Despagubiri civile in caz de accident. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală

Tribunalul OLT Sentinţă civilă nr. 421 din data de 12.09.2017

Asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Balș sub nr. X/184/08.09.2016, reclamanții HIC si SJJ, în contradictoriu cu pârâții RB și FPVS, au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța, sa se dispună obligarea pârâților, in solidar, la plata cu titlul de despăgubiri civile, astfel:

- suma de 170.000 lei, reprezentând daune materiale si 170.000 lei, reprezentând daune morale, pentru fiica SJJ, născuta la

- suma de 150.000 lei, reprezentând daune materiale si 150.000 lei, reprezentând daune morale, pentru HIC, născuta la data de 07.06.1985, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

In fapt, reclamanții au motivat ca la data de 08.09.2013 au fost victime ale unui accident rutier.

La data producerii accidentului se aflau in mașina condusa de SR, reclamanta, HIC, fiica sa în vârsta de 4 ani, SJJ si fratele reclamantei, HPG.

Reclamanții au arătat că accidentul nu a fost produs din vina lor, după cum s-a stabilit si de către organele de cercetare penala, respectiv organele de Politie Rutiera Slatina, jud. Olt, iar ulterior au aflat ca cel care a cauzat accidentul nu avea asigurare de răspundere civila obligatorie, iar mașina era înmatriculata in Anglia si era cu volan pe partea dreapta.

De asemenea reclamanții au arătat că au formulat plângere penala si s-au constituit parte civila in dosarul penal X/P/2013, iar în luna iulie 2016 le-a fost comunicata Ordonanța de clasare emisa la data de 08.06.2016.

Reclamanții au menționat că limitele de despăgubiri pentru anul 2013 (data producerii accidentului este 08.09.2013) pentru vătămări corporale este de 5.000.000 euro si 1.000.000 Euro pentru daunele materiale produse in același accident, iar cererea lor de acordare de daune este mult inferioara acestor praguri, iar FPVSare in prezent suficiente rezerve pentru a acoperi cererile de despăgubire ale persoanelor îndreptățite.

Temeiul cererii de acordare a daunelor materiale si a daunelor morale îl constituie principiul reparării integrale a prejudiciului ( atât prejudiciul efectiv cat si beneficiul nerealizat de victima ca urmare a faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu) si principiul ca prin aceasta reparare se urmărește realizarea unei despăgubiri efective, conform art. 1349, art. 1457 si urmat. Cod civil. Prejudiciul pentru a fi susceptibil de reparare trebuie sa fie cert si sa nu fi fost reparat încă.

La stabilirea despăgubirilor acordate victimei urmează a se tine seama de valoarea reala a prestațiilor ei in orice alt loc de munca, asigurându-se astfel, in asemenea situații o acoperire justa si integrala a pagubei suferite, corespunzătoare cantității de munca pe care nu o mai poate presta.

Pentru daunele materiale și morale solicitate, reclamanții au precizat că au cheltuit sume mari de bani pentru refacere pe care nici pana la data promovării acțiunii nu le-au recuperat.

Minora a rămas cu cicatrice pe față, prejudiciu estetic fiind permanent, îi afectează copilăria si îi va afecta adolescenta, deoarece pana la vârsta de 18 ani nu se poate interveni chirurgical iar șansele de reușita sunt incerte.

Pentru efectuarea operației la vârsta potrivita urmează sa fie cheltuita o suma mare de bani, iar în ceea ce o privește pe HIC, la suferința fizica cauzata, obligarea purtării cordonului cervical, se adaugă si o mare suferința emoționala, frica si mare îngrijorare pentru viitor, atât a restabilirii la nivel psihic cat si emoțional.

Toata familia a fost afectata psihic si emoțional de acest accident.

În drept, reclamanții au invocat DIRECTIVA 2009/103/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi; Ordinul nr.13/2008 pentru modificarea Normelor privind FPVS, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr 1/2008; Legea nr.32/2000, privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor; Ordin CSA nr 1/2008, pentru punerea în aplicare a Normelor privind FPVS; art. 1349, art. 1457 si urmat Cod civil.

Pârâtul FPVSa depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Balș raportat la prevederile art. 94 alin. l pct. l lit. j)din Noul Cod de procedură civilă, având în vedere că reclamanții au solicitat pretenții în cuantum total de 640.000 lei, competenta materială revenind Tribunalului Olt.

De asemenea, pârâtul FPVS a invocat excepția de necompetență teritoriale a Judecătoriei Balș, motivând că reclamanții au introdus acțiunea în pretenții la Judecătoria Balș, contrar prevederilor art. 107 din Codul de Procedură Civilă: "cererea se face la instanța domiciliului pârâtului";. Reclamanții, în mod eronat, au introdus acțiunea la Judecătoria Balș, interpretând greșit prevederile art. 115 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă: "În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face și la instanța în circumscripția căreia se află: 1.domiciliul asiguratului, 2.bunurile asigurate; 3.locul unde s-a petrecut accidentul"".

Pârâtul FPVS a invocat excepția lipsei timbrării cererii de chemare în judecata formulata de reclamanți, motivând că aceștia au formulat o cerere în pretenții și, prin aceasta au înțeles să dea un caracter comercial litigiului, pe cale de consecința impunându-se obligația timbrării cererii la valoarea pretențiilor formulate.

Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a FPVS în prezenta cauza, motivând că datorită faptului că evenimentul rutier a avut loc pe teritoriul României, având implicat un autovehicul înmatriculat in alt stat (LS - Marea Britanie) competenta de soluționare aparține Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) conform art. 54, alin. 2 din Legea 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România: "Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în străinătate se exercita împotriva asigurătorului prin reprezentanțele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 48 alin 2.";

Instanța a pus în discuția părților și a respins excepția lipsei timbrării cererii de chemare în judecata, invocată de către pârâtul FPVS prin întâmpinare, constatând că este neîntemeiată, având în vedere dispozițiile art. 29 alin.(l) lit. i) din OUG 80/2013 care stabilesc faptul că sunt scutite de plata taxei cererile referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând din acestea.

Instanța apreciază că despăgubirile solicitate sunt cauzate printr-o acțiune pentru care a fost întocmit dosarul penal nr. X/P/2013 privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

Așa cum a stabilit Curtea Constituțională a României, prin Decizia 387 din 27 mai 2015 dispozițiile art. 29 alin. (1) lit. i) din OUG 80/2013 sunt constituționale în măsura în care sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile referitoare la despăgubirile civile pentru prejudiciile materiale și morale decurgând dintr-o cauză penală în condițiile în care fapta cauzatoare de prejudiciu, la momentul săvârșirii acesteia, era prevăzută ca infracțiune.

În ce privește excepția de necompetenta materială invocată de către pârâtul FPVS, instanța prin sentința civilă nr.X/29.11.2016 a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 11.01.2017.

In temeiul dispozițiilor art. 258 rap. la art. 255 Cod procedură civilă a încuviințat pentru reclamanți, proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba cu interogatoriu pârâtului RB, proba testimonială și a respins proba cu expertiză de specialitate

În baza rolului activ și dispozițiilor art. 254 alin 5 Cod procedură civilă a dispus atașarea dosarului de cercetare penală X/P/2013.

Instanța a administrat proba testimonială.

La data de 06.04.2017 reclamanții au formulat o cerere de chemare în garanție a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), prin reprezentant legal și obligarea acestuia la plata sumei de 170.000 lei, reprezentând daune materiale si 170.000 lei, reprezentând daune morale, pentru fiica SJJ; suma de 150.000 lei, reprezentând daune materiale si 150.000 lei, reprezentând daune morale, pentru HIC, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare arată că solicită chemarea in garanție având in vedere dispozițiile art. 36 din Ordonanța de urgență nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse persoanelor prin accidente de vehicule și de tramvaie, prin care se dispune că în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, BAAR va prelua întregul patrimoniu al FPVS și se va reorganiza în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență. Fondul național de protecție, ca structură proprie a B.A.A.R, se va constitui din Fondul comun Carte Verde deținut și administrat de B.A.A.R și din 95% din disponibilul care va fi preluat de la FPVS; diferența de 5% din disponibilul respectiv va fi utilizată pentru cheltuielile de funcționare ale B.A.A.R.

De la data preluării patrimoniului de către B.A.A.R, FPVS se va dizolva.

De asemenea s-a depus și o cerere precizatoare referitoare la cheltuielile materiale solicitate de reclamante pentru care s-au emis facturi fiscale pentru reclamanta HIC

S-a învederat că diferența dintre sumele solicitate si sumele cuprinse in facturile si chitanțele anexate rezulta din sumele cheltuite pentru care nu a primit factura fiscala si chitanța.

De asemenea, diferența reprezintă cheltuieli pe care le va face in continuare pentru investigații periodice ca urmare a durerilor de cap si spate pe care le are in mod permanent, precum si amorțeli ale membrelor inferioare si superioare.

S-a susținut că, daunele materiale trebuie sa acopere: consecințele pe termen lung asupra sănătății; fragilitatea emoționala care va rămâne pentru tot restul vieții si dificultățile in adaptare si încadrarea intr-un loc de munca.

In ceea ce o privește pe reclamanta SJJ au fost depuse chitanțe fiscale pentru dovedirea daunelor materiale solicitate precizând că diferența dintre sumele solicitate si sumele cuprinse in facturile si chitanțele anexate rezulta din sumele cheltuite pentru care nu a primit factura fiscala si chitanța.

De asemenea, diferența reprezintă sumele necesare efectuării intervenției chirurgicale, deoarece SJJ, a rămas cu acea cicatrice pe fata, prejudiciu estetic si permanent care ii afectează copilăria si ii va afecta adolescenta, deoarece pana la vârsta de 18 ani nu se poate interveni chirurgical iar șansele de reușita sunt incerte.

Prin încheierea din 18.04.2017 instanța a dispus comunicarea către Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, a cererii de chemare în garanție, precum și a unei copii de pe cererea de chemare în judecată, precizarea de acțiune formulată, întâmpinarea și înscrisurile de la dosar.

Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a depus întâmpinare la acțiunea exercitata de reclamantele HIC si SJJ prin reprezentanți legali HICsi SR.

Arată că BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA nu are calitate procesuala pasiva in cauza, solicitând totodată introducerea in cauza in calitate de parat a BIROULUI NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE ca urmare a LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE A BIROULUI ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA.

În motivarea solicitării arată că potrivit documentelor dosarului, la data de 08.09.2013 numitul RB, conducând autovehiculul marca Volkswagen Golf legal înmatriculat in Marea Britanie sub numărul, dar neasigurat pentru răspundere civila auto, a pătruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu autovehiculul marca Mercedes Benz cu număr de înmatriculare, cu consecința vătămării corporale a numitei HIC si a fiicei sale minore SJJ, pasagere in autovehiculul Mercedes.

Pentru repararea prejudiciului înregistrat, reclamantele au chemat in garanție Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România deși, in conformitate cu prevederile art. 54 alin. 2 coroborate cu cele ale art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995, B.A.A.R. are calitatea de mandatar legal al societăților de asigurare din străinătate care eliberează documente de asigurare «Carte Verde» valabile pe teritoriul României la data accidentului.

Întrucât nici B.A.A.R. si nici BIROUL NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE nu au reușit sa identifice vreun asigurător RCA/Carte Verde pentru autovehiculul Vw Golf cu numărul, in lipsa existentei unei polițe de asigurare valabila si, implicit, a unui asigurător, in temeiul Acordului Multilateral de Garantare, BIROUL NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE trebuie sa gestioneze dauna, in condițiile in care autoturismul mai sus menționat, implicat in accident, nu avea asigurare de răspundere civila auto «Carte Verde» valabila.

Ca atare, in lipsa unei polițe de asigurare valabile, nu exista nici o societate de asigurare din Marea Britanie care sa poată sta in proces in calitate de asigurător si, prin urmare, nu sunt îndeplinite cumulativ nici prevederile art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, in vigoare la data producerii accidentului si care dispun, ca: «Persoanele care intra pe teritoriul României cu autovehicule înmatriculate in afara teritoriului României se considera asigurate, in condițiile prezentei legi, in una dintre următoarele situații: a) daca numărul de înmatriculare atesta asigurarea potrivit legii statului in care este înmatriculat autovehiculul sau acordurilor internaționale de asigurare valabile in România; b) daca poseda documente internaționale de asigurare valabile in România.

De asemenea, art. 54 alin. 2 din aceeași Lege statuează in sensul ca «Drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse pe teritoriul României de autovehicule aflate in proprietatea persoanelor asigurate in străinătate se exercita împotriva asigurătorului prin reprezentantele de despăgubiri sau prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, după caz, daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 48 alin. 2 din Legea nr. 136/1995.

Așadar legea specială conține norme procedurale obligatorii, indiferent de natura civilă sau penală a litigiului dedus judecății, după cum aceasta stabilește, ÎN PRINCIPIU, un mandat legal în favoarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), în calitate de Birou Național Gestionar al «Cărții Verzi», ca REPREZENTANT AL ASIGURĂTORILOR STRĂINI DE RĂSPUNDERE CIVILA AUTO în România, condiția fiind aceea ca autovehiculul înmatriculat in străinătate si implicat in accident sa aibă o polița de asigurare «Carte Verde» (RCA) valabila la data accidentului.

Pentru a proteja totuși interesele persoanelor prejudiciate ca urmare a accidentelor in cazul in care autovehiculul înmatriculat in Spațiul Economic European nu are asigurare, devin aplicabile prevederile din Preambulul acestei cereri, respectiv: Decizia 91/323/CEE; Decizia 2003/564/CE; Decizia 2007/432/CE si Addendumul nr. 3, sens in care, in prezentul litigiu, BIROULUI NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE are calitatea de GARANT al celor prejudiciați prin evenimentul rutier, exercitându-si atribuțiunile in România prin intermediul mandatarului sau - BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA a cărei activitate se subordonează regulilor esențiale ale mandatului civil..

BIROUL NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE - chiar si in lipsa unei polițe de asigurare valabile - stă, totuși, in proces in calitate de GARANT pentru respectarea obligației de despăgubire, fără însa a putea opune persoanei păgubite beneficiul de discuțiune in raport cu persoana celui vinovat de producerea accidentului, împotriva căruia are însa acțiune in regres pentru recuperarea despăgubirilor plătite.

Potrivit dispozițiilor art. 10 din Regulamentul General al Consiliului Birourilor «Birourile care intră sub incidența dispozițiilor prezentei secțiuni garantează unele pentru celelalte rambursarea tuturor sumelor plătibile în temeiul prezentului regulament general care rezultă din orice cerere de despăgubire generată de orice accident în care este implicat un vehicul care staționează în mod obișnuit pe teritoriul statului în care este competent fiecare din aceste birouri, indiferent dacă acesta este asigurat sau nu.»

In temeiul dispozițiilor art. 17 alin. 2 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobate prin Ordinul nr. 8/2008 al Președintelui CSA «Pentru vehiculele care staționează in mod obișnuit intr-un stat membru, plăcutele de înmatriculare atesta ca biroul național din statul membru este garant al plații despăgubirii către persoana prejudiciata intr-un accident de vehicul.»

Dispozițiile art. 4 alin. 1 din normele privind FPVS, adoptate prin Ordinul nr. 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, stabilesc, in acord cu paragraful 53 din Preambulul Directivei 2009/103/CE, ca Fondul acorda despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin accidente de autovehicule produse:

a) pe teritoriul României, de autori neidentificați ori de vehicule neasigurate care au locul obișnuit de staționare in România. In scopul lichidării daunelor produse prin accidente pe teritoriul României, se considera ca au locul obișnuit de staționare in România si vehiculele neasigurate care nu au o plăcuta de înmatriculare sau au o plăcuta de înmatriculare care nu corespunde ori nu mai corespunde vehiculului respectiv;

b) pe teritoriul României, de vehicule neasigurate din alte state decât cele in care se aplica Acordul Multilateral.

Din interpretarea dispozițiilor mai sus menționate rezulta ca in situația in care prejudiciile sunt cauzate prin accidente produse pe teritoriul României de vehicule neasigurate, care au locul obișnuit de staționare (înmatriculate) intr-un stat in care se aplica Acordul Multilateral (este si cazul Marii Britanii), despăgubirea victimelor accidentului este efectuata de Biroul din statul in care este înmatriculat vehiculul, in prezenta speța BIROUL NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE.

Aceeași soluție este prevăzuta si de Paragraful 53 din preambulul Directivei 2009/103/CE potrivit căruia «(53) în cazul în care întreprinderea de asigurare a vehiculului nu poate fi identificată, trebuie prevăzut că debitorul final al sumei care trebuie vărsată persoanei vătămate este fondul de garantare prevăzut pentru acest scop, situat in statul membru în care vehiculul neasigurat a cărui circulație a provocat accidentul staționează în mod obișnuit.

În cazul în care identificarea vehiculului este imposibilă, ar trebui prevăzut că debitorul final este fondul de garantare prevăzut pentru acest scop, situat în statul membru în care s-a produs accidentul.»

Din cele ce preced rezultă, în afara oricărui dubiu, ca BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA nu este parte la raportul juridic obligațional născut prin producerea faptului delictual și, ca atare, NU EXISTĂ IDENTITATE ÎNTRE PERSOANA ACESTUIA ȘI ACEEA A PERSOANEI OBLIGATE LA PLATA DESPĂGUBIRILOR, ÎN TEMEIUL LEGII RĂSPUNDERII CIVILE DELICTUALE, BIROUL NATIONAL «CARTE VERDE» DIN MAREA BRITANIE având calitatea exclusiv de garant, chiar si in condițiile in care autoturismul nu avea polița de asigurare, in temeiul prevederilor deja arătate.

În consecință, față de toate dispozițiile imperative, s-a susținut că BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA nu are legitimarea procesuală in prezenta cauza și, ca atare, se impune să se dispună introducerea in cauza, in calitate de parat a BIROULUI NATIONAL «CARTE VERDE» din MAREA BRITANIE si citarea acestuia la mandatarul sau - BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE din ROMÂNIA, cu sediul in București, , adresa unde urmează sa-i fie comunicate toate actele de procedura din prezenta cauza.

Cu privire la pretențiile de despăgubire formulate de reclamante, temeinicia și cuantumul urmează să fie apreciate în funcție de probele ce se vor administra

Astfel, daca pentru cheltuielile efectuate in beneficiul minorei au fost depuse acte , in ce privește daunele solicitate de reclamanta HIC numai contravaloarea medicamentelor poate fi admisa ca un prejudiciu provenit din accident, celelalte cheltuieli fiind, in mare parte, aferente autoturismului care nu era proprietatea reclamantei ci a societății Mercedes Benz Leasing IFN SA, care are un drept propriu de a pretinde si primi despăgubirea pentru pagubele înregistrate.

De asemenea, s-a solicitat respingerea cererii de despăgubire pentru cazare - întrucât accidentul s-a produs pe raza localității B jud. Olt, reclamantele au rezidenta in Italia, iar cazarea s-a făcut in jud. Mehedinți si avea sa fie făcuta indiferent de implicarea in accident - după cum si cumpărarea de carburant auto in 2015 si 2016 nu are justificare din accident.

Așadar raportat la faptul juridic delictual in care își au izvorul pretențiile reclamantelor - accidentul rutier, si la dispozițiile Normei CSA, cheltuielile prilejuite de vătămarea prin accident rutier sunt suportate de asigurător numai in măsura in care sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute in dispoziția legala mai sus menționata, respectiv : au fost necesare si s-au efectuat in baza unor prescripții medicale (condiție care stabilește existenta unei legături de cauzalitate intre fapta si prejudiciu), sunt probate cu documente justificative (condiție necesara pentru cuantificarea prejudiciului) si nu au fost suportate din fondurile de asigurări sociale (condiția ca prejudiciul sa nu fi fost reparat încă).

S-a solicitat admiterea in parte a cererii de despăgubiri pentru daune materiale formulata in cauza, in limita sumei de 38,21 lei pentru reclamanta HIC si a sumei de 1.434,04 lei pentru minora SJ, si respingerea celorlalte pretenții cu acest titlu formulate in cauza.

Referitor la daunele morale solicitate în cuantum de 150.000 lei pentru reclamanta HIC si de 170.000 lei pentru minora SJ, pretinse pentru leziunile traumatice suferite, care au necesitat pentru vindecare un număr de 45 de zile de îngrijiri medicale si, respectiv 8-9 zile de îngrijiri medicale, nu au pus in primejdie viața victimelor si nu au avut urmările prevăzute de art. 194 Cod Penal, astfel cum rezulta din Rapoartele de prima expertiza medico-legala nr. X/A1/154 din 12.05.2015 privind pe HIC si nr. X/A1/2014 din 25.04.2016 privind pe SJ, ambele întocmite de SJML Olt, s-a învederat să se aibă în vedere că în conformitate cu regulile esențiale ale răspunderii civile delictuale - reparațiunea consecințelor dăunătoare ale faptului delictual (accidentul de circulație) trebuie să vizeze prejudiciul real și cert încercat de persoanele păgubite, finalitatea acestui tip de despăgubiri fiind aceea de acordare a unei compensații bănești pentru suferința înregistrata.

La stabilirea cuantumului daunelor morale trebuie avut in vedere principiul proporționalității intre echitate si nevoia sociala, repere la care doctrina Curții Europene a Drepturilor Omului mai adaugă încă un principiu, cel al raportării nivelului daunelor morale la nivelul veniturilor din tara de origine.

În probatoriu a solicitat admiterea probei cu înscrisuri, atașarea dosarului penal nr. X/315/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș;

Tribunalul, prin încheierea din data de 16.05.2017 a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți și a dispus conceptarea în cauză în calitate de chemat în garanție a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.

Reclamanții au depus o cerere precizatoare și totodată și răspuns la întâmpinarea formulată de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.).

Au solicitat respingerea excepției invocate de BAAR privind lipsa calității procesuale pasive motivat de faptul că (B.A.A.R.) are calitate procesuala pasiva si a chemat-o in garanție având in vedere dispozițiile art. 36 din Ordonanța de urgență nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

De asemenea au înțeles să cheme în judecata BIROUL NAȚIONAL CARTE VERDE DIN MAREA BRITANIE, prin mandatar Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.). la sediul BAAR din București,

Prin întâmpinarea formulată de către Biroul Asigurătorilor din România, aceasta din urmă invocă excepția lipsei calității procesuale pasive, menționând că entitatea ce ar trebui introdusă în proces ca și pârât este Biroul Național «Carte Verde» din Marea Britanie în susținerea acestei excepții chematul în garanție B.A.A.R invocă, în mod eronat, prevederile art. 54 alin. (2) și ale art. 48 alin. (2) din Legea nr. 136/1995.

Reclamantele au chemat în garanție Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România având în vedere că, începând cu luna aprilie 2017, atribuțiile FPVS(FPVS) de Organism de plată a despăgubirilor, Organism de Compensare și Centru de Informare vor fi exercitate de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Mai mult, FPVS își va continua activitatea ca și o Direcție în cadrul B.A.A.R.

In drept invocă Ordonanța de urgență nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terțelor persoane prin accidente de vehicule și de tramvaie.

Tribunalul, prin încheierea de la termenul din 20.06.2017, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.).

Raportat la dispozițiile art. 75 și art. 76 Cod de procedură civilă, având în vedere și motivele inserate în întâmpinare a admis cererea precizatoare și a dispus introducerea în cauză a Biroului Național Carte Verde din Marea Britanie - prin mandatar Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.).

La termenul din data de 05.09.2017 tribunalul a respins proba cu expertiza medico legală solicitată, motivat de faptul că prin încheierea de ședință din data de 21.03.2017, proba cu expertiza medico legală a fost respinsă ca nefiind utilă soluționării cauzei, încuviințându-se proba cu înscrisuri și proba testimonială, constatând totodată că la dosarul cauzei nu au fost depuse acte medicale noi, din care să reiasă necesitatea reanalizării admisibilității probelor solicitate.

Analizând cererea, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, raportat la probatoriul administrat si la dispozițiile legale incidente in cauza, tribunalul retine următoarele:

Așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar la data de 8.09.2013 pe DN 65, pe raza localității B, județul Olt, s-a produs un accident rutier .

In accident au fost implicate autoturismul marca Mercedes Benz de culoare neagră cu nr. de înmatriculare condus de SR și în care se aflau reclamantele și autoturismul cu nr. de înmatriculare condus de pârâtul RB, înmatriculat în Marea Britanie.

Autoturismul condus de pârâtul RB a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul unde se aflau reclamantele și care circula regulamentar.

În urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea reclamantelor a pârâtului și a altor pasageri .

In cauză au fost efectuate cercetări penale în dosarul nr. X/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, iar prin Ordonanța din .06.2016 s-a dispus clasarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.196 alin 2,3 cod penal.

În urma accidentului rutier, reclamanta HIC a suferit leziuni care au necesitat un nr. de 40-45 zile de îngrijiri medicale.

Din raportul de expertiză medico-legală, efectuat în dosarul nr.X/P/2013, rezultă că leziunile nu au pus în primejdie viața reclamantei și nu determinat infirmitate.

La efectuarea raportului de expertiză medico-legală au fost avute în vedere actele medicale, începând cu fișa U.P.U. eliberată de SJU Slatina la data examinării, respectiv 8.09.2013, din care a rezultat diagnosticul policontuzionat prin accident rutier, FOC eliberata de SJU Slatina din care rezultă internarea reclamantei în perioada 9.09.2013-10.09.2019 cu diagnosticul "fractură apofiză spinoasă.";

De asemenea a avut în vedere și fisa medicală eliberată de UPU-Spitalul, clinic de urgență Bagdasar Arseni .

Din analiza concluziilor raportului de expertiză medico-legală rezultă că leziunile suferite au legătură cu accidentul rutier, internările evidențiază legătura de cauzalitate între accidentul suferit și afecțiunile suferite pentru a căror îngrijire au fost necesare un nr. de 45 zile îngrijiri medicale.

Reclamanta SJJ a suferit leziuni care au necesitat un nr. de 8-9 zile îngrijiri medicale

Din raportul de expertiză medico-legală rezultă că la data efectuării probei, minora prezintă un prejudiciu estetic minim reprezentat de cicatricea de la nivelul buzei, acest prejudiciu urmând să fie evaluat periodic până la intervenția chirurgicală plastică corectoare.

In conformitate cu dispozițiile art.49 alin 1 lit. d) din Norma anexă la Ordinul nr.14/2011 a CSA la stabilirea despăgubirilor pentru vătămările corporale se au în vedere cheltuielile prilejuite de accident, constând în cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru proteze, recuperare, probate cu documente justificative, si care nu au fost suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de lege.

Deși reclamanta HIC a solicitat despăgubiri materiale în cuantum de 150.000 lei și pentru reclamanta SJJ, suma de 170.000 lei, cu probele administrate în cauză, respectiv actele depuse s-a făcut dovada cheltuielilor ocazionate de accident în cuantum total de 7399,58 lei pentru ambele reclamante.

Susținerea reclamantelor că nu dețin dovezi pentru toate cheltuielile ocazionate de accidentul suferit, întrucât nu li s-au emis acte doveditoare nu poate fi reținută în lipsa dovezilor din care să rezulte efectuarea acestora pentru leziunile suferite în accident.

De asemenea nu pot fi acordate despăgubiri materiale pentru eventualele intervenții pe care minora ar urma să le efectueze datorită leziunilor suferite, nefiind un prejudiciu cert, dovedit și actual.

Despăgubirile materiale dovedite în cuantum de 7399,58 lei , au fost necesare raportat la leziunile suferite, nu au fost suportate din fondurile de asigurări sociale, motiv pentru care cererea reclamantelor va fi admisă în parte dispunându-se obligarea Biroului National Carte Verde Marea Britanie , prin mandatar, la plata acestei sume.

Se va dispune obligarea pârâtului Biroului National carte Verde Marea Britanie, întrucât așa cum s-a reținut, nu s-a făcut dovada că la data producerii accidentului, autoturismul avea o poliță de asigurare valabilă pentru răspundere civilă auto.

In lipsa unei asigurări valabile, în temeiul Acordului Multilateral de Garantare și Regulamentului general al consiliului Birourilor adoptată prin Decizia 2007/482/CE, Biroul Național Carte Verde din Marea Britanie este cel care gestionează dauna.

Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale, prin art.253 din codul civil se stabilesc mijloacele de apărare a persoanelor fizice ale căror drepturi patrimoniale au fost încălcate ori amenințate, stabilindu-se cadrul general al protecției drepturilor persoanei, precum și a răspunderii civile delictuale.

In ce privește daunele morale solicitate de reclamante, instanța are în vedere dispozițiile art.26 din Constituție referitoare la respectarea și ocrotirea vieții familiale și private de către autorități, precum și art.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului referitoare la ocrotirea acelorași valori, prejudiciul moral reprezentând consecințele negative, rezultatele dăunătoare ale lezării valorii respective , în cauza de față fiind vorba de un prejudiciu moral ce constă în suferința fizică și psihică ce a fost cauzată reclamantelor în urma accidentului din

8.03.2013.

In cauză s-a făcut dovada producerii prejudiciului a laturii de cauzalitate dintre fapta și acesta.

La stabilirea cuantumului daunelor morale se vor avea în vedere o serie de criterii cum ar fi consecințele negative suferite de reclamante pe plan fizic și psihic , importanta valorilor.

Din actele de la dosar rezultă că în urma accidentului reclamantele au suferit leziuni, pentru a căror vindecare au fost necesare mai multe zile de îngrijiri medicale, integritatea corporală și sănătatea a fost afectată .

Instanța apreciază că un cuantum al daunelor morale de 25.000 lei pentru reclamanta HIC și 50.000 lei pentru reclamanta SJJ, este de natură să acopere prejudiciul moral suferit de acestea, ca urmare a leziunilor datorate accidentului, urmând să se dispună obligarea pârâtului la plata acestora.

Data publicarii pe portal:09.10.2017

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Despagubiri civile in caz de accident. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală