Decizie de impunere emisă de Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate pentru stabilirea contribuţiei de asigurări de sănătate datorată ca urmare a producerii de venituri din profesia de avocat
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 24/R din data de 13.01.2015
Inexistenta unui contract încheiat între casa de asigurări de sănătate și avocat.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări. Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării. După încheierea contractului și în temeiul acestuia, decurg obligațiile părților așa cum și le-au asumat, în limitele prescripțiilor legale, inclusiv obligația prevăzută de art. 215 alin. 3 din Legea nr. 95/2006 pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, cum sunt avocații, și care constă în depunerea obligatorie la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare a declarațiilor privind obligațiile față de Fond.
Constată că prin sentința civilă nr. 381/CA/24.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a Civilă, de contencios Administrativ și Fiscal în dosar nr. 6475/62/2013 s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.V.P. în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Județului B. și în consecință: a fost anulată în parte Decizia de impunere nr.49976/12.06.2012, emisă de pârâta C.A.S. a Județului B., în ceea ce privește contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă anilor 2005 - 2007, majorările/dobânzile și penalitățile calculate prin decizia de impunere contestată și exonerează reclamantul de la plata acestor obligații; s-au respins restul pretențiilor reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamantul D.V.P. și pârâta C.A.S. a Județului B.
Primul recurent a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii introductive sau trimiterea cauzei spre rejudecare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 Noul Cod de procedură civilă.
Criticile aduse au constat în următoarele:
Calitatea de avocat și de membru al Casei de asigurări a Avocaților, precum și dispozițiile art. 323 din Statutul profesiei de avocat, art. 28 lit. c și 33 din Legea nr. 51/1995 conduc la înfrângerea susținerii din considerentele sentinței civile atacate prin care se arată că reclamantul nu a făcut dovezi în acest sens. Recurentul arată că a apreciat, față de dispozițiile legale menționate, că nu este necesară efectuare de probe, însă, dacă i s-ar fi pus în vedere, ar fi făcut dovada cotizării de peste 30 de ani la casa de pensii a avocaților.
De asemenea, s-a mai arătat că nu s-a avut în vedere faptul că între acesta și C.A.S. nu există nici un contract.
Recurenta C.A.S. a Județului B. a solicitat modificarea sentinței civile atacate și, în consecință, respingerea acțiunii.
În motivarea recursului au fost reluate apărările formulate în cuprinsul întâmpinării și s-au mai precizat următoarele:
S-a făcut referire la dispozițiile art. 208, art. 211 din Legea nr. 95/2006, arătându-se că una dintre obligațiile asiguraților este achitarea contribuției datorate fondului.
De asemenea, s-au invocat prevederile O.U.G. nr. 150/2002 și ale Ordinului nr. 221/2005, arătându-se că și aceste acte normative reglementează obligația contribuabilului de a declara și plăti contribuția de asigurări sociale de sănătate aferentă veniturilor impozabile precum și termenele de plată a acestor contribuții și calculul de dobânzi și penalități de întârziere în cazul depășirii acestor termene.
Încadrarea în tipul de venituri realizate o face ANAF-ul conform prevederilor codului fiscal, în prezenta cauză fiind vorba despre venituri din profesii libere și comerciale, așa cum intimata recunoaște în acțiune realizarea acestor venituri. În acest sens, C.A.S.J. B. este obligată să înscrie în titlul de creanță categoria veniturilor realizate de către contestator. Din acțiune rezultă că nu se contestă veniturile realizate și nici natura acestora.
C.A.S.J. B. poate să își îndeplinească obligația prevăzută de Legea nr. 95/2006 cu privire la informarea contribuabililor despre nivelul obligațiilor către FNUASS doar în condițiile în care are cunoștință despre aceștia și despre nivelul veniturilor realizate de ei.
Contribuabilii pot beneficia de dreptul legal de a fi informați și îndrumați în condițiile în care se înregistrează la organul fiscal. Intimata nu s-a prezentat la sediul C.A.S.J. B. pentru a se înregistra ca persoană care realizează venituri și să procedeze la declararea acestora și plata către fondul de sănătate. Faptul că intimatul nu a fost informat cu privire la astfel de obligații nu are relevanță juridică sub aspectul obligației acestea de a plăti la scadență contribuția către fondul de sănătate, această obligație rezultând din lege.
Obligația plății contribuției pe care reclamantul o datorează bugetului FNUASS nu se naște de la data primirii de la C.A.S.J. B. a scrisorilor/deciziilor prin care este înștiințat, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.
Reclamantul a obținut, începând cu anul 2005, venituri din profesii liberale și comerciale, informațiile fiind puse la dispoziție de către A.N.A.F..
La data de 01.10.2008, intimatul a fost notificat în sensul depunerii la C.A.S.J. B. a documentelor doveditoare realizării veniturilor din exercitarea profesiei de avocat și implicit a completării declarației anuale privind constituirea contribuției către FNUASS. La data de 07.04.2010, intimatul s-a prezentat la sediul C.A.S.J. B. și a depus declarațiile aferente perioadei 2005-2008.
În baza acestor declarații și cu respectarea prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, au fost emise decizii de impunere cu obligații aferente anilor 2005, 2006, 2007 și 2008.
Urmare a preluării, la data de 01.06.2010, pe baza protocolului încheiat între C.N.A.S. și A.N.A.F., a veniturilor estimate ale intimatului pentru anii 2009 și 2010, a fost emisă decizia de impunere cu obligații aferente perioadei 2009-2010.
Recurenta apreciază ca netemeinică afirmația instanței de fond potrivit cu care s-ar fi prescris dreptul C.A.S.J. B. de a stabili obligații fiscale aferente anilor 2005, 2006 prin prisma aplicării art. 92 al 1 lit. c Cod procedură fiscală.
În opinia recurentei, prin depunerea documentelor la data de 04.04.2010, aferente anilor 2005-2008, din care reiese natura veniturilor realizate, cuantumul acestora și nivelul contribuției la FNUASS, contribuabilul a efectuat un act voluntar de recunoaștere a impozitului datorat, situație care a întrerupt și termenul de prescripție al C.A.S.J. B. de a stabili obligațiile fiscale, la momentul înregistrării veniturilor din documentele depuse începând să curgă un alt termen de prescripție.
Întrucât intimatul nu a procedat la achitarea obligațiilor de plată, s-a procedat la începerea executării silite, actele de executare fiind anulate prin sentința civilă nr. 876/2011 a Judecătoriei Făgăraș.
Recurenta a criticat și afirmația instanței de fond potrivit cu care nu ar fi adus la cunoștință intimatului debitul stabilit, arătând că nu i se poate imputa acest fapt întrucât instituția nu a avut la cunoștință despre nivelul veniturilor realizate decât după preluarea bazelor de date de la A.N.A.F.
Contribuabilii pot beneficia de dreptul legal de a fi informați în condițiile în care se înregistrează la organul fiscal, respectiv, în prezenta cauză, la C.A.S.J. B..
Obligația plății contribuției nu se naște la data primirii de la C.A.S.J. B. a scrisorilor/deciziilor prin care este înștiințat asupra acestor obligații, ci la termenele reglementate de actele normative în vigoare.
Motivele invocate de către instanța de fond nu justifică sancțiunea extremă a anulării deciziei de impunere contestată sub aspectul debitului principal aferent anilor 2005-2006 și nici exonerarea de la plata contribuției constând în accesoriile calculate pentru neplata la scadență a debitului total principal, cel mult putând intra în discuție modalitatea de stabilire a accesoriilor până la data confirmării de primire a deciziilor de impunere emise la data de 07.04.2010.
Recurenta nu a indicat temeiurile de drept ale motivelor pentru care a solicitat admiterea recursului, fiind incidente dispozițiile art. 489 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă potrivit cu care sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.
Din analiza considerentelor recursului, se constată că singurul motiv de casare ce poate fi incident în cauză este cel prevăzut de art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, respectiv "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material";.
În recurs nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamantul D.V.P. și a dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 Noul Cod de procedură civilă și prin prisma motivelor de recurs invocate de pârâta C.A.S. a Județului B. și a dispozițiilor art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
În prezenta cauză, obiectul cererii de anulare îl constituie o decizie de impunere referitoare la venituri realizate în anii 2005-2012.
În mod corect a reținut prima instanță că dreptul C.A.S.J. B. de a stabili contribuții de asigurări de sănătate este prescris pentru anii 2005-2006 întrucât la data emiterii deciziei de impunere, respectiv 12.06.2012, se împlinise termenul de 5 ani prevăzut de codul de procedură fiscală, acest termen nefiind întrerupt așa cum susține recurenta. Astfel, chiar dacă în anul 2010 a fost emisă o decizie de impunere pentru anii 2005-2008, formele de executare silită au fost anulate de către instanță întrucât decizia de impunere nu a fost legal comunicată, fapt ce echivalează cu necomunicarea actului administrativ fiscal și, implicit cu lipsa emiterii acestuia. De altfel, C.A.S.J. B. nu a procedat, ulterior pronunțării hotărârii Judecătoriei Făgăraș, la o comunicare legală a deciziei de impunere anterior menționată, ci doar ulterior, în anul 2012, a emis o nouă decizie de impunere cu privire la anii 2005-2012. În atare condiții, dreptul său de a stabili obligații fiscale aferente anilor 2005-2006 era prescris.
În continuare, se impune analiza dispozițiilor legale în materie în vigoare în perioada anilor 2007-2012.
Conform prevederilor art. 208, art. 257 alin 2 lit. b din Legea nr. 95/2006 și art. 8 alin 1 din Anexa la Ordinul C.N.A.S. nr. 617/2007, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară având obligația plății contribuției de asigurare potrivit textelor de lege sus citate. Încheierea contractului de asigurare este consecutivă dobândirii calității de asigurat prin plata contribuției la fond, sens în care instanța interpretează și dispozițiile art. 211 alin 1 din Legea nr.95/2006.
Potrivit art. 208 alin 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, conform art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui C.N.A.S. cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepții stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări. Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării. După încheierea contractului și în temeiul acestuia, decurg obligațiile părților așa cum și le-au asumat, în limitele prescripțiilor legale, inclusiv obligația prevăzută de art. 215 alin 3 din Legea nr. 95/2006 pentru persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, cum sunt avocații, și care constă în depunerea obligatorie la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare a declarațiilor privind obligațiile față de Fond.
Ca urmare, în mod corect a reținut prima instanță obligativitatea plății contribuției de asigurări de sănătate și de către persoanele care sunt identificate cu venituri din exercitarea profesiei de avocat.
În privința accesoriilor, Curtea reține că intimatul D.V.P. a declarat către o instituție cu rol de organ fiscal, faptul că realizează venituri din profesii liberale și comerciale. Statul, prin mijloacele sale prevăzute de lege, are obligația de a informa contribuabilii asupra drepturilor și obligațiilor acestora. În acest sens, astfel cum arată și recurenta, între C.N.A.S. și A.N.A.F. au fost încheiate protocoale referitoare și la asigurații din categoriile de persoane care realizează venituri, printre altele, și din profesii liberale și comerciale.
Pentru a fi aplicabile dispozițiile legale privind calcularea de majorări și dobânzi, este necesar să existe un termen de scadență, termen ce are rolul de a permite contribuabilului să fie încunoștințat, să poată plăti sau, eventual, sa poată contesta impunerea sumei.
Intimatului nu i-au fost respectate aceste drepturi la informare și beneficiul termenului de scadență, astfel că, în mod corect, în lipsa unui moment de la care să curgă dobânzile și majorările de întârziere, instanța de fond a înlăturat obligația de plată a acestora.
Pentru toate aceste considerente, criticile aduse prin cele două recursuri nu sunt în măsură să înlăture argumentele primei instanțe, urmând ca recursurile să fie respinse.
| ← Pentru a beneficia de scutirea de la obligaţia de plată a... | Recurs – excepţia nulităţii. Motivele de recurs nu pot fi... → |
|---|
