Divorţ. Jurisprudență Situaţii la divorţ

Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 5427 din data de 26.09.2016

Deliberând asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 07.03.2016, , reclamanta a solicitat, in contradictoriu cu pârâtul, pronunțarea unei hotărâri prin care sa dispună desfacerea căsătoriei încheiata intre părți din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă cu privire la minora, stabilirea domiciliului minorei la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, fără cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii, a arătat reclamanta că, la scurt timp după încheierea căsătoriei, au apărut neînțelegeri. Astfel, pe fondul consumului de alcool, pârâtul a lovit-o pe reclamanta în repetate rânduri. Potrivit reclamantei, în data de 31.01.2016, pârâtul a provocat scandal și a agresat-o mai întâi fizic , iar apoi verbal pe soția sa. Cu același prilej a fost agresată și fiica cuplului, de către tată în zona capului. În aceste condiții , reclamanta a fost nevoită să se mute la mama sa împreună cu minora, totodată a solicitat emiterea unui ordin de protecție, Judecătoriei Bacău.

Reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori.

Au fost atașate înscrisuri (f. 7-11 ds.).

La data de 30.03.2016 pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (f. 28 dosar) prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună, revenirea la numele avut anterior căsătoriei, exercitarea autorității părintești în comun,stabilirea domiciliului minorei la mamă, încuviințarea unui program de legături personale, la fiecare sfârșit de săptămână, sâmbăta în intervalul orar 10-18, cu luarea minorei la domiciliul pârâtului-reclamanat. În plus a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivare, pârâtul-reclamant a arătat că între părți a existat un conflict domestic, reclamanta locuind în prezent la familia ei din satul Spria, com. Colonești.. Pârâtul-reclamant a arătat că soția sa este o fire critică, îi reproșa tot timpul că nu aduce suficienți bani acasă. A susținut că relația dintre părți s-a deteriorat în urma decesului părinților pârâtului, recunoscând că a început să consume alcool. În ceea ce o privește pe minora, aceasta este iubită de ambii părinți, care s-au ocupat îndeaproape de creșterea și educarea acesteia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 210 și urm. C.pr.civ., art. 206 și urm. C.pr.civ, art. 379-380 N.C.Civ.

În dovedire, s-a cerut încuviințarea probei testimoniale, înscrisuri, anchetă socială.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, martori, ancheta socială.

Sub aspectul probatoriului a fost administrata in cauza în cadrul ședinței de judecată din data de 21.06.2016 proba prin inscrisuri, ancheta sociala și declaratia martorului. La termenul din 20.09.2016 a fost audiată martora F M.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Din relația părților, s-a născut la data de 18.10.2002 minora, conform actului de naștere înregistrat la Bacău.

Părțile in cauza s-au căsătorit la data de 30.10.1993, căsătoria fiind înregistrata in registrul stării civile al Consiliului local C.

Retine instanța ca reclamanta solicitat desfacerea căsătoriei, in baza art. 373 lit. b) C. civil, urmând a se analiza, in raport de probele administrate in cauza, daca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune desfacerea căsătoriei precum si căruia dintre soți ii aparține culpa in destrămarea relațiilor de căsătorie.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că între părți au existat neînțelegeri de-a lungul căsătoriei, ce au culminat cu părăsirea domiciliului conjugal de către reclamantă, la data de 31.01.2016, moment din care nu au mai avut o locuință comună, nu au mai gospodărit împreună și nu și-au mai îndeplinit îndatoririle de soți.

Se reține în continuare faptul că în timpul conviețuirii reclamanta-pârâta a fost cea care s-a ocupat atât de gospodărie cât și de creșterea și îngrijirea minorei.

Astfel, din declarația martorei O M rezultă faptul că între cei doi soți existau neînțelegeri generate în principal de faptul că pârâtul -reclamat consuma excesiv alcool, acesta devenind violent atât fizic cât și verbal. În data de 31.01.2016, pârâtul a lovit-o atât pe reclamantă cât și pe fiica celor doi, motiv pentru care soția pârâtului a fost nevoită să părăsească domiciliul comun împreună cu minora, stabilindu-se la mama sa. Comportamentul pârâtului față de minora este unul anormal, o jignește constant, numind-o "jigodie"; .De asemenea, martora a arătat că pârâtul -reclamant avea o atitudine necorespunzătoare față de reclamanta-pârâtă, aducându-i injurii. Aceleași aspecte au fost afirmate și de fiica celor doi soți, minora A E (f. 40) cu prilejul ascultării în Camera de consiliu. Aceasta arată "tata consumă foarte mult alcool, mă lovește… în trecut m-a făcut- jigodie- .. de tata imi este frică";.

Prin s.c. nr. pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. a fost emis ordin de protecție a reclamantei V L și minorei V A E față de pârâtul din prezenta cauză pentru o perioadă de 4 luni, pârâtului i-au fost impuse de către instanță o serie de obligații. Instanța a reținut că reclamanta a fost lovită de către pârât, cu pumnul în zona capului și apoi, în aceeași modalitate, fiica minoră care a intervenit în conflictul dintre părinți. Actele de agresiune ale pârâtului au vizat-o în continuare pe reclamantă, până într-un moment în care aceasta și minora au reușit să fugă din locuința comună. Potrivit certificatului medico - legal nr. emis de SML B reclamanta prezintă leziuni - traumatice - traumatism cranio - facial, produse prin lovire cu mijloace contondente, ce pot data din 31 ianuarie 2016 și care necesită pentru vindecare un număr de 2- 3 zile îngrijiri medicale.

În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant în sensul de a fi desfăcută căsătoria din culpă comună, instanța nu poate reține în atitudinea reclamantei față de soțul acesteia vreo culpă. Susținerea pârâtului conform căreia acesta nu a fost susținut moral de soție în urma decesului părinților săi, nu poate forma convingerea instanței că reclamanta se face și ea vinovată de destrămarea relațiilor dintre soți, în condițiile în care pârâtul avea posibilitatea să apeleze la serviciile unui psiholog în loc să consume alcool în exces, așa cum recunoaște în cererea reconvențională.

Având în vedere cele reținute anterior, instanța constata ca intre soți relațiile sunt vătămate, nemaifiind posibila continuarea căsătoriei.

Fata de situatia de fapt reținuta, instanța apreciază ca raporturile dintre soti sunt grav si iremediabil vatamate, continuarea casatoriei nemaifiind posibila ( art. 373 lit. b C.Civ.), apreciind de asemenea ca paratul se face vinovat de destramarea relatiilor de casatorie, din probele administrate neputandu-se retine vreo vina a reclamantei pentru situatia in care au ajuns partile, astfel ca va admite cererea reclamantei -pârâte sub acest aspect si va dispune desfacerea casatoriei din culpa exclusiva a sotului parat.

Pentru toate cele expuse anterior, constatând că relațiile dintre soți sunt grav și iremediabil vătămate, instanța va dispune desfacerea casatoriei incheiata intre parti, , , prin divort, din culpa exclusiva a paratului.

Referitor la capatul de cerere privitor la nume, in baza disp. art. 383 alin. 1 cod civil instanta va dispune revenirea reclamantei la numele purtat anterior incheierii casatoriei, acela de OJOG.

În ceea ce privește exercitarea autorității părintești, instanța va respinge cererea formulata de pârâtul-reclamant și va admite cererea formulată de reclamanta-pârâtă de exercitare în mod exclusiv a autorității părintești, pentru următoarele considerente:

Art. 397 C. civ. prevede că autoritatea părintească revine ambilor părinți si numai prin excepție, în cazurile prevăzute la art. 398 si 507 C. civ., exercitarea autorității părintești va fi exercitată de unul dintre părinți, respectiv daca unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătoreasca, pus sub interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau daca, din orice motiv, se afla in neputință de a-si exprima voința sau daca exista motive întemeiate, având in vedere interesul superior al copilului.

Art 398 cod civ prevede că atunci când există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți,.

Noul cod civil instituie deci regula in sensul că după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Aceasta prevedere are la baza prezumtia ca este in interesul superior al copilului ca autoritatea parinteasca sa se exercite in în aceleași condiții si in caz de divort al parintilor. Custodia comuna asigura dreptul copilului la grija parinteasca normala si permanenta din partea ambilor parinti precum si prezenta acestora in viata sa si dupa divort, părinții avand aceeasi responsabilitate si posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele importante din viața copilului.

Excepția prevăzută de lege este atunci când, din motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți (părinte custodian).

Pentru a dispune exercitarea autorității părintești de către unul din părinți nu este suficientă manifestarea de voință a unuia sau altuia dintre soți, ci instanța trebuie să constate că există o situație excepțională sau că riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat. În plus, nu trebuie să existe nicio așteptare ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.

Potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Instanța reține că potrivit dispozițiilor Noului Cod Civil autoritatea părintească este ansamblul de drepturi și îndatoriri care privesc atât persoana, cât și bunurile copilului și aparțin în mod egal ambilor părinți. Părinții căsătoriți exercită împreună și în mod egal autoritatea părintească. În cazul divorțului părinților autoritatea părintească se exercită potrivit dispozițiilor din cod referitoare la efectele divorțului în raporturile dintre părinți și copii.

În aprecierea interesului minorului, prezintă importanță nu numai condițiile materiale ale unuia dintre părinți ci și alte elemente precum vârsta minorului, comportamentul părinților față de copil, atașamentul acestuia față de părinți.

Analizând probatoriul administrat în cauză instanța apreciază că modalitatea în care tatăl și-a exercitat drepturile și îndatoririle părintești, de natură a crea fiicei sale minore o stare de pericol, precum și lipsa de cooperare dintre părți, constituie un motiv întemeiat ca, cel putin pentru moment, autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă.

Astfel că, având in vedere continutul referatelor de anchetă psihosocială socială atașate la dosar, depozițiile martorilor audiați , raportat la vârsta si interesul superior al minorei, modul în care părinții și-au exercitat drepturile și îndatoririle părintești, instanța in temeiul art. 398 cod civ. va dispune ca autoritatea părintească cu privire la minora sus amintită să se exercite exclusiv de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea de stabilirea domiciliului minorei la reclamanta-pârâtă, instanța o va admite, pentru următoarele considerente:

De la naștere minora a locuit în permanență cu mama sa.

Din referatul de ancheta psihosociala întocmit de către Serviciul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei, rezultă că minorei i se asigura condiții bune, locuința fiind corespunzătoare și curat întreținută (f. 26 ds.).

Aceste aspecte nu au fost contestate de către pârât, care nu s-a opus cererii formulate de reclamanta-pârâtă.

Criteriile de apreciere pe care instanța trebuie sa le aibă in vedere la luarea acestei hotărâri sunt vârsta copilului, condițiile materiale și morale pe care fiecare părinte le poate asigura pentru o bună dezvoltare intelectuală și fizică, atașamentul părintelui față de copil și al copilului față de părinte, interesul și grija manifestată de părinți și alte asemenea împrejurări legate de interesul copilului, fără ca vreun criteriu de apreciere să fie absolutizat, ori altul să nu fie luat în seamă.

Instanța, având în vedere solicitările părților, concluziile anchetei sociale, precum și dispozițiile art. 400 alin.1 din Noul Cod civil și art. 2 alin.3 din Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dispoziții prin care se consacră principiul interesului superior al copilului, care trebuie să prevaleze în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, va stabili domiciliul minorei la domiciliul reclamantei-pârâte, aceasta prezentând garanții că va asigura copilului toate condițiile pentru o bună creștere și educare.

Astfel, reclamanta-pârâtă dispune de condiții locative corespunzătoare pentru minoră, iar copilul are asigurat un climat familial de dezvoltare armonioasa si echilibrata.

In consecința, instanța va stabili locuința minorei , la mama, reclamanta-parata.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect stabilirea contribuției pârâtului la cheltuielile legate de creșterea și întreținerea minorului, se rețin următoarele:

Reclamanta-pârâtă a solicitat stabilirea contribuției la cheltuielile de creștere si educare la o pătrime din venitul obținut de pârâtul-reclamat.

Se reține în primul rând că ambii părinți au aceleași drepturi si obligații fată de copii lor.

Astfel, așa cum prevede art. 487 C. Civ, părinții sunt obligați să crească copilul îngrijind de sănătatea si dezvoltarea lui fizică, de educarea, învățătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu însușirile lui.

Obligația legală de întreținere este stabilită prin dispozițiile art. 499 C. civ. conform căruia părinții sunt obligați în solidar să dea întreținere copiilor lor minori, asigurându-le acestora cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea profesională.

Ținând cont de soluția ce urmează a fi dispusă în cauză cu privire la stabilirea locuinței minorei, respectiv stabilirea la mama, aceasta fiind cea care va asigura întreținerea zilnică a copilului pentru acordarea unui nivel de trai decent, se impune și obligarea paratului-reclamant de a contribui la cheltuielile ocazionate de întreținerea minorei.

În ceea ce privește cuantumul pensei, art. 527 cod civil stabilește că întreținerea este datorată potrivit cu mijloacele celui ce urmează a o plăti, urmând a se tine seama si de starea de nevoie a creditorului obligației de întreținere - a minorului - iar potrivit alin. 2 al art. 529 C.Civ., când întreținerea este datorată de părinte ea se stabilește până la o pătrime din venitul sau lunar net pentru un copil.

Având în vedere că pârâtul-reclamant este înregistrat cu contract de muncă(f.42 dosar), instanța va stabili contribuția pe care o datorează minorului în raport de venitul realizat.

În ceea ce priveste modalitatea în care se va executa obligația, instanta o va stabili în bani.

Pârâtul-reclamant va fi obligat la plata cheltuielilor legale de creșterea minorei de la data introducerii acțiunii (07.03.2016) și până la majoratul acesteia.

In ceea ce privește cererea formulată de către pârâtul-reclamant cu privire la stabilirea programului de vizitare, va pleca instanța - in analiza acestei cereri - de la principiul interesului superior al copilului este cel care trebuie sa prevaleze in toate demersurile si deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice si organismele private autorizate, precum si in cauzele soluționate de instanțele judecătorești, acest principiul fiind impus inclusiv in legătura cu drepturile si obligațiile ce revin părinților copilului ( art. 2 alin. 2 si 3 din Legea nr. 272/2004).

Instanța va soluționa această cerere prin raportare în primul rând la cele precizate de minora cu prilejul ascultării în Camera de consiliu de către instanța. Astfel, aceasta afirmă ";tata consumă foarte mult alcool, mă lovește…m-a făcut jigodie. De tata îmi este frică";. Aceleași aspecte au fost reținute de Judecătoria Bacau având ca obiect ordin de protecție, prin care atât reclamanta cât și minora au beneficiat de protecție împotriva atitudinii violente a pârâtului. Chiar și martora O M amintește în depoziția din data 21.06.2016 de violența manifestată de pârât în relațiile de familie . Pentru aceste motive instanța va respinge cererea pârâtului-reclamant privind dreptul de vizită.

Având în vedere culpa procesuală a pârâtului-reclamant, instanța va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară și timbru și onorariu de avocat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Divorţ. Jurisprudență Situaţii la divorţ