Divorţ cu minori. separarea în fapt a soţilor
Comentarii |
|
Judecătoria TÂRGU BUJOR Sentinţă civilă nr. 597 din data de 17.10.2017
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T B sub nr. /2017, la data de 22.03.2017, reclamanta M A a chemat în judecată pe pârâtul A I solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 03.10.2008 și înregistrată sub nr. 1 L , District L , C , act transcris în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei T B sub nr.1 din 06.2016, din culpa exclusivă a pârâtului, stabilirea locuinței minorei I M la domiciliul său din localitatea F , jud. G , exercitarea autorității părintești asupra minorei exclusiv de către reclamantă și obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere pentru minoră în natură, conform art. 530 Cod civil.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că la data de 03.10.2008 s-a căsătorit cu pârâtul, iar din căsătoria lor a rezultat minora I M .
A mai arătat reclamanta, că după căsătorie, pârâtul a continuat să locuiască cu, conaționalii săi într-un centru pentru refugiați, iar ea a locuit împreună cu familia într-un apartament închiriat din localitatea N . Cu pârâtul se întâlnea sporadic, mai mult la locul său de muncă.
Mai arată reclamanta că, pârâtul nu a avut grijă de ea pe toată perioada sarcinii, nu a sprijinit-o nici financiar și nici moral. La nașterea minorei s-a prezentat la spital, a fost de acord să recunoască copilul și i-a cerut să plece cu el în Pakistan, sub condiția să se supună legii islamului, însă a refuzat.
Din anul 2011 pârâtul nu a mai luat legătura cu ea sau cu minora și nici nu a contribuit cu bani la creșterea minorei.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri și martori.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând materialul probator administrat în cauză instanța reține că părțile s-au căsătorit la data de 03.10.2008, căsătoria acestora fiind înregistrată sub nr. 1 L , District L , Cipru, act transcris în registrul de stare civilă din cadrul Primăriei T B sub nr.1 din 23.06.2016.
Din conviețuirea părților, a rezultat minora I M .
Conform dispozițiilor art. 309 Codul familiei " Soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral. Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să locuiască separat";.
Cum în speță relațiile dintre soți nu mai sunt caracterizate de trăsăturile specifice unei relații de familie iar continuarea căsătoriei a devenit imposibilă în condițiile în care părțile sunt despărțite în fapt de o perioadă mare de timp, instanța va dispune în baza disp. art. 373 lit. b Codul familiei, desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a pârâtului.
Conform disp. art. 383 cod civil "(1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această înțelegere prin hotărârea de divorț.
(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.
Întrucât la încheierea căsătoriei părțile au convenit, în conformitate cu prevederile art. 282 Cod civil să își păstreze numele dinaintea căsătoriei, instanța va dispune ca reclamanta să poarte numele dinaintea și din timpul căsătoriei, acela de M .
În condițiile art. 396 cod civil, odată cu admiterea cererii de divorț, instanța se va pronunța în mod obligatoriu și asupra raporturilor dintre părinți și copii, ținând seama de interesul superior al copilului, de ancheta psihosocială efectuată în cauză,de opțiunea minorului și de poziția părților.
Referitor la stabilirea locuinței minorei, instanța apreciază că se impune ca aceasta să locuiască în continuare la domiciliul mamei reclamante față de care este atașată și care dispune de condiții locative, materiale și morale optime.
Conform dispozițiilor art. 397 Cod civil "După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel";. Potrivit art. 398 Cod civil "Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți. Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia";.
În împrejurările concrete ale cauzei în care s-a făcut dovada că pârâtul nu mai ține legătura cu reclamanta și cu minora încă din anul 2011, instanța apreciază că exercitarea în comun a autorității părintești contravine interesului superior al minorei, reclamanta fiind în imposibilitate de a îl contacta pe pârât în vederea adoptării deciziilor cu privire la persoana copilului, la sănătatea, creșterea și educația acestuia.
În consecință, instanța va dispune ca autoritatea părintească asupra minorei să fie exercitată exclusiv de către reclamantă.
În ceea ce privește contribuția părinților la cheltuielile de creștere, educare și învățătură, instanța reține că tatăl și mama sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educarea, întreținerea și pregătirea sa profesională, în condițiile art. 499 Cod civil.
În temeiul art. 530 Cod civil, instanța va obliga pe reclamantă și pe pârât la plata unei pensii de întreținere în favoarea minorei, în natură.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
← Expresia bunei credințe la încheierea și executarea... | Stabilire paternitate. excepţia prescripţiei dreptului... → |
---|