Avertismentul ca sancţiune disciplinară - art. 263 alin.2, art. 264 alin. 1 lit. a Codul muncii;art. 252 alin.1 şi 2 Codul muncii
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 46/Ap din data de 21.01.2015
În cazul aplicării sancțiunii disciplinare cu avertisment, nu este necesară parcurgerea etapei cercetării disciplinare.
Fiind vorba de sancțiunea cea mai ușoară, dreptul la apărare invocat de contestatoare se exercită direct pe calea contestației.
Asupra apelului de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 1083/9 iulie 2014, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată și completată de către contestatoarea V.M. împotriva intimatei C.A.R.P. B., ca nefondată și a obligat contestatoarea la plata către intimată a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ce constau în onorariu avocațial redus conform prevederilor art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 12.02.2014 sub nr. dos. 764/62/2014, contestatoarea V.M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.A.R.P. B., să se constate nulitatea Deciziei de sancționare nr. 1/05.02.2014 emisă de intimată, prin care a fost sancționată cu avertisment scris și să se dispună anularea aceleiași decizii, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată; în subsidiar, pentru situația în care instanța apreciază ca decizia de sancționare nr. 1/05.02.2014 este legală din punct de vedere procedural să se dispună anularea acesteia ca nefondată, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Contestatoarea are calitatea de angajată a intimatei, conform contractului individual de muncă înregistrat în registrul general de evidență a salariaților sub nr.42/31.08.2011, încheiat pe perioadă nedeterminată, ocupând postul de funcționar ghișeu servicii publice. Inițial a fost angajată pentru o normă întreagă de lucru, de 8 ore pe zi, 40 de ore pe săptămână, iar din data de 15 februarie 2014 s-a redus programul său de lucru la 4 ore zilnic, respectiv 20 de ore săptămânal prin Actul adițional nr. 2.
Prin Decizia nr. 1/05.02.2014 emisă de către intimată contestatoarea a fost sancționată disciplinar cu avertisment scris, în temeiul prevederilor art. 263 alin. 2 și art. 264 alin.1 lit. a din Codul muncii, art. 10 din Regulamentul de ordine interioară.
În motivarea deciziei se reține ca stare de fapt comportamentul neadecvat al contestatoarei, ca urmare a sesizărilor primite și discutate în ședința Consiliului Director din data de 05.02.2014, procesul-verbal nr. 3.
Conform acestui din urmă act, în ședința Consiliului Director al intimatei din data de 05.02.2014 s-a discutat ,,cazul doamnei V.M., care are un comportament neadecvat față de colegii de muncă și conducerea executivă a C.A.R.P.. A fost chemată să i se aducă la cunoștință că le-a jignit pe doamnele V.Ș.D. și G.V., făcându-le hoațe și mincinoase și făcând referiri și la activitatea altor colegi. ... De asemenea, analizând comportamentul său față de colegii săi, Comitetul Director a hotărât sancționarea sa cu mustrare scrisă și totodată i s-a atras atenția să-și revizuiască comportamentul față de colegi și membrii C.A.R.P..";
Potrivit prevederilor art. 10 din Regulamentul de ordine interioară al intimatei ,,Salariații sunt obligați să aibă o atitudine politicoasă față de membrii casei și să nu poarte discuții neprincipiale. Această atitudine este obligatorie și în raporturile dintre salariați. Eventualele divergențe vor fi aduse la cunoștința conducerii, aceasta fiind singura în măsură să aplaneze conflictele. Sancțiunile pot merge până la desfacerea contractului de muncă conform aprecierii Consiliului Director în condițiile prevăzute în Codul muncii și Contractul colectiv de muncă";.
Din depoziția martorelor audiate la propunerea intimatei reiese că la începutul anului 2014, ca în fiecare an, a avut loc un inventar la C.A.R.P. B., după care activitatea urma a se relua la data de 13 ianuarie. Anterior plecării contestatoarei în concediu, conducerea intimatei i-a solicitat acesteia să elibereze un fișet, respectiv să-și ia obiectele personale, pentru a fi mutat în altă încăpere, în scopul de a elibera spațiul pentru a avea loc în același birou colega sa, L.M.. Contestatoarea nu s-a conformat acestei dispoziții, motiv pentru care martorele, care au funcția de îngrijitoare la C.A.R.P. B., au fost nevoite să elibereze fișetul și să depoziteze obiectele personale ale contestatoarei în cutii de carton, în încăperea alăturată. După câteva săptămâni de la această împrejurare i-au solicitat contestatoarei să ia în primire obiectele respective pentru a fi efectuată curățenia în biroul în care erau depozitate. Cu această ocazie contestatoarea a avut o atitudine jignitoare față de martore, cărora le-a reproșat că a avut în dulap dolari și valori care au dispărut din culpa lor.
Efectuarea cercetării disciplinare prealabile nu este necesară în cazul aplicării sancțiunii disciplinare care constă în avertisment scris, conform normei de excepție cuprinsă în art. 251 alin.1 coroborată cu art. 248 alin. 1 lit. a din Codul muncii, precitată. Ca urmare, lipsa unei atare cercetări nu reprezintă o încălcare a legii, respectiv un motiv de nulitate a deciziei de sancționare disciplinară atacată, contrar aserțiunilor contestatoarei.
Faptele imputate acesteia din urmă i-au fost aduse la cunoștință în ședința Comitetului Director al C.A.R.P. B. din data de 05.02.2014. Acestea au fost consemnate în procesul-verbal încheiat cu acea ocazie, iar în decizia atacată se face trimitere expresă în ceea ce privește descrierea lor la înscrisul respectiv.
Ca urmare, faptele săvârșite de către salariată, considerate a fi abateri disciplinare de către angajator, au fost descrise.
Indicarea greșită a instanței la care putea fi decizia atacată nu constituie un motiv de nulitate absolută a acestui act juridic, întrucât concret contestatoarea nu a suferit nicio vătămare datorită acestei mențiuni eronate (Judecătoria Brașov în loc de Tribunalul Brașov), contestația fiind înregistrată la instanța competentă, în termen legal. Pe cale de consecință, nu sunt îndeplinite condițiile pentru anularea actului atacat, neregularitatea constatată sub acest aspect neimpunând o atare sancțiune.
Pe fond, se constată că faptele imputate contestatoarei au fost săvârșite de către aceasta astfel după cum s-a reținut anterior.
Împotriva sentinței a formulat apel contestatoarea V.M., în termen, motivat.
Critică sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și invocă următoarele aspecte:
În speță, în decizia de sancționare disciplinară nu este descrisă fapta săvârșită de salariată, așa cum prevede în mod expres art. 252 alin. 1 Codul muncii, nu este indicat temeiul de drept prevăzut expres de art. 252 alin. 1 lit. d. Descrierea faptei se află în procesul-verbal nr. 3/5.02.2014, care nu a fost comunicat apelantei niciodată.
Decizia nr. 1/5.02.2014, este lovită de nulitate absolută conform prevederilor art. 252 din Codul muncii, deoarece nu este descrisă fapta, nu este indicat temeiul juridic corect și nici instanța de judecată la care se face contestație, respectiv nu sunt indicate motivele care au determinat înlăturarea apărărilor reclamantei.
Având în vedere că decizia reducerii programului de lucru a fost luată în ședința C.A.R.P. din 5.02.2014, fiind consemnată în procesul-verbal care face parte integrantă din decizia de sancționare disciplinară, consideră că este o decizie mascată de sancționare, astfel încât au fost încălcate prevederile art. 48 - Modificarea unilaterală a locului și felului muncii, urmare a sancțiunii disciplinare.
În speță, Actul adițional nr. 2/5.02.2014 la Contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 42/31.08.2011, a fost întocmit în mod unilateral de angajator, urmare a sancțiunii disciplinare, măsura luată prin același proces-verbal fără să existe o justificare obiectivă la măsura luată.
Măsura reducerii programului de lucru a fost luată doar față de apelantă, urmare a sancțiunii disciplinare, fără a exista o normare a activității sale sau a angajatelor din cadrul instituției.
Intimata C.A.R.P. B., a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului arătând că instanța a reținut corect starea de fapt și de drept și că decizia de sancționare cu avertisment nu este nulă, deoarece sancțiunea aplicată poate fi dispusă și fără cercetarea disciplinară.
Analizând apelul formulat, instanța constată că nu este fondat.
Decizia nr. 1/5.02.2014, emisă de intimată și atacată de contestatoare este legală.
În cazul aplicării sancțiunii disciplinare cu avertisment, nu este necesară parcurgerea etapei cercetării disciplinare (art. 251 alin. 1 Codul muncii), iar exercitarea în termen a contestației și înregistrarea ei corect la instanța competentă material, chiar dacă în cuprinsul deciziei de sancționare s-a menționat greșit instanța competentă, la care sancțiunea poate fi contestată, nu mai atrage nulitatea deciziei contestate, aceasta fiind acoperită.
În ceea ce privește descrierea faptei și precizarea prevederilor legale încălcate, se observă că, în conținutul deciziei s-a prezentat atât fapta considerată abatere "comportament neadecvat";, cât și temeiul de drept în baza căruia fapta reprezintă o abatere disciplinară art. 10 din Regulament de Ordine Interioară și art. 263 alin. 2, art. 264 (1), lit. a Codul muncii.
Procesul-verbal nr. 3/2014 nu reprezintă o complinire a "lipsurilor deciziei"; așa cum susține apelanta, deoarece însăși decizia nr. 1/2014 cuprinde mențiunile prevăzute de art. 252 alin. 2 din Codul muncii. Acest proces-verbal reprezintă înscrisuri întocmit în temeiul art. 252 alin. 1 Codul muncii, prin care reprezentantul angajatorului abilitat să aplice sancțiuni, a luat la cunoștință despre săvârșirea abaterii, urmând să ia măsuri față de persoanele vinovate.
Tocmai de aceea, în finalul procesului-verbal se evidențiază "măsura";, dispusă de reprezentantul intimatei, față de abaterea disciplinară sesizată.
Sancțiunea aplicată este cea mai ușoară astfel că, în raport cu fapta săvârșită nu se poate reține că este disproporționată.
Neprevederea obligativității cercetării disciplinare prealabile în cazul avertismentului, determină înlăturarea nulității deciziei de sancționare, pe motivul invocat de apelantă, acela de necomunicare a cauzelor ce au determinat sancționarea. Fiind vorba de sancțiunea cea mai ușoară, dreptul la apărare invocat de contestatoare se exercită direct pe calea contestației.
În ceea ce privește consecința aplicării sancțiunii disciplinare față de măsura modificării prin act adițional a timpului de lucru și a salariului, susținerea apelantei nu se justifică.
Nu se poate reține o rea-credință a angajatorului și respectiv o modificare unilaterală ilegală a clauzelor Contractului individual de muncă, aflat în derulare din moment ce însăși apelanta semnează actul adițional la Contractul individual de muncă nr. 2/5.02.2014, înlăturând astfel actul juridic modificator, de la sancțiunea prevăzută la art. 41, art. 42 Codul muncii. Astfel, doar în cazul în care angajatorul modifică unilateral clauzele contractuale fără a fi vorba de cazul delegării/detașării, legea sancționează cu nulitatea actul juridic modificator, ori în cauză s-a dovedit că actul juridic contestat respectă acordul de voință al părților. De altfel, din verificarea mențiunilor din carnetul de muncă al contestatoarei, rezultă că aceasta, după momentul ivirii invalidității, 1.03.1975, a fost încadrată de diverși angajatori, tot cu timp de muncă parțial (½ normă). Așadar, probatoriul administrat nu conduce instanța la o altă concluzie față de cea reținută la fond, care să atragă schimbarea soluției instanței de fond.
În consecință, apelul va fi respins, iar apelanta, care a căzut în pretenții, va fi obligată să plătească intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată, onorariu avocațial, conform chitanței de la fila 32 din dosarul de apel.
| ← Termenul prevăzut de art.34 alin.(1) din Legea nr.165/2013.... | Validarea de către vicepreşedintele A.N.R.P. a hotărârii... → |
|---|
