Drept de autor. Opere muzicale. Remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor. Temei juridic. Baza de calcul

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Legea nr. 8/1996, art. 123¹, art. 130 alin. (1) lit. a), e), art. 131¹

Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006, art. 6

1. Acţiunea reclamantei a fost declanşată în temeiul art. 123¹ din Legea nr. 8/1996, care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale. în cadrul acestei gestiuni, una din obligaţiile organismului de gestiune colectivă este aceea de a colecta sumele de bani datorate de utilizatori, obligaţie prevăzută în art. 130 alin. (1) lit. e) din lege.

Drepturile care se cuvin autorilor fac obiectul unei Metodologii care se negociază între organismul de gestiune colectivă şi utilizatori, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) şi art. 131¹.

în ceea ce priveşte baza de calcul a remuneraţiilor, alin. (2) al art. 131¹ prevede criterii vagi de determinare a acesteia, referindu-se la „remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obtinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează

repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau

comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă”.

La data când a avut loc activitatea pretins generatoare de drepturi de autor, fusese adoptată şi era în vigoare Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 356/2006.

2. Articolul 6 din Titlul II al Metodologiei aprobate prin Decizia

O.R.D.A. nr. 365/2006 prevede că baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz:

a) veniturile obţinute din vânzarea de bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.;

b) bugetul de cheltuieli, în cazul în care nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc.

în speţă nu s-a contestat aplicabilitatea art. 6 lit. a), respectiv împrejurarea că evenimentul în care au fost comunicate public opere muzicale a fost producător de venituri şi nici caracterul subsidiar al criteriului prevăzut la lit. b).

S-a cerut însă de către reclamantă introducerea în baza de calcul - pe lângă veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru spectacol şi a sumei primite de către pârâtă de la Casa de Cultură a Municipiului S., în baza unui contract de finanţare nerambursabilă, în vederea realizării programului/proiectului cultural.

Or, suma primită cu acest titlu nu poate fi încadrată în categoria veniturilor obţinute ca urmare a organizării spectacolului - aşa cum sunt toate cele enumerate exemplificativ în art. 6 lit. a) - ci a celor

obtinute în vederea realizării acestuia.

Suma de bani primită anticipat ca sursă de finanţare ar putea fi încadrată în categoria celor pe baza cărora s-ar putea determina - în lipsa unor venituri, ceea ce nu este cazul în speţă - bugetul de cheltuieli, la care se referă lit. b) a art. 6 din Metodologie.

I.C.C.J., Secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 3663 din 11 iunie 2010, nepublicată

Prin acţiunea înregistrată la 13 august 2007, reclamanta Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de autor - U.C.M.R.-A.D.A. a chemat în judecată pârâta Fundaţia A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata remuneraţiei datorate, reprezentând drepturi patrimoniale ale titularilor de drepturi de autor pentru utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică în cadrul spectacolului „ARTMAN1A Festival 2007”, desfăşurat în perioada 15-17 iunie 2007 în oraşul S., în procent de 8,5%, plus TVA, din veniturile obţinute din vânzarea de bilete, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc., conform prevederilor Metodologiei publicate prin Decizia O.R.D.A. nr. 356/2006 publicată în

M. Of. Partea I nr. 857/19 octombrie 2007 şi prevederilor Autorizaţiei neexclusive a utilizării operelor în scop lucrativ nr. 20000212/15 iunie 2007; să o oblige pe pârâtă la plata penalităţilor, reprezentând 0,2%/zi de întârziere, aferente fiecărei remuneraţii neachitate la termen, începând cu data de 20 iunie 2007 şi până la plata efectivă, conform art. 13, titlul II din Metodologie; să o oblige pe pârâtă la plata penalităţilor în sumă de 50 000 RON, conform art. 12 din Autorizaţia neexclusivă nr. 20000212/ 15.06.2007; să o oblige pe pârâtă să comunice reclamantei, conform art. 15, Titlul II al Metodologiei, prin Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006 şi, respectiv, art. 10 din Autorizaţia neexclusivă un raport semnat şi ştampilat de reprezentanţii legali, cuprinzând denumirea şi data festivalului, adresa locaţiei, denumirea, autorii şi durata operelor muzicale utilizate şi baza de calcul a remuneraţiei; cu cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1008 din 11 iunie 2008, Tribunalul Bucureşti -Secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea, a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 125.014,07 lei, cu titlul de remuneraţii, în procent de 8,5%, pentru drepturile de autor cuvenite pentru utilizarea operelor muzicale în cadrul spectacolelor organizate de pârâtă în perioada 15-17 iunie 2007 la Sibiu, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 88.093,20 lei, cu titlul de penalităţi de întârziere, calculate până la 4 iunie 2008, a respins ca neîntemeiat al treilea capăt de cerere, a obligat-o pe pârâtă să comunice reclamantei informaţiile solicitate conform ultimului capăt de cerere, precum şi la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 2.919,30 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:

Utilizarea operelor muzicale şi audiovizuale sub forma comunicării publice, direct sau indirect, prin orice mijloace, inclusiv în cadrul spectacolelor cu public, dă naştere la drepturi exclusive ale autorilor de opere, conform art. 13 lit. f) din Legea nr. 8/1996 modificată. Remuneraţiile cuvenite pentru exploatarea operelor muzicale prin comunicare publică în această formă se colectează de către reclamanta din cauză, numită de

O.R.D.A., ca organism de gestiune colectivă unic colector, conform Deciziei nr. 365/2006.

Pârâta face parte din categoria utilizatorilor obligaţi la plata remuneraţiei de 8,5%, stabilită prin Metodologia privind stabilirea remuneraţiilor cuvenite autorilor de muzică pentru comunicarea operelor, întrucât a comunicat în cadrul spectacolului organizat la Sibiu în perioada 15-17 iunie 2007, ARTMANIA Festival, opere muzicale aflate în repertoriul U.C.M.R.-A.D.A., cu care a încheiat autorizaţia neexclusivă - licenţă pentru opere muzicale din 15 iunie 2007, achitând în temeiul acesteia suma de 9678,28 lei la data de 20 august 2007, considerată insuficientă de reclamantă şi nereprezentând remuneraţiile integrale datorate autorilor de opere muzicale, în cuantum de 8,5% din veniturile realizate de

pârâtă din spectacolul menţionat şi nici penalităţile de întârziere raportat la remuneraţiile datorate.

Tribunalul şi-a însuşit concluziile din suplimentul la raportul de expertiză efectuat în cauză, reţinând că suma totală datorată de pârâtă în perioada 23 iunie 2007 - 4 iunie 2008, avută în vedere de expertiză, este de 134.692,35 lei, pârâta achitând din acest total suma de 9.678,28 lei; pârâta trebuie, aşadar, să plătească reclamantei U.C.M.R.-A.D.A. diferenţa obţinută, respectiv suma de 125.014,07 lei, cu titlul de remuneraţii.

Pârâta mai datorează reclamantei şi plata sumei de 88.093,20 lei, cu titlul de penalităţi de întârziere, calculate conform expertizei până la 4 iunie 2008.

Este neîntemeiat capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la plata penalităţilor în sumă de 50.000 lei, potrivit pct. 12 din autorizaţia neexclusivă a utilizării muzicii în scop lucrativ semnată de părţi, având în vedere că această clauză a fost înlăturată din contract, aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar.

In temeiul dispoziţiilor art. V din licenţa neexclusivă semnată de pârâtă şi conform prevederilor Metodologiei publicate prin decizia

O.R.D.A. nr. 365/2006, pârâta este datoare să comunice reclamantei informaţiile solicitate cu privire la operele muzicale comunicate în cadrul spectacolului ARTMANIA Festival.

Prin decizia civilă nr. 122A din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, împotriva sentinţei şi a obligat-o, totodată, la plata sumei de 4.760 lei, cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.

Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Pentru argumente ce ţin de acurateţea raţionamentului care va urma în privinţa de celorlalte motive de apel, se impune a fi analizată cu precădere critica legată de aplicabilitatea sau nu în speţă a prevederilor Titlului II din Decizia O.R.D.A. nr. 365/10 octombrie 2006, privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Protocolului având drept obiect Metodologia privind utilizarea operelor muzicale prin comunicare publică şi remuneraţiile reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor de opere muzicale.

Articolul 1 din Titlul II - Comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ din Metodologia amintită prevede: „Prin utilizare, în sensul prezentului titlu, se înţelege comunicarea publică a operelor muzicale în scop lucrativ făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depăşeşte cercul normal al unei familii şi al cunoştinţelor acesteia, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir ori fară fir,

prin care muzica este prezentată în sine sau însoţeşte alte acţiuni, cum ar fi dansul, spectacolul de circ, sportul etc., în spaţii închise sau deschise, în care publicul plăteşte bilete de acces şi/sau consumaţii ori în care au loc acţiuni promoţionale, publicitare, demonstrative şi altele asemenea.”

Din acest text rezultă că una dintre cerinţele necesar a fi îndeplinite pentru a se considera că este vorba despre comunicare publică a operei muzicale în scop lucrativ este ca utilizarea să se facă într-un loc deschis publicului, prin interpretarea directă de către artişti sau prin orice alt mijloc tehnic, prin fir sau fără fir.

Prin urmare, având în vedere că în lege nu este cuprinsă o definiţie a noţiunii de artist, de vreme ce artistul poate fi sau nu autorul operei muzicale interpretate, Curtea reţine că legea nu distinge între artistul interpret autor şi artistul care interpretează opera ce aparţine altui subiect de drept şi, în aceste condiţii, nu se justifică înlăturarea aplicării dispoziţiilor amintite doar pe considerentul că nu se prevede expres interpretarea de către autor, această modalitate de comunicare a operei fiind inclusă în ipoteza reglementată de Titlul II citat.

Stabilit fiind că raportul juridic dedus judecăţii este reglementat şi de Metodologia amintită, Curtea notează că, prin art. 3 din Titlul II citat, se instituie obligaţia pentru utilizator - orice persoană fizică sau juridică autorizată care organizează activităţi de natura celor enumerate la art. 1, enunţat mai sus - de a obţine din partea organismului de gestiune colectivă a drepturilor de autor de opere muzicale, cu cel puţin 5 zile înaintea oricărei utilizări prin comunicare publică a operelor muzicale (spectacol, concert etc.), autorizaţia prin licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale şi de a plăti remuneraţiile stabilite potrivit tabelelor cuprinse în prezentul titlu.

Decizia stabileşte şi cuantumul remuneraţiilor - tabelul menţionat cuprinzând remuneraţia procentuală pe zi sau pe spectacol, raportat la o bază de calcul, în cazul concertelor rock, pop sau alte asemenea procentul fiind de 8,5% astfel că această remuneraţie nu poate face obiectul convenţiei dintre utilizator şi organismul de gestiune colectivă decât, cel mult, în sensul stabilirii unui procent superior, câtă vreme decizia vorbeşte despre remuneraţii minime.

Din acest punct de vedere, Curtea observă că autorizaţia de licenţă neexclusivă nu are valoarea unui contract, astfel cum în mod greşit susţine apelanta-pârâtă, ci scopul încheierii sale este tocmai autorizarea utilizatorului să desfăşoare activitatea care presupune comunicarea publică a operelor muzicale şi stabilirea remuneraţiei ce va fi datorată de utilizator.

In consecinţă, chiar dacă prin autorizaţia iniţială a fost stabilită o sumă cu titlu de remuneraţie datorată de utilizator, în speţă pârâta, aceasta nu leagă părţile ca un contract.

Dimpotrivă, de vreme ce baza de calcul la care se aplică procentul stabilit prin decizia O.R.D.A. se poate dovedi ulterior a fi mai mare, suma finală datorată cu titlu de remuneraţie poate fi diferită de cea stabilită iniţial pe baza datelor cunoscute la momentul eliberării autorizaţiei în discuţie.

Nefondată este şi critica în sensul că interpretarea operelor muzicale de către înşişi autorii lor exclude dreptul intimatei reclamante, în calitate de organism de gestiune colcctivă, de a încasa remuneraţii pentru această comunicare.

Este adevărat că, potrivit art. 123 din Legea nr. 8/1996 modificată, titularii drepturilor de autor îşi pot exercita drepturile recunoscute de lege în mod individual sau pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condiţiile legii, iar drepturile de autor nu pot fi cesionate de către titulari către aceste organisme.

Apelanta omite însă a observa că textele următoare ale capitolului 1

din Titlul III al legii, respectiv art. 123 şi art. 123" din lege stabilesc cazurile în care gestiunea colectivă este obligatorie sau facultativă, iar dreptul de comunicare publică a operelor muzicale - ce face obiectul cauzei de faţă - este prevăzut de art. 123¹ alin. (1) lit. e) ca fiind supus gestiunii colective obligatorii, alineatul al doilea al textului prevăzând că, în situaţiile enumerate de alineatul 1, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii care nu le-au acordat mandat.

Prin urmare, pentru speţa de faţă legea derogă de la principiile de drept comun în materia mandatului, expuse pe larg de pârâtă, stabilind caracterul obligatoriu al gestiunii exercitate de reclamantă potrivit autorizării sale de către O.R.D.A., iar împrejurarea că autorii au fost şi interpreţii propriilor opere muzicale nu exclude dreptul intimatei de a încasa remuneraţia cuvenită potrivit legii.

Sub acest aspect în apel a fost administrată de către pârâtă proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar mai multe declaraţii date de autorii interpreţi în discuţie, care au declarat că înţeleg să îşi exercite în nume propriu drepturile de autor, cu excluderea oricărui drept al reclamantei în calitate de organism de gestiune colectivă.

Totodată, au fost depuse la dosar în apel mai multe contracte încheiate între aceasta şi formaţiile care au participat la concertul organizat la Sibiu de apelantă, însă din conţinutul majorităţii acestor contracte nu se poate deduce că remuneraţia stabilită şi achitată conform dovezilor aflate la dosar priveşte şi dreptul de autor, nu numai prestaţia artistică în cadrul concertului desfăşurat, având în vedere cumularea calităţilor de autori şi interpreţi a acestor persoane.

Dimpotrivă, majoritatea contractelor au ca obiect susţinerea unui concert şi prestaţia artistică, astfel că, în lipsă de stipulaţie contrară, nu

se poate prezuma că remuneraţia acoperă şi exercitarea dreptului de autor.

De altfel, declaraţiile, la fel ca şi contractele, fiind înscrisuri sub semnătură privată fară dată certă anterioară depunerii lor la prezentul dosar, nu sunt opozabile părţii adverse şi nu sunt apte a dovedi care a fost voinţa părţilor la momentul încheierii contractelor, în vederea desfăşurării festivalului.

Oricum, aceste înscrisuri nu pot ducc la o altă concluzie cu privire la dreptul de a pretinde şi încasa remuneraţia al intimatei reclamante, dcoarece legea stabileşte cu caracter imperativ obligativitatea gestiunii colective, astfel că autorii nu sunt în măsură să îşi valorifice drepturile în mod direct, iar voinţa lor nu este hotărâtoare pentru regimul juridic al remuneraţiilor cuvenite în urma exercitării drepturilor de autor astfel protejate.

In privinţa motivului de apel legat de compunerea bazei de calcul la care se aplică procentul de 8,5% cuvenit pentru comunicarea publică în discuţie, se reţine că pârâta a contestat includerea în această bază de calcul a sumei primite de ea în temeiul contractului de finanţare nr. 38/26.02.2007, încheiat cu Primăria Municipiului Sibiu, în cuantum de 754.000 lei.

In speţă sunt incidente dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 modificată, care prevăd: „Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă.”

Aşadar, legea stabileşte în mod generic compunerea bazei de calcul la care se va raporta remuneraţia pentru utilizarea operei muzicale, referindu-se la veniturile obţinute de utilizator din activitate.

Din cuprinsul contractului de finanţare amintit reiese că suma de 754.000 lei a fost alocată în vederea realizării de către pârâtă a proiectului cultural ARTMANIA Festival 2007, realizare Ia care pârâta s-a obligat prin art. 2 alin. (2) din contract, iar la art. 22 s-a prevăzut că utilizarea alocaţiei bugetare în alt scop decât cel prevăzut în contract se sancţionează, între altele, cu plata de daune interese cuprinzând contravaloarea contractului şi beneficiul nerealizat.

Prin urmare, suma în discuţie a fost primită de pârâtă în considerarea exclusivă şi cu condiţia imperativă a organizării festivalului, astfel că face parte din veniturile obţinute de aceasta din activitatea în cadrul căreia a utilizat operele muzicale ce fac obiectul protecţiei.

Caractcrul nerambursabil al sumei primite prin contractul de finanţare nu este relevant pentru problema analizată, deoarece se discută compunere bazei de calcul pentru stabilirea unei remuneraţii şi nu însăşi plata remuneraţiei din acest venit.

Pe de altă parte, art. 6 din Titlul II al Metodologiei prevede: „Baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz: a) veniturile obţinute din vânzarea de bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.; b) bugetul de cheltuieli, în cazul în care nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc.”.

Din interpretarea per a contrario a acestei dispoziţii, Curtea a reţinut că, în cazul în care se obţin sume din vânzarea de bilete, din publicitate programe, materiale promoţionale, consumaţii etc., baza de calcul este reprezentată de aceste venituri şi numai în caz contrar se are în vedere bugetul de cheltuieli.

Se poate observa cu uşurinţă că enumerarea din art. 6 lit. a) este una exemplificativă şi nu limitativă, deoarece se finalizează cu particula „etc.”, care permite concluzia că sunt avute în vedere orice venituri obţinute de utilizator la organizarea spectacolului şi nu doar cele rezultate din vânzarea de bilete, publicitate şi consumaţii, deci şi venitul obţinut din încheierea contractului.

Prin concluziile scrise apelanta-pârâtă a susţinut că tribunalul a acordat mai mult decât s-a cerut atunci când a inclus în baza de calcul şi suma primită cu titlu de finanţare nerambursabilă, deoarece prin acţiunea introductivă nu a fost menţionată această sumă în baza de calcul.

Pe de o parte, Curtea notează că această critică nu a fost formulată în condiţiile art. 287 C. proc. civ., astfel că nu putea fi invocată direct în concluziile scrise, depuse după încheierea dezbaterilor în apel.

Pe de altă parte, se reţine şi caracterul nefondat al acestei critici, deoarece intimata-reclamantă nu avea, la momentul formulării acţiunii, cunoştinţă despre nivelul veniturilor obţinute de apelanta pârâtă din activitatea desfăşurată, deoarece aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica reclamantei raportul cuprinzând baza de calcul a remuneraţiei, iar cuantumul concret al remuneraţiei a fost stabilit numai la momentul efectuării expertizei contabile, când pârâta a prezentat documentaţia contabilă necesară stabilirii bazei de calcul.

In consecinţă, raportându-se la textul din metodologie referitor la baza de calcul, reclamanta a învestit instanţa cu cererea sa de plată a remuneraţiei, urmând ca suma exactă să fie stabilită prin expertiză şi acordarea sumei calculat de expert, pe care reclamanta a solicitat-o cu ocazia dezbaterilor, nu reprezintă plus petita, cum a susţinut apelanta.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica exprimată prin concluziile scrise cu privire la admiterea capătului de cerere având ca obiect

obligarea pârâtei la comunicarea raportului, deoarece acest petit nu a fost criticat nicicând pe parcursul judecării apelului, motivul fiind ridicat după închiderea dezbaterilor.

împotriva deciziei a declarat recurs pârâta, invocând următoarele motive:

1. Instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut, în sensul art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că, analizând cererea de chemare în judecata, instanţa de fond nu a apreciat în mod corect cererea de chemare în judecată depusă de către U.C.M.R.-A.D.A.

Astfel, reclamanta a învestit instanţa cu o cerere prin care solicita să se constate că pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a remuneraţiei, aşa cum aceasta se stipulase în cuprinsul Autorizaţiei-licenţa şi să o oblige să procedeze în consecinţă, respectiv la plata sumei din acest înscris, guvernat în cele din urma de art. 969 C. civ.

Instanţa de fond urma sa o oblige, aşadar, pe pârâtă în cazul în care constata temeinicia cererii U.C.M.R.-A.D.A. Ia plata sumei menţionate în autorizaţia-licenţă, respectiv a sumei de 9.678.78 lei, numai că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia întocmai.

In situaţia în care instanţa sesiza neconcordanţe între anumite acte depuse la dosar ar fi trebuit să compare aceste scripte.

Or, instanţa de fond a acordat reclamantei ceea ce aceasta nu a cerut, căci aceasta nu putea cere decât ceea ce stipulase.

2. Instanţa a interpretat actul juridic dedus judecaţii, schimbând astfel înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că, fiind de bună-credinţă, în cuprinsul probatoriului produs în fata instanţei de fond, a depus toate înscrisurile, chiar şi pe cele emise de reclamantă.

Achiesând la menţiunile din cadrul raportului de expertiză, instanţa de fond a lărgit cadrul procesual cu care a fost învestită, extinzând dincolo de cadrul legal al Deciziei nr. 365/2006 baza de calcul ce a reprezentat fundamentul determinării sumei de plată.

3. Hotărârea pronunţată este netemeinică şi dată cu aplicarea greşita a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

In dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că, dacă asupra cuantumului procentului aplicat nu au existat obiecţiuni, asupra bazei de calcul se poate spune ca există nuanţe de interpretare.

Potrivit unei interpretări proprii, dar eronate, reclamanta susţine ca acest procent trebuie aplicat veniturilor totale, ceea ce este incorect.

In Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006, la punctul 6 se prevede că: Baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz:

- veniturile obţinute din vânzarea de bilele, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.;

- bugetul de cheltuieli în cazul în care nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc.

Referindu-se la baza de calcul reglementată la lit. a), recurenta arată că se impun două concluzii, şi anume:

- veniturile care formează baza de calcul sunt prevăzute limitativ; niciun fel de alt venit nu mai poate fi luat în calcul, nicio altă încasare ori provizionare.

- baza de calcul este reprezentată de veniturile din vânzare. Aşadar, numai aceste venituri pot face obiectul bazei de calcul. Niciun fel de alt venit nu poate fi inclus în această bază de calcul.

Vânzarea, prin definiţie, este reprezentată de trecerea dintr-o proprietate unei/unor persoane în proprietatea altei/altor persoane a unui bun ori unui drept.

După cum se ştie, veniturile nu sunt limitate Ia vânzarea de bunuri, servicii sau drepturi. Potrivit normelor fiscale şi comerciale veniturile pot fi compuse şi din alte tipuri de operaţii financiare, pe lângă vânzare.

Veniturile din vânzări se evidenţiază în mod separat şi distinct în contabilitate.

Aşadar, toate aceste argumente ne conduc către susţinerea că punctul 6 al Deciziei nr. 365/2006 are în vedere exclusiv veniturile obţinute din vânzări.

Mai mult decât atât, spre exemplificare, art. 6 ne oferă şi un reper în determinarea acestor tipuri de vânzări, în sensul că pot privi: bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.

Toate aceste exemple privesc exclusiv vânzarea de bunuri (biletele) -ca titluri purtătoare de drepturi şi obligaţii, materiale promoţionale şi consumaţii ori servicii ce pot fi legate în mod direct şi indisolubil de respectivul eveniment.

Fondurile destinate finanţărilor nerambursabile au un alt regim juridic însă. Ele nu pot face obiectul vreunei înstrăinări cu orice titlu, cu atât mai puţin unui act de vânzare. Situaţia că instanţa de apel a reţinut ca particula „etc.” poate fi de natură a extinde noţiunea de venituri din vânzări şi altor tipuri de venituri este total eronată şi nu reprezintă decât o interpretare vădit nefondată a textului legal.

In acest caz se poate aplica principiul potrivit căruia „nimeni nu poate da ceea ce nu are”.

Potrivit interpretării instanţei de apel ar reieşi că fondurile obţinute printr-o finanţare nerambursabilă pot fi înstrăinate de către pârâtă după bunul plac, în schimbul acestei înstrăinări urmând a se obţine bunuri ori servicii cuantificabile în bani, ce pot face obiectul unei vânzări.

Mai mult, interpretând prin analogie acelaşi text legal prin raportare la o altă activitate a reclamantei, aceea de radiodifuzare, reglementată de Decizia nr. 170/2007, se constată că în cazul acesteia baza de calcul este reprezentată de veniturile obţinute de fiecare utilizator din activitatea de radiodifuzare a repertoriului de opere muzicale. Veniturile sunt constituite din totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare (abonamente, sponsorizări, alocaţii bugetare, închirieri spaţiu emisiune, autorizaţii de recepţie, alte contribuţii financiare etc. ori venituri provenite din asocieri sau alte activităţi corelate cu cea de radiodifuzare), fără a fi luate în considerare taxele aferente (TVA etc.) ori alte deduceri fiscale stabilite prin lege.

Prevăzând că se iau în considerare toate sursele de finanţare, în acest caz O.R.D.A. a avut în vedere o bază de calcul mai largă decât în cazul comunicării publice a operelor muzicale.

In concluzie, în cazul pârâtei extinderea noţiunii de venituri din vânzări la venituri totale obţinute din surse de finanţare este în afara cadrului legal şi este obţinută printr-o aplicare greşită a legii.

Recurenta solicită desfiinţarea în totalitate a deciziei, pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata U.C.M.R.-A.D.A. nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile orale şi scrise formulate în cauză a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei curţii de apel.

In baza art. 305 C. proc. civ., părţile au suplimentat proba cu înscrisuri noi.

Analizând decizia, prisma şi în limitele criticilor formulate înalta Curte constată că parte din critici sunt fondate, ceea ce va atrage admiterea recursului.

1. Dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. sunt impropriu invocate, deoarece obiectul recursului îl reprezintă decizia instanţei de apel, iar prin decizia atacată în speţă instanţa de apel nu a făcut decât să menţină sentinţa primei instanţe. Aşadar, nu a acordat ea însăşi nimic pentru a se putea pretinde că, nesocotind limitele învestirii, ar fi acordat mai mult decât s-a cerut.

De fapt, recurenta se referă în mod greşit la hotărârea primei instanţe, pe care putea să o critice pentru plus petitci în apel. Or, după cum a reţinut instanţa sesizată cu judecata apelului, pârâta nu a formulat în termenul de motivare a apelului o atare critică, ci a adus-o în discuţie abia după închiderea dezbaterilor, prin concluziile scrise.

In fine, dacă pârâta este nemulţumită de modul în care curtea de apel a respins această critică, trebuia să formuleze un motiv de recurs prin care să critice decizia, şi nu să reia nemulţumirea deja expusă cu privire la sentinţă.

2. Şi cea de-a doua critică este impropriu încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin confuzia pe care o face recurentul între „actul juridic dedus judecăţii'’ şi calca de atac exercitată împotriva sentinţei, sentinţă care face obiectul judecăţii în apel, dar care nu este asimilată unui act juridic a cărui natură ori al cărui înţeles să poată fi denaturate, aşa cum prevede art. 304 pct. 8 C. proc. civ..

In realitate, critica vizează acelaşi aspect al depăşirii limitelor învestirii şi tot de către prima instanţă şi nu poate fi primită pentru considerentele anterior arătate.

3. Motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 este fondat, suma la plata căreia a fost obligată pârâta cu titlul de remuneraţii fiind determinată printr-o greşită interpretare şi aplicare a art. 6 din Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 365/2006.

In primul rând, cu privire la temeiul juridic al acţiunii de faţă, înalta Curte constată următoarele:

Acţiunea reclamantei a fost declanşată în temeiul art. 123¹ din Legea nr. 8/1996, care instituie o gestiune colectivă obligatorie a dreptului de comunicare publică a operelor muzicale.

In cadrul acestei gestiuni, una din obligaţiile organismului de gestiune colectivă este aceea de a colecta sumele de bani datorate de utilizatori, obligaţie prevăzută în art. 130 alin. (1) lit. e) din lege.

Drepturile care se cuvin autorilor fac obiectul unei Metodologii care se negociază între organismul de gestiune colectivă şi utilizatori, în temeiul art. 130 alin. (1) lit. a) şi art. 131 *.

In ceea ce priveşte baza de calcul a remuneraţiilor, alin. (2) al art. 131¹ prevede criterii vagi de determinare a acesteia, referindu-se la „remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă”.

La data când a avut loc activitatea pretins generatoare de drepturi de autor, respectiv festivalul ARTMANIA - 2007, fusese adoptată şi era în vigoare Metodologia publicată prin Decizia O.R.D.A. nr. 356/2006.

Deşi între timp a fost adoptată hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2010, având ca obiect forma finală a Metodologiei privind remuneraţiile pentru comunicarea publică a operelor muzicale în concerte, spectacole ori manifestări artistice, precum şi decizia O.R.D.A. nr. 189 din 3 mai

2010 de publicare în Monitorul Oficial a hotărârii arbitrale - depuse la dosar în copie - aceste ultime hotărâri nu produc efecte în speţă, neputând fi aplicate retroactiv.

In ceea ce priveşte art. 6 din Titlul II al Metodologiei aprobate prin decizia O.R.D.A. nr. 365/2006, avută în vedere atât de tribunal, cât şi de

curtea de apel, acest text prevede că baza de calcul a remuneraţiilor procentuale o reprezintă, după caz:

a) veniturile obţinute din vânzarea de bilete, publicitate, programe, materiale promoţionale, consumaţii etc.;

b) bugetul de cheltuieli, în cazul în carc nu se obţin venituri din vânzarea de bilete, materiale promoţionale, consumaţii etc.”

In speţă nu s-a contcstat aplicabilitatea art. 6 lit. a), respectiv împrejurarea că evenimentul în care au fost comunicatc public opere muzicale a fost producător de venituri şi nici caracterul subsidiar al criteriului prevăzut la lit. b).

Este adevărat că enumerarea de la lit. a) nu poate fi considerată limitativă, aşa cum corect a reţinut curtea de apel, din moment ce după menţionarea câtorva elemente apare particula „etc.”, care înseamnă „şi altele”.

Dar, aceste „altele” trebuie să poată fi încadrate în aceeaşi categorie, adică cea veniturilor obţinute din evenimentul - concert, spectacol etc. -în care se comunică public operele muzicale protejate, aşa cum se încadrează vânzarea biletelor, vânzarea de publicitate, vânzarea de materiale promoţionale, vânzarea de consumaţii.

Chiar dacă nu s-ar limita la acte de vânzare, aşa cum susţine pârâta şi cum a interpretat curtea de apel - actele care s-ar putea lua în considerare ar trebui să fie producătoare de venituri pentru utilizatorul muzicii comunicate public.

Or, în speţă, s-a cerut de către reclamantă introducerea în baza de calcul - pe lângă veniturile obţinute din vânzarea de bilete pentru spectacol în valoare de 577 610 lei - şi a sumei de 754 000 lei, primită de către pârâtă de la Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, în baza unui contract de finanţare nerambursabilă, în vederea realizării programului/proiectului cultural ARTMANIA Festival 2007.

In contract se prevede expres că suma de 754 000 lei se alocă, în vederea realizării festivalului - art. 2 alin. (1), că urmează a fi cheltuită numai în acest scop - art. 10 alin. (1) lit. b) şi că suma rămasă necheltuită se restituie - art. 3 alin. (6).

De asemenea, trebuie remarcat că suma de bani a fost alocată pârâtei pentru realizarea unui întreg program cultural, care, pe lângă concerte,

unna a mai include şi expoziţii de artă vizuală, întâlniri, conferinţe şi work-shop-uri ţinute de artiştii invitaţi - aşa cum s-a prevăzut în anexa 1 la contract - şi nu exclusiv pentru organizarea concertelor în care s-au comunicat public opere muzicale din portofoliul reclamantei, pentru ca aceasta să poată pretinde aplicarea procentului de 8,5% la întreaga sumă.

In orice caz, dată fiind reglementarea art. 6 lit. a) din Metodologia în vigoare la data comunicării publice a operelor, astfel cum a rezultat din negocierea părţilor implicate, extinderea enumerării excmplificaţive din textul menţionat la orice categorie de venituri, fie acestea obţinute ca urmare a organizării evenimentului sau anticipat, în vederea organizării lui, nu are suport.

Interpretarea dată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală prin decizia nr. 271 din 2 noiembrie 2007, prin care s-a modificat Hotărârea arbitrală din 12 aprilie 2007 - invocată constant de reclamantă în combaterea apelului şi a recursului - priveşte, printre altele, baza de calcul în raport de care se stabilesc remuneraţiile cuvenite autorilor de opere muzicale dintr-un alt tip de utilizare a operelor, respectiv din activitatea de radiodifuzare a acestora.

Or, această bază de calcul a fost stabilită printr-o altă Metodologie, care la pct. 3 conţinea referirea atotcuprinzătoare la „totalitatea surselor financiare care susţin activitatea de radiodifuzare”, iar interpretarea dată de instanţă art. 131¹ alin. (2) din Legea nr. 8/1996 a fost în sensul că veniturile la care se referă textul legii trebuie să includă „orice venit obţinut de utilizatori (...) ca urmare a activităţii de radiodifuzare”.

In raport de aceste constatări, nu numai că în speţă nu se pot aplica prevederile unei alte Metodologii decât cea care vizează exclusiv comunicarea publică a operelor muzicale, dar nici interpretarea prin analogie nu este posibilă, aşa cum corect a remarcat recurenta.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 şi 312 C. proc. civ.,

înalta Curte va admite recursul şi va modifica decizia curţii de apel.

Acţiunea reclamantei este fondată în limita sumei stabilită prin raportul de expertiză iniţial întocmit, în condiţiile în care nici procentul aplicabil şi nici suma obţinută din vânzarea biletelor nu sunt contestate.

Această sumă a fost recalculată printr-un supliment de raport, cu luarea în considerare, în mod nelegal, a sumei provenite din subvenţie.

In baza art. 296 C. proc. civ., înalta Curte va admite apelul declarat de pârâtă, va schimba în parte sentinţa şi o va obliga pe pârâtă la plata sumei de 48 750 lei cu titlul de remuneraţii rămase neachitate către reclamantă, din suma totală de 58 425,50 care reprezintă 8,5% din 577 610 lei - venituri obţinute din spectacole. La această sumă se vor calcula şi penalităţile de 0,2 % pe zi de întârziere, pe perioada 23 iunie 2007- 4 iunie 2008.

Aceeaşi perioadă şi acelaşi procent au fost avute în vedere de instanţele anterioare atunci când au stabilit în sarcina pârâtei suma de 88 093,20 lei cu titlul de penalităţi, iar sub aceste aspecte nu s-au formulat critici în recurs.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei, care de asemenea nu au făcut obiect de analiză în calea de atac.

← Drept de autor. Fotografii. Dreptul persoanei fotografiate de a...		Drept de autor. Opere muzicale. Remuneraţii cuvenite autorilor... →

Drept de autor. Opere muzicale. Remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor. Temei juridic. Baza de calcul

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drept de autor. Opere muzicale. Remuneraţie datorată pentru comunicarea publică a operelor. Temei juridic. Baza de calcul