Realizare tehnică. Acţiunea în anularea certificatului de atestare. Utilitatea şi noutatea realizării tehnice
| Comentarii |
|
C. proc. civ., art. 129 alin. (5), art. 212, art. 292 Legea nr. 64/1991, republicată II, art. 73
1. Soluţia propusă de pârât a fost aplicată pentru o perioadă experimentală, cu modificări în mai multe etape.
Faptul că aplicarea realizării tehnice a fost nu numai încuviinţată de conducerea unităţii, dar şi pusă în practică pe o perioadă de câţiva ani, a condus la concluzia logică a utilităţii respectivei realizări, al cărei autor este pârâtul.
2. în ceea ce priveşte caracterul de noutate al realizării tehnice, instanţa de apel a împărtăşit punctul de vedere al expertului numit de instanţă în această fază procesuală, expert care a identificat elementele de noutate ale soluţiei propuse de pârât faţă de cele cuprinse deja în stadiul tehnicii şi a demonstrat că noutatea soluţiei nu a constat doar în modul de
legare a răcitoarelor, prin aplicarea unui principiu fundamental al electrodinamicii.
I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 8300 din 19 decembrie 2008, nepublicată
Reclamanta SC A. Slatina SA a chemat în judecată pc pârâtul U.G., solicitând constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a calităţii de autor al realizării tehnice înregistrate la data de 17 martie 1997/S7, emis de reclamantă în favoarea pârâtului la data de 25 martie 1998, soluţia tehnică constând în reducerea consumului de apă de răcire la compresoarele de aer K-250.
Prin sentinţa civilă nr. 306/S din 30 octombrie 2006, Tribunalul Braşov a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A. Slatina SA şi a constatat nulitatea absolută parţială a certificatului de atestare a calităţii de autor al realizării tehnice eliberat la 25 martie 1998 de către reclamantă în favoarea pârâtului U.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 72 (fost art. 67) din Legea nr. 64/1991, pentru atestarea calităţii de autor al unei realizări tehnice trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii, şi anume: realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unităţii, titularul certificatului să fie autorul realizării tehnice, iar realizarea tehnică să fie utilă unităţii.
Din concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză a rezultat că soluţia tehnică propusă de pârât este o soluţie simplă, care ţine de principiile fundamentale ale electrodinamicii şi, mai mult decât atât, pârâtul însuşi a recunoscut că a găsit această soluţie tehnică în urma consultării literaturii de specialitatc.
Expertul a concluzionat astfel că nici condiţia utilităţii realizării tehnice nu este îndeplinită pe baza calculelor efectuate.
In ceea ce priveşte concluziilc expertizei efectuate de expertul B., tribunalul le-a înlăturat cu motivarea că acesta nu era atestat în domeniul instalaţiilor şi nu a formulat nicio concluzie referitoare la eficienţa soluţiei tehnice, făcând însă aprecieri proprii cu privire la motivele de nulitate invocate.
Prin decizia nr. 19 din 26 februarie 2008, Curtea de Apel Braşov, Secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Dat fiind că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a calităţii de autor eliberat pârâtului pe motiv că s-a aflat într-o eroare de fapt la eliberarea acestuia, în mod corect tribunalul a stabilit că trebuie verificată aplicabilitatea dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 64/1991 şi a identificat corect cele trei condiţii pe care trebuia să le îndeplinească realizarea tehnică, în vederea atestării calităţii de autor a pârâtului.
Pe baza probatoriului administrat în faţa primei instanţe şi completat în apel, curtea de apel a reţinut, sub un prin aspect, că realizarea tehnică a fost utilă societăţii reclamante.
Astfel, soluţia propusă de pârât a fost aplicată pentru o perioadă experimentală, cu modificări în mai multe etape, iar în final, s-a aplicat la cele patru compresoare în perioada 1995-1998.
Notele cu concluzii rezultate în urma experimentării au fost aprobate de conducerea unităţii, din aceste acte rezultând că soluţia propusă era benefică, deoarece se obţinea o micşorare a debitului apei de răcire.
Tocmai pentru că a fost utilă, soluţia tehnică propusă de pârât a fost aplicată în procesul de producţie al reclamantei, aşa cum rezultă din adresa nr. 1545/28 ianuarie 1998, trimisă de reclamantă către
O.S.I.M. Bucureşti, cât şi din programul de aducere la starea iniţială a schemei de răcirc a compresoarelor de aer K 250 din 29 septembrie 2003.
Pe baza actclor depuse la dosar şi a concluziilor expertului, curtea a reţinut că pârâtul este autorul realizării tehnice carc facc obiectul certificatului de atestare contestat.
In ceea ce priveşte caracterul de noutate al realizării tehnice, expertul a demonstrat că există diferenţe semnificative între schema de funcţionare a echipamentelor înainte şi după modificare, diferenţe care nu apar în cartea tehnică.
Astfel, instalaţia de răcire a aerului a fost suplimentată cu un răcitor final, înseriat cu cel existent, mărind suprafaţa de schimb de căldură, sensul de scurgere al agenţilor termici de la răcitoarele intermediare a fost schimbat, cele două răcitoare intermediare au fost înseriate şi s-a înlocuit schimbătorul de căldură cu ţevi cu unul mai performant, cu plăci, pentru răcirea uleiului de ungere aferent compresorului.
Toate acestea demonstrează că realizarea tehnică a pârâtului nu este numai o copic a soluţiei tehnice descrisc în cartca profesorului
Davidcscu, referitoare la legarea în serie, şi nu în paralel a răci-toarelor, aşa cum a susţinut reclamanta.
Curtca de apel a arătat că îşi însuşeşte opiniile expertului numit de instanţă, care are o atitudine neutră în cauză, ce trebuie avută în vedere cu prioritate.
Prin urmare, realizarea tehnică întruneşte toate cele trei condiţii impuse de art. 72 (fost art. 67) din Legea nr. 61/1991, neexistând motiv de constatare a nulităţii certificatului de atestare.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta susţine următoarele:
1. Prin încuviinţarea unei noi expertize în apel, în condiţiile în care pârâtul era decăzut din dreptul de a solicita efectuarea unei noi expertize sau a unei contraexpertize, au fost încălcate dispoziţiile art. 212 C. proc. civ.
Astfel, în faţa primei instanţe, pârâtul nu a formulat niciun fel de critici în legătură cu procedura de convocare şi efectuare a expertizei şi a precizat că nu mai are alte obiecţiuni faţă de cele menţionate în scris şi susţinute oral în faţa instanţei.
Cum orice neregularitatea trebuia invocată la prima zi de înfăţişare carc a urinat după efectuarea expertizei şi înainte de a se pune concluzii pe fond, conform art. 108 C. proc. civ., Curtea trebuia să constate decăderea pârâtului din dreptul de a mai invoca nulitatea şi să respingă cercrea de efectuare a unei noi expertize.
De asemenea, potrivit art. 212 C. proc. civ., dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că expertiza contrarie trebuie cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Această prevedere este sub sancţiunea decăderii din probă, or, în speţă, pârâtul nu a cerut o contraexpertiză şi nici o expertiză nouă în faţa primei instanţe.
In speţă, curtea de apel a ignorat aceste prevederi legale, a încuviinţat efectuarea unei noi expertize, pe concluziile căreia şi-a fundamentat în mod exclusiv hotărârea.
2. Instanţa de apel a motivat încuviinţarea efectuării unei noi expertize prin aceea că la întocmirea primei expertize, expertul R. nu ar fi avut în vedere şi nu ar fi evidenţiat în lucrare toate înscrisurile carc ar fi fost necesare sau de carc s-a folosit la întocmirea lucrării,
fără a rezulta care înscrisuri nu au fost avute în vedere de cătrc primul expert, R.T.
In opinia recurcntei, expertul R. a ţinut seama de toate documentele avute în vedere de instanţa de apel în adresa ce i-a fost comunicată; în schimb, există documente relevante depuse la dosarul cauzei asupra cărora expertul P.N. nu s-a pronunţat în niciun fel în raportul său.
Astfel, expertul P.N. nu a examinat soluţia descrisă la pagina 375 din lucrarea „Schimbul de căldură în instalaţiile industriale” având ca autori pe Al. Davidescu şi H. Mucica, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1964, document pe baza căruia experţii anteriori ajunseseră la concluzia că cele două soluţii tehnice sunt absolut identice.
3. Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 201 şi urm. C. proc. civ., respingând atât obiecţiunile formulate, cât şi cererea de contraexpertiză a reclamantei.
Astfel, expertul desemnat de către instanţa de apel nu a prezentat raportul despre expertiză spre semnare experţilor parte, ci a convenit cu aceştia să lucreze fiecare separat, împrejurare care determină nulitatea raportului de expertiză (art. 18 din O.G. nr. 2/2000).
De asemenea, expertul P.N. nu a precizat dacă aderă sau nu la consideraţiile şi opiniile expuse de expertul consilier, profesor universitar doctor inginer G.R.
Cum în cauză fuseseră efectuate două expertize judiciare, iar experţii ajunseseră la concluzii diferite, instanţa trebuia să încuviinţeze efectuarea unei contraexpertize alcătuite dintr-o comisie de trei experţi, în conformitate cu prevederile art. 212 C. proc. civ.
4. Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia exclusiv pe raportul de expertiză efectuat de expertul P.N.
Pentru a proceda astfel, instanţa a arătat că ţine seama de atitudinea neutră a acestui expert, care trebuie avută în vedere cu prioritate, fară să explice motivul pentru care nu ia în considerare atitudinea neutră a expertului R.
Opinia instanţei, în sensul că expertul R. şi-ar fi însuşit punctul de vedere al reclamantei, iar calculele sale ar fi fost bazate pe simple presupuneri, este fundamental greşită.
Calculele efectuate de expertul R. se bazează pe documentele existente la SC A. SA, consultate de expert cu prilejul convocării.
De fapt, instanţa a înlăturat prima expertiză numai pentru motivul că însuşea punctul de vedere al reclamantei, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
5. In ccea ce priveşte motivele de drept substanţial, recurcnta arată că, în mod greşit, instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile de validitate prevăzute de art. 72 (în prezent art. 73) din Legea nr. 64/1991, în privinţa certificatului de atestare a pretinsei realizări tehnice.
Referitor la condiţia noutăţii, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, expertiza realizată de expertul R., dar şi cea a expertului parte, G.R., demonstrează, prin coroborarea cu celelalte probe administrate în cauză, că aşa-numita realizare tehnică rezidă într-o simplă modificare a sistemului de legare a răcitoarelor intermediare care, potrivit proiectului, erau legate în paralel, iar în urma modificării, au fost grupate în serie.
Mecanismul legării în serie comparativ cu acela al legării în paralele ţine de fundamentul electrodinamicii, fiind vorba de noţiuni elementare, care se regăsesc în manualele de specialitate din ultimii 50 de ani, parte din ele aflate în biblioteca unităţii.
In susţinerea acestui punct de vedere, recurenta face trimitere şi la răspunsurile la interogatoriu date de pârât.
In ceea ce priveşte condiţia utilităţii, expertul P.N. s-a rezumat să analizeze doar aspectele legate de economia apei de răcire.
Or, în privinţa consumului de apă este necontestat în cauză că soluţia propusă de pârât determina un consum mai mic.
Experţii R. şi G. demonstrează însă că utilitatea procurată în asemenea condiţii ar fi fost mult excedată de cheltuielile suplimentare necesare pentru implementarea sa.
Din punctul de vedere al eficicnţei economice al transferului de căldură, în urma unei analize profesionale şi competente, expertul R. a concluzionat că realizarea tehnică nu este utilă.
Aceasta, deoarece o reducere a cantităţii de apă de răcire conduce automat la un consum energetic suplimentar.
Pe de altă parte, economia de apă de răcire s-ar putea realiza numai dacă uzina s-ar confrunta cu o mare lipsă de apă, or, în cauză nu s-a făcut dovada că reclamanta s-ar fi confruntat cu o asemenea criză.
In sfârşit, expertul P.N. nu a luat în considerare faptul că prin aplicarea pretinsei realizări tehnice nu s-a respectat instrucţiunea de fixare a temperaturii aerului la ieşire din treapta 1 de răcire intermediară, la 10-12 grade Celsius mai jos decât temperatura de pe treapta a doua de răcire, conform sarcinilor impuse de fabricant în cartca tehnică a compresorului.
Din contră, s-a ajuns ca, prin cuplarea în scrie a răcitoarelor intermediare 1 şi 2, nivelul temperaturilor să fie invers decât cel impus de constructor.
Recurenta solicită, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei şi respingerea apelului formulat de pârât, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre reju-decare la curtea de apel.
Intimatul U.G. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
In primul rând, înalta Curte constată că, deşi recurenta invocă, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., majoritatea criticilor formulate de aceasta nu se încadrează în dispoziţiile legale menţionate şi nici în celelalte motive de recurs expres şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
1. In ceea ce priveşte criticilc referitoare la încuviinţarea şi eva-
luarea probei cu o nouă expertiză în apel, înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 212 C. proc. civ. se referă la condiţiile în care se poate cerc o nouă expertiză - adică la primul termen după depunerea expertizei deja admise - cu ocazia judecăţii în primă instanţă, iar aceste dispoziţii se aplică şi în apel, conform art. 298 C. proc. civ., nefiind incompatibile cu structura acestuia.
Nu există nicio dispoziţie carc să prevadă că, aşa cum pretinde recurenta, nesolicitarea unei noi expertize în faţa primei instanţe, în termenul defipt de art. 212 alin. (2) C. proc. civ., atrage imposibilitatea administrării probei cu o nouă expertiză în apel.
In schimb, art. 292 C. proc. civ. prevede că părţile se pot folosi, printre altele, de probele arătate în motivarea apelului, precum şi că instanţa poate încuviinţa administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
Conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., aplicabil de asemenea în apel, instanţa poate ordona probele pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Tocmai pe aceste din urmă dispoziţii şi-a întemeiat curtea de apel încheierea prin care a încuviinţat noua expertiză şi a fixat obiectivele acesteia la data de 27 martie 2007.
In ceea ce priveşte motivele pentru care se considcră necesară, utilă, concludentă sau pertinentă o probă - inclusiv cea cu o nouă
expertiză - acestea sunt lăsate de legiuitor la aprecierca instanţelor de fond, cum este şi cea de apel, şi scapă cenzurii instanţei de recurs, care nu poate casa ori modifica hotărârea atacată pentru motive de ncte-meinicie.
Pentru aceste considerente, criticile referitoare la faptul că, faţă de probele deja administrate în faţa primei instanţe, instanţa de apel nu trebuia să încuviinţeze o nouă expertiză ori la faptul că, faţă de concluziile diferite ale rapoartelor întocmite în cele două faze procesuale, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună o a treia expertiză, care să fie efectuată de trei experţi nu vor fi analizate, deoarece nu privesc chestiuni de nelegalitate care să intre sub incidenţa art. 304 C. proc. civ.
Nici faptul că instanţa de apel şi-a însuşit motivat concluziile formulate de unul din experţi, şi nu de un altul ori că nu s-au avut în vedere anumite răspunsuri date la interogatoriu, nu intră sub cezura instanţei de recurs, deoarece privesc chestiuni de interpretare a probelor, care nu mai pot fi invocate ca motiv de recurs după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.
2. In ceea ce priveşte fondul cauzei, înalta Curte constată că la situaţia de fapt - astfel cum a fost reţinută şi care nu poate fi reevaluată în recurs prin reaprecierea probelor, aşa cum pretinde recurenta -curtca de apel a aplicat corect legea.
Astfel, s-a reţinut ca situaţie de fapt că:
Soluţia propusă de pârât a fost aplicată pentru o perioadă experimentală, cu modificări în mai multe etape.
Notele cu concluzii rezultate în urma experimentării au fost aprobate de conducerea unităţii şi, iar în final, soluţia s-a şi aplicat la cele patru compresoare ale unităţii reclamante în perioada 1995-1998.
Din faptul că aplicarea realizării tehnice a fost nu numai încuviinţată de conducerea unităţii, dar şi pusă în practică pe o perioadă de câţiva ani a condus la concluzia logică a utilităţii respectivei realizări, al cărei autor este pârâtul.
Faptul că utilitatea soluţiei propuse de pârât s-ar fi dovedit doar în condiţiile unei crize de apă, invocat de recurentă, este contrazis de implementarea soluţiei chiar în lipsa unei perioade de criză.
In ceea ce priveşte caracterul de noutate al realizării tehnice, instanţa de apel a împărtăşit punctul de vedere al expertului numit de instanţă în această fază procesuală, expert care a identificat elementele de noutate ale soluţiei propuse de pârât faţă de cele cuprinse deja în stadiul tehnicii.
Astfel, expertul a demonstrat că noutatea soluţiei nu a constat doar în modul de legare a răcitoarclor, prin aplicarca unui principiu fundamental al electrodinamicii.
S-a reţinut că instalaţia de răcirc a aerului a fost suplimentată cu un răcitor final, înseriat cu cel existent, mărind suprafaţa de schimb de căldură, sensul de scurgere al agenţilor termici de la răcitoarele intermediare a fost schimbat, cele două răcitoare intermediare au fost înseriate şi s-a înlocuit schimbătorul de căldură cu ţevi cu unul mai performant, cu plăci, pentru răcirea uleiului de ungere aferent compresorului.
Pe baza celor reţinute s-a concluzionat că realizarea tehnică a pârâtului nu este o simplă copie a soluţiei tehnice descrise în cartea profesorului Al. Davidescu, referitoare la legarea în serie, şi nu în paralel a răcitoarelor, aşa cum a susţinut reclamanta.
Date fiind cele reţinute, nu se poate stabili că, la data emiterii certificatului de atestare a realizării tehnice, aceasta nu îndeplinea condiţia de a fi nouă la nivelul unităţii sau utilă acesteia ori că reclamantul nu era adevăratul autor al realizării.
Cum nu se poate reţine că certificatul de atestare s-ar fi emis fară să fi fost îndeplinite condiţiile art. 73 (fost art. 72, fost art. 67) din Legea nr. 64/1991, decizia atacată este legală şi va fi menţinută, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nefiind incidente, iar cele ale art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fiind doar formal indicate.
In baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul, ca nefondat.
| ← Realizare tehnică. Acţiunea în recunoaşterea calităţii de... | Litigii de proprietate industrială. Cheltuieli de judecată... → |
|---|
