Disjungerea acţiunii principale de cererea reconvenţională. Nelegalitate
| Comentarii |
|
Potrivit art. 120 alin. (1) C.proc.civ., „cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol, „când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit”. Textul legal mai sus citat instituie regula potrivit căreia acţiunea principală şi cererea reconvenţională se judecă împreună, astfel încât, în cazul în care între cele două cereri există o strânsă legătură, iar ele se judecă separat, soluţia disjungerii este nelegală.
Secţia civilă, Decizia nr. 227 din 12 martie 2009
Prin decizia civilă nr. 894/04.12.2008, Tribunalul Timiș a respins apelurile declarate de pârâții R.G., N.M. și R.L. împotriva sentinței civile nr. 624/10.06.2008 a Judecătoriei Sânnicolau-Mare în contradictoriu cu reclamanții J.A. și J.M.
în consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a admis acțiunea reclamanților și a dispus evacuarea pârâților din imobilul înscris în CF nr. 1986 Comloșul Mare, disjungând cererea reconvențională formulată de pârâți având ca obiect pretenții și drept de retenție.
Pentru a hotărî astfel, ambele instanțe au reținut că cererea principală a fost în stare de judecată, iar pentru soluționarea cererii reconvenționale este necesară administrarea de probe, respectiv proba testimonială și proba cu expertiza tehnică, astfel încât, în mod justificat, în temeiul art. 120 alin. (2) C.proc.civ., trebuia disjunsă acțiunea principală de acțiunea reconvențională.
în ceea ce privește fondul litigiului, instanțele au avut în vedere că reclamanții sunt proprietari tabulari ai imobilului în litigiu, iar antecontractul de vânzare-cumpărare, prin care susțin pârâții că au cumpărat imobilul de la reclamanți, a fost reziliat și constatat nul prin alte două hotărâri judecătorești.
împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții N.M., R.L. și R.G., solicitând, în principal, modificarea în tot a hotărârii recurate și respingerea acțiunii în evacuare, iar în subsidiar, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, unde cererea reconvențională a fost suspendată, pe considerentul că dosarul de fond a fost înaintat spre soluționare instanței de apel.
în motivarea cererii de recurs, reclamanții recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și art. 312 C.proc.civ., susținând că hotărârea atacată este total greșită, prin aceea că instanța de apel a interpretat greșit cererea reconvențională, în sensul că aceasta nu are ca obiect numai pretențiile solicitate, ci se referă expres la stabilirea și constatarea dreptului de retenție, până la plata contravalorii investițiilor efectuate.
Recurenții au mai învederat că sunt posesorii imobilului în litigiu, din care se solicită evacuarea și au făcut cheltuieli pentru repararea și modernizarea lui, ceea ce le conferă dreptul de a reține și a păstra acest bun până la dezdăunarea lor, iar instanța de apel nici nu se referă, cu ocazia soluționării apelului, la dreptul lor de retenție, consacrat prin dispozițiile art. 1619 C.civ.
Totodată, au susținut că, prin disjungerea cererii reconvenționale de cererea principală, prima instanță a încălcat însăși noțiunea dreptului de retenție, precum și dispozițiile art. 1444 C.civ., conform cărora locatarii nu pot fi dați afară mai înainte de a fi dezdăunați de către locator.
Prin decizia civilă nr. 227/12.03.2009, în temeiul art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 și art. 312 alin. (3) C.proc.civ., a admis recursul pârâților, a casat decizia recurată, a admis apelul pârâților și a desființat hotărârea primei instanțe cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce în continuare sunt enunțate.
într-adevăr, prin cererea reconvențională, pârâții-reclamanți reconvenționali au invocat dreptul de retenție, alături de petitul privind despăgubirea lor pentru investițiile efectuate la imobil.
Dreptul de retenție, reglementat expres de dispozițiile Codului civil, pentru unele raporturi juridice (art. 1444 și art. 1619), are o aplicare mai largă, fiind recunoscut oricărui deținător al unui bun, ca un drept real de garanție, atunci când există o datorie în legătură cu bunul a cărui restituire se cere.
Or, art. 120 alin. (1) C.proc.civ. instituie regula potrivit căreia „cererea reconvențională se judecă odată cu cererea principală”, iar în speța de față există o strânsă legătură, indisolubilă, între acțiunea principală în evacuare și cererea reconvențională, pentru despăgubiri și drept de retenție, astfel încât, pentru o bună administrare a justiției, se impune a fi judecate împreună.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, prin disjungerea acțiunii principale de acțiunea reconvențională, prima instanță a adus atingere dreptului de retenție însuși, invocat prin cererea reconvențională.
(Judecător Gheorghe Oberșterescu)
| ← Antecontract de vânzare-cumpărare. Valorificare. Acţiune de... | Chemare în judecată. Acţiune completată cu o nouă cerere... → |
|---|
