Marcă. Acţiune în contrafacere. Mărfuri importate şi mărfuri aflate în antrepozit. Produse farmaceutice (AMOXI-KLAV, XICLAV / MOXICLAV)
| Comentarii |
|
Legea nr. 84/1998, art. 35
Noţiunea de import trebuie lămurită prin intermediul dispoziţiilor art. 64 din Legea nr. 141/1997 - Codul vamal0, conform cărora importul presupune intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea lor în circuitul economic, ceea de diferă de regimul vamal al produselor aflate în antrepozit.
Astfel, nu se poate aprecia că simpla depozitare a produselor pe teritoriul României, fără să fi fost efectuată plata taxelor vamale, face ca acestea să fie considerate produse importate şi, prin urmare, permise a fi comercializate de pârâtă în temeiul tranzactiei încheiate cu reclamanta.
Comercializarea acestor produse - marcate cu un semn similar mărcilor - reprezintă, în atare condiţii, o încălcare a prevederilor contractuale şi, implicit, a drepturilor conferite reclamantei în calitate de titular.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 969 din 15 februarie 2008, www.scj.ro
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, la 23 februarie 2004, reclamanta L.P.C.C. D.D. a chemat în judecată pârâtele M. Ltd, M.R. SRL şi M.E. SA, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să interzică pârâtei M. să folosească în activitatea comercială denumirea (semnul) „MOXICLAV” pentru produse farmaceutice, denumire ce încălcă dreptul exclusiv al reclamantei la mărcile „AMOXIKLAV” şi „XICLAV”, să dispună obligarea pârâtei de a solicita tuturor distribuitorilor săi să sisteze vânzarea produselor purtând semnul menţionat, să retragă produsele purtând semnul menţionat de pe piaţă şi să distrugă ambalajele „MOXICLAV”, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii în sumă de 10.000 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor; să
” Codul vamal din 1997 a fost abrogat prin Codul vamal din 2006 (M. Of. nr. 350 din 19 aprilie 2006). Noţiunea de import, a cărci clarificare s-a impus în speţă, a fost menţionata într-un contract încheiat în anul 2002; de accea, referirea se facc la actul normativ contemporan contractului.
dispună interzicerea de către pârâta M. Ltd a folosirii reclamelor şi imprimatelor purtând semnul „MOXICLAV” şi să dispună ca aceasta să ceară distribuitorilor şi agenţiilor de publicitate restituirea acestora şi să oblige pârâta să le distrugă sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 10.000 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere; să dispună obligarea pârâtei M.E. SA să sisteze folosirea (în sensul prevăzut de Legea nr. 84/1998) a produselor purtând semnul „MOXICLAV”, sub sancţiunea plăţii de daune cominatorii de 10.000 dolari SUA pe fiecare zi de întârziere; să dispună obligarea pârâtelor să publice pe cheltuială proprie sentinţa ce urmează a se pronunţa într-un ziar de mare tiraj, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, s-a arătat că reclamanta L.P.C.C. este titulara mărcilor înregistrate internaţional „AMOXIKLAV" nr. 573932/1991 şi „XICLAV” nr. 608463/1993, pentru clasa 5 produse farmaceutice, având ca ţară desemnată pentru protecţie şi România şi deţinând un portofoliu extins de brevete de invenţie şi de mărci, cu filiale şi reprezentanţe în 20 de ţări, iar în România acţionând din 1996 prin reprezentanţa sa, cu o cotă de 3,4% pe piaţă.
S-a mai menţionat că, începând cu anii ’80, firma L. a produs acidul clavulanic, componentă importantă a produsului „AMOXI-KLAV”, introdus din august 1992, după obţinerea autorizaţiei, pe piaţa românească.
Cererea reclamantei a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile Legii nr. 84/1998, inclusiv art. 65 privind aplicarea dispoziţiilor legale şi înregistrării internaţionale ale mărcilor în baza Aranjamentului de la Madrid şi Protocolului referitor la Aranjament, şi ale Legii nr. 11/1991 privind concurenţa neloială, întrucât în anul 2001 a luat cunoştinţă de existenţa „MOXICLAV" pe piaţă, produs de M. Ltd şi comercializat prin distribuitorul M.E. SA, cu care M.R. SRL are încheiat contract cu distribuţie exclusivă.
S-a arătat că, pentru a evita consecinţele încălcării legii, reclamanta L.P.C.C. şi pârâtele M. Ltd şi M.R. SRL au încheiat o tranzacţie prin care pârâtele au fost de acord să înceteze, pe data semnării contractului, să fabrice, să exporte şi să comercializeze produsele sub numele „MOXICLAV”, cu excepţia celor aflate în stoc, urmând să pună la dispoziţia L.P.C.C. situaţia stocurilor existente în depozitele din România.
La 12 iulie 2002, reclamanta a fost informată de pârâta M.R. SRL că a fost reziliat contractul de distribuţie încheiat cu M.E. SA, care
includea şi produsul „MOXICLAV”, fiind returnate medicamentele nevândute, iar în septembrie 2003 reclamanta a aflat că M. Ltd comercializează din nou „MOXICLAV” pe piaţa românească, prin intermediul pârâtei M.E. SA, aceasta echivalând cu încălcarea contractului.
Reclamanta a susţinut că pârâtele încalcă drepturi exclusive asupra mărcilor L.P.C.C., fiind aplicabile dispoziţiile art. 35 din legea mărcilor, întrucât folosesc semnul „MOXICLAV” pentru produse identice - medicamente.
Reclamanta a mai arătat că pârâta M. Ltd încalcă şi obligaţiile prevăzute în art. 2 din Legea nr. 11/1991, stimulându-şi comerţul propriu în dauna comerţului reclamantei, faptă cu caracter neloial.
Pârâtele M. Ltd şi M.R. SRL au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care au solicitat obligarea reclamantei la plata suinei de 12.000 dolari SUA reprezentând valoarea mărcii existente pe piaţă şi a taxelor aferente ce trebuie achitate de pârâte, motivat de obţinerea de către reclamantă, pe cale de ordonanţă preşedinţială, a opririi de la vânzare a tuturor produselor „MOXICLAV”, fapt care le-a adus prejudicii morale şi materiale.
Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1475 din 14 decembrie 2005, a respins ca nefondate acţiunea principală şi cererca reconvenţională.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că din probatorii le administrate în cauză rezultă că pârâtele şi-au respectat obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu reclamanta şi nu au comercializat alte produse în afara celor autorizate în condiţiile art. 2 şi art. 3 din contract, fiind dovedit, de asemenea, că pârâtele nu au săvârşit nici acte de contrafacere.
Cu privire la cererea reconvenţională, s-a reţinut că în cuprinsul acesteia nu s-a precizat care este fapta culpabilă a reclamantei L.P.C.C. care a determinat producerea prejudiciului, iar împrejurarea că reclamanta a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială privind interzicerea comercializării unor produse pe care le consideră ca aducând atingere drepturilor sale exclusive nu constituie o faptă culpabilă, care să atragă răspunderea civilă.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamanta L.P.C.C., cât şi pârâtele M.R. SRL şi M. Ltd şi expertul tehnic desemnat în cauză, D.G.
Apelanta L.P.C.C. a criticat hotărârea sub aspectul greşitei interpretări a clauzelor contractuale, întrucât în cuprinsul convenţiei s-a
făcut referire şi la dispoziţiile art. 5 din contract, unde se prevede că pot fi vândute produsele farmaceutice „MOXICLAV” aflate în stocurile deja importate existente pe teritoriul României.
Prin urmare, s-a susţinut că instanţa trebuia să stabilească sensul termenului de „stoc importat” şi diferenţierea acestuia de regimul vamal de antrepozit în care se aflau cele mai multe dintre medicamentele „MOXICLAV" comercializate ulterior tranzacţiei de către cele trei pârâte.
Apelanta-reclamantă a mai susţinut că s-au interpretat greşit concluziile raportului de expertiză tehnică-contabilă întocmit în cauză, din care rezultă că pârâtele deţineau, la data de 21 martie 2002, două tipuri de produse inscripţionate cu semnul „MOXICLAV”, respectiv cele aflate în depozitele din România - 4161 indici în sumă de 19.136 dolari SUA - şi cele aflate în antrepozitele vamale - 16.701 indici în sumă de 85.993 dolari SUA.
Reclamanta-apelantă a formulat critici şi cu privire la nereţinerea de către prima instanţă a riscului de confuzie între mărcile sale şi semnul folosit de pârâte pentru identificarea produselor proprii, precizând că între cele două denumiri există atât asemănări fonetice, semantice, cât şi vizuale.
Apelantele-pârâte au criticat hotărârea cu privire la soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale, precizând că fapta culpabilă a intimatei-reclamante L.P.C.C. constă în nercspectarca tranzacţiei dintre părţi, prin care se angajase să se abţină de la declanşarea în România a oricărci proceduri judiciare împotriva producătorului şi vânzătorului în legătură cu încălcarea mărcilor sale, „AMOXIKLAV” şi „XICLAV”.
Apelantele-pârâte au mai arătat că interpretarea clauzelor contractuale trebuie făcută în sensul că intenţia părţilor a fost de a permite M. Ltd să vândă până la epuizare stocurile existente pe teritoriul României la data încheierii tranzacţiei, fie aflate în depozit, fie la antrepozit. S-a menţionat că valoarea totală a prejudiciului suferit ca urmare a încălcării obligaţiilor contractuale de către apelanta-reclamantă este de 12.000 dolari SUA, reprezentând valoarea mărcii existente pe piaţă şi a taxelor aferente ce trebuie achitate în legătură cu aceasta. S-a precizat că, ulterior, valoarea prejudiciului a crescut în mod considerabil ca urmare a expirării produselor aflate în depozit, înregistrându-se un prejudiciu suplimentar de 2748,57 dolari SUA.
O altă critică a vizat neacordarea cheltuielilor de judecată de către apelantele-pârâte, arătându-se că s-au încălcat prevederile art. 274 C. proc. civ., întrucât acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, iar respingerea cererii reconvenţionale nu poate justifica respingerea în totalitate a cheltuielilor de judecată.
Apelantul D.G., expertul contabil ce a efectuat raportul de expertiză în dosarul de fond, a formulat cerere de apel atât împotriva încheierii de şedinţă din 30 noiembrie 2005, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 1475 din 14 decembrie 2005, arătând că în mod greşit s-a respins cererea sa de majorare a onorariului, tară ca această soluţie să fie motivată.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia civilă nr. 173/A din 26 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtele M.R. SRL şi M. Ltd şi ca inadmisibil apelul declarat de expertul D.G. împotriva sentinţei civile nr. 1475/2005.
S-a admis apelul declarat de expertul D.G. împotriva încheierii de şedinţă de la 30 noiembrie 2005, care a fost schimbată, în sensul încuviinţării cererii expertului privind majorarea onorariului cuvenit la suma de 4000 lei, fiind obligate părţile să achite în completare acest onorariu, după cum urmează: 1000 lei reclamanta şi 500 lei fiecare dintre pârâte.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis apelul reclamantei şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamanta L.P.C.C. D.D. împotriva pârâtelor M. Ltd, M.R. SRL şi M.E. SA.
S-a interzis pârâtei M. Ltd să folosească în activitatea comercială denumirea „MOXICLAV" pentru produse farmaceutice.
A fost obligată pârâta să solicite tuturor distribuitorilor săi să sisteze vânzarea produselor ce poartă însemnul „MOXICLAV", să retragă pe cheltuiala sa produsele respective de pe piaţă şi să distrugă ambalajele purtând însemnul menţionat.
S-a interzis pârâtei M. Ltd să folosească reclamele şi imprimatele purtând semnul „MOXICLAV" şi a fost obligată pârâta să solicite distribuitorilor şi agenţilor de publicitate restituirea acestora.
A fost obligată pârâta M.E. SA să sisteze folosirea produselor farmaceutice ce poartă semnul „MOXICLAV".
Au fost obligate pârâtele să publice hotărârea pe cheltuiala lor într-un ziar de marc tiraj şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentintei.
Au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată la fond şi în apel.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a interpretat clauzele contractului încheiat la 28 martie 2002 conform voinţei interne a părţilor, pentru a putea stabili dacă acestea şi-au respectat sau nu obligaţiile asumate prin convenţie (art. 2 şi art. 5).
Faţă de dispoziţiile convenţiei părţilor, s-a apreciat că instanţa urma să verifice dacă produsele importate faceau parte din stocurile existente în România la momentul încheierii contractului şi cuprinse în anexa la acesta.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanţa de apel a reţinut că pârâta M.E. SA a vândut după data de 21 martie 2002 o cantitate de 7073 indici provenind din import efectuat ulterior semnării tranzacţiei, iar pârâta M.R. SRL a vândut 74 indici către parteneri interni, după aceeaşi dată.
Curtea de apel a apreciat că, atâta vreme cât aceste produse s-au aflat la momentul în discuţie în antrepozit, ele execd obiectului convenţiei, astfel încât importul acestora după data stabilită de părţi constituie o încălcare a înţelegerii acestora.
Actul încheiat între părţi la 28 martie 2002 a fost calificat ca reprezentând o recunoaştere implicită a drepturilor reclamantei asupra mărcii „AMOXIKLAV”, respectiv a similarităţii acestuia cu semnul „MOXICLAV” folosit de către pârâte, urinare a acestei recunoaşteri pârâtele obligându-se să sisteze fabricarea/exportul/distribuţia/vânzarea produselor farmaceutice cu denumirea „MOXICLAV”.
S-a reţinut că înregistrarea mărcilor reclamantei îi conferă acesteia drepturi exclusive, inclusiv dreptul de a acţiona în judecată terţele persoane care înţeleg să folosească în activitatea lor comercială, fară consimţământul titularului, un semn similar cu marca, aplicat unor produse din aceeaşi clasă, creând astfel un risc de confuzie în rândul consumatorilor cu privire la cele două produse.
S-a considerat că, în speţă, similaritatea celor trei semne -„AMOXIKLAV” şi „XICLAV” şi „MOXICLAV” - este evidentă, între acestea existând asemănări fonetice şi vizuale.
In ceea ce priveşte apelul pârâtelor vizând modalitatea de soluţionare a cererii reconvenţionale, s-a reţinut că, în condiţiile în care s-a constatat ca întemeiată acţiunea principală, urmare a încălcării convenţiei încheiate între părţi de către pârâte, rezultă că nu s-a putut dovedi culpa reclamantei în sensul deschiderii unei proceduri judiciare în contradictoriu cu pârâtele, atâta vreme cât formularea acestor demersuri judiciare a fost generată tocmai de încălcarea drepturilor reclamantei.
Apelul declarat de expertul D.G. împotriva sentinţei a fost respins ca inadmisibil, având în vedere că acesta nu a fost parte în această judecată.
împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâtele M. Ltd şi M.R. SRL, criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea cererii reconvenţionale şi obligarea intimatei-reclamante la plata sumelor de 10.650 dolari SUA şi 357,88 RON reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neres-pectării de către aceasta a tranzacţiei încheiate la 28 martie 2002, cu cheltuieli de judecată pentru toate fazele procesuale.
Prin motivele de recurs, pârâtele-recurente au susţinut că instanţa de apel a dat o interpretare eronată art. 2 şi art. 5 din convenţia părţilor, schimbând astfel înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestor prevederi, fară a avea în vedere că voinţa internă ce rezultă din întregul conţinut al convenţiei a fost aceea că L.P.C.C. a permis pârâtelor M. să comercializeze produsele care se găseau pe teritoriul României la data încheierii convenţiei şi se aflau în stoc. S-a precizat că stocul acestor produse a fost stabilit şi recunoscut de către ambele părţi, fiind ataşat la convenţie, aşa cum se prevăzuse în art. 4.
Recurentele au susţinut, totodată, că instanţa de apel a făcut distincţie între produsele care se găseau pe teritoriul României şi se aflau în stoc la data de 21 martie 2002, după cum acestea aveau taxele vamale plătite sau nu, deşi din cuprinsul convenţiei rezultă că părţile nu au înţeles să facă o asemenea diferenţiere.
S-a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere concluziile expertizei, din care rezultă cu claritate că după 21 martie 2002 nu a mai intrat pe teritoriul României niciun produs purtând denumirea „MOXICLAV” şi nici nu au fost comercializate alte produse decât cele existente în stoc la data de 21 martie 2002.
In ceea ce priveşte cererea reconvenţională, s-a susţinut că fapta culpabilă a intimatei-reclamante L.P.C.C. constă în nerespectarea
contractului încheiat la 28 martie 2002, materializată într-o serie de acţiuni întreprinse de aceasta, ca solicitarea adresată la 6 februarie 2004 Biroului Vamal Otopeni Călători de a reţine şi indisponibiliza un lot de produse farmaceutice „MOXICLAV”, fară a verifica dacă acestea au intrat pe teritoriul României înainte sau după data încheierii tranzacţiei, sau introducerea acţiunii fară a verifica dacă produsele identificate ca circulând pe piaţă au intrat pe teritoriul ţării înainte sau după 28 martie 2002.
S-a învederat că au fost dovedite atât prejudiciul, în sumă de 12.000 dolari SUA, reprezentând valoarea mărfii existente pe piaţă şi a taxelor aferente ce au trebuit achitate în legătură cu acestea, precum şi vinovăţia L.P.C.C. şi legătura de cauzalitate dintre fapta culpabilă a acesteia şi prejudiciul suferit de recurentele-pârâte.
Ultima critică formulată prin recurs a vizat greşita respingere prin considerentele hotărârii primei instanţe a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de pârâte.
Intimata-reclamantă a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea recursului pârâtelor-reclamante ca nefondat.
Intimatul expert D.G. a formulat întâmpinare, arătând că niciuna dintre criticile formulate prin motivele de recurs nu vizează modificarea hotărârii atacate în ceea ce priveşte onorariul de expertiză.
Analizând criticile invocate de recurentele-pârâte, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că recursul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Susţinerea recurentelor, în sensul că instanţa de apel ar fi interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, este nefondată.
Astfel, conform dispoziţiilor pct. 2 din convenţia părţilor, pârâtele M. s-au angajat să înceteze fabricarea/exportul/distribuţia/vânzarea produselor „MOXICLAV”, cu excepţia vânzării produselor farmaceutice cu această denumire aflate în stoc, „în conformitate cu cele prevăzute în art. 5”.
Ca atare, pentru a clarifica voinţa internă a părţilor cu privire la semnificaţia sintagmei „aflate în stoc”, instanţa a avut în vedere toate condiţiile acceptate prin respectivul art. 5 din contract, în care se arată în mod expres că „L.P.C.C. este de acord să permită vânzătorului să vândă stocurile care sunt deja importate (şi care există pe teritoriul României)”.
Instanţa de apel a concluzionat astfel corect că noţiunea de import trebuie lămurită prin intermediul dispoziţiilor legale cuprinse în Legea
nr. 141/1997 - Codul vamal, ce prevede prin art. 64 că noţiunea de import presupune intrarea în ţară a mărfurilor străine şi introducerea lor în circuitul economic.
In lipsa unei definiţii date de părţi prin contract noţiunii de „stoc importat”, se impunea lămurirea termenului de „import” şi diferenţierea acestuia de regimul vamal de antrepozit în care se aflau medicamentele „MOXICLAV” comercializate de recurente ulterior tranzacţiei (16.701 indici).
Reţinând că medicamentele comercializate ulterior tranzactiei nu > * erau importate la momentul convenţiei, nefiind achitate taxele vamale, nu se putea aprecia că simpla lor depozitare pe teritoriul României face să fie îndeplinită condiţia impusă prin art. 5 din contract, ca produsele exceptate de la interdicţia vânzării să se afle în stocuri deja importate.
In acelaşi sens sunt şi concluziile raportului de expertiză efectuat în faţa primei instanţe, potrivit cărora recurentele deţineau la data de 21 martie 2002 două tipuri de produse inscripţionate cu semnul „MOXICLAV”: în depozitele din România, după operaţiunea de import - 4161 indici, cât şi antrepozitele vamale, fară ca marfa să fie vămuită- 16701 indici.
In acestc condiţii, susţinerile recurentelor, în sensul că produsele comercializate fac parte dintr-o singură catcgorie de medicamente, acceptate de intimata-reclamantă spre vânzare prin noţiunea „stoc deja importat (şi aflat pe teritoriul României)”, este lipsită de suport juridic şi încalcă regulile de interpretare a clauzelor contractuale.
Aşa cum rezultă din concluziile expertizei, vânzările identificate de intimata-reclamantă la sfârşitul lunii septembrie 2003 şi la începutul anului 2004, avute în vedere prin cererea de chemare în judecată, au avut ca obiect în exclusivitate produsele deţinute de către M. Ltd la data semnării tranzacţiei în antrepozitul vamal administrat de pârâta M.E. SA, acestea neîndeplinind deci condiţia importului impusă de art. 5 din contract.
Comercializarea acestor produse a reprezentat, prin urinare, o încălcare a dispoziţiilor contractuale şi, implicit, o încălcare a drepturilor exclusive ale reclamantei asupra mărcilor „AMOXIKLAV” şi „XICLAV”, astfel cum sunt reglementate prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Anexa contractului, cuprinzând pretinsele stocuri deţinute de cele două recurente, nu este semnată de reclamantă şi, ca atare, nu poate susţine interpretarea contractului în sensul invocat de recurente.
In ceea ce priveşte critica referitoare la nelegalitatea deciziei recu-rate cu referire la cererea reconvenţională, Curtea a reţinut că pretenţiile recurentelor sunt neîntemeiate.
Prin cererea reconvenţională formulată în faţa primei instanţe, astfel cum a fost precizată, pârâtele-recurente au solicitat obligarea reclamantei L.P.C.C. la plata sumelor de 13.576,57 dolari SUA şi 2095,28 RON reprezentând prejudiciul material suferit ca urmare a pronunţării sentinţei civile nr. 181 din 25 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, prin care s-a dispus obligarea la încetarea provizorie a comercializării produselor cu denumirea „MOXICLAV”.
Expertiza tehnică efectuată în apel a indicat o valoare totală a produselor expirate ca urmare a interdicţiei de vânzare de 10.650 dolari SUA şi 357,88 RON, considerabil mai mică decât cea indicată iniţial şi precizată ulterior de pârâtele-recurente.
Mai mult, prin cererea reconvenţională, prima instanţă a fost învestită cu obligarea la daune materiale şi morale datorate faptei culpabile a reclamantei de a obţine, pe calea ordonanţei preşcdinţiale, oprirea de la vânzare a tuturor produselor „MOXICLAV”.
Prin motivele de recurs, recurentele încearcă însă să suplimenteze faptele pretins culpabile ale intimatei-reclamante şi cu formularea prezentei cereri şi cu solicitarea adresată la 6 februarie 2004 de către L.P.C.C. Biroului Vamal Otopeni.
O asemenea extindere a pretenţiilor formulate prin cererea reconvenţională este inadmisibilă şi nu poate fi primită pentru prima dată în faza procesuală a recursului.
Curtea a reţinut că prejudiciul invocat de recurentele-pârâte-reclamante nu este cauzat de fapta personală a intimatei-reclamante-pârâte, ci este efectul unei hotărâri judecătoreşti, neputând fi calificată ca un abuz de drept, ci ca o aplicare a principiului liberului acces la justiţie consfinţit de art. 21 din Constituţia României.
Critica vizând acordarea cheltuielilor de judecată este, de asemenea, nefondată.
Chiar dacă ulterior s-a dovedit greşită soluţia pronunţată asupra cererii principale, în mod corect instanţa a hotărât că niciuna dintre
părţi, pentru egalitate de tratament juridic, nu trebuie să obţină cheltuieli de judecată, acestea compensându-se.
In consecinţă, s-a reţinut că în mod corect Tribunalul Bucureşti a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către cele două pârâte, având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că recursul este nefondat şi, având în vedere dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., l-a respins.
| ← Invenţie. Drepturi băneşti cuvenite inventatorilor. Contract... | Drept de autor. Fotografie. Difuzarea acesteia. Drept la... → |
|---|
