divorţ; condiţii acordare autoritate părintească exclusivă; program de vizitare minor
| Comentarii |
|
Judecătoria MANGALIA Sentinţă civilă nr. 1967 din data de 29.12.2014
Părțile s-au căsătorit la data de … si căsătoria a fost înregistrată în registrul stării civile al com. T, jud. Constanța sub nr. …. (certificat de căsătorie aflat la fila 7) iar din căsătorie au rezultat N, născută la data de … și N, născută la data de …, potrivit certificatelor de naștere nr. …. și …. depuse la filele 9 și 10 din dosar.
În drept, potrivit art. 373 lit. a din Codul civil, "Divorțul poate avea loc prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț";.
În conformitate cu prevederile art. 374 alin. 1 din Codul civil, "Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat de către instanța judecătorească indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie"; iar potrivit alin. 3 "Instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț";.
Conform art. 930, alin. 1 C.pr.civ.: La termenul de judecată, instanța va verifica dacă soții stăruie în desfacerea căsătoriei pe baza acordului lor și, în caz afirmativ, va pronunța divorțul, fără a face mențiune despre culpa soților. Prin aceeași hotărâre, instanța va lua act de învoiala soților cu privire la cererile accesorii, în condițiile legii.
Având în vedere acordul soților la desfacerea căsătoriei, instanța va dispune desfacerea prin acord a căsătoriei încheiate la data de 02.05.1998 și înregistrată în registrul stării civile al com. Topraisar, jud. Constanța sub nr. …, fără a mai face referire la motivele de divorț invocate de părți prin cererea de chemare în judecată și prin întâmpinare.
Potrivit dispozițiilor art. 397 Cod civil, "după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel"; iar potrivit art. 506 Cod civil, cu încuviințarea instanței de tutelă părinții se pot înțelege cu privire la exercitarea autorității părintești, dacă este respectat interesul superior al acestuia.
În conformitate cu dispozițiile art. 400 alin. 1 Cod civil, în lipsa înțelegerii dintre părinți sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanța de tutelă stabilește, odată cu pronunțarea divorțului, locuința copilului minor la părintele cu care locuiește în mod statornic.
În conformitate cu prevederile potrivit art. 2 din Legea nr. 272/2002, în toate măsurile care privesc copiii, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, principiu impus inclusiv în legătură cu drepturile și obligațiile ce revin părinților.
În speță, potrivit anchetelor sociale depuse la dosar (filele 52 și 68) nu au rezultat date din care să rezulte că vreunul dintre părinți a avut un comportament necorespunzător cu privire la creșterea și educarea copiilor.
Din coroborarea răspunsurilor la interogatoriu cu cele relatate de minore în camera de consiliu și cu declarațiile martorelor M și P, instanța reține că de la momentul despărțirii în fapt relațiile dintre soți sunt tensionate, fiecare dintre aceștia întreținând câte o relație extraconjugală. Referitor la relația dintre ambii părinți și cele două minore, instanța reține în primul rând că minora N a avut câteva probleme comportamentale manifestate în cadrul școlar încă dinainte de despărțirea în fapt a părinților, ambii părinți fiind deci în culpă pentru aceste derapaje (bătăi cu o altă colegă de școală).
Cu privire la lipsa de comunicare dintre minore și pârât ulterior despărțirii în fapt a soților, instanța este de părere că aceasta nu este de natură să conducă la ideea că exercitarea autorității părintești trebuie acordată exclusiv reclamantei, aceasta fiind o măsură excepțională. Aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtul insistă prin apărările formulate prin întâmpinare ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun, prin pe cale reconvențională solicită încuviințarea unui program de vizitare la care chiar reclamanta a achiesat în parte.
Chiar dacă minorele au arătat că nu mai doresc să aibă legătură cu tatăl lor, instanța apreciază că această stare este doar una de moment, cauzată în principal de faptul că pârâtul are o relație extraconjugală coroborată cu vârsta fragedă a minorelor, din declarațiile minorelor, din referatele de anchetă socială, din declarațiile martorelor și din împrejurarea că reclamanta înseși este de acord cu stabilirea unui program de vizitare, rezultând că nu i se pot imputa pârâtului fapte de natură să îl excludă din exercitarea autorității părintești, în ciuda răcirii relațiilor cu minorele cauzată, în opinia instanței, în primul rând de deteriorarea relațiilor dintre soți.
În acest context, instanța apreciază că ambii părinți manifestă interes pentru îngrijirea minorelor, că aceștia prezintă garanții îndestulătoare că le pot asigura și pentru viitor condiții bune pentru o dezvoltare armonioasă și pentru o bună educație.
În același sens, faptul că pârâtul este o persoană integrată social, cu un domiciliu și un loc de muncă stabile, fiind astfel ușor de contactat, exclud posibilitatea de a nu se putea obține acordul tatălui în situații în care acesta se impune a fi acordat, pentru diverse aspecte ce țin de viața socială a minorelor.
Pentru aceste motive, instanța va dispune ca exercitarea autorității părintești asupra la minorelor N și N, să se efectueze în comun de către ambii părinți.
Având în vedere că minorele locuiesc la mamă iar, potrivit rezultatului anchetei sociale aceasta le oferă un spațiu de locuit corespunzător, având în vedere și acordul părților, precum și dorința minorelor, instanța va stabili locuința minorelor N și N la domiciliul reclamantei.
Potrivit art. 499 Cod civil, tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională iar potrivit prevederilor art. 402 alin. 1 din Codul civil, instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.
În conformitate cu prevederile art. 529 alin. 1 Cod civil, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, iar potrivit alin. 2, când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii.
În acest context instanța reține că, potrivit adeverinței de la fila 27, pârâtul este încadrat în muncă pe perioadă nedeterminată, având un venit stabil.
Având în vedere aceste dispoziții legale precum și hotărârea instanței privind stabilirea locuinței minorelor la mamă, care își va îndeplini astfel în natură obligația de întreținere, vârsta minorilor, nevoile crescute impuse de necesitatea asigurării celor mai bune condiții pentru o dezvoltare armonioasă și pentru o bună educație, instanța apreciază că minorele N și N se află în nevoie și se impune obligarea pârâtului la plata, în favoarea acestora, a unei pensii lunare de întreținere în cuantum de 33% din salariul lunar net realizat de pârât, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 15.04.2014, și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani.
Pe cale de consecință, instanța îl va obliga pe pârât la plata unei pensii lunare de întreținere în favoarea minorelor în cuantum de 33% din salariul lunar net realizat, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 15.04.2014, și până la împlinirea de către minore a vârstei de 18 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 383 alin. 3 din Codul civil, "Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie";.
Față de aceste dispoziții legale și, văzând solicitarea formulată de reclamantă de a reveni la numele anterior (prin cererea modificatoare a acțiunii de la fila 40), instanța va dispune ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv "M";.
Cu privire la solicitarea pârâtului ca, în cazul în care se va fixa locuința minorelor la reclamantă, solicită să i se încuviințeze dreptul de a avea legături personale cu minorele, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 401 din Codul civil, părinții separați de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă decide cu privire la modalitățile de exercitare a acestui drept.
Textul de lege anterior menționat utilizează termenul de drepturi ale părintelui separat de copil și care păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, în opoziție cu terțele persoane și, în special, cu celălalt părinte, la care s-a stabilit locuința copilului și care este debitorul obligațiilor corelative, fiind ținut să-i asigure fostului său soț, care și-a păstrat calitatea de părinte, realizarea efectivă a drepturilor conferite de lege.
O atare conduită cooperantă este impusă de împrejurarea că dreptul menționat constituie, în realitate, un mijloc pentru îndeplinirea obligațiilor pe care le are orice părinte față de copilul său și care subzistă atâta timp cât părintele nu este decăzut din drepturile părintești.
Astfel, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept dă expresie unui interes legitim, dreptul părintelui de a avea legături personale cu minorul este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Potrivit art. 17 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care a dezvoltat legături de atașament iar potrivit alin. 3, părinții nu pot împiedica relațiile personale ale copilului cu bunicii, frații ori cu alte persoane alături de care acesta se poate bucura de viața de familie decât în cazul în care instanța decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului.
Potrivit art. 18 alin. 1 lit. a-e din Legea nr. 272/2004, în sensul prezentei legi, relațiile personale se pot realiza prin:întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relații personale cu copilul; vizitarea copilului la domiciliul acestuia; găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuiește în mod obișnuit; corespondență ori altă formă de comunicare cu copilul.
În speță, chiar dacă minorele au arătat că nu mai doresc să aibă legătură cu tatăl lor, instanța apreciază că starea lor este doar una de moment cauzată în special de neînțelegerile dintre soți și de faptul că pârâtul are o relație extraconjugală, stabilirea unui program de vizitare cu posibilitatea luării minorelor la domiciliul pârâtului fiind subsumată interesului lor superior de a relua relațiile de normalitate dintre un părinte și copii după normalizarea situației dintre aceștia prin divorț.
Față de dispozițiile legale anterior menționate și având în vedere situația de fapt reținută pe baza probelor administrate în cauză, instanța va admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul N în contradictoriu cu reclamanta N și va obligă reclamanta să permită pârâtului să aibă legături personale cu minorele N și N, după cum urmează:
- în a doua și a patra săptămână a fiecărei luni, în ziua de duminică de la orele 09:00 până la orele 18:00, cu posibilitatea luării minorelor N și N la domiciliul pârâtului și obligația în sarcina pârâtului de a readuce minorele la domiciliul reclamantei la sfârșitul programului.
- a doua zi de sărbătoarea Crăciunului și a doua zi de sărbătoarea Paștelui, de la orele 09:00 până la orele 18:00, cu posibilitatea luării minorelor N și N la domiciliul pârâtului și obligația în sarcina pârâtului de a readuce minorele la domiciliul reclamantei la sfârșitul programului.
- în perioada vacanței de vară în luna august de la data de 01.08 până la data de 31.08, în fiecare zi, de la orele 09:00 până la orele 18:00, cu posibilitatea luării minorelor N și N la domiciliul pârâtului și obligația în sarcina pârâtului de a readuce minorele la domiciliul reclamantei la sfârșitul programului.
Cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere prevederile art. 453, alin. 2 C.pr.civ., precum și împrejurarea că cererea reclamantei a fost admisă în parte, instanța va admite în parte și cheltuielile de judecată efectuate de aceasta, astfel încât va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (100 lei - taxă judiciară de timbru și 400 lei onorariul redus avocatului ales al reclamantei).
| ← hotărâre care să ţină loc de act autentic. Jurisprudență... | fond funciar; excepţie autoritate de lucru judecat → |
|---|
