Decizie CCR. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare (excepţie respinsă)
| Comentarii |
|
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 27, art. 28
în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu însemnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării.
C.C., Decizia nr. 401 din 19 martie 2009, M. Of. nr. 249 din 14 aprilie 2009
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul conţinut:
- Art. 27: „In cazul când s-au înscris, fară cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani.”;
- Art. 28: „(1) Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat.
(2) De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani,
socotiţi de la înscrierea în cartea funciară a declaraţiunii de renunţare la proprietate.”
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează uzucapiunea tabulară, deoarece prin aceasta se va consolida un drept înscris deja în cartea funciară. Astfel, textul de lege menţionat se referă la situaţia în care un drept real imobiliar s-a înscris în cartea funciară fară cauză legitimă, deci în temeiul unui titlu nevalabil, în favoarea unei persoane care a posedat cu bună-credinţă. Deşi înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu nevalabil, după trecerea perioadei prevăzute de lege, starea de aparenţă tabulară se va consolida, iar dreptul va fi dobândit cu efect retroactiv de la data înscrierii lui în cartea funciară. Consolidarea dreptului se face fară a fi necesară o hotărâre judecătorească pentru înscrierea dreptului real imobiliar în cartea funciară, întrucât înscrierea este deja efectuată şi dreptul consolidat în temeiul legii.
Drepturile reale imobiliare pot fi dobândite şi fară înscrierea în cartea funciară, în condiţiile art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, prin uzucapiunea extratabulară. Articolul de lege menţionat reglementează două situaţii în carc o persoană posedă neîntrerupt un imobil timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară sau
a înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul tabular. In aceste situaţii, drepturile reale imobiliare dobândite prin uzucapiune se vor înscrie în cartca funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească, simpla declaraţic dată de persoana interesată şi autentificată la notarul public nefiind suficientă pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului său dobândit prin uzucapiune.
Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27-28, Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de reţinut că art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi încetează aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu
dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest decrct. Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin carc s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Decretului-lege nr. 115/1938 în
regimul de carte funciară. In acest sens este şi Decizia nr. 86 din 10
decembrie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 697 din 14 octombrie 2008.
Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ.
Curtea reţine, însă, că, în jurisprudenţa sa, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu însemnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decrctul-lcge nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării.
Ca efect al aplicării Legii nr. 7/1996 se va realiza, însă, o unificare legislativă a regimului de publicitate imobiliară.
De altfel, Curtea Constituţională a reţinut în deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008 , publicată în M. Of., nr. 509 din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în M. Of. nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul că în dreptul român au existat şi mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LX/l881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să creeze discriminări.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
| ← Decizie CCR. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor... | RIL ICCJ. Prescripţie achizitivă începută sub imperiul... → |
|---|
