Răspundere medic dentist. Realizarea unor implanturi dentare - obligație de rezultat. Operație stomatologică incorectă (implanturi greșit alese și inserate)
| Comentarii |
|
Îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie. Inexistența unui raport de prepușenie
1. Alături de condițiile generale tipice răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, răspunderea medicală impune întrunirea unor condiții speciale, și anume fapta ilicită să fie săvârșită de un furnizor de servicii medicale și cu ocazia furnizării serviciului medical, adică în cursul manoperelor preventive, diagnostice sau terapeutice la care este supus pacientul.
2. Susținerile pârâtului, conform cărora reclamanta în mod eronat și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile răspunderii delictuale, iar nu pe cele ale răspunderii contractuale și speciale prevăzute de Legea nr. 95/2006, sunt neîntemeiate. Potrivit art. 654 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în toate situațiile în care raportul juridic medical se naște între un medic angajat (al unei unități sanitare publice sau private) și pacient, izvorul acestui raport este unul legal, iar nu contractual. Chiar în ipoteza alegerii unui temei de drept greșit atașat faptelor înfățișate, instanța avea obligația de a identifica dreptul incident pe care îl va aplica speței.
3. Fapta ilicită a medicului stomatolog a constat în alegerea incorectă a implanturilor (neavând dimensiunile optime-adec-vate), inserarea incorectă a acestora (în sensul că, prin depășirea reperelor anatomice, au intersectat canalul mandibular, care conține pachetul vasculonervos alveolar inferior), precum și în neluarea niciunei măsuri medicale eficiente pentru a ameliora starea pacientei, în urma controalelor postoperatorii efectuate.
Realizarea unor implanturi dentare, ca operație stomatologică, constituie o obligație de rezultat. În sarcina medicului chirurg (de stomatologie) există o obligație de precizie a gestului medical. Exactitatea gestului chirurgical reprezintă o obligație de securitate, care, deși nu garantează obținerea vindecării, impune medicului sarcina de a nu crea un prejudiciu prin afectarea organelor sau a țesuturilor care, în mod normal, nu ar trebui să fie atinse. Alegerea implanturilor exclusiv în baza unei orto-pantograme și a examenului clinic, în condițiile actuale ale posibilităților de diagnostic imagistic în sfera buco-maxilo-facială, poate fi considerată temerar-hazardată.
Nu se poate aprecia că a existat un caz de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, și anume existența consimțământului victimei. Acordul pacientei a fost dat pentru efectuarea intervenției chirurgicale în mod profesional, competent, cu acceptarea unor riscuri care nu vizează tocmai efectuarea necorespunzătoare a sarcinilor medicale de către medic.
4. Vinovăția pârâtului a fost probată prin raportare la criteriul obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent (bonus pater familias), precum și la elemente subiective, cum ar fi calitățile și pregătirea subiectului activ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta.
Culpa medicală se definește ca fiind o eroare de conduită pe care un medic prudent și diligent, aflat pe același plan profesional și în aceleași circumstanțe, nu ar fi comis-o. Ea constă în nerespectarea regulilor privind exercițiul profesiei medicale prin nepricepere sau abateri de la reguli recomandate și recunoscute în practica acestei profesii provenite din neglijență, nepăsare sau nerespectarea unor metode și procedee specifice.
Or, în speță, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat că implanturile au fost greșit alese și inserate. Aceste operațiuni erau atributul exclusiv al medicului curant, care, dacă ar fi procedat la o investigare imagistică mai detaliată, așa cum se practică în momentul actual pentru lucrările medicale de acest gen, ar fi putut evita producerea prejudiciului.
Faptul că pacienta nu a revenit la controlul postoperator nu poate fi reținut ca o împrejurare ce atenuează sau înlătură vinovăția medicului, având în vedere că, urmare a degradării stării fizice după intervenția făcută de medic, a intervenit un sentiment de neîncredere, fiind justificată atitudinea pacientei de a căuta o a doua opinie medicală.
5. Legătura de cauzalitate a fost dovedită în sensul că acțiunile medicului au provocat prejudiciul suferit de pacientă, prejudiciu ce a constat în compresia prelungită în timp a nervului alveolar inferior de pe partea stângă cu reverberații în teritoriul de distribuție al nervului trigemen și dezechilibrul ocluzal consecutiv al protezării incorecte prin care s-a încercat restaurarea arcadelor dentare, ceea ce a determinat o disfunctie ocluzală cu repercusiuni asupra mușchilor masticatori și articulațiilor tem-poromandibulare.
6. Instanța a exclus raportul de prepușenie între unitatea sanitară și medic, având în vedere că între aceștia nu exista un contract de muncă, ci un contract de prestări servicii.
C.A. București, dec. civ. nr. 1242R din 19 iunie 2013, irevocabilă, nepublicată
Cu privire la cererea formulată la 14.05.2009 de reclamanta D.l. În contradictoriu cu pârâții SC N. SRL și dr. R.I.N., prin sentința civilă nr. 1957/15.03.2011, Judecătoria Sectorului 6 București a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL. ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul R.LN. și a obligat pârâtul la plata sumei de 55.000 lei, reprezentând prejudiciu material și moral.
Instanța de fond a retinut că, la data de 28.06.2008, reclamanta a suferit o intervenție chirurgicală realizată de către pârâtul R.LN. la sediul pârâtei SC N. SRL, constând în inserarea de implanturi dentare în pozițiile 14, 34, 36, 37. Reclamanta a fost controlată postoperator de către același pârât, la datele de 29.06.2008, 05.07.2008, 23.08.2008. La data de 30.08.2008 pârâtul a efectuat reclamantei o nouă intervenție chirurgicală, constând în dezinserarea completă a implantului 36 și reinserarea acestuia la circa 2 mm superior față de nivelul inițial, cu control postoperator la data de 31.08.2008. Reclamanta a fost examinată de către Comisia de disciplină a Colegiului Medicilor Dentiști la data de 25.11.2009, iar în urma consultului efectuat de dr. M.A. i s-a propus ablația implantului 37, intervenție amânată pentru luna ianuarie 2010. Pârâtul a consultat pe reclamantă la data de 22.01.2010, dar aceasta a refuzat efectuarea tratamentului propus de acesta. La Spitalul de Stomatologie D.Th., la data de 27.01.2010, reclamanta suferă o nouă operație (operator principal dr. T., ajutor pârâtul R.LN.), constând în ablația implantului 37. Controalele postoperatorii sunt realizate de către pârât la datele de 30.01.2010,06.02.2010,13.02.2010. Reclamanta, în toată această perioadă, a avut dureri, începând de la mandibulă până la tâmplă inclusiv partea de ureche, a resimțit disconfort (mâncând mai greu, nesuportând zgomote), a pierdut sensibilitatea obrazului în momentele de activitate ale mușchilor mimicii, i se încleșta mandibula dimineața, vorbea mai greu. La data de 19.10.2010. reclamanta a fost supusă intervenției de scoatere a implantului din poziția 36 la Biroul Asociat de Ortodonție LV. (dr. B.G.) din Italia. ’
Instanța a considerat că susținerile pârâtului, conform cărora reclamanta în mod eronat și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile răspunderii delictuale, iar nu pe cele ale răspunderii contractuale și speciale prevăzute de Legea nr. 95/2006, sunt neîntemeiate. Potrivit art. 654 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniile sănătății, în toate situațiile în care raportul juridic medical se naște între un medic angajat (al unei unități sanitare publice sau private) și pacient, izvorul acestui raport este unul legal, iar nu contractual. Chiar în ipoteza alegerii unui temei de drept greșit atașat faptelor înfățișate, instanța avea obligația de a identifica dreptul incident pe care îl va aplica speței. Pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului R.I.N. trebuie să se probeze îndeplinirea condițiilor cumulative cerute în acest scop, și anume: existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, care să fi provocat reclamantei un prejudiciu, iar între faptă și prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.
Alături de condițiile generale tipice răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, răspunderea medicală impune întrunirea unor condiții speciale, și anume fapta ilicită să fie săvârșită de un furnizor de servicii medicale și cu ocazia furnizării serviciului medical, adică în cursul manoperelor preventive, diagnostice sau terapeutice la care este supus pacientul. Potrivit art. 642 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, medicul dentist (calitatea pârâtului R.N. În prezenta cauză) face parte din personalul medical care acordă servicii medicale.
Fapta ilicită a pârâtului a constat în alegerea incorectă a implanturilor din pozițiile 36 și 37 (neavând dimensiunile optime-adecvate), inserarea incorectă a acestora (în sensul că, prin depășirea reperelor anatomice, au intersectat canalul mandibular, care conține pachetul vasculonervos alveolar inferior) și în neluarea niciunei măsuri medicale eficiente pentru a ameliora starea pacientei (reclamanta din prezenta cauză), în urma controalelor postoperatorii efectuate, astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală din data de 03.12.2010, necontestat de către părți.
În sarcina medicului chirurg stomatolog există o obligație de precizie a gestului medical. Exactitatea gestului chirurgical constituie o obligație de securitate, care, deși nu garantează obținerea vindecării, impune medicului sarcina de a nu crea un prejudiciu prin afectarea organelor sau a țesuturilor care nu ar trebui în mod normal să fie atinse.
În raportul de expertiză amintit s-a menționat că „alegerea implanturilor exclusiv în baza unei ortopantograme și a examenului clinic, în condițiile actuale ale posibilităților de diagnostic imagistic în sfera buco-maxilo-facială poate fi considerată temerar-hazardată". Pentru alegerea corespunzătoare a implanturilor (atât în ceea ce privește dimensiunea acestora, dar și pozițiile de inserare), ortopantograma trebuia completată cu alte investigații imagistice, fie statice (tomografie computerizată - investigație paraclinică accesibilă, ce permite efectuarea unor măsurători mai exacte ale dimensiunilor elementelor anatomice, ale densității osului etc.), fie dinamice (kinesiografie, electromiografie). În cadrul controalelor postoperatorii efectuate de către pârât (din datele de 29.06.2008, 05.07.2008, 23.08.2008), dar și ca urmare a celei de-a doua intervenții chirurgicale din data de 30.08.2008 (cu control postoperator la data de 31.08.2008), în pofida simptomatologiei invocate de reclamantă, acesta a ales expectativa. În mod normal, în cazul inserării unor implanturi, anestezia locală persistă 2-4 ore. Simptomatologia algică postanestezică constituie un argument clinico-simptomatic care, corelat cu interpretarea corectă a radiografiilor retroalveolare, realizate după inserția implanturilor, ar fi trebuit să constituie pentru pârât (sau pentru „un medic cu experiență chiar limitată”, conform raportului de expertiză) un indiciu de suferință (compresie sau leziune) a nervului alveolar, ceea ce ar fi impus aplicarea unui alt tratament corespunzător decât cel ales de pârât.
Fapta ilicită a fost săvârșită de către pârât cu ocazia furnizării serviciului medical, adică în cursul manoperelor diagnostice și terapeutice la care a fost supusă reclamanta.
De asemenea, instanța a considerat că nu a existat un caz de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, anume existența consimțământului victimei (acordul dat de partea vătămată la realizarea unei activități care, prin natura ei, este potențial producătoare de prejudicii pentru aceasta). Acordul reclamantei paciente a fost dat pentru efectuarea intervenției chirurgicale în mod profesional, competent, cu acceptarea unor riscuri care nu vizează tocmai efectuarea necorespunzătoare a sarcinilor medicale de către pârât. Reclamanta a relevat că a informat pârâtul despre simptomele avute după operații, aspect relevat și de înscrisurile medicale existente la dosarul nr. 0721898191.
În acest context, instanța a considerat neîntemeiate susținerile pârâtului conform cărora reclamanta nu s-a prezentat la controalele postoperatorii și că nu a putut supraveghea corespunzător evoluția acesteia. Reclamanta a fost controlată postoperator de către pârât la datele de 29.06.2008,05.07.2008,23.08.2008. La data de 30.08.2008 pârâtul a efectuat reclamantei o nouă intervenție chirurgicală, cu control postoperator la data de 31.08.2008, și a consultat-o din nou la data de 22.01.2010. Relația medic-pacient presupune încrederea celui din urmă în competențele profesionale și succesul tratamentului propus de cel dintâi. Față de împrejurarea că în urma controalelor și intervențiilor efectuate, suferința reclamantei nu s-a ameliorat, instanța a apreciat justificat refuzul acesteia de a mai efectua tratament sub supravegherea pârâtului și decizia de a se prezenta într-o clinică de specialitate din Italia.
În privința vinovăției pârâtului, instanța a considerat că aceasta este probată în cauză, aplicând un criteriu obiectiv de apreciere a culpei, al omului normal, avizat, prudent (bonus pater familias). precum și elemente subiective, cum ar fi calitățile și pregătirea subiectului activ, împrejurările în care a fost săvârșită fapta. Pârâtul, în calitate de medic dentist, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-i prevadă. În vederea alegerii și poziționării implanturilor, pârâtul avea posibilitatea și putea să efectueze alte investigații imagistice, care i-ar fi permis inserarea și stabilirea unor dimensiuni ale implanturilor corespunzătoare trăsăturilor anatomice ale reclamantei. Ulterior, simptomatologia afirmată de reclamantă ar fi trebuit să constituie un argument temeinic de reconsiderare a corectitudinii, a succesului tratamentului proprotetic-implantologic efectuat și de aplicare a unui tratament corespunzător, eficient.
Prejudiciul cauzat reclamantei a constat în compresia prelungită în timp a nervului alveolar inferior de pe partea stângă, cu reverberații în teritoriul de distribuție al nervului trigemen (prin nervul mandibular) și dezechilibrul ocluzal consecutiv protezării incorecte, prin care s-a încercat restaurarea arcadelor dentare, ceea ce a determinat o dis-funcție ocluzală (contacte premature) cu repercusiuni asupra mușchilor masticatori și articulațiilor temporomandibulare (raport expertiză). În concret, reclamanta a prezentat următoarele simptome: dureri mari, inclusiv când vorbea, când mânca, nu suporta zgomote, resimțirea disconfortului chiar și când zâmbea, declanșarea durerilor de către stimuli acustici sau/și chiar o adiere a vântului, pierderea sensibilității obrazului în momentele de activitate ale mușchilor mimicii, senzație de încleștare a mandibulei dimineața, limitări articulare (mișcarea de deschidere maximă a gurii este redusă, deviată spre stânga și executată cu viteză mică), mușchii digastrici au prezentat o activitate asimetrică ce denota un dezechilibru ocluzal (raport de expertiză). (...) Instanța a considerat că între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul suferit de reclamantă există legătură de cauzalitate. Urmare a manoperei chirurgicale preprotetice efectuate defectuos de către pârât, astfel cum s-a prezentat anterior, reclamanta a suferit consecințe algoparestezice.
În privința prejudiciului material, instanța a considerat că acesta este în cuantum de 29.994,265 lei, reprezentând: 8.052 lei servicii medicale stomatologice (factura din 24.12.2008), 138,50 euro tomografie (factura din 07.08.2008), 146,81 euro investigații imagistice (facturile din data de 12.09.2008 și din data de 24.11.2008), 4.701,81 euro intervenție stomatologică (chitanță 03.04.2009), 141,81 euro tomografie computerizată (factura din data de 16.09.2010). Având în vedere că reclamanta nu a suferit o incapacitate de muncă, instanța a considerat neîntemeiată cererea de acordare a contravalorii exper-tizării sale de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă în cuantum de 725 lei (factură și anexe).
Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării. Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Raportat la aceste considerente, coroborat cu întinderea prejudiciului astfel cum a fost stabilit anterior, instanța a apreciat că prejudiciul moral este în valoare de 25.005,735 lei. De la prima intervenție chirurgicală efectuată de pârât în data de 28.06.2008 și până la data de 27.01.2010 (când reclamanta suferă o nouă operație la Spitalul de Stomatologie), respectiv 19.10.20190 (când i-a fost scos implantul 36) a avut dureri, începând de la mandibulă până la tâmplă inclusiv partea de ureche, a resimțit disconfort (mâncând mai greu, nesuportând zgomote), a pierdut sensibilitatea obrazului în momentele de activitate ale mușchilor mimicii, i se încleșta mandibula dimineața, vorbea mai greu. Astfel, disconfortul și durerea au fost resimțite de reclamantă pe o perioadă mare de timp, fiind nevoită să renunțe la anumite activități, depunând un efort mai mare pentru a se concentra.
In privința cererii formulate împotriva pârâtei SC N. SRL, instanța a considerat că aceasta este neîntemeiată. Pentru a se angaja răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, trebuie îndeplinite următoarele condiții: în persoana prepusului să fie întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie, să existe un raport de prepușenie, iar prepusul să fi săvârșit fapta în exercitarea funcției încredințate. Instanța a apreciat că între pârâta SC N. SRL și pârâtul R.I.N. nu există un raport de prepușenie, împrejurare susținută și de pârâți, prin răspunsurile la interogatoriu.
Între pârâta SC N. SRL, în calitate de beneficiar, și pârâtul R.I.N., în calitate de prestator, s-a încheiat contractul de prestări servicii din data de 16.04.2007, având ca obiect „prestarea serviciilor stomatologice". Exercitarea profesiei de medic este reglementată prin Titlul XII din Legea nr. 95/2006. Profesia de medic are la baza exercitării sale independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical, fiind o profesie liberală. Dispozițiile art. 375 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 stabilesc că „în legătură cu exercitarea profesiei și în limita competențelor profesionale, medicului nu îi pot fi impuse îngrădiri privind prescripția și recomandările cu caracter medical, avându-se în vedere (...) dreptul medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului".
Fapta ilicită a pârâtului R.LN. a constat în exercitarea necorespunzătoare a profesiei de medic stomatolog. Față de natura liberală a profesiei, care conferă medicului independență în ceea ce privește luarea deciziilor cu caracter medical (în acordarea serviciului medical), în afara oricăror constrângeri de natură administrativă, instanța a apreciat că nu există un raport de prepușenie (de subordonare) între medicul angajat și unitatea sanitară angajatoare. În consecință, în lipsa raportului de prepușenie, nu poate fi atrasă răspunderea pârâtei SC N. SRL, cererea reclamantei urmând a fi respinsă în contradictoriu cu această pârâtă, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâtul R.LN., prima apelantă criticând sentința sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate și sub aspectul respingerii acțiunii față de pârâta SC N. SRL.
Prin decizia civilă nr. 686A/26.06.2012, Tribunalul București, Secția a V-a civilă, a respins ca nefondate apelurile formulate de ape-lanta-reclamantă și de apelantul-pârât.
Tribunalul a reținut caracterul neîntemeiat al cererii de apel formulate de reclamantă. Sub aspectul stabilirii daunelor morale, s-a reținut că evaluarea prejudiciului moral produs și, pe cale de consecință, stabilirea cuantumului daunelor morale prezintă, în speță, un grad de dificultate sporit din cauza circumstanțelor mai puțin obișnuite ale cauzei. Așadar, revine instanței sarcina de a dispune potrivit probatoriului administrat. Suferințele cauzate de intervenția nereușită i-au provocat reclamantei o suferință psihică semnificativă, trebuind să suporte nu doar durerile fizice, ci și tensiunea și disconfortul continuu pe care situația de persoană cu afecțiuni medicale le presupune. Nu mai puțin, situația profesională este afectată, percepția personală și publică privitoare la persoana sa modificându-se în sens defavorabil. Tot astfel, suferința psihică produsă de intervenția medicală nereușita ajunge să fie amplificată de conștientizarea faptului că imaginea publică are de suferit.
Nu poate fi primită însă critica apelantei-reclamante, conform căreia daunele morale acordate de către instanță ar fi cu mult sub limita acceptată, dat fiind că instanța de fond și-a motivat în mod corespunzător semnificația drepturilor și valorilor nepatrimoniale, respectiv posibilitatea reală de evaluare a acestora, prin puterea de apreciere a judecătorului cauzei, dar prin raportare la toate aspectele relevate. Trebuie avut în vedere că daunele morale nu pot fi acordate în mod excesiv, neputând duce la o îmbogățire nejustificată a persoanei vătămate, ele având rol compensator. Tribunalul a apreciat că suma acordată de instanța de fond cu titlu de daune morale este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit.
Sub aspectul respingerii acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta SC N. SRL, tribunalul a notat că, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. (3) C.civ., este necesară existența unui raport de subordonare ce își are temeiul în împrejurarea că, pe baza acordului dintre ele, o persoană fizică sau juridică a încredințat unei persoane fizice o anumită însărcinare. În ceea ce privește raporturile dintre medic și unitatea medicală, având în vedere autonomia pe care o implică exercitarea acestei profesii, s-a apreciat că nu pot fi reținute dispozițiile legale invocate de reclamantă.
Profesia de medic are, la baza exercitării sale, independența și libertatea profesională a medicului, precum și dreptul de decizie asupra hotărârilor cu caracter medical, fiind o profesie liberală. Față de natura liberală a profesiei, care conferă medicului independență în ceea ce privește luarea deciziilor cu caracter medical, în afara oricăror constrângeri de natură administrativă, a rezultat că nu există raport de prepușenie între medicul angajat și unitatea sanitară angajatoare. Chiar dacă în cauză exista încheiat un contract între pârâtul N.R. și SC N. SRL, nu a rezultat sub niciun aspect raportul de prepușenie, sub aspectul exercitării profesiei și al asigurării asistenței medicale. Împrejurarea că, în cadrul contractului de prestări servicii, unitatea angajatoare, în speță subscrisa, are obligația de a remunera activitatea medicului, nu reprezintă un element doveditor al vreunui raport de prepușenie, ci doar o obligație contractuală ce trebuie respectată, căreia îi corespunde un drept corelativ, și anume acela de a beneficia de serviciile medicului „angajat”, care, în derularea activității sale, este liber să ia deciziile pe care le consideră oportune, să stabilească planuri de tratament și proceduri specifice, să procedeze la intervențiile medicale pe care le consideră necesare unui anumit tip de diagnostic, asumându-și eventualele consecințe negative ale actului medical pe care îl prestează.
Tribunalul a reținut și caracterul neîntemeiat al cererii de apel formulate de pârâtul R.I.N. Apelantul a încercat să își construiască apărarea sub aspectul neîndeplinirii, în mod cumulativ, a condițiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale și al invocării riscurilor inerente unei anumite proceduri medicale și care sunt posibil a se produce chiar în contextul unui act medical ireproșabil. Însă această apărare este înlăturată de probele administrate în cauză, implicit raportul de expertiză efectuat și care a contribuit în mod definitiv la soluționarea acțiunii. Având în vedere că în datele speței se punea problema identificării unor afecțiuni medicale, modalitatea în care au fost produse, impactul pe care I-au avut asupra organismului reclamantei, ce necesita cunoștințe de specialitate din partea unui personal calificat, și concluziile instanței în soluționarea cauzei au fost determinate de această probă. În cauză a fost administrată proba cu expertiza medico-legală, care nu a fost contestată în fața instanței de fond și nici combătută prin contraexpertiză în fața instanței de apel. Tribunalul a reținut că nemulțumirile apelantului-pârât sub aspectul concluziilor determinate prin raportul de expertiză nu pot fi avute în vedere, în condițiile în care apelantul-pârât nu a înțeles să uzeze de prevederile O.G. nr. 1/2000 coroborate cu Ordinul nr. 1134/2000 sub aspectul efectuării unui nou raport de expertiză care să infirme concluziile raportului efectuat în fața instanței de fond.
Considerentele instanței de fond, sub aspectul analizării întrunirii condițiilor răspunderii civile delictuale, sunt pertinente, susținute în plan probator și analizate pe larg. Faptul că instanța a înțeles să facă referire în motivare și la anumite prevederi din Legea nr. 95/2006 nu constituie o modificare a temeiului acțiunii, în condițiile în care aceste referiri nu au vizat decât încadrarea medicului în categoria personalului medical și obligațiile profesionale ale acestuia în raporturile cu pacientul, fără a fundamenta soluția luată. În cazul raportului juridic medical, regula este că medicul se obligă față de pacient la o obligație de mijloace care presupune acordarea serviciilor medicale cu atenția și prudența conferite de pregătirea sa profesională și de nivelul obiectiv al cunoștințelor în domeniu. În ceea ce privește speța de față, tribunalul a apreciat că este vorba despre o obligație de rezultat - realizarea unor implanturi dentare. În lipsa atingerii rezultatului promis este angajată răspunderea civilă.
Fapta ilicită s-a concretizat în alegerea incorectă a implanturilor din pozițiile 36 și 37, inserarea incorectă a acestora și neluarea unei măsuri medicale eficiente pentru ameliorarea stării pacientei. (...) Vinovăția a fost pe deplin dovedită, neintervenind niciun element exterior de natură să interfereze în consecințele negative produse. Deși pârâtul a avansat ideea unui act medical ireproșabil, dar cu riscurile inerente procedurii medicale, acest aspect nu poate fi avut în vedere, fiind contrazis în totalitate de concluziile raportului de expertiză medico-legală, care a menționat că pârâtul nu a depus diligențe în efectuarea unor analize suplimentare, în condițiile în care știința, la momentul actual, permite acest lucru, fapt ce a condus la o culpă medicală. Având în vedere obligația de rezultat din prezenta cauză, pârâtul era obligat să depună toate eforturile și să garanteze obținerea efectuării implanturilor. Factorii care exced actului medical propriu-zis nu au fost evidențiați în prezenta cauză, actul medical fiind influențat de situația-premisă de la care s-a pornit.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanta și pârâtul. (...)
Curtea a constatat că recursurile sunt nefondate. Recurentei-recla-mante i-au fost acordate de către instanța de fond despăgubiri în cuantum total de 55.000 lei, din care 29.994,265 lei prejudiciu material și 25.005,735 lei cu titlu de prejudiciu moral. Curtea a apreciat ca fiind îndestulătoare această sumă în raport de consecințele negative produse asupra reclamantei, atât în plan fizic, cât și psihic, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză. Cuantificarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale nu poate fi făcută pe baza unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de persoana vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, unicul criteriu necontestat fiind acela al echității, potrivit căruia, dacă prejudiciul suferit de persoana vătămată este unul grav, atunci aceasta este îndreptățită la acordarea unor despăgubiri proporționale.
În ceea ce privește cea de a doua critică a recurentei-reclamante ce vizează soluția de respingere a acțiunii față de SC N. SRL, critica a fost apreciată, de asemenea, ca neîntemeiată.
Definitoriu pentru angajarea răspunderii comitenților este existența unui raport de subordonare. În situația de față, medicul nu este un prepus al instituției sanitare în care își desfășoară activitatea, ci răspunde singur și personal pe temeiul art. 998-999 C.civ., deoarece asistența medicală nu este acordată pe baza unor îndrumări de specialitate date de organele de conducere ale unității sanitare, ci în mod independent, pe baza cunoștințelor acumulate de acesta în domeniul profesional. Cu atât mai mult, se exclude raportul de pre-pușenie între SC N. SRL și pârâtul persoană fizică, având în vedere că între aceștia nu există nici măcar un contract de muncă, ci un contract de prestări servicii.
În ceea ce privește recursul formulat de recurentul-pârât, Curtea a constatat că acesta este de asemenea nefondat, condițiile răspunderii civile delictuale fiind întrunite în cauză.
Fapta ilicită a pârâtului a constat în alegerea incorectă a implanturilor din pozițiile 36 și 37, care nu au avut dimensiunile optime adecvate, au fost inserate incorect, intersectând canalul mandibular care conține pachetul vasculonervos alveolar inferior, și în neluarea niciunei măsuri medicale eficiente pentru ameliorarea stării pacientei în urma controalelor postoperatorii efectuate.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care s-a depus la dosar la data de 09.12.2010 și a fost realizată pe baza actelor atașate și a examinării reclamantei la Spitalul Clinic de Chirurgie OMF prof. dr. D.T. Concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, care se regăsesc în hotărârea instanței de fond, au arătat că, din cauza implanturilor incorect alese și realizate, care au intersectat canalul mandibular, pacienta a dezvoltat o simptomatologie algo-pares-tezică locală și loco-regională responsabilă de starea generală de disconfort. În vederea înlăturării simptomatologiei s-au practicat mai multe manevre, respectiv înălțarea implantului din poziția 36 la 30.08.2008, extragerea implantului din poziția 37 la 27.01.2010 și ulterior extragerea implantului din poziția 36, în octombrie 2010. Expertiza a conchis că această simptomatologie se poate ameliora după vindecarea leziunilor produse nervului alveolar și după echilibrarea ocluziei, neaflându-se în situația producerii unei infirmități, iar capacitatea de muncă a pârâtei nefiind afectată. Totodată, s-au stabilit și care au fost intervențiile medicale stomatologice ale pârâtului asupra pacientei. Procedurile au fost efectuate cu o investigare imagistică insuficientă, improprie stabilirii dimensiunilor implanturilor ce urmau să fie alese, întrucât au oferit o imagine bidimensională, și nu tridimensională, ce deformează elementele anatomice și nu furnizează informații dinamice. Alegerea implanturilor exclusiv în baza unei ortopantograme și a examenului clinic, în condițiile actuale ale posibilităților de diagnostic imagistic în sfera buco-maxilo facială, a fost considerată ca temerar-hazardată.
Raportul de expertiză nu a fost contestat la ședința din 01.03.2011, recurentul-pârât neefectuând obiecții asupra concluziilor acestuia sau asupra necesității avizării raportului de expertiză de către Comisia Superioară. Primele critici asupra raportului de expertiză s-au făcut abia prin motivele de apel, fără însă a se solicita avizarea acestuia de către Comisia Superioară. De asemenea, nici în cursul judecății în faza apelului nu s-a solicitat avizarea raportului de expertiză de către Comisia Superioară. Astfel, argumentul formulat pentru prima dată în recurs, privind încălcarea rolului activ al instanței prin aceea că nu ar fi dispus din oficiu avizarea raportului de expertiză, este netemeinic, în condițiile în care hotărârea instanței este argumentată în fapt și în drept pe o probă administrată și necontestată.
Culpa medicală se definește ca fiind o eroare de conduită pe care un medic prudent și diligent aflat pe același plan profesional și în aceleași circumstanțe nu ar fi comis-o. Ea constă în nerespectarea regulilor privind exercițiul profesiei medicale prin nepricepere sau abateri de la reguli recomandate și recunoscute în practica acestei profesii provenite din neglijență, nepăsare sau nerespectarea unor metode și procedee specifice.
Or, în speță, culpa recurentului-pârât a fost dovedită, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză concluzionând că implanturile au fost greșit alese și inserate. Aceste operațiuni erau atributul exclusiv al medicului curant, care, dacă ar fi procedat la o investigare imagistică mai detaliată, așa cum - a susținut expertiza - se practică în momentul actual pentru lucrările medicale de acest gen, ar fi putut evita producerea prejudiciului.
Legătura de cauzalitate a fost dovedită în sensul că acțiunile recurentului-pârât au provocat prejudiciul suferit de reclamantă, prejudiciu ce a constat în compresia prelungită în timp a nervului alveolar inferior de pe partea stângă cu reverberații în teritoriul de distribuție al nervului trigemen și dezechilibrul ocluzal consecutiv al protezării incorecte prin care s-a încercat restaurarea arcadelor dentare, ceea ce a determinat o disfuncție ocluzală cu repercusiuni asupra mușchilor masticatori și articulațiilor temporomandibulare.
Faptul că reclamanta nu a revenit la controlul postoperator din decembrie 2008 nu poate fi reținută ca o împrejurare ce atenuează sau înlătură vinovăția pârâtului, având în vedere că, urmare a degradării stării fizice după intervenția făcută de pârât, a intervenit un sentiment de neîncredere, fiind justificată atitudinea reclamantei de a căuta o a doua opinie medicală.
În ceea ce privește dimensionarea prejudiciului material, Curtea a retinut că toate cheltuielile efectuate de reclamantă au fost cheltuieli necesare, neputându-i-se reproșa faptul că a ales să se trateze în Italia, în condițiile în care aceasta locuia și lucra acolo. Criticile privind prejudiciul moral formulate de recurentul-pârât vor fi respinse pentru considerentele expuse deja în analiza motivului de recurs formulat de recurenta-reclamantă.
| ← Natura juridică a deciziei Comisiei de malpraxis. Consecințe... | Tratament stomatologic necorespunzător. Culpa medicului sub... → |
|---|
