Carte funciară. Contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001. Notare proces

Este legală notarea în carte funciară a procesului declanşat în baza Legii nr. 10/2001, dacă notarea vizează imobilul ce face obiect al notificării, chiar dacă imobilul a fost înstrăinat.

Secţia civilă, Decizia nr. 349 din 5 aprilie 2011

Prin decizia civilă nr. 304/6.10.2010, Tribunalul Arad - Secția Civilă a respins apelul declarat de pârâtul M. J. împotriva sentinței civile nr. 3658/15.04.2010 pronunțată de Judecătoria Arad.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prima instanță în mod corect a respins plângerea formulată de apelant împotriva încheierii de carte funciară nr. 57921/02.10.2010. în baza acestei încheieri a fost notată în cartea funciară nr. 300220 F. (provenită din conversia de pe hârtie a CF 2 F.), acțiunea civilă ce formează obiectul dosarului nr. 4579/108/2009 al Tribunalului Arad.

Prin această acțiune, P. G. a solicitat atât anularea dispoziției nr. 1001/2009 prin care s-a respins notificarea nr. 68/2002 completată, privind solicitarea acordării de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul evidențiat în cartea funciară amintită, dar și obligarea Primăriei Comunei F. la restituirea în natură a imobilului amintit, iar în eventualitatea în care restituirea nu mai este posibilă în natură, obligarea pârâtei la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Așadar, prin acțiunea antemenționată se invocă și un drept real, de proprietate, asupra imobilului înscris în cartea funciară în care s-a efectuat notarea acțiunii.

în aceste condiții, notarea acțiunii s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 26 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 potrivit cărora notarea are „ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”.

împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.J., solicitând modificarea ei și a sentinței și, în consecință, anularea încheierii de CF prin care s-a admis notarea acțiunii petentei P.G. în CF 3 (provenită din CF 2).

Recursul a fost motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., iar în fapt pe aceea că în mod greșit s-a admis notarea respectivei acțiuni în CF-ul menționat, întrucât în notificarea la Legea nr. 10/2001 adresată de numita P.G. Primăriei Comunei F. se solicită numai acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (deci un drept de creanță), iar nu retrocedarea imobilului care în prezent este întabulat ca proprietate a reclamantului recurent.

în atare condiții, se consideră că pretențiile petentei nu au nicio legătură cu imobilul în litigiu, astfel încât notarea acțiunii sale în CF nu are temei legal.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu potrivit art. 306 alin. (2) C.proc.civ., Curtea, a constatat că recursul declarat în cauză este nefondat.

Astfel, deși pârâta P.G. a formulat în notificarea sa - și apoi în contestația împotriva dispoziției Primarului localității F. cu care a investit instanța de judecată în baza Legii nr. 10/2001 - solicitarea de acordare de despăgubiri pentru imobilul înscris în prezent ca proprietate a reclamantului M. J., această solicitare a fost subsidiară celei care a avut ca obiect restituirea în natură a imobilului.

Pe de altă parte, din moment ce pârâta și-a manifestat intenția de a-și întemeia pretențiile pe Legea nr. 10/2001, chiar dacă ar fi solicitat doar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, notarea acțiunii în CF era posibilă atât conform conținutului explicit și permisiv al art. 26 alin. (4) din Legea nr. 7/1996 (care vorbește despre drepturile personale în legătură cu imobilele înscrise în CF) , cât și prevederilor Legii nr. 10/2001 în raport cu care, din punct de vedere teoretic, - atunci când situația juridică a imobilului o permite - restituirea în natură este obligatorie chiar dacă s-au solicitat doar măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsura de notare în CF a acțiunii pârâtei nu reprezintă o procedură de indisponibilizare a bunului aflat în prezent în proprietatea reclamantului recurent, ea fiind doar un mijloc de avertizare a terților în legătură cu existența pe rol a unui proces în care se discută situația acestui bun.

(Judecător Florin Șuiu)

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Carte funciară. Contestaţie formulată în baza Legii nr. 10/2001. Notare proces