Recurs – excepţia nulităţii. Motivele de recurs nu pot fi încadrate de către instanţa de recurs în nici unul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 21/R din data de 09.01.2015
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 955/CA/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții B.I., C.A., E.C. și S.V. în contradictoriu cu pârâtul I.P.J. B. în consecință a obligat pârâtul să plătească reclamantului B.I. contravaloarea celor 8 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 - 31.12.2010, actualizată cu rata de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective, să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de același reclamant în anii 2011 - 448 ore, 2012 - 304 ore și 2013 - 80 ore. Totodată, instanța a obligat pârâtul să plătească reclamantului C.A. contravaloarea celor 16 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 - 31.12.2010, actualizată cu rata de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective și să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul C.A. în anii 2011 - 428 ore, 2012 - 312 ore și 2013 - 162 ore, respectiv să plătească reclamantului E.C. contravaloarea celor 8 ore suplimentare lucrate în perioada 1.12.2010 - 31.12.2010, actualizată cu rata de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă calculată începând cu data scadenței și până la data plății efective și să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul E.C. în anii 2011 - 380 ore, 2012 - 304 ore și 2013 - 182 ore. Tribunalul a obligat pârâtul să compenseze cu timp liber corespunzător orele suplimentare lucrate de reclamantul S.V. în anii 2011 - 432 ore, 2012 - 304 ore și 2013 - 152 ore.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanții B.I., C.A., E.C. și S.V. au declarat recurs, în termenul legal, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și, în rejudecare, obligarea intimatei pârâte I.P.J. B. la executarea în concret și efectiv a obligației de compensare stabilită de instanța de fond în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței sau în alt termen rezonabil stabilit de instanța de recurs, conform art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivare, au arătat că, prin sentința recurată, s-a admis în parte acțiunea, respectiv s-a dispus compensarea în bani a timpului de muncă suplimentar efectuat în anul 2010, iar, cu privire la orelor suplimentare lucrate în intervalul 2011-2013, instanța de fond a admis numai solicitarea lor subsidiară, formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, referitoare la compensare cu timp liber corespunzător, fără a se stabili un termen de executare în concret a acestei obligații.
Față de faptul că recurenții își exercită atribuțiile în cadrul Biroului de Dispecerat din cadrul intimatei pârâte și a faptului că nu există alți angajați permanenți care să îi înlocuiască, aceștia au apreciat că, deși hotărârea le este favorabilă, practic, aceasta nu va putea fi pusă în executare într-un termen rezonabil.
Recurenții au mai invocat considerentele Curții Constituționale exprimate în decizia nr. 422/2013 prin care s-a statuat asupra prevederilor art. 18 alin. 1 din Legea nr. 284/2010, în sensul că aceste norme nu încalcă principiul egalității și că aplicarea lor efectivă este atributul exclusiv al instanțelor de judecată.
Recurenții au mai arătat că sentința recurată nu poate fi pusă în executare în lipsa stabilirii unor termene clare, prezentul recurs fiind promovat pentru a preîntâmpina dificultățile ce pot apărea cu prilejul executării acesteia.
În drept a fost invocată aplicarea Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Cererea de recurs este scutită de obligația de plată a taxei judiciare de timbru conform dispozițiilor art. 29 lit. l) din OUG 80/2013 coroborat cu art. 117 din Legea 188/1999 și art. 266 și 270 din Codul muncii.
Intimatul I.P.J. B., prin întâmpinare formulată în condițiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (fila 18), a solicitat anularea recursului declarat de către recurenții reclamanți, iar, pe fond, a solicitat respingerea acestuia.
În susținerea cererii de anulare a recursului, intimatul a arătat că motivele invocate de către recurenții reclamanți nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă.
Cu privire la fondul cauzei, intimatul a arătat că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, iar sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Intimatul a mai arătat, în combaterea susținerilor recurenților, că, la nivelul P.M.S. au fost luate măsuri pentru punerea în aplicare a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul că personalul a fost suplimentat cu un polițist, pentru ca, după rămânerea irevocabilă a sentinței, aceasta să poată fi executată.
Intimatul I.P.J. B. a formulat recurs incident (fila 17), prin care a solicitat casarea în parte a sentinței recurate și respingerea acțiunii promovate.
În susținerea cererii de recurs incident intimatul a arătat că prin dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 285/2010, a art. 7 din Legea nr. 283/2011 și a art. 2 din OUG nr. 84/2012 a fost eliminată posibilitatea compensării cu bani a timpului lucrat suplimentar.
În ceea ce privește compensare cu timp liber, intimatul a arătat că, potrivit art. 122 alin. 1 din legea nr. 53/2002 - Codul muncii, aceasta trebuie să aibă loc în termen de 60 de zile de la efectuarea muncii suplimentare.
Părțile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.
Recurenții nu au formulat întâmpinare la recursul incident declarat de către intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate asupra excepției nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul pârât I.P.J.B. și care primează în soluționare prin prisma dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă, curtea constată că această excepție este întemeiată.
Astfel, Curtea reține că legea contenciosului administrativ, ca lege specială, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă, lege generală, în condițiile art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În legea specială - Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - nu sunt reglementate cazuri distincte de casare în recurs, astfel că, față de cele reținute anterior, Curtea constată că sunt aplicabile prevederile art. 488 Cod procedură civilă, normă generală care stabilește expres și limitativ cazurile de casare aplicabile în recurs, această cale de atac fiind, în prezent, concepută ca o cale de atac extraordinară, pentru motivele de nelegalitate enumerate de legiuitor.
De asemenea, potrivit art. 489 alin. 2 Cod procedură civilă, în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare intervine sancțiunea nulității recursului.
În cauză, recurenții reclamanți au criticat hotărârea primei instanțe, în mod exclusiv, prin prisma faptului că aceasta nu a stabilit un termen pentru executarea în concret a obligației stabilite în sarcina intimatului pârât de compensare cu timp liber corespunzător a orelor lucrate suplimentar în intervalul 2011-2013.
Or, acest motiv de recurs nu poate fi încadrat de către instanța de recurs în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 Cod procedură civilă. În condițiile în care prin cererea de chemare în judecată nu a fost formulată o astfel de solicitare nu se poate vorbi de o nepronunțare asupra unei cereri, pentru a fi incidente dispozițiile art. 488 pct. 5 raportat la art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă.
Curtea constată că argumentele aduse de recurenți în cererea de recurs țin de faza de executare a hotărârii pronunțate de către instanța de contencios administrativ, fază care este guvernată de dispozițiile speciale ale art. 24 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin urmare, Curtea constată că excepția invocată prin întâmpinare de intimatul pârât I.P.J. B. este fondată, urmând a fi admisă, cu consecința anulării recursului declarat de reclamanții B.I., C.A., E.C. și S.V. împotriva sentinței civile nr. 955/CA/12.03.2014 pronunțată de Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Față de dispozițiile 472 alin. 2 coroborat cu art. 494 Cod procedură civilă, față de soluția pronunțată asupra recursului principal, instanța va respinge și recursul incident formulat de către pârâtul I.P.J. B., acesta rămânând fără nici un efect.
| ← Decizie de impunere emisă de Casa judeţeană de Asigurări de... | Recurs. Efecte admitere excepţie de neconstituţionalitate... → |
|---|
