despre certificatul de Urbanism nr.3416/31.10.2007, eliberat de Primarul Municipiului Craiova.
Un alt motiv de recurs este acela că hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art.5 din Decretul nr. 167/1958, coroborat cu art. 11, alin. 1 din Decretul nr.167/1958, art. 1169 şi art. 1899, alin. 2 din Codul civil, respectiv a art. 14, alin. 2 din Legea nr.287/2009 (art. 304, pct. 9 Cod procedură civilă). Potrivit art.5 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, acţiunea în răspundere pentru vicii ascunse se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării viciilor, dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie, iar termenul de prescripţie, începe să curgă, potrivit art. 11 din acelaşi act normativ, la data descoperirii viciilor, dar nu mai târziu de un an de la data predării lucrului.
În aplicarea dispoziţiilor art.5 din Decretul nr.167/1958, privind prescripţia extinctivă, instanţa de apel s-a limitat la a aprecia că pârâtul C. C. D. nu a dovedit că a prezentat cumpărătorului Certificatul de urbanism nr.3416/31.10.2007, eliberat de Primarul Municipiului Craiova, asimilând această situaţie cu o ascundere a viciului cu rea-credinţă. Astfel, în cauză, deşi intimatul-reclamant susţine eronat că nu ar fi cunoscut la momentul încheierii actului juridic regimul terenului (faptul că în parte, s-ar afla în zona de protecţie a Cimitirului R.), faţă de acesta, termenul de prescripţie a început să curgă la data de
22.11.2007, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.5354/22.11.2007, la BNP Ş. F., dar nu mai târziu de 22.11.2008 (un an de la momentul predării bunului).
Faptul că reclamantul a luat cunoştinţă despre regimul juridic al terenului cel mai târziu la data de 22.11.2007, întrucât i s-a prezentat de către vânzător Certificatul de urbanism nr.3416/31.10.2007, eliberat de Primăria Municipiului Craiova, este probat cu declaraţia martorului Z.L A., cu declaraţia martorului G. C., cu adresa nr.207/12.04.2011, eliberată de BNP Ş. F, cu declaraţia martorei Ş. F.,, cu adresa nr.1276/03.05.2011, eliberată de U.N.N.P.
Din coroborarea tuturor probelor menţionate rezultă că reclamantul a avut cunoştinţă despre starea de fapt pe care o invocă drept viciu ascuns, de la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare..
Pe de altă parte, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art.5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, deoarece eventuala neprezentare a Certificatului de Urbanism nr.3416/31.10.2007, eliberat de Primăria Municipiului Craiova nu echivalează cu o ascundere cu rea-credinţă a viciului.
Astfel, chiar în eventualitatea în care nu s-ar fi adus la cunoştinţa cumpărătorului Certificatul de Urbanism nr.3416/31.10.2007, eliberat de Primăria Municipiului Craiova, cumpărătorul a constatat sau putea să constate în mod direct faptul că terenul în litigiu se află în zona de protecţie a Cimitirului R..
Astfel, existenţa cimitirului în imediata vecinătate a imobilului în litigiu putea fi constatată direct de către cumpărător, existenţa acestuia fiind evidentă şi vizibilă.
Nu se poate susţine că reclamantul nu ar fi avut cunoştinţă despre faptul că în imediata vecinătate a cimitirului ar trebui să existe o zonă de protecţie în condiţiile în care necesitatea existenţei acesteia este reglementată atât prin Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului cât şi prin PUG al Municipiului Craiova, prin Regulamentul de Urbanism al Municipiului Craiova, respectiv prin PUZ R., adoptate prin Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Craiova.
Astfel, zona de protecţie sanitară este reglementată atât prin art.10 din Normele de igienă privind mediul de viaţă al populaţiei aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.536/23.06.1997, cât şi prin PUG şi Regulamentul de urbanism al Municipiului Craiova (aprobat prin HCL nr. 23/2000), respectiv prin PUZ R. (aprobat prin HCL nr. 43/2003). Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art.5 din Decretul nr.167/1958 privind prescripţia extinctivă, deoarece eventuala neprezentare a Certificatului de Urbanism nr. 3416/31.10.2007, eliberat de Primăria Municipiului Craiova nu echivalează cu o ascundere cu rea-credinţă a viciului, deoarece ascunderea viciilor cu viclenie de către vânzător presupune din partea acestuia executarea unor manopere apte să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa, în urma unei verificări, presupusele deficienţe ale bunurilor.
Or, în acest context, doar faptul că pârâtul nu ar fi prezentat Certificatul de urbanism nr. 3416/31.10.2007 eliberat de Primăria Municipiului Craiova, nu poate fi considerată ascundere cu viclenie a viciilor, reclamantul având posibilitatea de a constata direct amplasarea terenului în zona de protecţie a cimitirului, de a verifica PUG şi PUZ ale Municipiului Craiova, Regulamentul de Urbanism al Municipiului Craiova, Legea nr. 350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, Ordinul Ministerului Sănătăţii nr.536/23.06.1997. ’
În concret, vânzătorul nu avea cum să ascundă, să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa cimitirul, precum şi faptul că în vecinătatea acestuia este o zonă de protecţie.
Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 5 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, coroborat cu art. 1169 şi art. 1899, alin. 2 din Codul civil, respectiv art. 14, alin.2 din Legea nr. 287/2009, întrucât reclamantul nu a dovedit reaua-credinţă a vânzătorului.
Astfel, în condiţiile în care reclamantul a invocat ascunderea cu rea-credinţă a viciilor, şi în condiţiile în care buna-credinţă este prezumată întotdeauna şi sarcina probei cade asupra aceluia care invocă reaua credinţă (art. 1899 Cod civil, respectiv art. 14, alin. 2 din Legea nr.287/2009), a apreciat că presupusul viciu nu a fost ascuns cu viclenie deoarece nici una din probele administrate în cauză nu a dovedit reaua-credinţă a vânzătorului.
De altfel, din considerentele Deciziei nr.180/06.04.2012, pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia Civilă, în dosarul nr.30005/215/2010, rezultă că instanţa de apel nici măcar nu a analizat sau motivat soluţia sa în raport de buna-credinţă sau reaua-credinţă a vânzătorului, sau contextul în care reclamantul a răsturnat prezumţia de bună-credinţă a vânzătorului.
În drept, şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.304 pct. 7, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Acţiunea reclamantului, în raport de obiectul său, este o acţiune redhibitorie, bazată pe dispoziţiile art.1352 cod civil şi următoarele,acţiune în răspundere pentru vicii ascunse.
Potrivit art.5 al decretului nr.167/1958 privitor la prescripţia extinctivă „dreptul la acţiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru, se prescrie prin împlinirea unui termen de 6 luni în condiţiile în care viciile nu au fost ascunse cu viclenie.”
În situaţia în care viciile au fost ascunse cu viclenie, termenul de prescripţie este termenul general de 3 ani la care se referă art.3 din decretul 167/1958,termen care curge potrivit dispoziţiilor art.11 din aceeaşi normă.
Potrivit art.11 din decretul 167/1958, prescripţia dreptului la acţiune privind viciile ascunse ale unui lucru începe să curgă de la data descoperirii viciului, însă cel mai târziu de la împlinirea unui an de la predarea lucrului.
Curtea constată că aprecierile instanţei de apel în sensul că în cauză ar fi incident termenul general de prescripţie de 3 ani în considerarea faptului că viciul a fost ascuns cu rea credinţă, nu sunt întemeiate.
Astfel instanţa de apel a reţinut că ascunderea cu rea credinţă a viciului terenului vândut de către pârât, constând în existenţa zonei de protecţie a cimitirului, ar deriva din aceea că acesta nu a prezentat cumpărătorului certificatul de urbanism nr.3416/31.10.2010 eliberat de Primăria Craiova, din care rezultă regimul juridic al terenului.
În speţă,faptul că pârâtul vânzător nu ar fi prezentat certificatul de urbanism către cumpărător, nu poate fi considerat ascundere cu viclenie a viciilor.
Curtea apreciază că ascunderea viciilor cu viclenie de către vânzător presupune din partea acestuia executarea unor manopere apte să înlăture posibilitatea cumpărătorului de a observa, în urma unor verificări atente, deficienţele bunului.
Astfel de manopere nu au fost invocate şi dovedite.
În acest context, faptul că pârâtul vânzător nu ar fi prezentat certificatul de urbanism din care rezulta regimul juridic al terenurilor cumpărate, nu poate fi considerată ascundere cu viclenie a viciilor ascunse.
În consecinţă, se constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că în cauză îşi găsesc aplicabilitate dispoziţiile art.5 din decretul 167/1958,astfel că acţiunea formulată la data de 15.10.2010,apare a fi declanşată în afara limitelor termenului de prescripţie definit de lege.
Faţă de aceste motive, în baza art. 312 cod procedură civilă,raportat la art.304 pct.9, Curtea a admis recursul, a modificat decizia atacată în sensul că a respins apelul.
(Decizia civilă nr.8195/4.09.2012 - Secţia I Civilă, judecător Lăloianu Lucia Mariana)
| ← Vânzare-cumpărare de locuinţe. Incidenţa art.7 din Legea... | Rezoluţiune antecontract de vânzare-cumpărare. Condiţii. → |
|---|
