Decizie CCR. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare (excepţie respinsă)
| Comentarii |
|
Decretul-lege nr. 115/1938, art. 28 alin. (1)
în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării.
Existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, în jurisprudenţa sa, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Fernandez-Molina Gonzales ş.a. împotriva Spaniei din 18 octombrie 2002, au statuat că dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate; or, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu şi-au stabilit calitatea de proprietar, ci tind să o stabilească prin efectul uzucapiunii.
Invocarea în cauză a hotărârii J.A. Pye (Oxford) Ltd. împotriva Marii Britanii, din 30 august 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu are nicio relevanţă, dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca mod originar de dobândire a proprietăţii, fiind reglementată de legea civilă, însă condiţiile operării acesteia intră în competenţa legiuitorului.
C.C., decizia nr. 650 din 28 aprilie 2009, M. Of. nr. 357 din 27 mai 2009
Prin încheiere, instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, însă, din notele scrise ale autorilor excepţiei, rezultă că aceştia critică,
în realitate, doar alin. (1) al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938. In consecinţă, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, publicat în M. Of. nr. 95 din 27 aprilie 1938, având următorul conţinut: „Cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiunile legii, timp de 20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea dreptului uzucapat (...).”
Autorii excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, ale art. 20 alin. (1) şi (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind garantarea dreptului de proprietate privată.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 reglementează modurile de dobândire a drepturilor reale imobiliare fară înscrierea în cartea funciară, prin uzucapiunea extratabulară. Articolul de lege menţionat reglementează două situaţii în care o persoană posedă neîntrerupt un imobil timp de 20 de ani de la decesul titularului înscris în cartea funciară sau a înscrierii declaraţiei de renunţare a acestuia la dreptul
tabular. In aceste situaţii, drepturile reale imobiliare dobândite prin uzucapiune se vor înscrie în cartca funciară numai în baza constatării lor prin hotărâre judecătorească, simpla declaraţie dată de persoana interesată şi autentificată la notarul public nefiind suficientă pentru înscricrea în cartea funciară a dreptului său dobândit prin uzucapiune.
Potrivit prevederilor alin. (1) al art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938, cel ce a posedat un bun nemişcător în condiţiile legii, timp de 20 de ani după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea în cartea funciară a dreptului astfel uzucapat.
Cu privire la aplicabilitatea sistemului de carte funciară reglementat prin Decretul-lege nr. 115/1938 ce consacră cazurile speciale de dobândire a proprietăţii prin uzucapiune înscrise în art. 27 şi 28, Curtea reţine faptul că, în absenţa unor dispoziţii cu caracter tranzitoriu, trebuie să se recurgă la interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 69 alin. (2) şi (3) cu referire la art. 56 alin. (1) şi art. 58 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. Sub acest aspect, este de reţinut că prin art. 69 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, republicată, s-a prevăzut că numai la finalizarea lucrărilor cadastrale şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul administrativ al unui judeţ îşi
încctcază aplicabilitatea Decretul-lege nr. 115/1938, iar în conformitate cu dispoziţia alin. (3) al aceluiaşi articol, doar ca urmare a definitivării cadastrului la nivelul întregii ţări se abrogă acest dcerct. Din această dispoziţie a Legii nr. 7/1996, prin carc s-a reglementat regimul general al cadastrului şi al publicităţii imobiliare, rezultă voinţa legiuitorului de a institui o aplicare treptată a noii legi, cu consecinţa incidenţei, în continuare, a vechilor dispoziţii ale Deere-
tului-lege nr. 115/1938 în regimul de carte funciară. In acest sens, este
şi decizia nr. 86 din 10 decembrie 2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 697 din 14 octombrie 2008.
Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, faptul că prin menţinerea în vigoare a prevederilor Decretului-lege nr. 115/1938 se aduce atingere egalităţii în drepturi, aplicându-li-se unor cetăţeni un statut juridic discriminatoriu faţă de cetăţenii care nu cad sub incidenţa acestui act normativ. Totodată, autorul susţine că prevederile de lege criticate sunt contrare dispoziţiilor constituţionale privind ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată.
Se reţine însă că, în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat în mod constant faptul că principiul egalităţii în faţa legii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament diferit este posibil atunci când acesta se justifică în mod obiectiv şi raţional. Or, aplicabilitatea tranzitorie a dispoziţiilor art. 28 din Decretul-lege nr. 115/1938 este justificată obiectiv şi raţional de procesul de definitivare a lucrărilor de cadastru şi a registrelor de publicitate imobiliară pentru întreg teritoriul ţării.
Existenţa pe teritoriul României a unor legi cu aplicabilitate teritorială distinctă şi care reglementează diferit regimul juridic al uzucapiunii nu contravine dispoziţiilor Legii fundamentale.
Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut, prin deciziile nr. 653 din 10 iunie 2008, publicată în M. Of. nr. 509 din 7 iulie 2008, şi nr. 205 din 9 iulie 2002, publicată în M. Of. nr. 544 din 25 iulie 2002, faptul că în istoria statului unitar român au existat şi mai există norme legale aplicabile doar pe o anumită parte a teritoriului naţional, de exemplu: Legea nr. LXI 1881 privitoare la executarea silită imobiliară în Transilvania, Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, însă existenţa unor acte normative diferite pentru anumite zone ale ţării nu este de natură să crcezc discriminări.
Cât priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitoare la garantarea dreptului de proprietate privată, se reţine că, în jurisprudenţa sa, atât Curtea Constituţională, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Fernandez-Molina Gonzales ş.a. împotriva Spaniei din 18 octombrie 2002, au statuat că dispoziţiile privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii se aplică numai titularilor dreptului de proprietate; or, în prezenta cauză, autorii excepţiei nu şi-au stabilit calitatea de proprietar, ci tind să o stabilească prin efectul
uzucapiunii. In aceste condiţii, dispoziţiile constituţionale ale art. 44 nu sunt incidente în prezenta cauză.
Totodată, invocarea în cauză a hotărârii J.A. Pye (Oxford) Ltd. împotriva Marii Britanii din 30 august 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu are nicio relevanţă dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, ca mod originar de dobândire a proprietăţii, fiind reglementată de legea civilă, însă condiţiile operării acesteia intră în competenţa legiuitorului.
Cu privire la celelalte dispoziţii constituţionale invocate, Curtea retine că acestca nu au incidenţă în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare.
| ← Accesiune imobiliară. Joncţiunea posesiilor. Noţiunea de... | Decizie CCR. Excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor... → |
|---|
