Divort cu copii. Jurisprudență Situaţii la divorţ

Judecătoria BOTOŞANI Sentinţă civilă nr. 47 din data de 09.09.2013

Dosar nr. xxxxx/193/2012 Divorț cu copii

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA BOTOȘANI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 03.06.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:

GREFIER:

SENTINȚA nr. xxxx

Pe rol judecarea cauzei ce are ca obiect divorț cu copii, formulată de reclamanta P. S. C., în contradictoriu cu pârâtul P. D..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din xx.xx.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când,

I N S T A N Ț A,

Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată în data de xx.xx.2013, sub nr. xxx/193/2013, pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanta P. S. C. a chemat în judecată pe pârâtul P. D. solicitând instanței ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei prin acord, încredințarea minorilor P. T. G. și P. B. M., spre creștere și educare reclamantei și revenirea la numele purtat anterior căsătoriei, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că din căsătoria încheiată la data de xx.xx.xxxxau rezultat doi copii și încă de la început au existat anumite divergențe care s-au acutizat cu trecerea timpului.

Reclamanta susține că neînțelegerile sunt grave, expresie a imposibilității comunicării în problemele fundamentale, astfel că în timp relațiile dintre ei au fost grav și iremediabil vătămate.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 373-374, art. 400 și art. 529 N.C.civ.

În susținerea acțiunii, au fost anexate înscrisuri: filele 7 - 14.

De asemenea, a fost depusă procura specială autentificată sub nr. xxxx din data de xx.xx.xxxx, prin care reclamanta a mandatat pe av. P. I. R. să o reprezinte, fiind depusă și dovada reședinței din străinătate.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,30 lei.

Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare, dar s-a prezentat în fața instanței.

Pentru verificarea competenței, instanța a avut în vedere mențiunea inserată de reclamantă în cuprinsul acțiunii cu privire la adresa la care solicită comunicarea acțiunii către pârât, referatul de anchetă socială și susținerile pârâtului prezent în fața instanței la termenul de judecată din data de xx.xx.2013.

Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanța urmează să se pronunțe cu prioritate cu privire la excepțiile de procedură și de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale, sub aspectul excepției invocate, de procedură, absolute și dilatorii, reține următoarele:

Prin acțiunea introdusă de reclamanta P. S. C. s-a solicitat instanței să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de xx.xx.xxxxl a Primăria municipiului Botoșani precum și soluționarea cererilor accesorii.

Potrivit art. 607 C.pr.civ.: Cererea de divorț este de competența instanței în circumscripția căruia se află cel din urmă domiciliu comun al soților. Dacă soții nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul din soți nu mai locuiește în circumscripția instanței în care se află cel din urmă domiciliu comun, instanța competentă este aceea în circumscripția căreia își are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliu în țară, este competentă instanța în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul.

De precizat că și în materia divorțului interesează adresa unde părțile au locuit sau locuiesc efectiv, iar nu cea înscrisă în evidența privind persoana.

Instanța reține sub acest aspect că reclamanta figurează în evidențe cu domiciliul în sat Orășeni Vale, comuna Curtești, jud. Botoșani, iar pârâtul figurează cu același domiciliu.

Criteriul stabilit de art. 607 C.pr.civ. este cel al domiciliului comun, însă în cazul de față instanța nu poate reține ca domiciliu comun locuința reclamantei din sat Orășeni Vale, com. Curtești, jud. Botoșani, deoarece soții nu s-au gospodărit în această localitate.

Astfel, potrivit mențiunii inserate de reclamantă în cuprinsul acțiunii, adresa la care aceasta a solicitat comunicarea acțiunii către pârât este în Iași, str. X nr. Y - jud. Iași.

Conform referatului de anchetă socială (fila 17 dosar) familia P. locuiește efectiv în jud. Iași, motivat de faptul că pârâtul lucrează la o unitate militară din Iași, instituție care i-a pus la dispoziție locuință de serviciu unde locuiește împreună cu soția și cei doi copii, ambii elevi la o unitate de învățământ din Iași. În același document s-a menționat că familia P. vine la locuința de domiciliu din sat Orășeni Vale, com. Curtești, jud. Botoșani doar în perioadele libere de la serviciu sau în concediu, ceea ce instanța nu poate interpreta ca fiind domiciliul comun.

În fața instanței, pârâtul a menționat că locuiește în Iași din data de 01.01.2006, fiind cadru militar, observându-se că locuința de serviciu a fost ocupată de familia P. pe o perioadă de aproximativ șapte ani.

Instanța constată că adresa la care soții au locuit efectiv, până la separarea în fapt, este cea din Iași, de la, adresă ce constituie domiciliul comun, fiind fără relevanță, așa cum s-a menționat și anterior, adresa înscrisă în actul de identitate.

Față de aceste considerente și având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate de art. 607 C.pr.civ. în materia divorțului, competență ce nu poate fi înlăturată prin convenția părților, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Botoșani, față de dispozițiile art. 159 pct. 3 raportat la art. 607 C.pr.civ, urmând a o admite ca atare.

În consecință, în temeiul art. 158 alin. 1 și 3 C.pr.civ. cu referire la art. 607 C.pr.civ., instanța va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, jud. Iași.

Văzând că acțiunea a fost legal timbrată, conform dispozițiilor art. 7 lit. a) din lg. nr. 146/1997,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T Ă R Ă Ș T E:

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Botoșani.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect divorț cu copii, formulată de reclamanta P. S. C., cu domiciliul în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești, jud. Botoșani, cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat P. I. R., cu sediul în Botoșani, X nr. Y, bl. T, sc. T, et. U, ap. V, jud. Botoșani, în contradictoriu cu pârâtul P. D., cu domiciliul în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești, jud. Botoșani, în favoarea Judecătoriei Iași, județul Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, data de xx.xx.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. M.C.C.

Tehnodact. M.M.

Ex. 2/21.06.2013

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Divort cu copii. Jurisprudență Situaţii la divorţ