Divorţ. Cerere privind plata unei prestaţii compensatorii în baza art.390 c.civ.
| Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Decizie nr. 834/2014 din data de 05.09.2014
Divorț. Cerere privind plata unei prestații compensatorii în baza art.390 c.civ.
Dosar nr…………….
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr………..
Ședința publică din ……. septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte
Judecător
Grefier
Pe rol judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant și de apelanta pârâtă împotriva sentinței civile nr………/31.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…………../318/2013 având ca obiect divorț.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelantul reclamant și apelanta pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care a arătat că apelanta pârâta a depus la dosarul cauzei chitanța seria MUS nr.02625/01.09.2014 prin care a achitat taxa de timbru stabilită în sarcina sa și, având în vedere precizarea părților prezente că nu mai au alte cereri de formulat, apelurile fiind în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe apelurile declarate.
Avocat, pentru apelantul reclamant, a solicitat admiterea apelului declarat de apelantul reclamant și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul desfacerii căsătoriei părților din culpa ambelor părți și respingerii cererii reconvenționale. S-a arătat că sentința nu este motivată decât pe culpa exclusivă a apelantului reclamant în ceea ce privește desfacerea căsătoriei și separarea părților în fapt de peste 6 ani, pronunțându-se pe cale de consecință și pe capătul de cerere privind acordarea daunelor compensatorii. Acordarea acestora a fost criticată cu motivarea că apelantul reclamantul nu a părăsit de bună voie domiciliul conjugal, căci timp de 13 ani nu mai existase nici-o relație între părți, iar pe de altă parte nu există decât două probe pentru reținerea culpei sale exclusive. Acestea sunt martora, care este sora intimatei pârâte, și adeverința eliberată de medicul de familie în care se menționează că apelanta pârâtă suferă de tulburare depresivă, afecțiune care nu este confirmată de un medic specialist.
Avocat, pentru apelanta pârâtă, a solicitat admiterea apelului declarat de apelanta pârâtă și schimbarea sentinței, în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, arătând că daunele compensatorii în cuantum de 5000 lei reprezintă o sumă mult prea mică, iar pe de altă parte trebuiau acordate și prestații compensatorii. Prin atitudinea și actele sale apelantul și-a încălcat obligațiile și angajamentul de la data încheierii căsătoriei și după 28 de ani de căsătorie a preferat să plece de acasă având o culpă exclusivă în desfacerea căsătoriei. În ceea ce privește neacordarea prestației compensatorii soluția este greșită, deoarece la dosar sunt probe că starea materială a apelantei s-a înrăutățit și s-a ajuns în situația în care apelanta pârâtă nu face față cheltuielilor și a fost nevoită să contracteze împrumuturi. Pentru aceleași considerente a solicitat respingerea apelului declarat de apelantul reclamant.
Avocat, pentru apelanta pârâtă, a arătat că în situația în care dispozițiile legale nu s-ar fi modificat nu s-ar fi putut obține desfacerea căsătoriei la cererea reclamantului, aspect confirmat de existența a alte două hotărâri anterioare în care s-au respins acțiunile de divorț promovate de același reclamant, reținându-se culpa acestuia din urmă în deteriorarea relațiilor de căsătorie. În ceea ce privește susținerea apelantului pârât că de peste 13 ani ar fi încetat orice relație între părți aceasta nu a fost probată, probată fiind încercarea apelantei pârâte de a-l readuce acasă pe soțul său. A solicitat obligarea apelantului reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat, pentru apelantul reclamant C G, a solicitat respingerea apelului declarat de apelanta pârâtă în ceea ce privește conținutul despăgubirilor acordate. A arătat că erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune desfacerea căsătoriei părților, iar în ceea ce privește starea materială și disconfortul apelantei pârâte s-a dovedit că apelantul reclamant a lăsat toate bunurile comune în gospodărie și cei doi copii rezultați din căsători sunt majori și au fost ajutați de către apelantul reclamant. Pe de altă parte s-a precizat că atât reclamantul, cât și pârâta, au câte o pensie lunară de aproximativ 1000 lei și nu există o disproporție între starea materială a acestora. A solicitat obligarea apelantei pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față
Prin acțiunea civilă adresată instanței de judecată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub numărul ………../318/2013 reclamantul C G a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C D, desfacerea căsătoriei încheiată la data de 06.11.1979, în temeiul art.373 alin.1 lit.c C.civ. cu revenirea pârâtei la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de ,,B"; și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 6.11.1979, din căsătorie rezultând doi copii care în prezent sunt majori. S-a precizat că la scurt timp după încheierea căsătoriei a constatat că nu a cunoscut-o suficient pe pârâtă, că a trăit alături de ea cu mare greutate timp de 28 de ani și în luna ianuarie 2008 a fost obligat să părăsească locuința comună și să se stabilească la părinții săi, în comuna R, jud.Gorj, fiind separat în fapt de peste 5 ani de soție. A mai menționat reclamantul că pe toată perioada căsniciei pârâta a dat dovadă de un dezinteres total față de familie, în special față de reclamant și de nevoile sale. Relațiile de familie s-au deteriorat la puțin timp după căsătorie, pârâta punând pe primul plan părinții săi, însă a trăit alături de pârâtă din dorința de a crește copii rezultați din căsătorie.
A mai precizat reclamantul că pârâta este cunoscută de toți vecinii, dar și de foștii colegi de serviciu pentru comportamentul său agresiv verbal față de reclamant și certurile foarte dese provocate de aceasta. Din anul 1998, după decesul tatălui său, pârâta s-a separat de reclamant, refuzând să mai conviețuiască cu el, să îl mai îngrijească, să îi spele sau să îi calce o perioadă de peste 10 ani. Pârâta nu i-a acceptat niciodată frații sau părinții, i-a interzis reclamantului să îi viziteze sau să îi ajute, cu toate că el a acordat un permanent ajutor material și moral socrilor săi și a contribuit efectiv la creșterea și educarea fiicelor surorii pârâtei.
A mai menționat reclamantul că nu a exercitat acte de violență asupra pârâtei, deși comportamentul acesteia i-a creat în repetate rânduri stări de tensiune. În septembrie 2007 reclamantul s-a deplasat cu fiica și soțul acesteia la socrii fiicei părților și la întoarcere au vizitat-o pe sora reclamantului, stabilită în Buzău, pe care nu o mai văzuse de multă vreme. Aflând despre această vizită pârâta s-a supărat, a avut un acces de furie și i-a solicitat să plece din casa ei, iar din luna ianuarie 2008, la solicitarea insistentă și din vina pârâtei reclamantul și-a stabilit locuința în comuna Runcu, la părinții săi, de atunci părțile fiind separate în fapt.
A mai precizat reclamantul că la începutul anului 2009 a mai formulat o cerere de divorț, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr…/2009 și o altă cerere de divorț, respinsă prin sentința civilă nr……./2001, iar motivul invocat în susținerea prezentei cereri este separarea în fapt de pârâtă de peste 5 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.373 alin.1 lit.c și art.383 alin.3 C.pr.Civ.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în copie, certificatul de căsătorie, cartea de identitate a pârâtei și chitanța nr.4016426.
La data de 09.07.2013 pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, motivat de faptul că deși reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei în baza art.373 alin.1 lit.c C.civil, în cuprinsul acțiunii se face vorbire despre aspecte străine de natura temeiului de drept invocat și care sunt total neadevărate, fără suport probatoriu. A arătat pârâta că reclamantul încearcă să acrediteze ideea că vinovată de destrămarea relațiilor familiale se face aceasta, iar el este o victimă ce a suportat cu greu conviețuirea de la data căsătoriei și până la data când a plecat de acasă, respectiv peste 28 de ani.
A menționat că în realitate a avut o căsnicie frumoasă în care s-au înțeles foarte bine, reușind să crească și să educe corespunzător pe cei doi copii, că de la data încheierii căsătoriei și până în anul 2008 nu au stat separați aproape deloc, având chiar și același loc de muncă, relațiile dintre părți fiind tot timpul cordiale, aspecte ce pot fi susținute de prietenii sau colegi de serviciu ai părților. Reclamantul a mai formulat și anterior două acțiuni de divorț întemeiate pe vechiul Cod Civil, acțiuni ce au fost însă respinse întrucât culpa exclusivă a reclamantului în deteriorarea relațiilor conjugale nu putea constitui motiv de divorț, din probele administrate în aceste cauze rezultând în mod neîndoielnic că singurul vinovat de deteriorarea raporturilor dintre soți este reclamantul, acesta fiind cel care a părăsit domiciliul comun în urmă cu câțiva ani deoarece a întreținut o relație extraconjugală.
S-a menționat că din probatoriile administrate în aceste cauze a rezultat că nu se poate reține nici o vină a pârâtei, ea ocupându-se pe toată perioada de conviețuire de întreținerea gospodăriei și a familiei, inclusiv a soțului care la un moment dat, fără nici un motiv întemeiat, nu a mai vrut să locuiască împreună. S-a precizat că martorii audiați nu au putut evidenția nici un motiv care să contureze măcar oarecum vina pârâtei în deteriorarea relațiilor de familie sau o vină comună, bazată pe motive temeinice, că pârâta a depus toate diligentele pentru a relua relațiile de căsătorie, demers ce a fost însă refuzat de către reclamant.
Având în vedere noile modificări legale aduse în materia divorțului și față de temeiul de drept invocat în acțiune, pârâta a solicitat să se facă aplicarea dispozițiilor art.379 alin.2 C.civ. și să se pronunțe divorțul din culpa exclusivă a reclamantului, iar pe cale reconvențională a solicitat ca reclamantul să fie obligat la plata unei despăgubiri, cât și la o prestație compensatorie periodică în cuantum de 1/4 din veniturile realizate de acesta, în conformitate cu dispozițiile art.388 și 390 Cod civil.
A mai menționat pârâta că reclamantul a plecat de acasă pe ascuns, fără să spună nici pârâtei și nici copiilor care este motivul acestei despărțiri, că de atunci reclamantul a refuzat orice comunicare cu pârâta, aceasta aflând despre intenția lui de a divorța odată cu primirea citațiilor de la instanța de judecată. Abia în perioada soluționării celorlalte două cereri de divorț pârâta a aflat motivul acestei despărțiri, respectiv întreținerea de către reclamant a unor relații extraconjugale, acesta aflându-se deja la a doua relație de când a părăsit-o. După o conviețuire de peste 28 de ani, în care s-a ocupat exemplar de întreținerea gospodăriei, îndeplinind fără nici un cusur rolul de mamă și soție, se vede pusă în situația de a rămâne singură, doar pentru a-i face plăcere reclamantului, care nu mai vrea să-și respecte obligațiile familiale și conjugale și angajamentele luate la data încheierii căsătoriei, fără nici un motiv întemeiat.
A precizat aceasta că pe lângă disconfortul emotiv creat, trecerea printr-un lung proces de divorț în care se încearcă denigrarea sa, precum și petrecerea în singurătate a anilor următori (pârâta fiind la o vârstă care nu-i mai permite refacerea vieții), mai există și un altfel de disconfort, în condițiile în care va fi lipsită pe viitor de suportul moral și material al persoanei cu care s-a gospodărit o viață întreagă și pe care a sprijinit-o și i-a fost alături în toată această perioadă.
A menționat că tot acest disconfort, stresul și singurătatea au avut repercusiuni asupra psihicului său, fiind afectată moral și descurajată în ceea ce privește viitorul său, gândindu-se la sprijinul pe care nu-l va mai avea atunci când starea de sănătate îi va crea probleme sau mai apoi la bătrânețe. În data de 25.07.2013 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că despărțirea în fapt de peste cinci ani de pârâtă denotă o culpă comună în deteriorarea relațiilor de familie și că reluarea căsătoriei după o astfel de perioadă nu mai este posibilă, cu luarea în considerare și a poziției sale neechivoce de a nu mai continua această căsătorie, indiferent de motivele invocate.
A menționat că a menține această căsătorie echivalează cu păstrarea unei căsătorii formale, lipsită de conținut ca instituție juridică, numai pe baza dorinței pârâtei (doar declarată) de a locui cu el, în realitate pârâta fiind motivată doar de dorința de a-l șicana continuu, între părți nemaiexistând relații de afecțiune corespunzătoare unor soți.
Afirmația pârâtei, formulată ca o apărare, conform căreia ar fi avut deja două relații extraconjugale după despărțirea în fapt de aceasta este susținută doar de sora acesteia B. E.a (care în opinia reclamantului a avut un rol principal în destrămarea relațiilor de căsătorie).
A precizat reclamantul că în decursul celor peste cinci ani de despărțire în fapt de pârâtă s-a gospodărit singur și s-a ajutat la muncile agricole și gospodărești cu fratele său și cu diverse persoane din satul Runcu, inclusiv cu persoane de sex feminin, dar nu s-a angajat în nicio relație extraconjugală. Deși pârâta susține că a dorit să salveze căsnicia, nu a făcut niciun gest în reluarea relațiilor de căsătorie, ci dimpotrivă, i-a trimis mesaje telefonice de amenințare, l-a apelat telefonic de foarte multe ori pentru a-i transmite că nu va fi de acord cu divorțul, că-l va șicana toată viața și, pentru a crea impresia că dorește o împăcare, a venit la acesta la Runcu doar să fie văzută de vecini și prieteni.
Reclamantul a susținut că pârâta nu și-a dorit reluarea traiului în comun ca doi soți, fapt ce se poate constatat din refuzul acesteia de a mai avea relații intime cu reclamantul de peste 13 ani, de a-l îngriji, de a participa cu acesta la diverse evenimente, solicitarea insistentă a pârâtei ca reclamantul să părăsească domiciliul comun, ce poate echivala cu o alungare din domiciliu, refuzul acesteia de a continua căsnicia în garsoniera din Bumbești Jiu.
Cu privire la cererea reconvențională formulată de pârâtă, reclamantul a solicitat respingerea acesteia, precizând că dispozițiile art.390 C.civ. invocate de pârâta-reclamantă reconvențional ca temei juridic pentru cererea sa sunt cât se poate de explicite și nu pot susține temeinicia pretențiilor acesteia, întrucât la momentul divorțului pârâta beneficiază de mijloace îndestulătoare de existență și aceasta nu poate dovedi existența unui dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina in condițiile sale de viață.
Mai mult, față de prevederile art.391 alin.2 C.civ. pârâta nu a făcut nicio mențiune cu privire la resursele sale materiale, la faptul că ea nu se află într-o nevoie materială, ci dimpotrivă, la faptul că nu mai au copii minori în întreținere, că aceasta nu are o stare de sănătate precară și că are un venit lunar din pensie de peste 1000 lei. S-a invocat faptul că pârâta a solicitat ca reclamantul să fie obligat la o prestație compensatorie periodică în cuantum de 1/4 din veniturile realizate de acesta, însă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor cumulative prevăzute de art.390 C.civ, respectiv culpa să fie exclusivă a reclamantului - pârât reconvențional (întrucât din probele ce vor fi administrate în dosar va rezulta fără putință de tăgadă o culpă evidentă a pârâtei reclamantă-reconvențional sau cel mult o culpă comună), că pârâta se face vinovată de destrămarea căsătoriei, așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, întrucât aceasta nu-l mai respectă, iar înainte de despărțirea în fapt nu se mai îngrijea de nevoile sale de foarte mulți ani, acesta fiind obligat să-și gătească singur, să-și spele și să-și calce rufele și nu se mai achita de obligația conjugală de peste 13 ani.
A mai susținut reclamantul-pârât că la analizarea situației de fapt urmează a se avea în vedere efectele pe care le va avea lichidarea regimului matrimonial, că în urmă cu peste cinci ani când reclamantul a fost alungat de pârâtă din casa comună și a plecat la casa părintească din comuna Runcu pârâta a rămas cu următoarele bunuri comune de care a dispus și dispune după bunul său plac: două case de locuit în comuna Mușetești, sat Stăncești edificate de părți în anul 1979 și respectiv 1996, un autoturism Dacia 1310, un autoturism Aro 10, 4 (patru) terenuri agricole în suprafață de peste 2 ha, unelte și utilaje agricole respectiv - o căruță, prăsitoare, îngropătoare, o motocositoare nouă în valoare de 7900 lei, moară cu valț, precum și multe animale, respectiv - un cal, o vacă cu vițel, 24 oi, 6 capre, porci și găini.
S-a precizat că la plecarea reclamantului din gospodăria comună toate aceste bunuri realizate în comun, împreună cu toată mobila și aparatura electrocasnică și de uz gospodăresc, au rămas în folosința exclusivă a pârâtei, că aceasta nu poate justifica în niciun fel solicitarea sa de a se stabili o prestație compensatorie periodică în sarcina sa și nici la plata unei despăgubiri. De asemenea, în urmă cu aproximativ patru ani pârâta s-a pensionat și primește o pensie lunară în cuantum aproximativ egal cu pensia sa, de peste 1000 lei și împreună, în timpul căsătoriei, au achiziționat două garsoniere (una în orașul Rovinari și una în orașul Bumbești Jiu) pe care le-au donat celor doi copii majori, rezultați din căsătorie.
În cauză, instanța a administrat proba testimonială, fiind audiați martorii …
Prin sentința civilă nr. ………./31.01.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr………../318/2013 a fost admisă cererea principală formulată de reclamantul-pârât CG împotriva pârâtei-reclamante C D. S-a admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta- reclamantă C D împotriva reclamantului-pârât C G și s-a dispus desfacerea căsătoriei înregistrată sub nr………/06.11.1979 în registrul de stare civilă al Primăriei Bumbești-Jiu din culpa exclusivă a reclamantului. Pârâta a revenit la numele purtat anterior căsătoriei, acela de B și a fost obligat reclamantul la plata sumei de 5.000 lei despăgubiri civile către pârâta-reclamantă, fiind respinsă cererea privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestații compensatorii. Au fost compensate cheltuielile de judecată și obligat reclamantul la plata sumei de 1110 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că părțile s-au căsătorit la data de 06.11.1979, căsătoria acestora fiind înregistrată în registrul stării civile al Primăriei Bumbești-Jiu sub numărul ../06.11.1979, iar din relațiile de căsătorie au rezultat copii care nu mai sunt minori. Din susținerile reclamantului, confirmate de martorii audiați în cauză, reiese fără putință de tăgadă că de aproximativ cinci ani părțile sunt separate în fapt, întrerupând relațiile de căsătorie prin plecarea reclamantului din domiciliul comun.
S-a constatat astfel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.373 lit.c C.civ. separarea în fapt dintre soți având o durată de mai mult de doi ani, astfel că, potrivit dispozițiilor art.934 C.pr.civ. s-a dispus desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a soțului reclamant și potrivit art.383 alin.3 cod civil pârâta va reveni la numele purtat anterior încheierii căsătoriei, acela de "B";.
În ceea ce privește cererea reconvențională referitoare la obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestații compensatorii, din declarațiile martorilor audiați se constată că la părăsirea de către reclamant a domiciliului comun pârâta a rămas cu toate bunurile dobândite în timpul căsătoriei, aceasta beneficiind și de o pensie care îi poate acoperi nevoile uzuale, astfel că nu s-au putut identifica un dezechilibru semnificativ pe care divorțul urmează a-l determina în condițiile de viață ale pârâtei. Față de aceste considerente și de dispozițiile art.390 și următoarele C.civ. a fost respinsă cererea privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestații compensatorii.
Cu privire la cererea pârâtei de a fi obligat reclamantul la plata unor despăgubiri, instanța a reținut că pronunțarea divorțului din culpa exclusiva a unuia dintre soți poate produce soțului nevinovat importante prejudicii, distincte de acel dezechilibru semnificativ care ar putea genera dreptul la prestație compensatorie, Codul civil prevăzând posibilitatea acordării unor despăgubiri. Acest prejudiciu ar putea fi de ordin material, moral sau chiar profesional. Dispozițiile art.388 C.civ. prin care este reglementat dreptul la despăgubiri al soțului nevinovat sunt aplicabile atât în cazul în care culpa aparține în totalitate soțului reclamant, cat si atunci când aceasta aparține in totalitate soțului parat, la cererea soțului nevinovat instanța urmând a acorda acestuia despăgubirile care să acopere prejudiciul suferit prin desfacerea căsătoriei.
Acest prejudiciu nu se confundă cu diferența de nivel de trai intervenita prin divorț, care poate genera dreptul la prestația compensatorie și nu are relevanță nivelul de trai al soților sau durata căsătoriei, iar prejudiciul trebuie sa fie, în toate situațiile, dovedit.
Din probele administrate, instanța a reținut că după o căsătorie care a durat 28 de ani și în care cel puțin din exterior părțile au părut a fi un exemplu pentru comunitate și o familie de gospodari cu o conduită demnă de urmat, reclamantul a părăsit domiciliul comun fără nicio explicație, lăsând-o pe pârâtă singură, cu o gospodărie de întreținut, fără sprijinul material și mai ales emoțional și moral de care pârâta reclamantă ar fi sperat să beneficieze după atâția ani de gospodărie, acesta fiind de fapt și scopul încheierii unei căsătorii.
Faptul că pârâta-reclamantă și-a dorit păstrarea căsătoriei și a fost serios afectată de plecarea reclamantului o dovedesc atât înscrisurile medicale din care reiese că a fost diagnosticată cu tulburare depresiv-anxioasă, cât și declarația martorei B. E.care a arătat că pârâta a făcut o depresie pe care cu greu a depășit-o, că îi era greu să iasă în public, plângea și se temea de singurătate, de multe ori apelând la martoră și la copii săi să rămână să doarmă cu ea.
S-a apreciat astfel că prejudiciul moral suferit de pârâta reclamantă este dovedit, iar culpa reclamantului este reținută având în vedere temeiul de drept în temeiul căruia a fost admisă cererea de divorț, fiind admisă cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la despăgubiri și apreciindu-se că suma de 5.000 lei poate acoperi prejudiciul astfel creat pârâtei-reclamante.
Împotriva sentinței instanței de fond au declarat apel apelantul reclamant și apelanta pârâtă.
În apelul declarat apelantul reclamant a criticat soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale a pârâtei.
În motivare, a precizat că în luna ianuarie 2008, fiind întru-un permanent conflict cu pârâta și presat de insistențele acesteia de a pleca din casa lor, a decis să se mute definitiv la părinții săi din comuna R. Plecarea sa nu s-a produs pe ascuns și nici motivat de existența unei relații extraconjugale așa cum a afirmat pârâta.
După plecarea apelantului-reclamant, în decurs de un an pârâta nu a depus nici un efort în a-l determina pe reclamant să revină la domiciliul comun, așa cum în mod eronat a susținut. Abia după introducerea primei acțiunii de divorț de către reclamant, la începutul anului 2009, pârâta a simulat că dorește să-l determine pe reclamant să revină la domiciliul comun, urmărind de fapt șicanarea acestuia și crearea unei false impresii că și-ar dori continuarea căsniciei.
Afirmația pârâtei conform căreia reclamantul ar fi fost angajat în două relații extraconjugale după despărțirea în fapt de aceasta a fost susținută doar de martora BE (sora intimatei pârâte și cu rol principal în destrămarea căsătoriei părților) este o afirmație nereală, nedovedită cu alte probe, pentru că reclamantul nu a avut și nu are nicio relație cu o altă femeie. Așa cum acesta a susținut în cererea de chemare în judecată, în decursul celor peste 6 ani de despărțire în fapt de pârâtă s-a gospodărit singur și s-a ajutat la muncile agricole și gospodărești cu fratele său și cu diverse persoane din satul Runcu, inclusiv cu persoane de sex feminin, dar nu s-a angajat în nici-o relație extraconjugală.
În ceea ce privește reținerea culpei sale exclusive în desfacerea căsătoriei, s-a arătat că aceasta a creat premisele admiterii în parte a cererii reconvenționale privind obligarea sa la plata unei despăgubiri în temeiul art.388 Cod civil și probele pe care s-a fundamentat soluția sunt depoziția martorei BE și adeverința medicală nr.4479/22.10.2013 eliberată de medicul Pa Ghe, în care se menționează ca diagnostic discopatia lombară și tulburare depresivă anxioasă, diagnostic care nu poate fi stabilit decât de medicul specialist. De altfel, această tulburare depresivă anxioasă nu s-a manifestat la momentul părăsirii de către apelantul reclamant al domiciliului comun, ci la momentul la care trebuia susținută cererea reconvențională promovată la data de 09.07.2013 în prezentul dosar, iar în ceea ce privește depoziția martorei BE, aceasta este subiectivă, fiind sora apelantei pârâte. S-a mai menționat că divorțul nu trebuie văzut ca o sancțiune, ci ca un remediu pentru ambele părți, iar prin stabilirea despăgubirilor instanța a generat o îmbogățire fără justă cauză pentru C D, cu atât mai mult cu cât acordarea despăgubirilor presupune îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, și anume divorțul să se fi pronunțat din culpă exclusivă a soțului chemat în judecată în cadrul acțiuni în despăgubiri, soțul reclamant să fie suferit un prejudiciu ca urmare a desfacerii căsătoriei, iar prejudiciul să fie cert, nereparat, în strânsă legătură cu desfacerea căsătoriei și trebuie dovedit.
S-a mai menționat că, după cum rezultă din dispozițiile art.45 din Legea nr.71/2011, dispozițiile art.388 Cod civil privind acordarea despăgubirilor și dispozițiile art.390 Cod civil privind acordarea prestației compensatorii sunt aplicabile în cazul în care motivele de divorț s-au ivit după intrarea în vigoare a Codului civil, astfel încât nu sunt aplicabile prevederile invocate de instanță în dovedirea acestor despăgubiri. Acest lucru deoarece motivele invocate de către reclamant în această cauză, dar și de către pârâtă au apărut înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, ceea ce a condus la pronunțarea sentinței civile nr………../22.02.2011 în dosarul nr………../318/2013 al Judecătoriei Tg -Jiu.
S-a mai precizat că despărțirea în fapt a fost generată de aspectul că anterior acestui moment, timp de 13 ani, pârâta a refuzat să mai aibă relații intime cu reclamantul si să-l îngrijească, fiind evidentă lipsa de comunicare, afecțiune și sprijin reciproc ce ar fi trebuit să existe între părți.
Apelanta pârâta C D a criticat hotărârea instanței de fond sub aspectul soluție datei cererii reconvenționale prin care i-a fost acordată suma de 5000 lei despăgubiri și i-a fost respinsă cererea privind obligarea reclamantului-pârât la plata unei prestații compensatorii.
În ceea ce privește despăgubirile acordate în temeiul art.388 Cod civil, apreciază apelanta pârâtă că suma de 5000 lei este prea mică în raport de prejudiciul moral pe care l-a suferit din cauza reclamantului - pârât, căci după o căsnicie exemplară de 28 de ani reclamantul a preferat să-și încalce obligațiile familiale și angajamentele luate la data încheierii căsătoriei și să părăsească domiciliul conjugal pentru a întreține mai multe relații extraconjugale.
Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că în timpul căsătoriei părțile au contractat mai multe credite (unul și pe numele fiului lor), iar după separare apelanta pârâtă a rămas să plătească atât creditul luat pe numele copilului, cât și creditul pe numele său care este mai mare și mai costisitor decât cel al reclamantului, cu greu reușind să facă față ratelor, fapt ce-i generează un stres suplimentar, pe care nu îl avea înainte, când își gospodărea veniturile și cheltuielile împreună.
Chiar dacă bunurile dobândite în timpul căsătoriei au rămas în posesia sa, acest lucru nu o avantajează pe apelanta pârâtă cu nimic, deoarece aceasta nu le poate valorifica și nici nu se poate folosi de ele ca înainte de separarea în fapt. Astfel, deși este un autoturism în curte, apelanta pârâtă este nevoită să se deplaseze cu alte mijloace de transport, deoarece nu are permis de conducere și nici actele mașinii.
În ceea ce privește trauma suferită de către apelanta pârâtă prin părăsirea domiciliului comun de către soțul său, s-a arătat că aceasta este generată de faptul că apelanta pârâtă este o familistă convinsă și a încercat în repetate rânduri să îl convingă să se întoarcă acasă, stresul și singurătate afectându-i serios psihicul și sănătatea. Lipsa în viitor a unui sprijin din partea persoanei cu care s-a gospodărit timp de 28 de ani a afectat-o din punct de vedere moral, cu atât mai mult cu cât este la o vârstă la care nu își mai poate reface viața de familie.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și următoarele Cod procedură civilă raportat la art.388 și art.390 cod civil.
La rândul lor, atât apelantul reclamant CG, cât și apelanta pârâtă C D au formulat întâmpinare, dar și răspuns la întâmpinare cu privire la apelul declarat de partea adversă, solicitând respingerea acestui apel și reiterând aspectele invocate în cererea de apel în legătură cu soluția pronunțată de către instanța de fond.
Analizând apelurile de față tribunalul reține că acestea critică soluția pronunțată de instanța de fond în ceea ce privește culpa soților în desfacerea căsătoriei precum și cererea reconvențională formulată de pârâta C D pentru obligarea soțului reclamant la prestații compensatorii și despăgubiri, urmând să verifice legalitatea și temeinicia soluției instanței de fond prin prisma acestor critici.
În ceea ce privește desfacerea căsătoriei părților din culpa exclusivă a soțului reclamant C G, tribunalul reține că prin cererea promovată de rolul Judecătoriei Tg-Jiu la data de ...05.2013 reclamantul C G a solicitat desfacerea căsătoriei încheiate cu C D la data de 06.11.1979 pentru motive care sunt anterioare anului 2008. De asemenea, tribunalul constată că aceleași motive de divorț au fost verificate de către instanța de judecată prin sentința civilă nr…../27.04.2009 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…./2009 și prin sentința civilă nr…./22.02.2011 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…./2010, iar pin aceste hotărâri irevocabile s-a reținut culpa exclusivă a soțului reclamant în deteriorarea relațiilor de familie. În aceste condiții, în care s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că pentru toate aspectele invocate în prezenta cerere de chemare în judecată reclamantul C G are o culpă exclusivă, în mod corect și instanța de fond a apreciat că pentru desfacerea căsătoriei există culpă exclusivă a reclamantului C G, prin reținerea unei alte situații de fapt ajungându-se la încălcarea puterii de lucru judecat generat de cele două hotărâri judecătorești menționate anterior.
De asemenea, prin sentința apelată instanța a respins cererea reconvențională formulată de apelanta reclamantă C D pentru obligarea soțului C G la plata unei prestații compensatorii din care să se suplinească dezechilibrul semnificativ pe care divorțul îl generează în condițiile de viață ale reclamantei, iar tribunalul apreciază ca fiind corectă și această soluție. Astfel, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză apelanta pârâtă este pensionară, realizând un venit lunar de aproximativ 1000 de lei, care este sensibil egal cu venitul din pensie realizat de soțul C G, iar în condițiile în care în toată perioada separației în fapt și în momentul de față apelanta pârâtă a rămas în gospodărie cu toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei nu se poate susține că nivelul de viață în ceea ce privește starea materială a apelantei pârâte a suferit un dezechilibru considerabil, starea sa materială rămânând aproximativ aceeași.
O altă critică adusă sentinței instanței de fond este acea legată de acordarea unor despăgubiri în cuantum de 5000 lei în temeiul art.388 Cod civil în favoarea soției C D, criticile vizând fie cuantumul sumei acordate, fie aspectul că această sumă nu trebuia acordată.
Tribunalul reține că potrivit dispozițiilor art.390 Cod civil, în cazul în care divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită, iar prestația compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani. De asemenea, art.388 Cod civil stabilește că distinct de dreptul la prestația compensatorie prevăzută de art.390 soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească.
Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că acordarea acestor despăgubiri este condiționată de existența unui prejudiciu generat prin desfacerea căsătoriei pentru soțul care nu are nici o culpă în desfacerea căsătoriei și va verifica dacă în raport cu starea de fapt rezultată din probatoriul administrat în fața instanței de fond în patrimoniul apelantei pârâte C D s-a creat un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei.
Tribunalul constată că dispozițiile art.388 C.civil invocate de către apelanta-pârâtă în susținerea cererii sale de acordare de despăgubiri nu sunt aplicabile cauzei de față, în conformitate cu dispozițiile art.45 din legea nr.71/20111. Astfel, art.45 din legea nr.45/2011 menționează că dispozițiile art.388 C.civil sunt aplicabile numai în situația în care motivele de divorț s-au ivit după intrarea în vigoare a legii nr.284/2010 și, cum legea nr.284/2010 a intrat în vigoare la data de 01.10.2011, iar motivele de divorț invocate sunt anterioare acestei date (părțile sunt despărțite în fapt din anul 2008), apelanta pârâtă nu poate pretinde pentru desfacerea căsătoriei despăgubiri în sensul prevăzut de art.388 C.civil.
De altfel, și dacă aceste despăgubiri ar reprezenta daune morale solicitate în temeiul principiilor generale de drept, nu se cuvine acordarea de daune morale către apelanta pârâtă C D. Acest lucru deoarece, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, dar și din susținerile apelantei pârâte însăși, C D a locuit singură în ultimii 6 ani ca urmare a faptul că soțul său părăsise domiciliul comun și s-a gospodărit singură, soțul reclamant lăsând la plecare toate bunurile pe care cei doi soți le dobândiseră în timpul căsătoriei. În această perioadă s-a arătat că soția a fost afectată de plecarea soțului său, că se temea de singurătate apelând la rude pentru a rămâne peste noapte împreună cu ea, însă cu toate acestea nu a fost de acord cu desfacerea căsătoriei părților în cele două cauze înregistrate pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu la cererea reclamantului C G. În ceea ce privește susținerea instanței de fond referitoare la faptul că cele două părți ar fi avut o căsătorie de 28 de ani în care din exterior părțile au părut a fi un exemplu pentru comunitate aceasta nu corespunde realității deoarece, după cum rezultă din recunoașterile părților, acestea sunt despărțite în fapt din anul 2008, după o conviețuire de 21 de ani și după ce copii rezultați din căsătorie au devenit majori, iar aparența unei relații nu este de natură a genera dreptul la despăgubiri.
Tribunalul apreciază astfel că în cauza de față nu s-a făcut dovada existenței unui prejudiciu suferit de apelanta pârâtă prin desfacerea căsătoriei, deoarece de mai bine de 6 ani aceasta se află în aceeași situație, iar tulburarea depresivă menționată în adeverința emisă în anul 2013 emisă de medicul de familie, în condițiile în care nu a fost însoțită de acte provenite de la medicul de specialitate, nu apare ca fiind un argument suficient pentru acordarea acestor despăgubiri.
În consecință pentru considerentele arătate tribunalul apreciază că în speță nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unor despăgubiri în temeiul art. 388 Cod civil, hotărârea instanței de fond fiind netemeinică sub acest aspect, urmând ca în baza art. 480 Cod procedură civilă, să fie admis în parte apelul declarat de apelantul reclamant C G numai sub acest aspect și schimbată sentința instanței de fond în sensul respingerii cererii reconvenționale formulată de CD.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta pârâtă C D, având … și domiciliată în comuna M, județul Gorj împotriva sentinței civile nr…../31.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…../318/2013 și în contradictoriu cu apelantul reclamant C G, având și domiciliat în comuna R.., sat R., nr…, județul Gorj.
Admite apelul declarat de apelantul reclamantul C G împotriva sentinței civile nr…/31.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…/318/2013 și schimbă în parte sentința în sensul că înlătură obligarea reclamantului pârât C G la plata de despăgubiri către pârâta reclamantă C D.
Menține restul dispozițiilor sentinței civile nr…./31.05.2014 pronunțată de Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr…../318/2013.
Obligă apelanta pârâtă C D plata sumei de 625,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către apelantul reclamant C G.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 05 septembrie 2014, la Tribunalul Gorj.
| ← Acţiune in anulare | Anulare act. Jurisprudență Cereri; Chemare în judecată... → |
|---|
