Recurs. Efecte admitere excepţie de neconstituţionalitate invocată într-un alt litigiu. Aplicabilitate în litigiul pendinte nesoluţionat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel BRAŞOV Decizie nr. 2528/R din data de 18.12.2014
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor art. 488 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă și recursul declarat de reclamantul P.F., Curtea constată că acesta este întemeiat.
Sentința recurată a avut drept obiect contestația formulată de reclamant împotriva Dispoziției I.G.P.R. nr. 3738/10.07.2013 prin care în baza art. 59, 60 și 61 din Legea nr. 360/2001 reclamantul a fost sancționat disciplinar cu "mustrare scrisă"; prevăzută de art. 58 lit. a din Legea nr. 360/2002 și respectiv de art. 17 lit. a din Ordinul MAI nr. 400/2004 pentru abaterea prevăzută de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 și respectiv de art. 12 alin.1 lit. b din Ordinul MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor.
Prioritar analizei criticilor punctuale de recurs formulate de recurent se impune a se analiza chestiunea invocată în primul rând de către recurent, respectiv, incidența în cauză și efectele deciziei de neconstituționalitate nr. 392/2.07.2014 decizie publicată în Monitorul Oficial în cursul soluționării prezentului recurs.
Astfel, Curtea reține că prin Decizia Curții Constituționale nr 392/2014, general obligatorie, s-au declarat neconstituționale prevederile art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) și ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului.
Potrivit art. 59 alin 2 din Legea nr. 360/2002 procedura cercetării prealabile se reglementează prin ordin al ministrului administrației și internelor.
În art. 60 alin. 1 din aceeași lege se prevede că aplicarea sancțiunilor disciplinare se face potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, după expirarea termenului de contestare, prevăzut la art. 61 alin. 1.
Potrivit art. 62 alin. 3 din aceeași lege Consiliile de disciplină își desfășoară activitatea în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului de interne.
Curtea constată că, în temeiul acestor dispoziții legale, a fost emis Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din Ministerul Administrației și Internelor, ordin care stabilește principiile, termenele și condițiile în care se desfășoară procedura cercetării prealabile, recompensele și sancțiunile, activitatea comisiilor de disciplină precum și aplicarea și contestarea sancțiunilor în cazul polițiștilor.
În considerentele deciziei de neconstituționalitate s-a reținut că "polițistul este funcționar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 360/2002, și că, în conformitate cu art. 2 alin. 1 din aceeași lege, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, polițistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naștere, se execută și încetează în condiții speciale.
Răspunderea disciplinară, conform art. 4 alin. 2 și cap. IV din Legea nr. 360/2002, se referă la modul de executare a raporturilor de serviciu și, în condițiile angajării acestei răspunderi, este afectată executarea raportului de serviciu, putându-se ajunge chiar la încetarea acestuia. De aceea, Curtea reține că răspunderea disciplinară, ținând de statutul polițistului, trebuie reglementată, potrivit art. 73 alin. 3 lit. j din Constituție, prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, lege specială în sensul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.
Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura disciplinară prealabilă, aplicarea sancțiunilor disciplinare sau activitatea consiliului de disciplină, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort care este abilitat să adopte ordine. Așadar, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea și/sau încetarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ, care, de altfel, în cazul de față, nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce este de natură să confere un caracter iluzoriu posibilităților autorului excepției de neconstituționalitate de a se apăra în mod eficient. În aceste condiții, persoana cercetată disciplinar nu cunoaște regulile după care se desfășoară procedura, având în vedere că actul administrativ nu este accesibil și deci nici opozabil. Normele privind cercetarea disciplinară trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Or, delegarea de atribuții de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp".
În ce privește criticile pârâtelor referitoare la inaplicabilitatea în cauză a efectelor deciziei de neconstituționalitate care ar produce efecte numai pentru viitor, Curtea reține că instanța de contencios constituțional a statuat expressis verbis și cu caracter obligatoriu care însoțește inclusiv considerentele pe care se sprijină (în sensul deciziei Plenului nr. 1/1995) faptul că dispozițiile declarate neconstituționale nu se vor mai aplica în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate și nici în cauzele pendinte în fața instanțelor judecătorești în care respectivele dispoziții legale sunt aplicabile. (decizia nr. 766/15.06.2011, decizia nr. 1615/2011, decizia nr. 223/2012, decizia nr. 54/2014).
O interpretare similară a făcut obiectul deciziei nr. 12/2011 pronunțate în recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în care s-a statuat că prin declararea ca neconstituțională a dispozițiilor art. 5 alin. 1 teza I din Legea nr. 221/2009, acestea și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor de neconstituționalitate.
Astfel, Curtea reține că în speță decizia de neconstituționalitate este pe deplin aplicabilă, dat fiind faptul că litigiul este pendinte, indiferent de data emiterii deciziei contestate.
Curtea mai reține că decizia de sancționare disciplinară contestată în cauză se întemeiază în parte și pe dispozițiile legale declarate neconstituționale și în parte pe Ordinul Ministrului emis tocmai în baza respectivelor dispoziții legale declarate neconstituționale.
În continuare Curtea reține că, contrar susținerilor pârâtelor intimate, în aplicarea dispozițiilor legale declarate neconstituționale, ordinul ministrului nu se rezumă doar la a dubla dispozițiile legii în baza căreia a fost emis ci, reglementează detaliat pe de o parte procedura disciplinară prealabilă și pe de altă parte procedura aplicării sancțiunilor dar și a contestării acestora. Singurul aspect unde dispozițiile din ordin le dublează și le reiau pe cele din lege sunt cazurile ce constituie abateri disciplinare și respectiv sancțiunile disciplinare aplicabile. De subliniat este faptul că în ce privește competența de a aplica sancțiunea disciplinară legea nu conține prevederi exprese lăsând doar în sarcina actelor juridice infralegale reglementarea acestui aspect.
În lumina acestor considerente și în aplicarea deciziei de neconstituționalitate Curtea reține că decizia contestată și menținută de instanța de fond a rămas fără suportul juridic procedural atât sub aspectul procedurii cercetării prealabile dar și al competenței organului emitent, întreaga argumentație a părților cât și analiza instanței de fond făcându-se prin raportate la dispozițiile legale și respectiv infralegale devenite inaplicabile.
Față de aceste considerente nu se mai impune a analiza celelalte critici de recurs, toate făcând referire la interpretarea dispozițiilor legale și infralegale constatate ca inaplicabile.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea, raportat la prevederile art. 496 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de reclamant, va casa sentința recurată și rejudecând va admite acțiunea formulată de reclamantul P.F. în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și M.A.I. și, în consecință va anula Dispoziția I.G.P.R. nr. 3738/10.07.2013 și Ordinul M.A.I. nr. II/4278/12.08.2013.
Totodată va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
| ← Recurs – excepţia nulităţii. Motivele de recurs nu pot fi... | Funcţionar public – poliţist local. Refuzul de acordare a... → |
|---|
