Expresia bunei credințe la încheierea și executarea contractului, în contextul în care nu a fost dublată printr-o clauză identică, în favoarea intimatului, aplicabilă în situația încetării contractului din culpa furnizorului
| Comentarii |
|
Tribunalul NEAMŢ Decizie nr. 186/AC din data de 22.05.2017
Se examinează apelul civil formulat de reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX, împotriva sentinței civile nr.XX din 15.11.2016 pronunțată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-debitor XX, domiciliat în XX, CNP XX.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
S-a făcut referatul cauzei, grefierul de ședință învederând următoarele:
- cauza este la primul termen de judecată;
- procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile;
- taxa judiciară de timbru a fost achitată.
Instanța, în temeiul art. 466 raportat la art.95 pct.2 Cod procedură civilă, constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze apelul. Încuviințează proba cu înscrisurile depuse în apel, apreciindu-le pertinente, concludente și utile.
Nemaifiind cereri, instanța constată apelul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. XX/15.11.2016 pronunțată de Judecătoria XX în dosarul nr. XX, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamanta XX, în contradictoriu cu pârâtul XX.
Prin urmare, a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 771,32 lei, reprezentând despăgubiri civile contractuale, la care se adaugă penalități de întârziere de 0,5 % calculată de la data scadenței facturii seria CSE XX din data de 16.01.2014 ( scadentă la data de 02.02.2014) până la stingerea debitului și 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
A fost respinsă, ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 lei, reprezentând contravaloarea justei despăgubiri.
Pentru a pronunța soluția menționată anterior, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XX din 07.10.2016, reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX l-a chemat în judecată pe pârâtul XX, domiciliat în XX, CNP XX, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 771, 32 RON, reprezentând preț al serviciilor de telefonie mobilă, a penalităților convenționale de 0, 5% pentru fiecare zi de întârziere aferente prețului neachitat, pentru perioada cuprinsă de la scadența facturii și până la îndeplinirea obligației de plată, calculate la suma de 979, 76 lei, precum și a sumei de 800 RON, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen și 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în cauză.
Acțiunea a fost formulată conform procedurii cererilor de valoare redusă, în condițiile art. 1025-1032 din codul de procedură civilă.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, serviciile de telefonie mobilă prestate pârâtului au avut la bază Contractul nr. XX pentru serviciile XX (fosta XX). În temeiul acestuia s-a emis factura fiscală anexată cererii, în valoare totală de 771, 32 RON, sumă ce a rămas neachitată până în prezent, deși scadența stabilită convențional de părți prin contract și reluată pe fiecare factură a fost depășită (02.02.2014). Potrivit art. 6.1 din contract pentru sumele neplătite la termen clientul va plăti penalități de 0, 5% pentru fiecare zi de întârziere, mențiune care se regăsește și pe fiecare factură. Această clauză face parte din condițiile generale ale contractelor pentru servicii XX, pe care debitorul le-a luat la cunoștință și le-a acceptat. Creditoarea apreciază că înțelegerea părților de prestare a serviciilor de telefonie mobilă și facturile emise în contul acestor servicii, coroborată cu achitarea serviciilor în perioada de la data încheierii contractului și până la data scadenței primei facturi neachitate, dovedește caracterul cert, lichid și exigibil al creanței.
Referitor la cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 RON, reprezentând taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen, creditoarea motivează că potrivit pct. 8 din contract acesta s-a încheiat pentru o perioadă minimă prevăzută în contract, iar nerespectarea acestei durate se sancționează cu plata unei taxe de reziliere în sumă fixă. Această sumă a fost menționată în factura fiscală seria CSE nr. XX din 16.09.2013.
În dovedire a depus la dosarul cauzei în copie, Contractul unic pentru furnizarea serviciilor de comunicații electronice XX, cu anexele corespunzătoare și înscrisuri (filele 9-42).
Având în vedere lipsa răspunsului pârâtului, instanța a procedat la soluționarea cererii în lipsa părților conform art.1030 alin.2 cod. proc. civ.
Examinând lucrările dosarului, prima instanță a reținut că între părți s-au derulat relații comerciale în temeiul Contractului nr. XX pentru serviciile XX ( fosta XX , având ca obiect furnizarea de către creditoare a serviciilor de comunicații electronice (art. 1.1). Conform art. 4.1 din contract clientul s-a obligat să plătească prețul serviciilor XX furnizate, incluzând tariful lunar, taxa de abonament pentru luna în curs, precum și orice alte taxe necesare accesului la serviciile solicitate sau la schimbarea opțiunii inițiale. De asemenea, potrivit art. 10 plata pentru serviciile prestate se face pe baza facturii emise la termenul de plată stabilit în cuprinsul acesteia, respectiv o perioadă maximă de 14 zile de la data emiterii). S-a convenit ca pentru facturile neplătite la termen clientul să plătească penalități de întârziere în decontare de 0,5% pe zi cu titlu de daune moratorii până la plata întregii sume (art. 10.10). Contractul a fost încheiat pe o durată de 1 an (art. 9), începând cu data de 12.01.2015. În executarea contractului creditoarea a emis facturi fiscale reprezentând sumele stabilite prin contract, la tarifele convenite. În cuprinsul cererii introductive creditoarea face referire la debitul pretins ca rezultând din facturile fiscale anexate. Având în vedere că la dosar au fost depuse facturile fiscale, instanța a reținut că suma în litigiu este cea menționată în facturile respective.
În drept, instanța a reținut că procedura cererilor de valoare redusă constituie o cale specială prevăzută în favoarea creditorilor pentru realizarea creanțelor ce îndeplinesc toate condițiile pentru a fi puse în executare silită, dar pentru care nu există un titlu executoriu. Scopul cererii de valoare redusă este, așadar, reglementarea unei proceduri prin care creditorii să obțină în mod facil un titlu executoriu pentru creanțele necontestate, fără a se analiza fondul raporturilor juridice dintre părți. De aceea, având în vedere caracterul simplificat și derogatoriu al procedurii în raport cu dreptul comun, disp. art.1026 și urm. CPC instituie condiții de admisibilitate restrictive ale acestei proceduri, respectiv creanța să izvorască dintr-un contract, statut, regulament sau a alt înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege, creanța să fie certă lichidă și exigibilă, și, în fine, actul juridic izvor al creanței să ateste drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
Potrivit art. 663 alin. 2 Cod proc. civilă creanța are caracter cert dacă existența sa rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul, condiție pe care instanța o găsește realizată în speță. În acest sens, Contractul pentru serviciile XX ( fosta XX pentru persoane fizice este asumat de ambele părți prin semnătură și cuprinde pentru debitor obligația de plată a contravalorii serviciilor de comunicații de care a beneficiat. Contractul încheiat nu cuprinde, însă, întinderea serviciilor prestate și nici suma ce trebuie achitată lunar, întrucât aceste elemente depind de anumite opțiuni ale clientului, precum și de durata și felul convorbirilor efectuate, însă facturarea s-a efectuat pe baza tarifelor la care fac trimitere prevederile art. 4.1. În aceste împrejurări, prin contract debitorul și-a asumat doar o obligație generică de plată a contravalorii serviciilor de care urma să beneficieze. Împrejurarea că la data încheierii convenției nu se cunoșteau in concreto aspectele cantitative ale derulării raporturilor contractuale (serviciile de care abonatul va beneficia efectiv și, respectiv, sumele ce urma a fi facturate) nu înlătură caracterul
Potrivit art. 663 alin. 3 Cod proc. civilă creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță. Din acest punct de vedere, contractul nu poate sta el însuși și exclusiv la baza emiterii somației de plată, întrucât nu constată suma datorată și nici toate elementele pe baza căreia aceasta să poată fi determinată. Sumele sunt determinate în cuprinsul facturilor fiscale, iar acestea nu cuprind nici o mențiune referitoare la un eventual refuz la plată. În consecință, instanța a apreciat ca fiind îndeplinită și cerința caracterului lichid al creanței.
Referitor la chestiunea exigibilității creanței, instanța a constatat că acest aspect nu comportă discuții, în condițiile în care ambele facturi cuprinzând contravaloarea serviciilor de telefonie au menționată ultima zi de plată, iar termenul stabilit pe cale convențională este împlinit.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, instanța a constatat aplicabile prevederile art. 1066 și urm. Cod civil. Creditoarea reclamantă este îndreptățită să beneficieze de repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale. În acest context, instanța a reținut că părțile au inserat în cuprinsul contractului o clauză penală referitoarea la cuantumul procentual al daunelor interese moratorii, prevedere aplicabilă în condițiile art. 1535Cod civil.
De asemenea, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 800 RON, reprezentând contravaloarea taxei pentru rezilierea contractului înainte de termen, instanța a constatat caracterul său neîntemeiat. Nu există echivoc asupra incidenței pactului comisoriu de gradul IV și nici asupra împrejurării că rezilierea contractului a intervenit de drept în momentul când creditoarea a constatat neplata la scadență a contravalorii serviciilor prestate. Taxa de reziliere a contractului înainte de termen se va achita numai în condițiile în care clientul solicită încetarea contractului și doar dacă a beneficiat de o promoție. Este necesar, așadar, să existe o manifestare de voință expresă din partea debitorului în sensul încetării contractului, și nu simpla neexecutare a obligației de plată a contravalorii serviciului (fără măcar a se stabili dacă neexecutarea este culpabilă sau fortuită). Drept urmare, suma pretinsă cu titlul de taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen se vădește a fi neîntemeiată, fiind respinsă.
În temeiul art. 453 cod. proc. civ., pârâtul ca parte căzută în pretenții a fost de asemenea obligat și la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
Împotriva sentinței a formulat apel, înregistrat la data de 10.01.2017, reclamanta XX, solicitând schimbarea hotărârii primei instanțe și obligarea intimatului la plata sumei de 800 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contratelor de furnizare servicii și a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 lei, în prezentul ciclu procesual.
În motivare, reluând soluția primei instanțe, precum și raporturile juridice derulate între părți, a susținut că respingerea capătului de cerere vizând suma de 800 lei, de către prima instanță reprezintă un demers neîntemeiat.
A mai susținut că a fost ignorat principiul forței obligatorii a contractelor, dar și faptul că suma de 800 lei a fost în mod legal stabilită, potrivit convențiilor, fiind îndeplinite, de altfel, condițiile răspunderii civile contractuale, în contextul în care intimatul-pârât nu și-a îndeplinit obligația de plată a debitului principal, iar contractele au încetat înainte de termen.
Apelanta a precizat că, potrivit art. 17.1 raportat la art. 16.1 pct. (i) din contract, în cazul în care se dezactivează una sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei inițiale stabilite pentru fiecare cartelă SIM, din orice motiv menționat la art. 16.1 (deci în cazul rezilierii fără preaviz, atunci când abonatul nu își mai respectă obligațiile de plată), furnizorul poate percepe un cost de încetare de 800 lei/cartelă SIM dezactivată, dacă încetarea contractului a intervenit la mai mult de 12 luni față de sfârșitul perioadei inițiale.
În drept, a indicat prevederile art. 1032, 1033 alin1, 1026, 466, 470, 476, 480 alin. 2 Cod de procedură civilă, art. 1270, 1359, 1350, 1538, 1548, 268 Noul Cod Civil.
Apelanta a depus înscrisuri.
Apelul a fost timbrat în mod legal, cu suma de 100 lei (fila 47).
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând cererea de apel, instanța reține următoarele:
Din considerentele sentinței contestate rezultă că prima instanță a respins capătul de cerere vizat de apelantă, pentru motivul potrivit căruia intimatul-pârât ar fi trebuit să solicite încetarea contractului, pentru activarea clauzei privitoare la posibilitatea adversarului de a solicita plata sumei de 800 lei.
Este real că a fost omisă analiza celei de-a doua teze din cuprinsul art. 17.1 din contract, care trimite la textul art. 16.1, în virtutea cărora în cazul în care se dezactivează una sau mai multe cartele SIM înainte de expirarea perioadei inițiale stabilite pentru fiecare cartelă SIM, din orice motiv menționat la art. 16.1 (deci în cazul rezilierii fără preaviz, atunci când abonatul nu își mai respectă obligațiile de plată), furnizorul poate percepe un cost de încetare de 800 lei/cartelă SIM dezactivată, dacă încetarea contractului a intervenit la mai mult de 12 luni față de sfârșitul perioadei inițiale.
Această clauză nu este, însă, susceptibilă de a produce efectele propuse de apelantă, astfel:
În contextul în care intimatul a aderat la condițiile prestabilite, standard formulate de către furnizor, în mod rezonabil acesta se putea baza pe buna credință a cocontractantului la perfectarea convenției.
Așa fiind, instanța amintește că, potrivit art. 970 alin. 1 cod civil din 1864 (aplicabil față de data încheierii contractului nr. XX, respectiv 12.04.2011, conform art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009): "Convențiile trebuie executate cu bună-credință";. Prin analogie, acest principiu este aplicabil și la momentul încheierii unui contract.
Or, însuși cedentul apelantei a eludat atare regulă, propunând spre însușire un contract ale cărui clauze reflectă un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
Atare concluzie are la bază realitatea potrivit căreia furnizorul a stabilit în favoarea sa dreptul la despăgubire atât pentru neexecutarea la termen a obligației de plată a facturilor (respectiv penalitățile acordate de prima instanță, într-un cuantum oricum, considerabil - 0, 5% pe zi de întârziere), cât și pentru desființarea anticipată a convenției (respectiv despăgubirea reclamată prin cererea de apel).
Această din urmă așa-zisă despăgubire nu poate fi catalogată ca reprezentând expresia bunei credințe la încheierea și executarea contractului, în contextul în care nu a fost dublată printr-o clauză identică, în favoarea intimatului, aplicabilă în situația încetării contractului din culpa furnizorului.
Principiul bunei credințe, evidențiat în cele ce precedă, poate fi reprezentat, în concret, și de o echivalență a prestațiilor (cu atât mai mult cu cât cedentul apelantei a redactat clauzele convenționale), ceea ce presupune că drepturile și obligațiile reciproce trebuie să aibă, dacă nu o valoare identică, măcar una apropiată, ceea ce, din perspectiva asumării dreptului reclamat în cauză, nu este cazul în speță, după cum s-a arătat anterior.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiat, apelul civil formulat de reclamanta XX., cu sediul ales în mun. XX, CUI XX, împotriva sentinței civile nr. XX din 15.11.2016 pronunțată de Judecătoria XX, în contradictoriu cu intimatul-debitor XX, domiciliat în XX, CNP XX.
Definitivă.
| ← Acordul notarial al vecinilor pentru eliberarea autorizației de... | Divorţ cu minori. separarea în fapt a soţilor → |
|---|
