Drept de autor. Operă derivată. Antologie de poezii. Despăgubiri pentru încălcarea drepturilor. Acţiune în realizare. Modul de calcul al despăgubirilor
| Comentarii |
|
Legea nr. 8/1996, art. 8 lit. b), art. 139 alin. (2)
C. proc. civ., art. 111
1. Conform art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor recunoscute şi protejate de lege pot solicita instanţei de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului cauzat.
Scopul urmărit de legiuitor este acela al sancţionării persoanei responsabile de încălcarea dreptului titularului, iar pentru realizarea acestuia, trebuie verificată (oricum, în prealabil) calitatea de titular şi dacă a intervenit o încălcare care să fie sancţionată.
în acest context, formularea unor capete de cerere în constatare distincte, pe lângă faptul că ar fi fost inadmisibile din perspectiva art. 111 C. proc. civ., ar fi avut şi un caracter redundant. Constatarea drepturilor de autor şi a încălcării acestora constituie baza soluţionării fondului acţiunii în realizare, respectiv de acoperire a prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor de autor.
2. Conform art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, lucrarea literară în discuţie este o operă derivată, constând într-o alăturare de poezii preexistente, al căror autor este acelaşi poet, alese şi dispuse prin asociere poezie - desen şi într-o anumită succesiune, de o manieră proprie, originală şi creativă şi după un concept subiectiv, specifice temei lucrării.
3. în ceea ce priveşte despăgubirile datorate pentru încălcarea drepturilor patrimoniale, critica în sensul că niciun autor nu poate primi o remuneraţie mai mare decât cea stabilită pe bază de contract pe piaţa drepturilor de autor este contrazisă chiar de art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, care prevede că s-ar putea primi despăgubiri reprezentând triplul acestei remuneraţii.
I.C.C.J, Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 2817 din 30 martie 2007, nepublicată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, la data de 16 februarie 2005, reclamantul G.S. a chemat în judecată pe pârâta SC L.S.P. SRL, solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună:
- obligarea pârâtei la încetarea oricăror acte care aduc atingere drepturilor de autor ale reclamantului constând în realizarea în scopuri comerciale de copii pirat, distribuirea ori deţinerea de copii pirat în scopul distribuirii, depozitarea şi transportul în scopuri comerciale de copii pirat, oferirea spre vânzare prin anunţuri publicitare ori prin mijloace electronice de comunicare a copiilor pirat, oricc alte fapte de natură a aduce atingere drepturilor reclamantului;
- obligarea pârâtei la comunicarca unui anunţ prin mijloace de comunicarc în masă carc să cuprindă recunoaşterea de cătrc acesta a încălcării drepturilor sale de autor;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 350.000.000 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit prin faptele pârâtului, precum şi cheltuieli de judccată.
In motivarea ccrerii, s-au arătat următoarele:
Reclamantul este autorul operei derivate cc poartă denumirea „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii”, operă carc a apărut la Editura Ion Creangă, Bucureşti, în anul 1982.
Această operă derivată reprezintă o compilaţie de materiale (poezii şi desene ale lui G. Topârceanu) alese şi dispuse într-o manieră proprie de către reclamant şi este protejată prin drept de autor, conform art. 8 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
Copia exactă a operei derivate „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii" a fost reprodusă fară să se obţină în prealabil acordul său şi fără a se indica sursa.
Prin sentinţa civilă nr. 1019 din 14 septembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, s-a admis acţiunea şi s-a dispus după cum urmează:
A fost obligată pârâta SC L.S.P. SRL:
- să înceteze orice act care aduce atingere drepturilor exclusive de autor ale reclamantului asupra operei „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii”, prin realizarea în scopuri comcrciale de copii pirat după opera menţionată, deţinerea în scopul comercializării sau comcrcializarea, oferirea spre vânzare prin anunţuri publice sau prin mijloace electronice;
- să publice hotărârea rămasă definitivă şi irevocabilă într-un ziar de circulaţie naţională;
- să plătească reclamantului suma de 20.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 1.036,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
La soluţionarea cauzei s-au avut în vedere actele dosarului, faţă de care s-au reţinut următoarele:
Reclamantul G.S. a încheiat cu Editura Junimea un contract de editare a lucrării sale „Topârceanu scrie şi desenează pentru copii”.
Opera derivată este recunoscută de art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, şi este protejată în măsura în care prin alegerea sau dispunerea materialului constituie o creaţie intelectuală.
Opera „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii”, ediţia din 1982 a Editurii Ion Creangă, reprezentând reeditarea aceleiaşi opere derivate, editată de Junimea în anul 1970, al cărei autor este reclamantul, constituie o operă derivată protejată prin drept de autor, distinctă de opera originală preexistentă a lui Georgc Topârceanu, atât timp cât contribuţia originală şi creatoare a autorului acestei opere se manifestă prin alegerea şi dispunerea desenelor originale, asociate cu textul poeziilor, conform concepţiei originale a autorului G.S., prin stabilirea variantei de text editat în cazul mai multor variante, prin alegerea titlului operei derivate, a titlului capitolelor şi a strofelor din Capitolul „Strofe îngrijite”, precum şi prin elaborarea prefaţei la opera menţionată.
Prin exemplarul de carte depus la dosarul cauzei, precum şi prin celelalte înscrisuri administrate s-a dovedit fapta pârâtei, care a editat opera derivată „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii" în anul
2003, aparţinând reclamantului, tară a i se cere acestuia autorizarea necesară şi obligatorie şi fară ca reclamantul să beneficieze de o remuneraţie pentru reproducerea operei sale derivate.
Ediţia pârâtei reprezintă o reproducere fară drept a operei derivate a reclamantului, pe care pârâta a şi modificat-o, fară a avea dreptul, întrucât a înlăturat prefaţa şi a extras două citate, pe care le-a plasat la sfârşitul ediţiei.
Prin editarea operei derivate modificate, pârâta a încălcat dreptul autorului la respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărci atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaţia sa şi dreptul moral la inviolabilitatea operei, prevăzute de art. 10 lit. d) din Legea nr. 8/1996.
Totodată, s-au încălcat şi dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996, care protejează drepturile patrimoniale referitoare la reproducerea operei, precum şi art. 13 lit. d) referitoare la distribuţia operei.
Pârâta nu contestă că a reprodus opera reclamantului fară a-i cere acordul şi că nu l-a plătit, încercând numai să susţină că opera ce face obiectul litigiului nu este o operă derivată şi, în consecinţă, nu era necesar acordul acestuia pentru a fi reprodusă, apărări ce nu sunt întemeiate faţă de cele arătate mai sus.
Apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 120/A din 20 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, pentru următoarele motive:
Excepţia inadmisibilităţii întemeiată pe faptul că reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere în constatarea dreptului de autor, rcspcctiv în recunoaşterea drepturilor de autor, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată, întrucât acţiunea reclamantului este o acţiune civilă în realizare; faţă de acţiunea civilă în constatare are caracter prioritar, în conformitate cu art. 111 C. proc. civ.
1. Tribunalul a făcut o corectă interpretare şi aplicare a art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, reţinând caracterul de operă derivată protejată a ediţiei din 1982 a lucrării intitulate „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii”.
Chiar dacă opera derivată protejabilă, al cărui autor este reclamantul, nu este înscrisă în niciuna dintre categoriile expres prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996, datorită locuţiunii conjuncţionale „cum ar fi” prevăzută de textul legal, acesta cuprinde o enumerare exemplificativă, fiind susceptibil de interpretare extensivă.
In aceste condiţii, orice altă operă derivată poate constitui o categorie legală distinctă, nefiind obligatoriu să fie încadrată în categoriile enumerate exemplificativ.
2. Nu interesează natura lucrării din anul 1970 aparţinând reclamantului, întrucât nu accasta face obiectul cauzci. Ceea ce se apreciază în speţă este exclusiv natura lucrării literare din 1982, întrucât încălcarea drepturilor de autor este invocată exclusiv în legătură cu accastă lucrare, aceasta constituind cauza juridică a acţiunii în repararea prejudiciului.
3. Critica în legătură cu aplicarea prevederilor art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, modificată şi completată, este fondată.
Tribunalul a interpretat nesistematic art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, fară a-1 corobora cu art. 43 alin. (2) teza a 11-a din aceeaşi lege, sub aspectul criteriilor legale exemplificative pentru determinarea remuneraţiei, care ar constitui baza de calcul prevăzută de teza finală a alin. (2) al art. 139 pentru calculul prejudiciului.
Articolul 139 alin. (2) din lege nu distinge după cum prejudiciul este moral sau material, în reglementarea dreptului la repararea prejudiciului prin acţiune în instanţă.
Baza de calcul prevăzută la art. 139 alin. (2) teza a Il-a pentru calculul despăgubirilor este aplicabilă indiferent de natura prejudiciului a cărui reparare sc solicită, întrucât „unde legea nu distinge, nici ccl carc interpretează legea nu poate să distingă”.
Cu referire la dispoziţiile art. 139 alin. (2) teza I şi cu argumentul că pentru situaţia prejudiciului moral produs prin încălcarca drepturilor morale şi patrimoniale de autor asupra operei derivate legea nu reglementează un mod de calcul, s-a aprcciat că devin aplicabile prevederile art. 139 alin. (2) teza finală, întinderea prejudiciului trebuind să fie determinată pe baza remuneraţiilor „carc ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicitc”.
Textul legal trimite la remuneraţia asupra cărcia sc con vine, de regulă, prin convenţia părţilor, în contractele de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, iar în aceste condiţii se aplică coroborat art. 139 alin. (2) teza finală cu art. 43 alin. (2) teza a Il-a din lege, iar criteriile de stabilire se regăsesc în materialul probator necesar a fi administrat în cauză.
4. Având în vedere critici le formulate de către apelanta-pârâtă sub aspectul determinării întinderii prejudiciului, respectiv al calculului cuantumului despăgubirilor, Curtea a pus în discuţia părţilor aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 43 alin. (2) teza a Il-a din lege, faţă de consecinţele asupra probatoriului de completat în faza procesuală a apelului, precum şi eventuala completare a probatoriului sub acest aspect.
Ambele părţi au apreciat că nu se impun probe suplimentare sub aspectul întinderii prejudiciului, respectiv al cuantumului despăgubirilor.
împotriva deciziei de apel a declarat recurs apelanta-pârâtă, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
1. Hotărârea curţii de apel cu privire la excepţia de inadmisi-bilitate este fondată pe o premisă falsă de la care se porneşte şi pe confuzia făcută între acţiunea în constatare şi acţiunea în realizare.
S-a invocat excepţia de inadmisibilitate pe considerentul lipsei de temei al acţiunii, atât timp cât reclamantul nu a învestit instanţa să constate că are vocaţia protecţiei dreptului de autor şi să ceară în mod expres recunoaşterea drepturilor sale de autor, acordarea despăgubirilor fiind numai consecinţa recunoaşterii drepturilor de autor.
Articolul 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 prevede că titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin lege pot solicita instanţelor de judecată recunoaşterea drepturilor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat.
2. In mod greşit a reţinut instanţa că este cazul unei opere derivate protejabilc de legea dreptului de autor, cu argumentul că s-a făcut o alăturare de poezii şi desene preexistente, al căror autor este acelaşi poet, alese şi dispuse prin asociere poczic-dcsen, într-o anumită succesiune.
In cauză nu s-a administrat nicio probă prin care să se dovedească un caracter original şi protcjabil al operei, faţă de prevederile art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996.
3. Recurenta a mai invocat faptul că sunt contradicţii între considerentele hotărârii şi concluzia la care ajunge instanţa, respingând apelul.
Astfel, instanţa de apel a apreciat că este fondată critica referitoare
la prevederile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. In acelaşi timp, a reţinut că tribunalul nu a interpretat sistematic prevederile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, coroborându-le cu prevederile art. 43 alin. (2) teza a Il-a din aceeaşi lege, că art. 139 alin. (2) nu distinge după cum prejudiciul este moral sau material şi, în consecinţă, baza de calcul prevăzută de art. 139 alin. (2) teza finală pentru calculul despăgubirilor este aplicabilă, indiferent de natura prejudiciului.
Pe de altă parte, deşi se reţine că probatoriul este incomplet (doar contractul încheiat între apelantă şi organismul de gestiune colectivă pentru lucrarca în discuţie nefiind concludcnt sub aspectul cuantumului remuneraţiei practicate pe piaţă) şi că ambele părţi au precizat că nu se impun probe suplimentare sub aspectul determinării întinderii prejudiciului (respectiv a cuantumului acesteia), dispune respingerea apelului.
In aceste condiţii, instanţa ar fi trebuit să admită apelul şi să desfiinţeze hotărârea fondului, constatând că la dosar nu există probe cu privire la cuantumul despăgubirilor.
Dacă instanţa aprecia caracterul insuficient al probatorii lor, trebuia să facă aplicarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi să ordone administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar dacă părţile se împotriveau.
4. Chiar dacă intimatul-reclamant ar avea un drept protejat, nu poate primi o remuneraţie mai mare decât cea stabilită pe piaţa dreptului de autor şi care este concretizată prin contractul nr. 686/2003.
Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, carc se
circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce succed:
1. Instanţa de apel a făcut o corectă soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii invocate de către apelanta-pârâtă.
Excepţia de inadmisibilitate a fost susţinută în apel pe faptul că reclamantul nu a învestit instanţa cu o cerere prin carc să se solicite să constate că are vocaţia protccţiei dreptului de autor şi să ccară în mod expres recunoaşterea drepturilor sale de autor.
Pc lângă faptul că acţiunea în constatare arc caractcr subsidiar faţă de acţiunea în realizare (obiect al litigiului de faţă), în condiţiile art. 111 C. proc. civ., după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 nu impune prin modul de reglementare o solicitare separată pentru fiecare dintre situaţiile la care se referă, din partea titularilor drepturilor încălcate.
Astfel, potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, titularii drepturilor de autor recunoscute şi protejate de lege pot solicita instanţei de judecată recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi pot pretinde repararea prejudiciului cauzat.
In acest text legal este reglementată posibilitatea legală a titularului drepturilor încălcate de a acţiona pentru repararea prejudiciului cauzat, neimpunând ca situaţie premisă formularea de capete de cerere distincte prin care să se recunoască drepturile şi încălcarca acestora.
Finalitatea şi scopul de reglementare al legiuitorului, prin acest text legal, este de sancţionare a persoanei responsabile de încălcarca dreptului titularului recunoscut de lege, iar pentru realizarea acestuia, trebuie verificată (oricum, în prealabil) calitatea titularului şi dacă a intervenit o încălcare carc să fie sancţionată.
Oricum, chiar dacă textul legal s-ar fi referit numai la teza finală, soluţionarea este imperios impusă de verificarea dreptului şi a încălcării.
In acest context, în mod corect a reţinut instanţa de apel că formularea unor capete de cerere distincte, în sensul solicitat de către apelantul-recurent, ar fi avut un caracter redundant. Constatarea drepturilor de autor şi a încălcării acestora constituie baza soluţionării fondului acţiunii în realizare, respectiv de acoperire a prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor de autor.
2. Instanţa de apel a reţinut că lucrarea literară din anul 1982, intitulată „G. Topârceanu. Poezii şi desene pentru copii”, al cărci autor este reclamantul, este o operă derivată, distinctă de cca originală preexistentă a poetului Georgc Topârceanu.
In motivare, s-au arătat, totodată, elementele prevăzute de art. 8 lit. b) din Legea nr. 8/1996 carc au format convingerea în sensul că lucrarea literară în discuţie este o operă derivată.
Astfel, s-a reţinut că opera în cauză, ca operă derivată, se caractcrizează printr-o alăturare de poezii şi desene preexistente, al căror autor este acclaşi poet, alese şi dispuse prin asocicre poezie-desen şi într-o anumită succesiune, de o manieră proprie, originală şi crcativă, după un concept subiectiv, expresie a efortului crcator, specifice temei lucrării (poezii pentru copii, în speţă), aleasă, de asemenea, de către autor; stabilirea unei variante de text, purtând un titlu original, cu structurarea pe capitole purtând titluri originale, cu stabilirea titlului fiecărei strofe dintr-un capitol (în speţă, „Strofe risipite”), însoţită de o prefaţă a terţului-autor.
In condiţiile în care instanţa de apel a apreciat că lucrarea literară al cărei titular este reclamantul-intimat se caracterizează în sensul arătat. Curtea constată că, faţă de elementele reţinute, este corectă concluzia instanţei de apel în sensul că opera în litigiu este operă derivată.
3. Pe calea apelului s-a invocat faptul că, deşi instanţa de fond a făcut trimitere la art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi, astfel, la modul de determinare a despăgubirilor care pot reprezenta triplul remuneraţiilor datorate legale, aceasta a apreciat că determinarea prejudiciului nu se poate face numai în acest mod.
Instanţa de apel a reţinut că pentru stabilirea daunelor morale cauzate prin încălcarea drepturilor titularului, sunt aplicabile, prin interpretare sistematică, dispoziţiile art. 139 alin. (2) şi art. 43 alin. (2) teza a Il-a din Legea nr. 8/1996, completând raţionamentul primei instanţe -aspect necriticat pe calea recursului.
Sub acest aspect, se constată că motivarea deciziei de apel nu este contradictorie, ci numai complineşte motivarea sentinţei sub aspectul temeiurilor de drept, instanţa de apel apreciind că şi în acest mod este confirmat cuantumul stabilit de prima instanţă şi că, astfel, nu se impune infirmarea sentinţei.
Faptul că nu s-au administrat probe suficiente, precum şi modul de apreciere a probatoriului de către instanţa de apel, indicat ca fiind incomplet de către recurentă, nu mai pot fi cenzurate de instanţa de recurs, neputând fi încadrate în art. 304 C. proc. civ., aceasta cu atât mai mult cu cât nu este vorba de un refuz nejustificat al instanţei de a administra o probă cerută, ci de un refuz al părţilor de a administra probe puse în discuţie din oficiu.
In acest context, contradicţiile subliniate în cadrul recursului nu se confirmă, soluţia dată de instanţa de apel confirmând sentinţa primei instanţe, dar printr-o complinire a motivării în temeiul şi al unui motiv de apel care, deşi a fost apreciat ca fiind fondat, nu a fost în măsură să infirme prima hotărâre.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte încălcarea art. 129 alin. (5) C. proc. civ., încălcarea normelor procedurale de cătrc instanţă este sancţionată cu nulitatea actului de procedură, în condiţiile art. 304 pct. 5 şi art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai dacă s-a produs părţii o vătămare ce nu se poate înlătura altfel.
Nu se poate reţine incidenţa acestor dispoziţii procedurale, în condiţiile în care recurentul avea posibilitatea administrării, în etapa procesuală a recursului, a înscrisurilor pe care le considera necesare.
4. înalta Curte constată că şi ultima critică de recurs este nefondată.
Reclamantul a solicitat în prezenta cauză acordarea de daune morale atât pentru încălcarea drepturilor patrimoniale, cât şi pentru încălcarea drepturilor morale.
Articolul 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se referă, atunci când stabileşte criterii de stabilire a despăgubirilor, la factori economici, dar şi la daune morale, iar alin. (1) al aceluiaşi articol se referă la drepturile titularilor recunoscute prin accastă lege, ceca ce înseamnă atât drepturi patrimoniale, cât şi drepturi morale.
Instanţa a stabilit cuantumul total al despăgubirilor morale, fară a distinge între despăgubirile datorate pentru încălcarea drepturilor patrimoniale şi cele pentru încălcarea drepturilor morale şi fară a ţine cont de principiile generale ale răspunderii civilc delictuale referitoare la natura prejudiciului şi despăgubirile aferente.
In condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a contestat hotărârile pronunţate în cauză sub acest aspect, instanţa nu se poate învesti din oficiu şi să analizeze pricina şi în acest sens.
In ceea ce priveşte însă despăgubirile datorate pentru încălcarea drepturilor patrimoniale, critica în sensul că niciun autor nu poate primi o remuneraţie mai mare decât cea stabilită pe bază de contract pe piaţa drepturilor de autor este contrazisă chiar de art. 139 alin. (2) din lege, care prevede că s-ar putea primi despăgubiri reprezentând triplul acestei remuneraţii.
Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, care
se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., înalta Curte urmează să facă aplicarca şi a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi să dispună respingerea recursului ca nefondat.
| ← Drept de autor. Operă scrisă. Drept exclusiv de a traduce... | Drept de autor. Operă derivată. Traducere. Condiţiile... → |
|---|
