Vânzare-cumpărare de locuinţe. Incidenţa art.7 din Legea nr.85/1992.
| Comentarii |
|
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, „locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi ”.
Folosirea în textul de lege a sintagmei „locuinţele vor fi vândute „ indică faptul că în acest caz, pârghiile se află la reclamant, ce are un drept recunoscut de lege şi în situaţia în care acesta îşi manifestă voinţa de a cumpăra, societatea este obligată în mod corelativ să vândă, dispoziţiile legii fiind imperative.
In condiţiile în care reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra locuinţa, societatea pârâtă avea obligaţia să o vândă conform procedurii stabilite prin actele normative deja citate.
Instanţa a sancţionat refuzul pârâtei şi prin hotărârea pronunţată a obligat-o pe aceasta să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr.11327/24.06.2011, pronunţată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul S.I, în contradictoriu cu pârâta SC M.L.SA CRAIOVA..
A fost obligată pârâta să încheie reclamantului contract de vânzare cumpărare, privind locuinţa compusă dintr-o cameră, respectiv C 24, situată în Craiova, strada Calea Bucureşti, cămin IML, judeţul Dolj, pe care reclamantul o ocupă conform contractului de închiriere .
Instanţa a apreciat că în cauza de faţă sunt incidente dispoziţiile art. 7 Legea nr. 85/1992, camera fiind o locuinţa construită din fondurile statului si din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat.
Prin decizia nr.559 din data de 02 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei civile în contradictoriu cu intimatul reclamant S.I.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea acţiunii.
A arătat că reclamantul nu a achitat cheltuielile de întreţinere cu privire la locuinţă, lăsând aceasta în mod incorect în sarcina unităţii, deşi dacă s-ar fi încheiat la un notar contractul în conformitate cu art.20 din Legea 230/2007, reclamantul ar fi trebuit sub sancţiunea nulităţii contractului să facă dovada achitării cheltuielilor de întreţinere la zi,, iar instanţa nu a argumentat motivarea în acest sens.
Instanţa a interpretat eronat susţinerile din apel, întrucât din motivele de apel formulate de societate nu rezultă vreo interpretare a societăţii cu privire la „anume condiţii legale” ce ar trebui „ îndeplinite „ de către imobil.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, „locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat până la intrarea în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractului de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi”.
Prin urmare, legea nu condiţionează vânzarea-cumpărarea acestei locuinţe de
îndeplinirea vreunei condiţii de achitare a cheltuielilor de întreţinere privitoare la locuinţă, prevederile legii privind vânzarea necondiţionând-o de achitarea cheltuielilor de întreţinere, aceasta neconstituind o condiţie pentru validitatea vânzării şi încheierea contractelor ce se pot realiza independent de aceasta.
Deşi, s-au invocat în acest sens prevederile Legii 230/2007, se constată că acestea nu sunt incidente în speţă, reglementând alte situaţii juridice, raportat la stări de fapt diferite, în cazul încheierii contractului în faţa notarului, ceea ce nu este cazul în speţă.
Este important de reţinut că Decretul - Lege 61/1990 şi Legea 85/1992 au reglementat expres cazurile şi procedura de vânzare a locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie, construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare, de stat.
Prin urmare, pentru categoriile de locuinţe, cum este cea din speţă, repartizată nominal reclamantului, Legea 85/1992 a dat naştere în sarcina recurentei a unei obligaţii de a face şi anume aceea de a vinde,iar reclamantului i s-a recunoscut dreptul de a cumpăra şi ca atare refuzul societăţii de a încheia contract de vânzare-cumpărare, nu este justificat, prin aceasta încălcându-se dispoziţiile imperative ale legii.
Folosirea în textul de lege a sintagmei „locuinţele vor fi vândute,, indică faptul că în acest caz, pârghiile se află la reclamant, ce are un drept recunoscut de lege şi în situaţia în care acesta îşi manifestă voinţa de a cumpăra, societatea este obligată în mod corelativ să vândă, dispoziţiile legii fiind imperative.
În condiţiile în care reclamantul şi-a exprimat dorinţa de a cumpăra locuinţa, societatea pârâtă avea obligaţia să o vândă conform procedurii stabilite prin actele normative deja citate.
Instanţa a sancţionat refuzul pârâtei şi prin hotărârea pronunţată a obligat-o pe aceasta să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Este lipsit de relevanţă şi faptul că societatea pârâtă este cu capital integral privat şi că locuinţa face parte din patrimoniul acesteia . Înstrăinarea nu este cu titlu gratuit, în cauza operând o subrogaţie reală a bunului vândut cu preţul încasat.
De altfel, Legea 85/1992, aşa cum a fost modificat, nu prevede dispoziţii derogatorii cu privire la situaţia în care unităţile economice de stat devin societăţii comerciale cu capital privat.
De asemenea, se reţine faptul că în prezent pârâta este organizată ca o societate comercială privatizată, şi aceasta nu are nici un fel de relevanţă juridică în cauză, deoarece la data apariţiei legii aceasta avea statut de unitate economică de stat şi contractul cu reclamantul a fost încheiat anterior momentul relevant fiind nu data introducerii acţiunii, ci cel al încheierii contractului.
În cadrul art.7 din legea 89/1992, se prevede că vânzarea-cumpărarea locuinţelor se face în conformitate cu dispoziţiile Decretului Lege 61/1990 de către unităţile proprietare sau unităţile specializate în vânzarea locuinţelor.
(Decizia nr. 5652/26 aprilie 2012 - Secţia I Civilă, rezumat judecător Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu)
| ← Stingerea dreptului de ipotecă ca urmare a anulării titlului... | Contract de vânzare cumpărare. Răspunderea vânzătorului... → |
|---|
