Nulitate act juridic
| Comentarii |
|
Judecătoria BACĂU - Secţia Civilă Hotărâre nr. 5556 din data de 27.09.2016
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele :
Prin cererea formulată și înregistrată la data de ………., sub număr dosar ……., reclamanții H.E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Piraeus Bank Romania S.A. și Piraeus Bank Romania S.A., , constatarea nulității absolute a clauzei prevăzute la art.1.3 lit.a din Contractul de credit nr………. din data de …. privind comisionul de acordare întrucât aceasta este abuzivă și încalcă prevederile Legii nr.193/2000, obligarea pârâtei la restituirea reclamanților suma de 11571 lei, echivalentul a 2710 CHF (calculate la un curs de 4,27 lei valabil în data de 17.04.2015) reprezentând comisionul de acordare credit ; constatarea nulității absolute a clauzelor cuprinse la punctele 1.2 cu privire la marja variabilă, 5.1 și 5.4 din contractul de credit nr….. din data de 26.11.2007 privind modalitatea de stabilire și de modificare a dobânzii, cu motivarea că acestea sunt abuzive și încalcă prevederile Legii nr.193/2000, înlocuirea clauzelor privind dobânda cu o prevedere care să stabilească dobânda în funcție de Libor plus Marja Băncii de la momentul încheierii contractului de 4,3 pe an, fixă, prevedere legală ce se regăsește în art.16 din Legea nr.288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind contractele de credit, obligarea pârâtei la restituirea către reclamanți a sumei reprezentând dobânda achitată suplimentar față de dobânda inițială, calculată după formula Libor la 3 luni plus marja Băncii de 4,3 %, în urma modificărilor unilaterale făcute de către Bancă, calculată din momentul încheierii contractului și până la rămânarerea definită a hotărârii, constatarea nulității absolute a clauzei de risc valutar inserată la punctul 6.3 din contractul de credit nr…….. din data de ……, raportat la faptul că aceasta este abuzivă și contravine prevederilor Legii nr.193/2000, să se dispună stabilizarea și aplicarea pe tot parcursul contractului de credit a unui curs CHF egal cu cel existent la momentul semnării contractului de credit, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 91653 lei achitată ca diferență de curs, calculată începând cu data încheierii contractului și până la data introducerii acțiunii și obligarea pârâtei la achitarae cheltuielilor de judecată.
În fapt, au arătat reclamanții că între aceștia și Piraeus Bank Romania S.A. s-a încheiat în data de ….. contractul de credit nr…….prin care au împrumutat suma de 135 000 CHF, obligându-se în schimb la restituirea sumei în rate lunare. Au precizat reclamanții că la momentul încheierii contractului de credit în cauză, raportat la circumstanțele economice, la arternativele prezentate de pârâtă și capacitatea reclamanților de înțelegere a clauzelor contractuale și a efectelor acestora pe termen lung, contractarea unui credit în CHF a fost reprezentată ca cea mai bună alternativă. La baza luării deciziei de a încheia contractul de credit au contat marja Băncii, unda dintre cele mai mici pe piață și cursul scăzut al CHF, respectiv de 2,37 lei. Pe parcursul derulării contractului, costul lunar al creditului a crescut accelerat, ajungând să plătească o sumă aproape dublă față de cea la care s-au angajat să o restituie inițial.
Reclamanții apreciază că prezentul contract de credit conține clauze abuzive astfel cum sunt definitive de art.1 alin.3 din Legea nr.193/2000. Astfel, clauza privind încasarea comisionului de acordare nu a fost direct negociată de către părți, contractul fiind unul de adeziune, reclamanții neavând posibilitatea de a modifica clauzele acestuia, ci doar de a accepta sau nu convenția, iar perceperea acestui comision creează un dezechilibru semnificativ între obligațiile contractuale, în detrimentul împrumutatului din moment ce reprezintă costuri suplimentare ale creditului.
În ceea ce privește clauza de la art.1.2 din contract-modalitatea de calcul și de modificare a dobânzii, aceasta a permis Băncii să majoreze marja începând cu anul 2009 cu 2 puncte procentuale, în mod unilateral, fără acordarea consimțământului de către împrumutați, încadrându-se astfel în categoria clauzelor abuzive prevăzute de Legea nr.193/2000.
Reclamanții menționează că ceea ce determină caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la punctele de1.2, 5.1. și 5.4. din contract, în plus, este și exprimarea într-un limbaj inaccesibil pentru consumator, care să-i permită acestuia să înțeleagă motivele pentru care banca poate să modifice unilateral dobânda și să preconizeze intervenirea unor astfel de situații, lipsa unui motiv întemeiat pentru care Banca poate să modifice unilateral dobânda precum și inexistența unei libertăți efective a consumatorului de a rezilia contractul.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților de înlocui o clauză contractuală abuzivă cu o prevedere legală, s-a arătat că jurisprudența CJUE a statuat că instanța națională poate înlocui o clauză declarată abuziv cu o prevdere legală din dreptul național, în cazul în care respectiva clauză este esențială în contract și înlăturarea sa ar avea ca efect încetarea contractului. Reclamanții arată că perceperea unei dobânzi la suma împrumutată este de esența contractului de credit bancar, clauzele privind calculul dobânzii și modificarea acesteia fiind clauze esențiale, ce intră în sfera de aplicare a jurisprudenței CJUE , iar, pe de altă parte, calcularea dobânzii din contractul de credit după formula Libor plus Marja Băncii fixă este prevăzută în dreptul intern, respectiv în Legea nr.288/2010.
Cu privire la clauza de risc valutar, de asemenea, reclamanții o apreciază ca fiind abuzivă întrucât aplicarea acesteia determină un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, banca omițând să informeze consumatorul asupra riscului de hiper valorizare a CHF, iar la momentul încheierii contractului nu au avut posibilitatea reală de a negocia conținutul clauzei. Având în vedere dezechilibru contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, în detrimentul consumatorului, determinând executare unor obligații excesiv de oneroase de către reclamanți, se apreciază că se impune restabilirea prestațiilor asumate inițial prin semnarae contractului, prin stabilirea cursului de schimb CHF -leu la cel din momentul semnării contractului.
În final, au arătat reclamanții că întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de către părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, devin aplicabile dispozițiile Noului cod civil privind revizuirea efectelor contractului, consacrate jurisprudențial și anterior intrării în vigoare a noilor dispoziții legale.
Cererii formulate i-au fost atașate următoarele înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul: contractul de credit nr. ……DIN ….., notificare din ……. și grafic de rambursare.
Cererea de chemare în judecată și înscrisurile aferente au fost comunicate pârâtei, iar la data de ……. pârâta Piraeus Bank Romania S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate. Apreciază pârâta că prezentul contract de credit nu conține clauze abuzive, clauzele contractuale fiind negociate direct de către părți, din moment ce ele au recomandat pârâta și au determinat alegerea sa drept furnizor de servicii financiare.
În ceea ce privește încasarea comisionului de acordare credit prevăzut la art.1.3 lit.a din contract conform căruia banca va percepe un comision de acordare de 2710 CHF care se va reține la data tragerii creditului, arată pârâta că potrivit dispozițiilor art.15 din Legea nr.190/1999 modif. privind creditul ipotecar ,,în sarcina împrumutatului vor fi puse numai cheltuielile aferente întocmirii documentației de credit, constituirii ipotecii și garanțiilor aferente."; Astfel, acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, respectiv analiza documentației referitoare la contractul de credit și, în plus, dobânda bancară împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă prețul contractului de credit. Mai mult, acest comision constituie obiect al convenției părților, obligația asumată de reclamanți fiind clară, previzibilă și nu este în măsură să creeze confuzii, nefiind îndeplinite condițiile din art.4 din Legea nr.193/2000. În situația admiterii capătului principal de cerere, solicită pârâta ca instanța să nu dispună restituirea sumei achitată de către reclamanți, întrucât contractul de credit este unul cu executare succesivă, iar reclamanții se află în imposibilitate de a restitui folosința sumei de bani acordată de cealaltă parte.
În ceea ce privește riscul valutar a arătat pârâta că acesta este definit în art.3 alin.1 lit.l din Norma BNR nr.17/2003 ca fiind acea componentă a riscului de plată care apare din fluctuațiile pe piață ale cursului valutar, iar factorii care influențează acest risc sunt în afara controlului Băncii. Mai mult, conform principiului nominalismului monetar aplicabil potrivit art.1578 din Codul civil de la 1864, suma acordată cu titlu de împrumut trebuie restituită întocmai indiferent de valorizarea sau devalorizarea acesteia și este firesc ca împrumutatul să își asigure riscul valutar generat de deprecierea monedei în care își realizează veniturile față de moneda în care a contractat creditul și în care trebuie să îl restituie. De altfel, ambele părți și-au asumat riscul ca pe parcursul executării contractului suma restituită de împrumutat să valoreze mai puțin la momentul restituirii decât la momentul acordării.
În acest sens este și principiul respectării forței obligatorii a contractului prevăzut de art.969 Cod civil de la 1864 și principiul nominalismului monetar în cazul contractelor de împrumut potrivit căruia ,,în cazul împrumutului în bani, la scadență trebuie restituită suma împrumutată indiferent de scăderea sau sporirea valorii banilor";.
În drept, au fost invocate prevederile legale ale OUG nr.80/2013, Legea nr.193/2000, Directiva 93/13/CEE, OG 21/1992.
În dovedire, a fost solicitată proba cu înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.469/14.09.2015 instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Bacău și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul ……, reținând în motivare că aceasta este instanța competentă după valoarea integrală a obiectului cererii.
Prin sentința civilă nr….. din ….. Tribunalul …… a admis excepția necompetenței materiale a instanței, a declinat competența de soluționare către Judecătoria Bacău și, constatând ivit conflictul negativ de competență a trimis cauza către Curtea de Apel Bacău.
Asupra conflictului negativ de competență, prin sentința civilă nr.81 pronunțată în ședința din camera de consiliu din 07.12.2015 Curtea de Apel Bacău s-a dispus în sensul stabilirii competenței de soluționare în favoarea Judecătoriei Bacău.
La termenul de judecată din 22.02.2016 instanța a amânat judecarea cauzei în vederae comunicării unui exemplar de pe cererea precizatoare și înscrisurile aferente depuse de către reclamanți către pârâtă.
Prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei în data de 11.04.2016 pârâta a învederat faptul că, potrivit clauzelor contractului avea dreptul să modifice marja care intra în formula de calcul a dobânzii și, în concret, marja a fost majorată cu 2 puncte procentuale, iar începând cu alinierea contractului la prevederile OUG 50/2010, marja Băncii a fost înghețată devenind fixă, la valoarea de 6,3% valabilă la data alinierii și acceptată de către reclamanți. Anterior anului 2010, când variația marjei era posibilă potrivit contractului de credit,modificarea marjei a fost influențată în mod direct de creșterea costurilor de finanțare ale Băncii, creștere impusă de factori externi asupra cărora Banca nu a avut nicio influență. Mai mult, potrivit notificării efectuată în conformitate cu prevederile alin.1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, reclamanții au avut posibilitatea ca, în termen de 30 de zile de la primirea notificării să declare Băncii că nu acceptă noile rate ale dobânzii și să restituie creditul utilizat prin refinanțarea soldului fie de la pârâtă, fie de la o altă bancă, însă reclamanții au ales continuarea relațiilor contractuale cu Banca.
La termenul de judecată din …….. instanța a dispus amânarea cauzei pentru a li se da posibilitatea reclamanților să ia cunoștință de înscrisurile comunicate de către pârâtă.
În ședința publică din data de ……. instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, a luat act de renunțarea reclamanților la proba cu expertiza contabilă întrucât pârâta nu a contestat sumele solicitate de către aceștia și a încuviințat administrarea probei testimoniale din oficiu.
La termenul de judecată din data de …… instanța a administrat proba cu interogatoriul reclamanților, a constatat încheiată cercetarea judecătorească, a acordat cuvântul pe fondul cauzei și a rămas în pronunțare.
Analizând cererea formulată prin raportare la situația de fapt și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că între pârâta S.C. Piraeus Bank Romania S.A., în calitate de bancă și H.O. , căsătorit cu H.M.E, în calitate de împrumutați, s-a încheiat Convenția de credit nr. ….. din data de ……, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 135000 CHF, pe o durată de 19 ani.
Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864, astfel cum art. 6 alin. 2 din Codul civil din 2009 și art. 3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 stabilesc.
Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori (citată în continuare Lege), reclamanții având calitatea de consumator în sensul art. 2 alin. 1 din Lege, respectiv de persoane fizice părți la un contract încheiat în afara activităților lor comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art. 2 alin. 2 din Lege, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.
La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr. 193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).
De asemenea, instanța reține care caracterul derogator, special al dispozițiilor acestei Legi, raportat la prevederile Codului civil / Codului de procedură civilă. Astfel, la soluționarea litigiilor privind caracterul abuziv al contractelor încheiate între comercianți și consumatori trebuie avută în vedere Legea nr.193/2000 indiferent dacă persoana pretins prejudiciată s-a adresat direct instanței de judecată, potrivit art.14 din Lege, sau a sesizat Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, potrivit art.8-14 din Lege. Această împrejurare reiese în mod evident din chiar formularea art.14 - consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil și ale Codului de procedură civilă: contractele încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi sunt contractele în care au fost stipulate clauze abuzive; dispozițiile Codului civil și ale Codului de procedură civilă devin aplicabile în condițiile principiului ";legea specială se completează cu legea generală";.
Pe fondul cauzei, instanța apreciază că reclamanții au calitatea de consumatori în sensul art. 2 alin.1 din Legea nr. 193/2000 iar pârâta S.C. Piraeus Bank Romania S.A. are calitatea de comerciant - împrumutător încheind contractul de credit în cadrul activității sale comerciale, conform prevederilor art. 2 alin. 2 din aceeași lege, deci convenția de credit intră sub incidența Legii nr. 193/2000. Instanța reține că interesul protecției consumatorului ocrotit de acest act normativ este unul de interes public, astfel că încălcarea interdicției de a stipula clauze abuzive atrage nulitatea absolută.
Conform art. 1 alin. 3 Legea nr. 193/2000 republicată, se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Potrivit art. 4 alin 1 din aceeași lege, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale este necesară îndeplinirea cumulată a următoarelor condiții: clauza să nu fi fost negociată direct și să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, contrar cerințelor bunei-credințe. Cu privire la negocierea clauzelor contractuale, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți, pe piața produsului sau serviciului respectiv. Instanța reține că negocierea unei clauze implică posibilitatea consumatorului de a influența natura clauzei contractuale.
Conform art. 10 lit. b) din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a beneficia de o redactare clară și precisă a clauzelor contractuale, indicarea exactă a prețurilor și tarifelor și, după caz, a condițiilor de garanție.
De asemenea, conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 193/2000 republicată, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. În caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului.
Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, iar aprecierea asupra caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, în raport cu serviciul furnizat, cu condiția ca aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Comisionul de acordare credit intră în sfera noțiunii de "preț a contractului de credit";, de vreme ce reprezintă o contraprestație solicitată de bancă în virtutea creditului acordat.
Astfel, potrivit definițiilor cuprinse la art.3 lit. g și i din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și de abrogare a Directivei 87/102/CEE: (g) "costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să Ie suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale...";; (i) dobânda anuală efectivă înseamnă costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului...";.
Riscul de credit este în strânsă legătură cu riscul de diminuare a valorii creanței, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, cum sunt acestea reglementate de art.26 alin. 1 din Ordonanța de Urgența a Guvernului nr.99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Instanța apreciază că textul de lege indicat limitează intervenția instanței în definirea noțiunilor de obiect al contractului, de preț al contractului și de plată, însă nu interzice instanței să evalueze modul cum se calculează o parte din prețul contractului.
Deși, în principiu, clauzele asociate obiectului principal al contractului nu pot forma obiect de analiză din perspectiva aplicării regulilor protecției consumatorului, în situația în care aceste clauze nu sunt suficient de clar exprimate, într-un limbaj ușor inteligibil, este permisă analizarea acestora și aprecierea lor ca având caracter abuziv.
De altfel, potrivit jurisprudenței CJUE(Cauza C484/08-Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid împotriva Asociación de Usuarios de Servicios Bancarios (Ausbanc)), dispozițiile articolul 4 alineatul (2) și articolul 8 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări naționale, precum cea în cauză în acțiunea principală, care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil.
În hotărârea din 30 aprilie 2014 în cauza Kasler contra OTP Ungaria, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a oferit o interpretare a prevederilor art. 4 din Directiva 1993/13 CEE a Consiliului, stabilind că judecătorul național trebuie să califice în ce măsură o clauză intră în sfera de obiect (principal) al contractului, apoi să evalueze dacă o clauză este redactată clar și inteligibil și în final în măsura în care o clauză este declarată abuzivă, judecătorul național poate să o înlocuiască cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legea nr.193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constată că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, prin raportare la modalitatea de exprimare a voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamanta, ci au fost preformulate de către pârâtă. Instanța nu poate considera că actul juridic încheiat între părți reprezintă contracte negociate, din moment ce în cazul contractelor negociate părțile negociază toate clauzele, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună cu caracter obligatoriu vreo dispoziție contractuală. Contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Sarcina probei referitoare la negocierea prevederilor contractuale, anterior încheierii convenției, revine pârâtei, în calitate de profesionist, conform art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000, însă nu a făcut nicio dovadă în acest sens. Dimpotrivă, aceasta a arătat prin întâmpinarea depusă la dosar că reclamanții aveau posibilitatea de a alege furnizorul de servicii de creditare și tipul de contract de credit, dar nu să negocieze clauzele vreunui contract de credit, clauza privind comisionul de acordare credit fiind prestabilită de către bancă într-un cuantum fix care nu putea fi modificat.
Pentru a putea fi inclusă în sfera noțiunii de obiect principal al contractului, este necesar ca o clauză să fie esențială în asumarea obligațiilor părților. Față definiția uzuală a unui împrumut (credit) și a prețului pentru împrumutul (creditul) acordat, un comision reprezintă un cost distinct de dobândă, care este prețul contractului, în înțelesul obișnuit al termenilor. Înțelesul obișnuit al termenilor nu ar trimite automat la caracterizarea unui comision ca fiind o componentă esențială a unui contract de credit.
Mai mult decât atât, prin hotărârea pronunțată în cauza C-602/10, SC Volksbank România SA împotriva Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Călărași (CJPC), CJUE a reținut că articolul 22 alineatul (1) din Directiva 2008/48 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o măsură națională menită să transpună această directivă în dreptul intern să impună instituțiilor de credit obligații, care nu sunt prevăzute de directiva menționată, în ceea ce privește tipurile de comisioane pe care acestea le pot percepe în cadrul unor contracte de credit de consum care intră în domeniul de aplicare al respectivei măsuri, precum și că normele din Tratatul FUE în materie de liberă prestare a serviciilor trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei dispoziții de drept național prin care instituțiilor de credit li se interzice să perceapă anumite comisioane bancare.
În plus, în hotărârea recentă pronunțată în C 143/13 Matei împotriva S.C. Volksbank S.A., CJUE a reținut la par. 78 că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii "obiectul [principal al] contractului"; și "caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,"; nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un "comision de risc"; perceput de acesta. Revine însă instanței de trimitere sarcina să verifice această calificare a clauzelor contractuale menționate având în vedere natura, economia generală și stipulațiile contractelor vizate, precum și contextul juridic și factual în care se înscriu acestea.
Prin urmare, instanța poate analiza din punct de vedere al caracterului abuziv clauzele deduse judecății în prezenta cauză, având în vedere considerentele expuse mai sus, precum și dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, în conformitate cu care Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, respectiv art. 20 din Constituția României, care statuează că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Includerea comisionului de acordare credit în capitolul "costuri"; nu implică în mod automat calificarea acestuia ca făcând parte din obiectul principal al contractului și excluderea sa de la analiza din perspectiva caracterului abuziv al clauzelor care îl stipulează.
1. Cu privire la comisionul de acordare credit instanța reține că potrivit art. 1.3. din contract Clientul se obligă să plătească următoarele comisioane: comision de acordare credit de 2710 CHF.
Potrivit susținerilor pârâtei comisionul de acordare credit reprezintă costul suportat de bancă pentru serviciile de analiză a documentației prezentate de client pentru acordarea creditului Respectivul comision fost reținut o singură dată, în momentul acordării creditului.
În primul rând, s-a arătat că în cadrul contractelor de credit de acest tip încheiate între bancă și clienții săi, cuantumul comisionului de acordare credit este întotdeauna același, iar din moment ce clientul are posibilitatea să aleagă furnizorul de servicii bancare și tipul de credit, iar din moment ce a ales acest tip de credit și pârâta ca instituție de creditare, a fost în cunoștință de cauză cu privire la comisionul de acordare credit ce urma a fi încasat și și-a exprimat voința de a-l plăti.
În continuare, a arătat pârâta că în vederea analizării profilului împrumutatului, ca potențial client al băncii, subscrisa indisponibilizează importante resurse (umane, de timp, de birotica, etc) pentru ca reclamanții să primească aprobarea creditului. De asemenea, cuantumul acestui comision poate fi ușor stabilit întrucât este exprimat într-un procent fix aplicat la valoarea inițială a creditului, astfel încât consumatorul cunoaște încă de la început ce sumă urmează să plutească pentru acordarea creditului.
Cu toate acestea, instanța apreciază că perceperea unui comision de 2.710 CHF din valoarea creditului strict pentru analiza dosarului clientului, apare ca vădit disproporționat, creând un dezechilibru între contraprestații.
În acest sens, instanța are în vedere că, în concret banca efectuează aceleași operațiuni de analiză dosar pentru fiecare client. Astfel a percepe un comision de 2.710 CHF pentru un serviciu care nu apare definit în convenția părților apare ca fiind abuziv. Acest comision apare prin cuantumul său ca fiind nejustificat și disproporționat de vreme ce pentru acest cost al creditului nu este explicitată nici o condiție sau situație care îl impune ca necesar, fie determinată în concret fie determinabilă în raport de anumiți factori de piață. Pur și simplu, se afirmă că acest comision de acordare credit se datorează de către client "Pentru creditul acordat";. Mai mult decât atât, instanța reține din cuprinsul interogatoriului administrat în cauză că banca a fost cea care a prezentat clienților acest tip de credit ca fiind cel mai favorabil acestora astfel încât posibilitatea reclamanților de apreciere asupra conținutului și efectelor clauzelor contractuale a fost inexistent.
În aceste condiții, instanța apreciază că art. 4.1 teza a II-a privitoarea la comisionul de acordare credit este abuzivă și în consecință va constata nulitatea absolută.
2. Referitor la clauza contractuală prevăzută la art. 1.2 din contract potrivit căreia tipul dobânzii este variabilă, calculată în funcție de indicele de referință și de marja băncii. Indicele de referință :Libor la 3 luni, Marja:4,3 puncte procentuale pe an, variabilă. De asemenea, conform art.51 și 5.4 din contract ,,dobânda este stabilită în funcție de indicele de referință și de marja variabilă a băncii care, la data încheierii contractului este cea menționată la art.1.2 din contract. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii. Având în vedere că dobânda poate varia în funcție de indicele de referință, informație publică, împrumutatul este obligat să urmărească fluctuațiile indicelui de referință ți să se prezinte la bancă ori de câte ori va fi necesar pentru a primi noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat/co-plătitor și garant fără a fi necesară semnătura lor și indiferent dacă aceștia au primit sau nu graficul de rambursare. În cazul în care banca modifică marja, conform deciziei sale, noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare împreună cu noul grafic de rambursare aferent considerat acceptat automat de către împrumutat.
Astfel cum s-a arătat anterior Clauzele contractuale ("rezervarea dreptului";) și definirea termenilor ("motivațiile întemeiate";) trebuie formulate într-un astfel de mod încât să ofere posibilitatea unui observator obiectiv de a aprecia asupra temeiniciei motivelor de modificare unilaterală a contractului. Astfel cum este formulat, art. 1.2, art.5.1. și 5.4 din contract îi oferă Băncii dreptul exclusiv și discreționar de a modifica nivelul dobânzii, iar clauza analizată este abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor pe care le cuprinde.
Practic Banca nu a prevăzut nici un motiv pentru care își rezervă dreptul de a modifica dobânda, acesta rămânând exclusiv la discreția băncii.
Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea pârâtei - bancă, servind intereselor acesteia, fără a da posibilitatea reclamanților de a verifica dacă modificarea invocată de bancă este judicios dispusă și dacă este necesară și proporțională prin raportare la obligațiile reciproce.
Pentru a reține stipularea în contract a unui motiv pentru introducerea de noi costuri ulterior semnării contractului și modificarea nivelului dobânzii este necesară prezentarea unei situații clare, corespunzător descrisă, care să ofere clientului posibilitatea de a cunoaște de la început că, dacă acea situație se va produce, anumite costuri vor surveni sau comisioanele deja stabilite vor fi majorate. Doar astfel opțiunea lui de a contracta este liberă, perfect conștientă și cu reprezentarea corectă a consecințelor actului juridic pe care îl va semna. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, pentru ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța judecătorească să aibă posibilitatea de a realiza un control judiciar adecvat și eficient pentru a conchide în sensul existenței sau inexistenței situației care constituie motiv pentru modificarea comisioanelor
Astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă motivul avut în vedere de bancă, condițiile de piață monetară, respectiv creșterea costurilor de finanțare ale Băncii este întemeiat sau nu, astfel încât consumatorul nu poate aprecia dacă aceste schimbări intervenite pe piața financiară sunt semnificative și îndreptățesc activarea clauzei.
Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față.
Banca trebuie să se conformeze dispozițiilor legii și să prevadă în contract situația clară care să-i fi permis modificarea unilaterală a ratei dobânzii astfel încât la momentul contractării clauza să fie previzibilă, adică consumatorul să fie în posesia tuturor informațiilor și să știe că, dacă această situație se va produce, atunci dobânda va fi modificată, or această situație face ca toate riscurile modificării pieței financiare să se transfere în sarcina clienților fără ca banca să suporte o parte dintre acestea.
În consecință, instanța reține că art. 1.2, 5.1 și 5.4 teza a II-a privind modificarea dobânzii prevăzută în convenția de credit reprezintă o clauză ce încalcă drepturile consumatorului care a intrat în raporturi contractuale cu pârâta S.C. astfel că instanța o va declara abuzivă, consecința fiind nulitatea absolută a acesteia.
3. Referitor la solicitarea reclamanților de modificare a contractului în sensul de a se înlocui clauza privind dobânda cu o prevedere care să stabilească dobânda în funcție de Libor plus marja Băncii de la momentul încheierii contractului, de 4,3 pe an, fixă, instanța o va respinge ca neîntemeiată.
În primul rând, instanța are în vedere faptul că prin contract s-a prevăzut expres faptul că dobânda aplicabilă împrumutului este o dobândă variabilă. Fiind vorba despre o dobândă variabilă, de esența acesteia este înregistrarea unor fluctuații, a unor modificări fie în sensul creșterii ei, fie în sensul reducerii. Acest aspect a fost cunoscut și agreat de către ambele părți, atât de către consumatori, cât și de către bancă la momentul încheierii contractului.
Practic, contractele de credit ipotecar/de credit de consum au, în privința caracterului variabil al dobânzii, caracter aleatoriu, ambele părți având atât șansa unui câștig, cât și riscul unei pierderi. în cazul în care dobânda scade, cel care câștigă este consumatorul, dacă dobânda crește, cea care obține un câștig este banca. Nu mai puțin, acest risc a existat și a fost asumat de ambele părți la momentul încheierii contractului, iar nu doar pentru consumator.
Astfel, instanța reține că reclamanții urmăresc practic transformarea unui contract cu dobândă variabilă într-un contract cu dobândă fixa, prin concursul instanței. Or, o asemenea intervenție a instanței nu ar fi legală întrucât s-ar încălca principiul consensualismului ce guvernează actele juridice, instanța trebuind să modifice acordul de voință al părților de la data contractării.
Această interpretare a fost confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-618/10. Banca Espanol de Credito S.A. împotriva Joaqiun -Calderon Camino, care a statuat că " instanțele au doar obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea însă posibilitatea de a modifica conținutul acelei clauze";.
De asemenea și Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că este greșită interpretarea reclamanților că instanța poate interveni asupra clauzei constatate ca abuzivă, în sensul modificării ei, în forma solicitată de reclamanți, deoarece instanța poate interveni asupra contractului doar în sensul anulării acelei clauze sau părți din clauză care este găsită abuzivă, contractul urmând să continue doar dacă părțile acceptă acest lucru. Acest fapt rezultă și din jurisprudența CJUE, prin care s-a statuat că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator. Atunci când constată existența unei astfel de clauze, instanța națională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică. (Decizia nr. 3234 din 23 octombrie 2014 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect constatare clauză abuzivă)
În condițiile în care reclamanții au optat pentru încheierea unui contract cu dobândă variabilă și nu fixă, instanța nu poate trece peste acordul de voință al părților.
5. Referitor la capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar și stabilizarea și aplicarea de către instanță pe tot parcursul derulării contractului de credit, a unui curs CHF-LEU egal cu cel existent la momentul semnării contractului de credit, instanța îl va respinge ca neîntemeiat.
Instanța apreciază că nu se poate stabiliza/îngheța cursul de schimb CHF-leu la momentul contractării creditului întrucât in art. 6.3 părțile au stabilit ca orice plata se face in valuta prevăzută în graficul de rambursare și nici nu se poate reține caracterul abuziv cu privire la restituirea creditului in moneda acordata întrucât aceasta se raportează la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la Codul civil vechi aplicabil contractului - art. 1584 si 1578 -.
Cum banca nu impune realizarea schimbului valutar la unitățile sale, lăsând petenților posibilitatea să găsească cel mai bun schimb valutar este exclus a se constata că restituirea creditului in moneda acordata are caracter abuziv.
Caracterul comutativ al prestațiilor nu este unul valabil întrucât întinderea prestațiilor se apreciază în moneda creditului la momentul rambursării efective conform art. 1578 alin. 2 Cod civil vechi, iar caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data plății nu determină modificarea întinderilor prestațiilor cu atât mai mult cu cât rata de schimb nu este sub controlul băncii creditoare.
Referirea la principiul bunei-credințe prevazut de art. 970 Cod civil vechi se face forțând limitele textului legal întrucât in contract nu s-a prevăzut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca ca s-au schimbat împrejurările din momentul semnării contractului, iar art. 970 alin. 2 Cod civil prevede ca ele ( convențiile)"; obliga nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației, după natura sa";.
În acest sens legea consacră principiul nominalismului monetar și restituirea unui împrumut în aceeași monedă în care a fost acordat, iar echitatea trebuie să vizeze analiza obligației de restituire prin prisma efectelor față de ambele părți.
Chiar dacă în prezent restituirea împrumutului in CHF este împovărătoare pentru reclamanți ea nu reprezintă un câștig pentru banca, în schimb înghețarea cursului de schimb valutar la data încheierii contractului ar reprezenta o pierdere pentru banca care ar înfrânge principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod Civil vechi aplicabil in cauza in raport de momentul încheierii contractului.
Instanța nu poate aplica teoria impreviziunii prevăzută de art. 1271 Cod civil nou întrucât art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Codului Civil prevede ca acest text legal se aplcă doar contractelor încheiate după intrarea in vigoare a Noului Cod civil.
Contractul de credit în valută conține un element de risc valutar, însă acesta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă. Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 cât și noul Cod civil consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu suntem în prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, nu și dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii si principiile dreptului Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discutie în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.";
Pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța va respinge acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
6. Cu privire la capătul de cerere privind restituirea sumelor încasate de pârâtă cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 2710 CHF (calculate la un curs de 4,27 lei valabil în data de 17.04.2015-data plății) și a dobânzii achitată suplimentar față de dobânda inițială astfel cum a fost stabilită prin Contractul de credit nr……. /……-Libor la 3 luni plus marja Băncii de 4,3% de la data încheierii convenției de credit, instanța reține că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil ce constă în desființarea retroactivă a unui act juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale.
Principiul restabilirii situației anterioare este unul dintre principiile care guvernează efectele nulității actului juridic civil și presupune că tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic anulat trebuie restituit, astfel încât părțile raportului juridic să ajungă în situația în care acel act juridic nu s-ar fi încheiat.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar sancțiunea constând în lipsirea actului juridic, total sau parțial, de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, este nulitatea. Legea nu menționează expres dacă este vorba de o nulitate absolută sau una relativă, fapt pentru care stabilirea felului nulității se face prin raportare la natura interesului ocrotit prin norma juridică nerespectată, cu luarea în considerare și a cauzei de nulitate, a terminologiei folosite în cuprinsul normei juridice, a regimului juridic al sancțiunii.
Instanța apreciază că articolul menționat stabilește sancțiunea nulității absolute pentru ipoteza prevederii în contract a unei clauze abuzive, având în vedere că textul legal folosește sintagma cu caracter imperativ ";clauzele nu vor produce efecte";, spre deosebire de formulele ";anulabile"; sau ";pot fi anulate";, caracteristice nulității relative. În plus, prin stipularea în contract a unei clauze abuzive, care încalcă echilibrul contractual și contravine bunei-credințe, prin profitarea de poziția subordonată a cocontractantului, autorul acesteia urmărește un scop ilicit și/sau imoral, iar cauza ilicită reprezintă un motiv de nulitate absolută, și nu de nulitate relativă. Prin stipularea unei clauze abuzive, comerciantul nu urmărește doar vicierea consimțământului consumatorului (falsa reprezentare a unei împrejurări la încheierea contractului, care determină o persoană să încheie actul juridic respectiv în anumite condiții, cu acceptarea unor clauze dezavantajoase), ci obținerea unor venituri mai mari, profitând de starea de nevoie în care consumatorul se află, și care îl determină pe acesta din urmă să încheie actul juridic în condițiile impuse de cocontractantul aflat într-o poziție economică privilegiată.
Nu în ultimul rând, instanța apreciază că lipsirea de efecte a clauzelor abuzive din contractele de adeziune, nenegociate de părți, are rolul de a ocroti un interes general, al tuturor consumatorilor prin protejarea acestora împotriva tendinței comercianților de a abuza de poziția dominantă economic pe care o dețin, fiind vorba de norme juridice de ordine publică cu un evident caracter imperativ.
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată cu privire la clauzele contractuale cuprinse în art.1.3 lit.a privitoare la comisionul de acordare credit, 1.2, 5.1 și 5.4 teza a IIa privind modificarea dobânzii prevăzută în Convenția de credit nr. nr. ……/……, instanța, făcând aplicarea principiului retroactivității (nulitatea produce efecte atât pentru viitor, cât și pentru trecut, din chiar momentul încheierii actului juridic) și a principiului restabilirii situației anterioare (ceea ce s-a executat în baza unui act juridic sau a unei clauze anulate trebuie restituit), va dispune restituirea prestațiilor efectuate de către reclamantă în baza acestor clauze abuzive anulate.
Conform art. 1092 alin. 1 Cod civil, orice plată presupune o datorie și ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii. În contextul constatării nulității absolute a comisionului de administrare, se va considera, retroactiv, că această obligație nu a existat, fiind vorba de o plată făcută fără temei și care trebuie restituită de cel care a primit-o.
Astfel, instanța va obliga pârâta să restituie reclamantei suma în cuantum de 2710 CHF la cursul de la data plății de către reclamanți, reprezentând contravaloare comision de acordare credit.
Totodată, instanța va obliga pârâta la restituirea către reclamanți a sumei reprezentând dobânda achitată suplimentar față de dobânda inițială astfel cum a fost stabilită prin Contractul de credit nr……./…….. - Libor la 3 luni plus marja Băncii de 4,3%.
În temeiul dispozițiilor art. 453 din Noul Cod de procedură civilă, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat achitat de aceasta conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
| ← Partaj judiciar - succesoral. Jurisprudență Succesiuni, moşteniri | Plângere contravenţională. Jurisprudență Contravenţii.... → |
|---|
