Divorţ. Cerere întemeiată pe culpa exclusivă a pârâtului. Dovada culpei reclamantei. Respingerea cererii
| Comentarii |
|
Probele testimoniale administrate în cauză la solicitarea mandatarului reclamantei (f. 49, 50), dovedesc faptul că, la circa o lună după încheierea căsătoriei, reclamanta începuse o legătură extraconjugală cu un alt bărbat.
Deşi s-a dovedit că în prezent şi pârâtul are o legătură cu o altă femeie, instanţa reţine că, culpa majoră şi determinantă în dezbinarea părţilor revine reclamantei.
Pentru aceste motive, instanţa urmează a respinge acţiunea de divorţ.
(Judecătoria Mediaş, sentinţa civilă nr. 6388 din 18 decembrie 2001)
JUDECĂTORIA
Constată că prin acţiunea civilă înregistrată în data de 27.09.2001, reclamanta M.E. a chemat în judecată pe pârâtul M.M., solicitând:
- desfacerea căsătoriei încheiate în data de
10.03.2001 din culpa pârâtului;
- reluarea de către pârât a numelui avut anterior căsătoriei;
- cheltuieli de judecată.
în motivarea acţiunii, se susţine că pârâtul întreţine în prezent relaţii de strânsă prietenie cu o altă femeie şi că încheierea căsătoriei cu reclamanta a fost determinată de intenţia acestuia de a i se facilita plecarea în Germania.
Pârâtul nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Examinând actele dosarului, instanţa reţine următoarele:
Probele testimoniale administrate în cauză la solicitarea mandatarului reclamantei (f. 49, 50), dovedesc faptul că, la circa o lună, după încheierea căsătoriei, reclamanta începuse o legătură extraconjugală cu un alt bărbat.
Deşi s-a dovedit că în prezent şi pârâtul are o legătură cu o altă femeie, instanţa reţine că, culpa majoră şi determinată în dezbinarea părţilor revine reclamantei.
Pentru aceste motive, instanţa urmează a respinge acţiunea de divorţ.
NOTĂ
Prin sentinţa civilă nr. 6388 din 18 decembrie 2001 a Judecătoriei Mediaş pronunţată în dosarul 5755/2001, s-a respins acţiunea de divorţ introdusă de M.E. împotriva lui M.M. (divorţ fără copii, acţiune introdusă de reclamantă, domiciliată în străinătate, împotriva pârâtului, părţile fiind despărţite în fapt de aproape un an şi pârâtul neprezentându-se la proces) cu următoarea motivare: “în motivarea acţiunii se susţine că pârâtul întreţine în prezent relaţii de strânsă prietenie cu o altă femeie şi că încheierea căsătoriei cu reclamanta a fost determinată de intenţia acestuia de a i se facilita plecarea în Germania. Pârâtul nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Examinând actele dosarului instanţa reţine următoarele: probele testimoniale administrate în cauză, la solicitarea mandatarului reclamantei (f. 49, 50), dovedesc faptul că, la circa o lună după încheierea căsătoriei, reclamanta începuse o legătură extraconjugală cu un alt bărbat. Deşi s-a dovedit că în prezent şi pârâtul are o legătură cu o altă femeie, instanţa reţine că culpa majoră şi determinantă în dezbinarea părţilor revine reclamantei. Pentru aceste motive, instanţa urmează a respinge acţiunea de divorţ.”
In afară de faptul că hotărârea este total netemeinică, neexistând nici un interes ca respectiva căsătorie să fie doar formal menţinută, de vreme ce părţile nu au copii, sunt despărţite de circa un an, au convieţuit doar o lună, reclamanta este plecată în străinătate şi reprezentată în proces conform art. 614 C. pr. civ., ambele părţi au intrat în legături
extraconjugale aşa cum se constată şi în motivarea hotărârii, merită a fi comentată hotărârea pentru nelegalitatea ei şi singulara soluţie de a "compensa” culpele grave ale părţilor în destrămarea căsătoriei (întreţinerea de către ambele părţi a unor relaţii extraconjugale şi care nu erau numai ocazionale, ci de durată), fiind încălcate dispoziţiile art. 38 C. fam. şi art. 617 C. pr. civ.
Astfel, potrivit art. 38 C. fam.: “Instanţa judecătorească poate desface căsătoria prin divorţ atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.”
Dacă în cadrul raporturilor de căsătorie soţii au facultatea să considere că nu este cazul să ceară desfacerea căsătoriei pe motivul existenţei unor raporturi extraconjugale ale soţului pârât dovedite, instanţa nu poate considera că este posibilă continuarea căsătoriei şi să impună părţii reclamante obligaţiunea de a suporta în cadrul căsătoriei efectele inevitabile ale infidelităţii părţii pârâte.
Această situaţie nu poate rămâne fără urmări, mai ales dacă nu există interese care trebuie protejate ale unor minori rezultaţi din căsătorie.
Pe de altă parte, art. 617 C. pr. civ. prevede: “Instanţa poate să pronunţe divorţul împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reiese vina amândurora.”
Deci, instanţa avea posibilitatea fie să admită acţiunea numai din vina pârâtului fie să fi desfăcut căsătoria din vina ambilor soţi.
în nici un caz nu putea respinge acţiunea de divorţ compensând culpele părţilor, cu singulara motivare că legătura extraconjugală a unuia dintre soţi este mai puţin gravă decât legătura extraconjugală a celuilalt soţ.
în nici o legislaţie cunoscută nu există o astfel de reglementare care să permită o astfel de compensare a culpelor.
Instanţa nu era în drept să creeze o ipoteză pe care legea nu o prevede şi să încalce dispoziţiile exprese pe care le-am arătat mai sus.
Ca o soluţie total greşită, am considerat că merită a fi comentată hotărârea de mai sus.
| ← Fond funciar. Acţiune în modificarea titlului de proprietate... | Daune-interese moratorii. Condiţii. Criterii de determinare → |
|---|
