divorţ. Jurisprudență

Judecătoria COSTEŞTI Sentinţă civilă nr. 26 din data de 23.01.2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 26/2015

Pe rol judecarea cauzei Minori și familie privind pe reclamantul P A și pe pârâta P F F, având ca obiect divorț.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile pendinte, deliberând, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 5.06.2014 sub numărul unic de dosar 1917/214/2014, reclamantul P A, în contradictoriu cu pârâta P F A, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 07.09.2002 la Primăria Comunei Bârla , din culpa exclusivă a pârâtei, aceasta urmând a reveni la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv "Păun";. De asemenea, reclamantul a solicitat ca autoritatea părintească privind pe minorii P C C, născut la data de 08.07.2002, respectiv P M C , născută la data de 02.08.2004 să fie exercitată în comun de ambii părinți, locuința minorilor urmând să fie stabilită la domiciliul reclamantului, fără a solicita ca pârâta să fie obligată la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor , precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că s-au căsătorit la data de 7 septembrie 2002, fiind înregistrată în registrul de stare civilă al Comunei Bârla la nr. 12, din căsătorie rezultând fiul lor minor P C C, născut la data de 08.07.2002 și fiica lor minoră P M C , născută la data de 02.08.2004.

Încă de la început relațiile de căsătorie au fost afectate de o gelozie nejustificată a pârâtei , care nu lucra, pleca de acasă la părinții săi , inclusiv fără copii, el cerându-i repetat să se întoarcă acasă de dragul copiilor, nu gătea nu îi spăla.

Pentru toate aceste motive , dar și pentru faptul că el , în gospodăria din Bârla , sat Bădești Băi , jud. Argeș , are condiții foarte bune , de care copii au beneficiat de la nașterea lor, constând în locuință compusă din 6 camere și dependințe, grădină , piscină, unde poate fi ajutat și de părinții săi , cu care locuiește, solicită ca locuința minorilor să fie stabilită la tată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 373 lit.b), art.379 alin.1, art.383, art.389, art.397, art.398, art.400 și 414 din Noul Cod Civil, art. 451 C.pr.civ.

În dovedire, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei, anchete sociale și proba testimonială. La dosar au fost atașate copii certificate conform cu originalul de pe următoarele înscrisuri: certificat de căsătorie (fila 6), act de identitate (fila 5), proces-verbal de informare mediere (fila 9), certificate de naștere minori(filele 7,8).

Cererea a fost legal timbrată, dovada achitării taxei de timbru, în sumă de 100 lei, fiind atașată la dosar (fila 4).

La data de 10.07.2014 pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, timbrată corespunzător(filele 15-21), prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantului , stabilirea locuinței minorilor la domiciliul mamei , obligarea reclamantului la plata pensiei de întreținere în favoarea minorilor , fiind de acord cu reclamantul în ceea ce privește exercitarea în comun a autorității părintești și revenirea ei la numele purtat anterior căsătoriei.

În motivare, pârâta , în mod rezumat , a arătat că de 8 ani de zile reclamantul lucrează în Pitești și vine acasă la sfârșit de săptămână , uneori și la 2-3 săptămâni, timp în care ea a stat acasă și s-a ocupat exclusiv de creșterea și educarea celor doi copii minori, iar de aproximativ un an și jumătate știe că reclamantul are o relație extraconjugală. A fost repetat agresată , inclusiv fizic de către soțul reclamant , ultima dată la data de 29.06.2014, conform certificatului medico-legal nr. 555/30.06.2014 emis de SML Argeș, când a vrut să ia copiii și să plece cu ei la Pitești la noul său domiciliu, între timp fiind alungată din domiciliul comun de către reclamant.

În ceea ce privește situația copiilor, pârâta arată că în prezent este angajată , locuiește cu chirie împreună cu copiii în Pitești, unde de asemenea locuiește , tot cu chirie și reclamantul , iar la adresa din Bârla unde arată reclamantul că ar avea toate condițiile locuiesc de fapt părinții lui , care sunt și proprietarii acestui imobil.

În probațiune ,, pârâta a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului, anchetă socială, un martor, BA .

Reclamantul a formulat și depus la data de 19.08.2014 întâmpinare (fila 29), prin care a rătat că solicită respingerea cererii reconvenționale , motivat de faptul că pârâta nu are o locuință personală, domiciliul ei este în casa părinților lui, nu sunt reale imputările pârâtei referitoare la acte de agresiune și insistă în stabilirea locuinței la domiciliul său , deoarece copiii aici au locuit de la naștere și până în prezent, aici au toate condițiile și sunt puternic atașați atât de el cât și de părinții lui.

La data de 29.09.2014, pârâta a formulat și depus, filele 33,34, răspuns la întâmpinarea reclamantului , prin care a combătut argumentat susținerile acestuia.

La termenul din 28.11.2014 instanța a încuviințat părților probele solicitate, respectiv reclamantului proba cu înscrisurile depuse la dosar, interogatoriul pârâtei (filele 64-69), proba cu un martor, P I, declarația acesteia fiind atașată la dosar (fila 78) precum și anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului ( filele 45,46), iar pârâtei proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului(filele 70-71) , anchetă psihosocială la domiciliul său (filele 50,51), audierea minorilor(fila77) și cu un martor , B A, declarația acesteia fiind atașată la dosar ( fila79) .

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Potrivit certificatului de căsătorie cu seria CB nr.565892 (fila 6), reclamantul și pârâta s-au căsătorit la data de 7 septembrie 2002, căsătoria fiind înregistrată la Primăria Comunei Bîrla , județ Argeș, în registrul de stare civilă sub nr. 12/07.09.2002.

Din căsătoria părților au rezultat fiul și fiica acestora, respectiv minorii P C C, născut la data de 08.07.2002 și P M C, născută la data de 02.08.2004 (filele 7,8).

Potrivit art. 373 lit. b) din Codul Civil, divorțul poate avea loc, printre altele, atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În cauză, coroborând susținerile părților cu cele ale martorelor audiate, P I și B A (filele78,79),precum și cu înscrisurile depuse (certificat medico-legal nr. 555/3006.2014-fila 21) și cu întrebările și răspunsurile părților la interogatorii (filele 64-69, 70-71), instanța apreciază că aceste condiții sunt îndeplinite.

Astfel, declarațiile ambelor martore confirmă susținerile părților în sensul existenței unor conflicte vechi aproximativ 2,3 ani de când pârâta are puternice suspiciuni de infidelitate față de reclamant.

Martora P I , mama reclamantului, arată că în acest interval de timp , de doi ani , de când cei doi soți se ceartă frecvent , nora ei , pârâta , i-a arătat pe telefonul reclamantului niște mesaje cu conținut amoros primite de la o femeie.

Din toate mijloacele de probă , inclusiv din răspunsul la interogatoriu, rezultă că reclamantul lucrează în Pitești de mai mulți ani și vine acasă la sfârșitul săptămânii , iar uneori și la două săptămâni, în timp ce pârâta a stat acasă cu minorii.

Pe de altă parte , instanța reține că și pârâta frecvent, când aveau neînțelegeri, pleca la părinții ei pentru diferite intervale de timp și se implica activ în conflicte verbale intense cu reclamantul.

Instanța reține culpa comună a soților în desfacerea căsătoriei, întrucât reclamantul a avut un comportament prin care a creat un dubiu rezonabil asupra fidelității sale conjugale, în timp ce pârâta s-a implicat activ în conflicte verbale aprinse și repetate.

Având în vedere această situație de fapt, instanța apreciază că vătămarea raporturilor de familie este consecința comportamentului ambilor soți, care și-au încălcat reciproc obligațiile mutuale de respect și fidelitate.

În consecință, în temeiul art. 373 lit. b) cod civil și art. 933 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va dispune desfacerea căsătoriei încheiate între părți la data de 07 septembrie 2002, înregistrată la Primăria Bîrla, Județ Argeș, sub nr. 12/07.09.2002, din culpa comună a părților.

În temeiul art. 383 alin. 3 C. civ. va dispune ca pârâta să revină la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv la acela de " Păun";.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, potrivit art. 397 C. civ. după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care instanța decide altfel. Pentru motive temeinice, instanța poate face aplicarea art. 398 sau 399 C. civ și să dispună exercitarea autorității părintești de către un singur părinte sau de către o altă persoană. În situația de față, instanța apreciază că nu există motive temeinice care să justifice ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de către un singur părinte.

Prin urmare, instanța urmează să dispună, în baza art. 397 C. civ., exercitarea autorității părintești asupra minorilor P C C, născut la data de 08.07.2002 și P M C, născută la data de 02.08.2004, în comun, de ambii părinți.

Cu privire la stabilirea locuinței minorilor, instanța constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 400 alin. 1 Cod civil, întrucât părțile nu au ajuns la un consens cu privire la locuința minorilor, ambii manifestându-și dorința ca minorii să locuiască împreună cu ei. Astfel, având în vedere faptul că mama s-a ocupat constant de creșterea și educarea minorilor, instanța apreciază că este în interesul superior al acestora ca locuința lor să fie stabilită la domiciliul pârâtei.

Instanța constată că reclamantul solicită stabilirea locuinței copiilor la domiciliul său din Bîrla , Jud Argeș, unde în fapt și în drept se află gospodăria și proprietatea părinților reclamantului , unde într-adevăr minorii , împreună cu mama lor , au locuit de la naștere și până în toamna anului 2014.

Pe de altă parte domiciliul efectiv, locuința efectivă a reclamantului este , în prezent , în Pitești , unde contribuie la creșterea , educarea și supravegherea minorilor.

Din referatul de anchetă socială întocmit de DAS a mun. Pitești (filele 50,51) , instanța reține că în privința condițiilor locative prezente în garsonierele închiriate de cei doi soți în Pitești , în care locuiesc în prezent, pârâta într-o garsonieră împreună cu cei doi minori, se poate constata o similitudine , acesta neputând reprezenta astfel un criteriu semnificativ în alegerea părintelui la care se va stabili domiciliul minorilor, varianta separării celor doi minori neputând fi luată în calcul, în aprecierea instanței, deoarece , în cei minim 10 ani de când se află împreună s-au legat între aceștia puternice și importante legături pentru evoluția lor viitoare.

Instanța va avea în vedere astfel aportul constant , pe care și l-a adus mama la creșterea și educarea minorilor, fiind prezentă permanent în viața acestora de la nașterea lor și până în momentul de față , care este de necontestat chiar dacă aceasta a fost ajutată fie de mama reclamantului , fie de către tatăl minorilor , în sensul acestei concluzii fiind și poziția minorilor, ascultați de instanță în camera de consiliu, când ambii au arătat că își iubesc foarte mult ambii părinți , dar apreciază că mama este cea care s-ar ocupa constant și eficient de creșterea și supravegherea lor.

Inclusiv mama reclamantului , în declarația dată , a arătat că pârâta își îndeplinea obligațiile de mamă și chiar pe cele de soție , din punct de vedere gospodăresc, adică îi pregătea soțului ei hrana și celelalte trebuințe când venea acasă.

Prin stabilirea locuinței minorilor la Bârla , unde arată reclamantul că minorii au toate condițiile materiale și unde au crescut de la naștere și până în prezent , împreună cu mama lor însă până la despărțirea în fapt a părților , ar aduce minorii în situația ca în timpul săptămânii să fie lipsiți de prezența ambilor lor părinți , stând cu părinții , pe rând, doar în week-end.

Având în vedere aceste aspecte, instanța va stabili locuința minorilor la domiciliul mamei pârâte, unde , ca și până acum, tatăl va avea posibilitatea contactului zilnic cu ambii copii și implicării cât dorește de active și efective în creșterea și educarea acestora..

În consecință, date fiind dispozițiile art. 483 alin. 3 C. civ., conform cărora ambii părinți răspund pentru creșterea copiilor lor minori, reclamantul va fi obligat să plătească în favoarea minorilor pensie de întreținere. Cuantumul contribuției la creșterea și educarea minorei va fi stabilit prin raportare la dispozițiile art. 529 C. civ. Potrivit acestui text de lege, întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti, iar atunci când este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, respectiv până la o treime pentru doi copii..

Ca atare, va obliga reclamantul să plătească pârâtei lunar pensie de întreținere în favoarea minorilor în cotă de 33 % din venitul său net lunar , câte 16,5 % pentru fiecare minor , de la data rămânerii definitive a prezentei , dată fiind contribuția financiară constantă a tatălui la cheltuielile minorilor și până la majoratul fiecăruia dintre aceștia.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere că acțiunea formulată de reclamant a fost admisă, în parte , ca și cererea reconvențională instanța, în temeiul art. 453 alin.2 teză finală Cod proc. civilă, va compensa cheltuielile de judecată ale părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea principală și cererea reconvențională formulate în contradictoriu de P A, și de P F F, CNP: 2781212284403.

Desface căsătoria încheiată de părți la data de 07 septembrie 2002 și înregistrată în Registrul de stare civilă al Primăriei comunei Bîrla, sub nr. 12 din 07.09.2002, din vina ambilor soți.

Pârâta-reclamantă revine la numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela de "P";.

Conferă exercițiul autorității părintești în privința minorilor P M-C, născută la data de 02.08.2004 și P C - C, născut la data de 08.07.2002, ambilor părinți.

Stabilește locuința minorilor P M-Cl și P C - C, la domiciliul mamei.

Obligă pârâtul să contribuie cu titlul de pensie de întreținere, la cheltuielile de creștere și educare ale minorilor P M-C și P C - C, cu o cotă de 33% din venitul net realizat, câte 16,5% pentru fiecare, de la data rămânerii definitive a prezentei, și până la majoratul beneficiarilor.

Compensează cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre divorţ. Jurisprudență