Daune materiale şi morale cerute de victima unei erori judiciare penale. Termen de prescripţie
| Comentarii |
|
- Cod procedură penală: art. 504, art. 506.
Conform art. 506 alin. 1 şi 2 C. pr. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 504, şi poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţelor de judecată sau a ordonanţelor procurorului, prevăzute de art. 504, respectiv ordonanţa procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, ordonanţa procurorului de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale pentru cauza prevăzută de art. 10 alin. 1 lit. j) ori hotărârea instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate.
Prescripţia curge, aşadar, de la data la care actele procedurale arătate devin definitive, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală.
In speţă, măsura revocării arestării preventive dispusă prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a rămas definitivă la 22 octombrie 1986, data pronunţării de către Tribunalul Suprem a deciziei penale nr. 2509 şi de la care curge termenul de prescripţie prevăzut de art. 506 C. pr. pen.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie,
decizia civilă nr. 55 din 10 aprilie 2009)
La data de 11 februarie 2008, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia civilă, sub nr. 827/40/2008 a fost înregistrată acţiunea formulată de reclamatul R.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale şi de 20.000 lei daune materiale, în baza art. 504 C. pr. pen.
în motivarea cererii, a arătat că la data de 1 februarie 1985 a fost arestat de Procuratura locală laşi şi deţinut la Penitenciarul laşi până la 22 august 1986, respectiv o perioadă de 1 an, 6 luni şi 22 zile. A fost acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 şi 256 C. pen., respectiv neglijenţă în serviciu şi primire de foloase necuvenite.
Prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive în ce-l priveşte. Instanţa a reţinut atât lipsa vinovăţiei pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cât şi inexistenţa unui prejudiciu. Este evident că măsura arestării sale preventive a fost luată pe nedrept, fapt ce i-a cauzat insuportabile suferinţe fizice şi morale. Astfel, pe parcursul detenţiei a fost bătut, umilit, înjurat, calificat ca tâlhar, torturat, fapt ce a condus la provocarea unei afecţiuni bronşice. Soţia sa a fost nevoită să facă nenumărate drumuri pe traseul Botoşani - laşi pentru a participa la termenele de judecată. Cum la data arestării era angajat la D.S. Botoşani, a fost privat de drepturile salariale şi i-a fost desfăcut contractul de muncă. în ceea ce priveşte termenul de 1 an, prevăzut de art. 505 alin. 2 C. pr. pen., a solicitat a se avea în vedere decizia nr. 5216/2004 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care statuează că această reglementare nu se aplică deoarece s-ar crea o situaţie de vădită contradicţie
în raport cu scopul reglementării, a accesului liber la justiţie. într-o altă decizie a aceleiaşi instanţe (nr. 638/2006) s-a statuat că termenul de 1 an prevăzut de art. 505 C. pr. pen. poate fi socotit discriminatoriu, în măsura în care nu are o justificare obiectivă, rezonabilă în raport cu prevederile art. 5 şi 14 din C E.D O. Jurisprudenţa C.E.D.O. consacră principiul primordialităţii şi al efectului direct al dispoziţiilor dreptului comunitar. Sub acest aspect, acţiunea în repararea daunelor provocate prin erori judiciare este imprescriptibilă. în final, a mai menţionat că fiul său, R.C., a resimţit din plin şocul acestei arestări, fiind nevoit să renunţe la examenul de admitere în Ministerul de Interne.
La 22 mai 2008, reclamantul a precizat că solicită 500.000 euro în echivalent lei ca daune morale, iar daunele materiale sunt cele precizate în acţiune, iniţial.
La 23 mai 2008, pârâtul, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Botoşani, a invocat excepţia introducerii tardive a acţiunii, deoarece art. 506 alin. 2 C. pr. pen. prevede că acţiunea în răspundere patrimonială pentru erori comise în procesul penal se introduce în termen de 18 luni. Or, de la data punerii în libertate a reclamantului au trecut mai bine de 22 de ani. Chiar dacă s-ar lua în considerare termenul general de prescripţie, de 3 ani, acţiunea ar fi, de asemenea, tardiv introdusă.
Prin sentinţa civilă nr. 1855 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Botoşani a respins excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de Statul Român, şi a admis în parte acţiunea. Drept urmare, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului R.M. daune morale în echivalent lei la data plăţii a sumei de 187.300 euro şi daune materiale în sumă de
48.500 lei (vechi), ce va fi reactualizată de la data scadenţei până la data plăţii efective şi convertită în lei noi.
Prin încheierea nr. 69 din 6 februarie 2009, Tribunalul Botoşani a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii, în sensul că a stabilit suma de
49.500 lei vechi în loc de 48.500 lei vechi şi a inserat menţiunea dreptului de apel în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut următoarele considerente:
Acţiunea formulată nu este tardivă în raport de art. 506 alin. 2 C. pr. civ., care prevede că poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei sau a ordonanţelor procurorului.
La dosar nu a fost depus niciun act din care să rezulte soluţia definitivă dată în ceea ce-l priveşte pe reclamant, iar demersurile efectuate de prima instanţă în acest sens au rămas fără niciun rezultat. în lipsa unei decizii, termenul de 18 luni nu a început să curgă în 1985 şi nici ulterior acestui an, până la formularea acţiunii de faţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul R.M. a fost arestat preventiv în perioada 1 februarie 1985 - 22 august 1986, un interval de 1 an, 6 luni şi 22 zile. Acesta a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul Procuraturii Locale laşi nr. 2780/P/2004, confirmat de Procuratura Judeţeană laşi, pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzute de art. 214 alin. 2 C. pr. pen., fals intelectual, prevăzută de art. 189 C. pr. pen., şi luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Judeţean laşi, definitivă prin decizia penală nr. 2509 din 22 octombrie 1996 a Tribunalului Suprem s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului R.M. şi restituirea cauzei la procuratură în conformitate cu art. 333 C. pr. pen., pentru completarea urmăririi penale. Nu există la dosar vreun alt document din care să rezulte că soluţia a fost dată de organele de urmărire penală în ceea ce-l priveşte pe reclamant, astfel încât Tribunalul a reţinut că acesta a fost privat de libertate în mod nelegal şi că are dreptul la repa
rarea pagubei suferite, în temeiul art. 504 alin. 6 C. pr. pen. Astfel, instanţa a apreciat că reclamantul trebuie despăgubit pentru salariul ce l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost reţinut, o perioadă de 1 an şi 9 luni, şi până la data de 1 octombrie 1988, când salariul i-a fost majorat la 2.365 lei.
în ceea ce priveşte daunele morale, Tribunalul a apreciat că acestea i se cuvin reclamantului într-un cuantum de 10.000 euro pentru fiecare lună de arest, în total suma de 187.300 euro, în echivalent lei, în raport de consecinţele negative personale ale privării de libertate, de faptul că fiul său nu a reuşit să urmeze o şcoală militară tocmai datorită acestei măsuri şi, în general, datorită amprentei pe care o lasă în psihicul unei persoane perioada de arest, de-a lungul timpului.
împotriva sentinţei civile mai sus arătate a formulat apel, în termen legal, Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Judeţeană Botoşani.
în motivarea apelului a arătat că instanţa a soluţionat în mod greşit excepţia tardivităţii acţiunii, întrucât, prin dispoziţiile constituţionale şi alte norme prevăzute în pacte sau tratate internaţionale la care România este parte, nu este prevăzută imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deţinere de a porni acţiuni în repararea pagubei. Tribunalul nu a ţinut cont de precizările reclamantului, atât în acţiune, cât şi din declaraţia dată în instanţă, potrivit cărora, prin sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalul Judeţean laşi, rămasă definitivă în acelaşi an, s-a dispus achitarea acestuia şi să se calculeze termenul de 18 luni în funcţie de acest an. Cât priveşte fondul cauzei, apelantul a apreciat că daunele acordate sunt nelegale, în condiţiile în care criteriile de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant nu au fost dovedite de reclamant.
Prin întâmpinare, reclamantul-intimat R.M. a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că a luat cunoştinţă de soluţia revocării măsurii arestării preventive la data de 28 mai 2007, dată de la care a început să efectueze demersuri pentru clarificarea situaţiei dosarului de fond. La dosar nu a fost ataşat niciun act care să se încadreze în categoria celor enumerate de art. 504 alin. 3 C. pr. pen., astfel încât, în lipsa unei decizii, dreptul acestuia la acţiune nu s-a prescris. Pe fondul cauzei, intimatul şi-a reiterat susţinerile din prima instanţă.
Examinând cauza, Curtea a admis apelul, a schimbat în totalitate sentinţa atacată şi, admiţând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a respins acţiunea.
Curtea a reţinut următoarele:
în conformitate cu jurisprudenţa C.E.D.O., termenele pentru efectuarea anumitor acte de procedură, termenul de prescripţie, de decădere, sancţiunile pentru neres-pectarea acestora reprezintă limitări admise ale dreptului de acces la justiţie, prevăzut de art. 6 alin. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu condiţia să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului.
în legislaţia naţională, conform art. 506 alin. 2 C. pr. pen., acţiunea pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul privării de libertate în mod nelegal poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanţei de judecată sau a ordonanţei procurorului, prevăzute în art. 504 C. pr. pen.
Art. 504 alin. 3 C. pr. pen. prevede că privarea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanţe ale procurorului ori prin hotărâre a instanţei de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, hotărâri definitive de achitare
sau hotărâri definitive de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 alin. 1 lit. j) C. pr. pen.
în speţa de faţă, raportat la dispoziţiile mai sus menţionate, hotărârea penală invocată de reclamant, de revocare a măsurii arestării preventive (sentinţa penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Judeţean laşi, rămasă definitivă), constituie, ea însăşi, un temei pentru exercitarea acţiunii prevăzută de art. 504 C. pr. pen., nemai-având relevanţă existenţa sau inexistenţa hotărârii de achitare, după cum greşit a reţinut prima instanţă.
Susţinerea reclamantului că a luat cunoştinţă de soluţia revocării măsurii arestării preventive abia la data de 28 mai 2007 nu poate produce efecte juridice în cauză, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că ar fi efectuat anterior acestei date demersuri pentru a intra în posesia hotărârii judecătoreşti de revocare a măsurii arestării preventive, încercări care s-ar fi încheiat cu eşecuri din culpa autorităţilor abilitate.
Acest termen de 18 luni urmăreşte un scop legitim şi nu afectează substanţa însăşi a dreptului pretins, pentru a fi în afara limitărilor permise de C.E.D.O. a dreptului la un proces echitabil.
Faţă de arestarea reclamantului cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 504-507 C. pr. pen., Curtea apreciază că dreptul acestuia la acţiune s-a născut la data intrării în vigoare a termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 alin. 2 C. pr. pen., respectiv 1 ianuarie 2004.
Având în vedere că acţiunea a fost introdusă abia la data de 8 februarie 2008, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, aceasta este inadmisibilă, fiind întrunite condiţiile prescripţiei dreptului la acţiune.
| ← Cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. pr. civ.,... | Excepţia lipsei de interes a reclamantului în promovarea... → |
|---|
